2,703 matches
-
că eram orb de-atunci. Prin rana mea se vede un cer frumos și pustiu...) Toată gloria acestei zile mi se arată sub forma unui pescăruș care zboară cu aripile pline de ploaie. Desenează cercuri albe deasupra marii și deodată reveria se sfîșie: pasărea coboară fulgerător umezindu-și aripile În valuri, să prindă ceea ce ochiul ei lucid a țintit de sus; după care Începe iarăși dansul alb și ucigaș, deasupra mării. E aici tot ce m-ar putea emoționa și revolta
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
rătăcirile lui Ulise. Aici Începe Ithaca... Ar trebui, poate, să mă dărui acestor bucurii cu prudență. Dar a iubi Înseamnă tocmai prilejul fericit de a nu suspecta mîna Întinsă spre viață. Nu văd nici o diferență importantă Între nepăsare și o reverie ce s-ar mulțumi cu țărmuri pe care nu Încearcă să coboare. Spun aceasta pentru că am Înțeles că nu mai am vreme de risipit. Iar regretele sînt aproape totdeauna penibile. Afrodita În povestea cu mărul, Paris nu s-a hotărît
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
pictură de o pregnantă originalitate, o sinteză artistică personală, impresionantă. Criticul de artă și eseistul Claudiu Paradaiser observa că: „La Adrian Podoleanu imaginile obiectelor nu au contururi precise, riguroase, ci se difuzează fluide în spațiul înconjurător, urmărind jocul labil al reveriei și nicidecum formele reale ale lumii obiectuale. Capacitatea pictorului de a poetiza materia se evidențiază, cu predilecție, în acest gen de pictură: Dumitrițele, Freziile, Păpădiile, Trandafirii - în lumină naturală, în vasele de pământ în care s-au născut, ni se
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
intră fără să mai adauge vreun cuvânt, iar eu mă uit în urma lui, încă total confuză. Mi s-a părut mie, sau tocmai am vorbit despre... adică, a vrut de fapt să spună... Apoi se aude sunet de copite, și reveria mea ia sfârșit brusc. Mă întorc și văd trăsura lui Suze apropiindu-se pe drum, ca dintr-o poveste. Vălul îi flutură în vânt, și ea zâmbește radioasă spre câteva persoane care s-au oprit să privească, și n-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
la ușa de la intrare. Tocmai mă întrebam... În legătură cu clauza aia de penalizare din contractul tău. — Da! Robyn mă privește radioasă. — Așa, de curiozitate. Încep să râd. Ai colectat-o vreodată? — Ei, de câteva ori? zice Robyn. Se oprește, pierdută în reverie. O fătucă prostovană a încercat o dată să fugă în Polonia... dar, până la urmă, tot am prins-o... Pa, Becky! — Pa! zic, la fel de veselă și închid ușa, cu inima bătându-mi să-mi sară din piept. O să mă prindă și pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mai știm nimic de voi. Este drept că era de datoria mea să scriu, reîntorcîndu-mă la Iași. Am putut verifica, mult mai concret ca altădată, cum agitațiile zilnice nu ne mai permit o clipă de relaxare, de calm interior, de reverie, de întoarcere a gîndurilor (obosite) spre cei apropiați. Poate că așa să fie viața modernă sau cine știe... Așa prins de treburi (și cursul Marii clasici, pe care am fost anunțat să-l țin la 15 septembrie) ca în această
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
revistele literare ieșene precum și în “Candela Moldovei”. „...Versurile lui Ion Boroda vădesc o experiență a scrisului și o sensibilitate aparte, de singuratic care își denunță singurătatea pentru a o depăși; stările din gama acesteia, melancolia în primul rând dar și reveria ori apatia sunt refuzate ca actualitate poetică”, sublinia regretatul scriitor Laurențiu Ulici în Revista “România literară” din 27 august 1981. “Paradoxal - scria distinsul poet și eseist Octavian Paler într-o frumoasă prefață la volumul Primite retur (1984) - nici un poet nu
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
și fii), barbarie, terori și extaze primare atît de bun, încît te întrebi dacă filmele nu s-au civilizat prea tare, dacă, în fond, nu sînt ca umbrele pe care le urmăreau sălbaticii pe pereții grotelor. Dilema Veche, ianuarie 2007 Reverie regală Marie Antoinette (SUA, 2006), de Sofia Coppola Primul film al Sofiei Coppola, Sinuciderea fecioarelor, era povestea unor fete rătăcite în zona crepusculară a adolescenței. I-a urmat Rătăciți printre cuvinte, a cărui eroină era o fată rătăcită în Orientul
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
