3,927 matches
-
germanice asupra celor romanice s-a exercitat îndeosebi la nivel popular, în vreme ce adstratul romanic al limbilor germanice este unul preponderent cult. La nivelul limbilor literare, s-a exercitat și influența latinei clasice în perioadele medievală și modernă, atît în idiomurile romanice, cît și în cele germanice, ceea ce reprezintă un important element unificator pentru ele, dar, în unele cazuri, și influența vechii limbi grecești, care, deși a fost definitorie numai pentru unele limbi moderne (franceza, germana și, mai puțin, engleza), a ajuns
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
altele. În cazul culturii, există o mare similitudine a manifestării fenomenelor de comunicare cu cele din domeniul lingvistic, atît sub aspectul focarelor de influențare, cît și sub cel al modalităților în care s-au produs înrîuririle. Dacă în cazul limbilor romanice și al celor germanice recurgerea la noțiunile de "strat", "substrat" și "adstrat" pare normală (în ciuda caracterului oarecum simplificator), s-ar părea că există situații, precum cel al limbii neogrecești, în care lucrurile se prezintă altfel. Neogreaca este singura urmașă ("fiică
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
substratul limbii grecești în toate fazele existenței ei. Desigur, toate elementele pătrunse în greacă după faza bizantină din alte limbi (din turcă și din limbile occiden-tale, în special din italiană, franceză și engleză) alcătuiesc adstratul neogrecesc. Limba latină și limbile romanice Latina Prin sintagma numitoare limbi romanice se înțelege un grup de idiomuri europene care își au originea în limba latină populară și, prin aceasta, au o structură gramaticală provenită din cea latină, precum și elemente ale fondului principal lexical (pronume, adverbe
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
existenței ei. Desigur, toate elementele pătrunse în greacă după faza bizantină din alte limbi (din turcă și din limbile occiden-tale, în special din italiană, franceză și engleză) alcătuiesc adstratul neogrecesc. Limba latină și limbile romanice Latina Prin sintagma numitoare limbi romanice se înțelege un grup de idiomuri europene care își au originea în limba latină populară și, prin aceasta, au o structură gramaticală provenită din cea latină, precum și elemente ale fondului principal lexical (pronume, adverbe de comparație, prepoziții, conjuncții, verbe auxiliare
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
populară din perioada ce a urmat fazei de apogeu a latinei literare (deci, după secolul al II-lea d.Hr.) este numită și latina (populară) tîrzie, căci este ultima etapă a latinei propriu-zise, din epoca ce a premers apariția limbilor romanice. Există însă și un alt aspect denumit latina tîrzie (sau medievală), care reprezintă perpetuarea latinei literare ca limbă de cultură și de cult în cea mai mare parte a Europei, chiar și atunci cînd ea nu mai avea o corespondentă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de altfel o sursă obișnuită de îmbogățire a lexicului latin: angelus < gr. άγγελος, blasphemo < gr. βλασφήμαω, diabolus < gr. διάβολος, episcopus < gr. επίσκοπος, pascha < gr. πάσχα, sabbatum < gr. σάββατον etc.37 În acest mod, latina creștină a putut furniza, atît limbilor romanice, cît și altor limbi europene (germanice, slave și fino-ugrice) numeroase cuvinte care țin de stilul religos, fie că acestea proveneau din fondul propriu, fie că fuseseră receptate din greacă. Acest aspect a conferit latinei o importantă latură unificatoare pentru spațiul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în mare măsură, iar cele diversificatoare s-au înmulțit și s-au întărit. În acest mod, deosebirile dintre variantele de latină vorbită din diferite provincii ale Imperiului au devenit tot mai mari, pînă cînd locul ei l-au luat limbile romanice. Latina literară tîrzie Latina medievală a fost, pînă în secolul al XII-lea, aproape singura limbă de cultură din Europa, iar, apoi, alte cîteva secole, limba principală de cultură, pînă a fost înlocuită de limbile literare moderne. Ea continua latina
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
aceea, în a doua jumătate a secolului al VIII-lea, latina de cultură a fost revizuită, în timpul lui Carol cel Mare, și supusă unui proces de purificare, luîndu-se drept model aspectul literar din epoca clasică. În acest mod, între limbile romanice (care nu aveau încă un aspect literar) și limba de cultură (a cărei normă era dată de scrierile antichității) s-a întrerupt orice comunicare. Cu atît mai mult o asemenea comunicare n-a putut exista în cazul popoarelor neromanice (în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în Peninsula Iberică, latina a receptat termeni științifici din limba arabă: alchimia, algebra, camphora, elixir. Supremația latinei a început să scadă începînd cu secolul al XIV-lea și cu începutul Renașterii, cînd s-a manifestat interesul pentru formarea limbilor literare romanice, dar folosirea ei în cancelarii și uneori în învățămînt a durat pînă în primele decenii ale secolului al XIX-lea. Latina savantă este latina literară considerată ca limbă de cultură a Europei occidentale și centrale, ca model de limbă cultivată
