2,637 matches
-
se spăla de funingine, se primenea, mânca cine știe ce și se așeza pe prispa casei...Nu scotea o vorbă. Privea undeva, departe. Parcă nici nu era pe pământ...Azi așa, mâine așa, până o venit omătul. Atunci ședea în casă. Iși rezema coatele de pervazul ferestrei și privirea îi fugea într-un loc nedeslușit...De la o vreme, nenea Jănel o început să slăbească. Slăbea pe zi ce trecea...In primăvară, când o început să se rupă omătul, covălia lui nenea Jănel nu
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
șomeri pentru o perioadă nedeterminată de timp, dispuse îmbunătățirea vechii legi a învățământului, stabilind ca numirea învățătorilor să se facă diferențiat, după media obținută la examenul de absolvire a școlii normale. Ioan, într-o seară liniștită, stătea pe-o bancă, rezemat de peretele casei, privind cufundat în gânduri, cerul și puzderia de fărâmițe luminoase împrăștiate, cât vedeai cu ochii. ținea între degete o țigară groasă, făcută din tutunul care se găsea din belșug pe acolo. Cu fumatul cochetase în timpul serviciului militar
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
ia spre dreapta și lui Undiță să meargă spre stânga. Eu am rămas pe loc, cu consemnul ca după douăzeci de secunde să pornim spre arbore, cu automatele În cumpănire... ― Doamne, prin ce au trecut bieții oameni - a șoptit Maria rezemându-și capul de umărul lui Gruia. ― Când m-am văzut lângă copac și nu am dat de nimeni, am rămas mut! Mă Întrebam: „Cine a dat acel semnal luminos, dacă nu căpitanul, Însoțit de doi cercetași, cum ne-a fost
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
la poartă, s-a oprit să privească spre locul de unde a fugit individul. „Oare mi s-a părut? Nu, nu. Doar nu sunt beat, iar ochii Încă mă mai ajută. Cine și ce are cu mine?” - s-a Întrebat Petrică, rezemându-se de poartă, cu privirea pierdută În lungul uliței... În zori, Petrică se afla deja la poarta spitalului. ― Bună dimineața, Nicule. Nicu a Întors capul spre locul de unde a venit vorba. ― Bună dimineața, Petrică. Ce vânt te aduce la ora
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
am fost acolo, dar pîrîitul lemnos al căderii îl pot auzi. Îl vedea în fel și chip. E și termometru al stărilor personajelor ei. I se părea, uneori, că are un aer desuet, de catarg într-un port mort. Își rezema ochii de el cînd își bea cafeaua și ploua. Plopul se ridica pe vîrfuri, să i se uite în casă. Matur, îi depășise etajul: Mă cam privea de sus. Și, oftînd: Avea pielița prea fină ca să reziste la poluare. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
întîmpină Tano. Îți risipești timpul. Mai fii harnică și ție însăți, mă ceartă cîinele meu, ținînd morțiș să-mi ajungă cu labele pe umeri. Nu! Nu sări pe mine. Trebuia să-ți dresez păcatele de mititel. Cu pălmuța. La intrare, rezemat de ușă, un pachet. Pare un tablou, ambalat în cartoane ondulate. Sau o oglindă? Cordule, corduțule, nu mă da de sminteală! "E pentru tine. Sper să.ți placă". Punctul, în loc de liniuță, îl deconspiră pe Rusalin Titlul: Lumină în noiembrie. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Magicianului. Nu-și dăduse seama că se ridicase de pe fotoliu și se apropiase cu pași neauziți. Din prima clipă avusese senzația că Magicianul plutea, nu mergea, plutea prin încăpere fără să atingă covorul, apărea aici, dispărea, apărea dincolo, uite-l rezemat de perete, acum s-a întins pe canapea, mi s-a părut că l-a un moment dat am auzit cum umblă în frigider. În frigiderul MEU. - Cred că asta dorești. Era vocea LUI. Inconfundabilă. Un burghiu paradoxal care îi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
bere din coșul de gunoi o făcură să strângă din dinți. Văzu laptopul și apăsă înciudată butonul de shut down, fără să citească ultimele rânduri din pagină. Agăță pelerina de ploaie în cuierul de lângă ușă, apoi reveni pe verandă. Se rezemă de perete și aprinse o țigară. Scriitorul dormea cu capul lăsat într-o parte, iar din când în când bolborosea câte ceva din care reieșea că până și un iepure se satură să fie luat de fraier. Mai trase câteva fumuri
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