delicioasă, ah, cît de fragilă !, oh, cît de prețioasă ! (scuze pentru versuri, dar cred că se potrivesc), e singura pe care o cunoaște realizatoarea n-a ieșit niciodată din ea. De la un punct încolo, Marie Antoinette arată și sună ca reveria unei eleve pretențioase care leagănă pe genunchi manualul de istorie deschis la capitolul despre eroina ei preferată, în timp ce ascultă muzica ei preferată. Problema mea cu genul ăsta de reverie nu e că stă în calea oricărei prospectări istorice sau psihologice
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
ea. De la un punct încolo, Marie Antoinette arată și sună ca reveria unei eleve pretențioase care leagănă pe genunchi manualul de istorie deschis la capitolul despre eroina ei preferată, în timp ce ascultă muzica ei preferată. Problema mea cu genul ăsta de reverie nu e că stă în calea oricărei prospectări istorice sau psihologice (deși stă : filmul are la fel de multă forță de penetrare ca tînărul rege), ci că e fundamental banală. Iar atunci cînd e curmată brutal cînd realizezi că mai există pe-
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
însumi și lui Dumnezeu: „Doamne, de-o fi să mor cândva pe câmpul de luptă, îngăduie-mi să mor pentru Transilvania și pe pământul Transilvaniei”. Fantastică și de neuitat a fost acea plimbare pe crestele Făgărașului! M-am trezit din reveria mea și am dat curs invitației gazdelor noastre ocazionale înfruptându-ne din produsele stânii. Peste noapte am dormit înfășurat într-un enorm și călduros cojoc cu blana groasă. Abia am adormit în aerul proaspăt, rarefiat, că aud chiote și zgomote
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
neuitat! Cu această ocazie, colegul Stan Mohonea a făcut un set de fotografii individuale și de grup pe care ni le-a trimis și care se află păstrate cu grijă de fiecare dintre noi. Când ne-am trezit din această reverie ne întrebam dacă a fost vis, ori realitate?! După o săptămână, cu fiica, ginerele și nepotul plecăm cu mașina să vedem mănăstirile din Bucovina. În drumul nostru ne oprim o zi și la Bărgăoani-Neamț, în satul lui Mihai Tamaș, fosta
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
un frumos nas coroiat, iar felul s)u delicat de a se comportă m) amuz). Este absorbit de o vitrin) cu sticle din Persia - cu ochii larg deschiși, cu buza inferioar) ieșit) În afar), se afl) Într-o stare de reverie, iar noi trebuie s)-l readucem cu picioarele pe p)mânt. Schimmel ne duce la o pr)v)lie specializat) În ilustrate vechi - sosirea la Ierusalim a lui Allenby În timpul Marelui R)zboi este comemorat) În toate nuanțele de maro
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
apărea cumplita trădare. Rama influența tabloul, coaja dădea formă miezului. Banala ordine a cuvintelor (verb scurt sau pronume - adjectiv lung - substantiv scurt) dădea naștere unei dezordini banale de gândire, și un vers precum poeta gorestnîe griozî - traductibil și etichetat drept „reveriile melancolice ale poetului“ - ducea În mod fatal la un vers rimat terminat În rozî (trandafiri) sau beriozî (mesteceni) sau grozî (furtuni) și În felul acesta anumite sentimente erau asociate cu anumite Împrejurări, nu prin voința proprie, ci pentru a desfășura
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de a le tezauriza. Normal e să pierzi cam optzeci la sută. Viața spiritului e făcută în mare proporție din asemenea pierderi, iar „realizările” doar din resturi. De cele mai multe ori o pagină poate însemna reziduul, „restul” unor ani întregi de reverie, de reflecție, de acumulări. În momentul în care lucrurile ajung insuportabile și impun actul material de a le pune pe hârtie, sau când o întâmplare accidentală, de obicei una minoră în aparență, dar decisivă în acest proces complicat, declanșează actul
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
naivi erau oamenii din acel timp, azi nimeni nu mai crede în așa ceva - războiul face ravagii în clipa în care scriu aceste rânduri, și viitorul Europei e amenințat. Notez primele vise ale acestui an. Nu sunt vise diurne și nici reverii pe care le evoc stârnindu-le din ce în ce mai rar. Am visat că o mână frumoasă îmi dădea o Biblie, chiar biblia lui René (tradusă de Louis Segond, doctor în teologie, după texte originale în ebraică și greacă, biblie primită de la tatăl
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
și mă pot salva parcă într-o a patra sau a cincea dimensiune despre care nu știu nimic. 14 septembrie. Pax (P.A. Axelsson) m-a sunat. Se va filma pe 23-25 septembrie. Voi trăi intens tensiunea actorilor, visele lor diurne, reveriile despre cine sunt. Totul trebuie să fie ca un film (Ca într-o poveste, titlul ales chiar de mine) în care să transpară mai ales ce nu știu despre mine, irealitatea mea și a locurilor frecventate cu obstinație de-a