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în zona ei de influențare. În aceste condiții, la aproape două milenii după ce vechiul Imperiu al romanilor, care reunea o parte însemnată a Europei, s-a stins, limba latină a rămas un însemnat factor de unificare a etniilor continentului. Limbile romanice Limbile romanice sînt rezultatul transformărilor pe care le-a suferit latina populară din diferite provincii și reprezintă astfel o ultimă etapă în evoluția limbii latine, dar o etapă dominată de trăsături ce nu existau în latină și, de aceea, reprezen-tînd
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ei de influențare. În aceste condiții, la aproape două milenii după ce vechiul Imperiu al romanilor, care reunea o parte însemnată a Europei, s-a stins, limba latină a rămas un însemnat factor de unificare a etniilor continentului. Limbile romanice Limbile romanice sînt rezultatul transformărilor pe care le-a suferit latina populară din diferite provincii și reprezintă astfel o ultimă etapă în evoluția limbii latine, dar o etapă dominată de trăsături ce nu existau în latină și, de aceea, reprezen-tînd altceva decît
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
pe care le-a suferit latina populară din diferite provincii și reprezintă astfel o ultimă etapă în evoluția limbii latine, dar o etapă dominată de trăsături ce nu existau în latină și, de aceea, reprezen-tînd altceva decît latina. Așadar, limbile romanice continuă latina, dar o și neagă în același timp, fiind ultima etapă care se mai poate pune în legătură cu latina, căci ceea ce urmează constituie evoluția altor realități. Limbile romanice au luat naștere din latina populară, momentul apariției lor fiind considerat secolul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
existau în latină și, de aceea, reprezen-tînd altceva decît latina. Așadar, limbile romanice continuă latina, dar o și neagă în același timp, fiind ultima etapă care se mai poate pune în legătură cu latina, căci ceea ce urmează constituie evoluția altor realități. Limbile romanice au luat naștere din latina populară, momentul apariției lor fiind considerat secolul al VI-lea, cînd, datorită pierderii legăturilor cu Roma și a evoluției limbii latine din provincii, în fiecare dintre provincii se produc modificări numeroase și diferite de la una
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cînd, datorită pierderii legăturilor cu Roma și a evoluției limbii latine din provincii, în fiecare dintre provincii se produc modificări numeroase și diferite de la una la alta, încît nu se mai păstrează nici identitatea și nici unitatea limbii latine. Limbile romanice au apărut în zona de sud și centrală a continentului European și sînt în număr de zece: româna, dal-mata (astăzi dispărută), retoromana, italiana, sarda, provensala (occitana), franceza, catalana, spaniola și portugheza. Ele au fost clasificate în mai multe moduri, mai
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
sud și centrală a continentului European și sînt în număr de zece: româna, dal-mata (astăzi dispărută), retoromana, italiana, sarda, provensala (occitana), franceza, catalana, spaniola și portugheza. Ele au fost clasificate în mai multe moduri, mai întîi de însuși întemeietorul lingvisticii romanice (sau romanisticii 39) Friedrich Diez, care avea în vedere modul de formare al pluralului. După acest criteriu, româna și italiana sînt limbi asigmatice deoarece formează pluralul în vocală, iar celelalte sînt sigmatice pentru că formează pluralul cu desinența -s. O altă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
pluralului. După acest criteriu, româna și italiana sînt limbi asigmatice deoarece formează pluralul în vocală, iar celelalte sînt sigmatice pentru că formează pluralul cu desinența -s. O altă clasificare, care are în vedere mai multe criterii, distinge trei grupuri de limbi romanice: iberoromanic (spaniola, portugheza, catalana), galoromanic (franceza, provensala) și italo-ro-manic (italiana, româna, dalmata, sarda, retoromana). Indiferent de modul în care pot fi clasificate, limbile romanice au trăsătura definitorie că moștenesc elementele lor de bază din latina populară și, prin aceasta, sînt
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