văzu fuiorul de fum negru și fu în stare să bage și mâna în foc (în astfel de momente, chiar era o expresie la locul ei, nu?) că auzise o bufnitură serioasă. Trăi câteva momente de mirare maximă, apoi se rezemă de balustrada podului care lega malurile râului ce șerpuia bezmetic, ba intrând în orășel, ba dând senzația că ar dori să-l părăsească, odată pentru totdeauna... Dacă un oarecare observator urmărea cursul apei, realiza că, la un moment dat - parcă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de săptămână, un pahar sau două, nu mai mult, pentru că nevasta strînge din buze și bate din picior. Presupusesem că în această casă cântă cocoșul, mai ales că nici nu are vreo găină pe lângă el. Se răsuci către Magician. Stătea rezemat cu umărul stâng de frigider, ținând în mâna dreaptă unul dintre bilețele galbene ale Luciei. Tocmai se pregătea să-l citească (probabil cu voce tare, își spuse, pentru a-și bate în continuare joc de mine), iar ochii îi sticleau
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
introdusă în gura moșneagului isterizat, după care, atunci când umbrela înțepa deja stomacul, un deget ferm apăsând butonul de deschidere. Se trase sub copertina unui magazin care vindea aparatură electronică second-hand, iar moșulețul îl urmă. Sub copertină, închise umbrela și o rezemă de geam. Apoi... 11 Apoi se făcu o liniște de mormânt. Încetară claxoanele, zgomotele făcute de motoarele ambalate și toate celelalte... cuvinte nescrise ale orașului. Ploua în continuare, dar fără să se audă nimic. Un film mut, pornit dintr-o dată
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
s‑a apucat să aducă salate și să umple paharele cu vin. Am privit‑o precaut pe Miranda, care părea total plictisită și iritată, și am Încercat să mă fac cât mai mică după copacul din ghiveciul de care mă rezemam ca să nu adorm de‑a‑npicioarelea. Nu știu sigur cât timp ochii mei au rămas Închiși, dar exact În momentul În care pierdusem controlul asupra mușchilor gâtului, iar capul meu pornise să se aplece Înainte, am auzit vocea ei. — Ahn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și i-a șoptit ușor numele. Anii care Îi despărțiseră nu lăsaseră urme pe fețele lor Încă tinere. Apoi, ea Îi desfăcu ștreangul de la gât, Îl luă de mână și Îl sui Într-o mașină. Capul lui, prea greu, se rezemă pe pieptul ei. Totul era minunat, revederea era chiar dureroasă... Mâna ei Îi rătăcea În neștire prin păr, ochii aruncau parcă fără sfârșit lacrimi mari de bucurie, de dragoste... Erau fericiți, chiar prea fericiți, viața li se deschidea luminoasă, viitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
chinuiască Îngrozitor, dacă nu corespundeam Întocmai micilor ei toane de răsfăț și cochetărie. La ora de atelier, venea la mine să-i fac piesa la strung și, pe motiv că obosește stând În picioare (lucram la două menghine vecine), se rezema cu spatele de corpul meu. Acest gest provocator mă tulbura teribil, făcându-mă să reacționez cu violență. Contactul cu ea Îmi crea o bruscă sporire a senzualității În tot trupul, ceea ce mă stânjenea enorm. Nu rezistam la această atingere lascivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
oricât mă abțineam, Începeam să mă excit, Îmi lua piesa foc În mână, astfel că o Împingeam brutal să stea pe picioarele ei. Era o reacție de bărbat ce nu acceptă să fie ridiculizat de o cochetă. Atunci ea se rezema În partea cealaltă, de Irimescu, și acest lucru mă făcea atât de gelos, că nu știam ce să-i fac ca să mă răzbun; scorpie mică, neîmblânzită, ea simțea jocul și se Întorcea spre mine, privindu-mă cu prefăcută naivitate, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Italia; e o ediție Felfrinelli, minusculă, elegantisimă). Îl invidiez pe Principe pentru arta de a sorbi acel ozio insezizabil naturilor plebeie. „Noi nu avem gustul format ca să ne bucurăm de o asemenea decadență“, Îi spun lui A. Stăm În pat rezemați de perne; când obosim să discutăm, facem amor, nu mai ieșim din casă, nici din cameră, Îi spunem Floricăi să ne servească prânzul aici. Ies aburi din cuvintele și corpurile noastre Încinse. Ne amuzăm la pagina unde Don Fabrizio, Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
refacă un calcul salvator, ba să controleze un preț al zilei, ba să observe un amănunt pe fotografia Nadinei, care, din perete, deasupra patului, îl urmărea cu ochi galeși. Prăvălită, trei sferturi goală, pe o blană de urs, cu brațul rezemat pe capul fiarei, sânii ei mici păreau încremeniți într-un spasm voluptos, iar șoldurile-i calde se alintau cu îndemnuri, în vreme ce întreaga-i figură surâdea, cu o candoare virginală și prefăcută. În ramă grea, fotografia mărită aproape natural era un