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
să-i crească. Această absurditate a lui o numesc iubire care nu cere nimic - pentru că nici un părinte nu poate să fie sigur că va da naștere unui copil care le va face viața fericită părinților. Ninge și mă las pradă reveriei - mă înfund în meditații și simt urcând un fluid din creștet până în tălpi și din degetele picioarelor până acolo unde craniul meu are un loc numit frumos: „șeaua turcească”. Apoi, din albul zăpezii „compun” lumina albă, cea cu care (după
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
liotă de nepoți. Soția era deja plecată și, rămas singur, mă delectam serile cu cititul, așteptând ziua de 23 când urma să plec și eu "la ai mei". Într-una din seri, pe la opt și ceva, am fost trezit din reveria lecturii de sunetul telefonului. Cine putea fi? Soția? Un prieten cu urări anticipate...? Surpriză! Am ridicat receptorul și după clasicul Alo, o voce baritonală: Casa Săvescu? Da. Tovarășul Săvescu? Da. Să mă pupați în cur! Era omul meu de la "Ochiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
adevăruri solide la care am ajuns, după aceea, și constituie totuși un univers artificial căruia mă supun ca unei legislații. Cred că am dat o bună folosire vieții, însă doar conform acestei legislații. Întrebările de altă dată le-am temperat, reveriile le-am controlat. Poate că, lăsându-mă în voia lor, aș fi înțeles viața în alt fel, mai aproape de esențele sale. Mi-am trasat convingerile în contactul cu o anumită cazuistică (este cazul multor generații de medici). Dar am uitat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
fi apreciat cu certitudine, o fi fost cineva, la o casă, care să fi cultivat zorele. Acum cred că s-a pierdut tradiția și nu există nici măcar portolac. Pe Strada Zorelelor sunt însă mulți pensionari. Aș fi preferat ca în reveriile mele să întâlnesc pensionari pe altă stradă, mai încolo. Dar această categorie civică (specie umană) este atât de răspândită încât îmi este imposibil să-i evit. Nici vorbă să-i omit, pentru că mă dau ei afară din text, așa încât, întâlnindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
vii; are multe mușcate, flori care s-au cam demodat în ultimul timp. Pe strada Speranței sunt mulți pensionari; este firesc, pensionarii ar cam avea nevoie de speranță, dacă asta nu-i cumva un tupeu inadmisibil. Aș fi preferat în reveriile mele să descopăr pensionari pe o altă stradă, ceva mai impozantă. Dar această categorie este foarte răspândită, încât îmi este imposibil să o evit. Voiam o plimbare mai senină, dar este imposibil, peste tot dai de pensionari; ei constituie o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
înscris salutul poetului: "Dă laba 'ncoa, Grivei, voinicește; laba ta mă cinstește". Periculoasa lume suprarealistă Se întâmplă să rămânem pe gânduri cu o carte în mână, în fața unui tablou, ascultând muzică... lunecăm, printr-o ocultă translație, în lumea suprarealistă a reveriilor, ne trezim, într-un spațiu de Magrite sau în universul special al lui Salvador Dali. O lume ciudată, nelipsită de un fior de farmec bizar, o lume care sfidează forma clasică a obiectelor și ființelor, o lume care scoate la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
întâmplat, într-o împrejurare festivă, trecând prin Bacău, unde se sărbătorea, cu agitație medievală și cu bere contemporană, "Ziua primarului", să înțeleg, foarte concret ce înseamnă suprarealismul. Nu aparține unei epoci istorice, nici unei necesități psihologice, este un derivat al unor reverii care anulează geometria, spațiul și timpul și legile de toate felurile. Mă întrebam atunci, la Bacău, dacă astfel de producții suprarealiste sunt cumva nocive. Nu știu, lumea era antrenată... până și Bacovia era de față, în statuia lui; am sperat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
extrage făptura din bronzul în care este încastrată și se va furișa undeva, fiindcă astfel este "greu de trăit pe pământ". Dar a rămas cu soarta lui de revoltat abulic. Festivalul continua... "trăiască primarul!"... Trecerea de la "concret" la starea de reverie constituie un mister tulburător. Reveria nu este efect al unor acte sau trăiri neapărat semnificative; nici chiar traumele psihice nu declanșează automat visul cu ochii deschiși, caracteristic acestei trăiri. Un simplu gest, o vorbă, un obiect oarecare poate produce o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]