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
eu n-am să-ți rămân dator! stărui Boiangiu cu o imputare amicală. ― Dacă-i așa, iacă, las toate și te servesc, nene Silvestre! făcu tânărul încîntat că reușise să-și înnoade cravata cum dorise și admirîndu-se într-o oglinjoară rezemată de călimară. Poți să-i și dai drumul, că eu m-am terminat! urmă dânsul după ce-și mai potrivi și frizura, așa ca un cârlionț să-i atârne cuceritor pe frunte. Cei zece țărani din Amara fuseseră trecuți din
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bună... L-am trimis să ne rezerve o masă și să fie aici, la sfârșit, să ne conducă. Am făcut bine?... Vine și Gogu cu consoarta lui... ― Tot ce faci tu e bine! răspunse Grigore mîngîindu-i pe furiș brațul gol rezemat pe speteaza fotoliului. Un mic restaurant de noapte, într-o străduță dosnică. Exterior modest. Înăuntru însă lumină orbitoare, lux căutat, atmosferă caldă, chelneri francezi pur-sînge și câteva atracții senzaționale. Patronul, om dintr-o familie boierească, cu nume distins, care și-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vreme, apoi, când țopăielile paznicului îi părură de-a dreptul caraghioase, se înălță, dând leneș din aripi. Se roti în cercuri tot mai largi, croncănind, apoi se pierdu dincolo de zidurile înalte. Petrache își șterse nădușeala de pe frunte, își netezi hainele, rezemă mopul într-un colț și deschise larg poarta, căci ora începerii programului se apropia și urmau să vină cei ce îngrijeau sălile. Pe urmă se așeză pe un scăunel, la poalele zidului, și așteptă. Se întrebase uneori încotro voia să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Alese niște cuie mărișoare, le înfipse în ochiurile împletiturii și strânse bine, ca să păstreze puterea de a înțepa toate deodată. Apoi luă în spinare scara lungă, folosită la ștersul pânzelor de păianjen de la încheieturile zidurilor, și se apropie de statuie. Rezemă scara de șa. Așteptă, de parcă voia să vadă dacă nu cumva calul o să se tragă îndărăt. Călărețul rămase netulburat, privind înainte, încotro arăta brațul lui și, de altfel, tot încotro zburase și corbul. Petrache urcă dibuind. Statuia se dovedi însă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
benzi transportoare, clești ce apucă, cuptoare ce ard, sudează, concasează, sfărâmă și laminează, curgând și totuși nemișcate, ca în miezul pământului. Petrache trecu pe trotuarul de vizavi, de parcă, stând prea aproape de zidul din prefabricate, ar fi simțit toate astea. Se rezemă de un stâlp de beton, ridică ochii să privească la stele, era însă prea devreme ca ele să se arate ori fumul coșurilor le acoperise. Când porțile se deschiseră, mulțimea năvăli spre stradă. Se trase puțin îndărăt, în beznă, și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
umbrei. Cu cât umbrele sunt mai lungi, cu atât trupul se simte mai bine. Nu degeaba poeții cântă mai ales apusul și răsăritul... Ce putere ar mai avea soarele sprijinit de marginea orizontului, fără umbra groasă de care să te rezemi ? Asta e energia luminii celei vii, care oferă trupului dreptul de a avea umbră. Nu râde. A avea umbră e unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Abia când îți este răpit, îți dai seama ce cumplit poate fi. Am înțeles
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Urgență. De fapt, e încă rezidentă. Are carnet de conducere și un teanc de amenzi pentru depășirea vitezei. A renunțat la mașină. — Fire neastâmpărată așadar... Nu am rubrică... Iacob Zevedei luă hârtia de pe masă. O mai citi o dată, apoi se rezemă de speteaza fotoliului, căutând să prindă vibrațiile Vocii. Făcu foaia ghemotoc. Vocea lăsă să-i scape o exclamație de uimire, așteptând ca ghemotocul să fie aruncat pe jos. Dar Iacob Zevedei zâmbi iarăși, cântărindu-l în palmă, ca pe un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
la fel, cu tencuiala neîngrijită peste pereți înjghebați din chirpici, cu acoperișul din păpuriș cenușiu, cu ușa scundă și clanța încovoiată, de parcă sta tristă, cu colțurile buzelor lăsate, cu stâlpii prispei dând întregii case înfățișarea unei femei gârbovite, cu bărbia rezemată în coate. Și totuși, casa părea nouă ; toate culorile ei palide, muchiile șterse și ferestrele mici și tulburi erau învăluite în lumină. Deschise ușa, nu mai avea scârțâitul știut, iar înăuntru plutea aceeași lumină densă. Îl așteptau cu masa întinsă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]