-s. O altă clasificare, care are în vedere mai multe criterii, distinge trei grupuri de limbi romanice: iberoromanic (spaniola, portugheza, catalana), galoromanic (franceza, provensala) și italo-ro-manic (italiana, româna, dalmata, sarda, retoromana). Indiferent de modul în care pot fi clasificate, limbile romanice au trăsătura definitorie că moștenesc elementele lor de bază din latina populară și, prin aceasta, sînt înrudite între ele. Nu întotdeauna însă limbile romanice au moștenit aceleași elemente din latină și nici în aceeași proporție, iar uneori reflectă chiar stadii
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și italo-ro-manic (italiana, româna, dalmata, sarda, retoromana). Indiferent de modul în care pot fi clasificate, limbile romanice au trăsătura definitorie că moștenesc elementele lor de bază din latina populară și, prin aceasta, sînt înrudite între ele. Nu întotdeauna însă limbile romanice au moștenit aceleași elemente din latină și nici în aceeași proporție, iar uneori reflectă chiar stadii diferite ale latinei înseși. Limba sardă, cu aproximativ un milion de vorbitori (în insula Sardinia), este cea mai arhaică dintre limbile romanice, relevînd fenomene
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
însă limbile romanice au moștenit aceleași elemente din latină și nici în aceeași proporție, iar uneori reflectă chiar stadii diferite ale latinei înseși. Limba sardă, cu aproximativ un milion de vorbitori (în insula Sardinia), este cea mai arhaică dintre limbile romanice, relevînd fenomene caracteristice unei faze vechi a latinei. Articolul hotărît continuă în această limbă pronumele demonstrativ latinesc ipse, ipsa, ipsum, iar nu pe ille ca celelalte limbi din familie. Aspecte conservatoare atestă și dalmata (vorbită în trecut pe coasta Mării
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
iar cele orientale uzînd și de -i (ca italiana și româna). Cu toate acestea, această limbă a beneficiat de o anumită cultivare, deși nici aspectul literar nu este unitar, în dialectul engadinez realizîndu-se, prima traducere a Bibliei într-o limbă romanică, în anul 1560. De asemenea, deși cu redare dialectală, o foarte bogată literatură, îndeosebi poezie, s-a realizat în epoca modernă. Provensala (sau occitana) a fost însă prin excelență limba poeziei spre sfîrșitul Evului Mediu și ar fi putut dezvolta
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ramură a limbii trace ce se vorbea pe un teritoriu foarte extins la sud și la nord de Dunăre. Traca era se pare înrudită cu limba iliră, vorbită în vecinătatea sudică, a cărei urmașă modernă este albaneza. Spre deosebire de celelalte limbi romanice, limba română nu a suferit o influență germanică veche identificabilă, în ciuda faptului că prin teritoriul ei au trecut mai multe popoare germanice, în schimb a suferit o importantă influență slavă, datorită valurilor de năvălitori slavi care s-au stabilit în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
suferit o importantă influență slavă, datorită valurilor de năvălitori slavi care s-au stabilit în vecinătate sau care au dislocat-o din unele teritorii. Cît privește elementul latin moștenit, româna se remarcă printr-un caracter mai arhaic, în raport cu celelalte limbi romanice, deoarece păstrează în mai mare măsură unele ele-mente latinești originare. Sub aspect fonetic, se constată o mai accentuată conservare a scheletului consonantic latinesc, fiind apropiată în acest sens de italiană. Pe lîngă menținerea genului neutru la substantive, în declinarea acestei
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
complementul direct, dacă acesta se referă la o persoană (pe în română și a în spaniolă). Împreună cu italiana, limba română păstrează ca desinențe de plural mărcile caracteristice ale nominativului de declinarea întîi și a doua plural din latină. Între limbile romanice, româna are particularitatea că prezintă, la forma tip a infinitivului (forma scurtă) a verbului și cînd verbul are funcția de subiect, de atribut prepozițional sau de complement, o prepoziție antepusă (a din lat. ad: a merge), așa cum se întîmplă în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
caracterul de arii laterale ale romanității al celor două limbi, româna fiind la limita estică, iar portugheza la cea vestică. Primele documente românești păstrate datează din secolul al XVI-lea, deci sînt mult mai tîrzii decît în cazul celorlalte limbi romanice. Limba română literară s-a format pe baza dialectului daco-român, cu o preponderență în pronun-ție a subdialectului muntean. Faza ei veche, cînd a fost scrisă cu alfabet chirilic, a fost caracterizată de influența limbii slavone și a limbii neogrecești. O dată cu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ardeleană, îndeosebi după 1780, s-a produs o reorientare în sensul modernizării, proces care a însemnat, printre altele, adoptarea alfabetului latin și reorientarea în ceea ce privește sursele împrumuturilor. S-au introdus astfel numeroase elemente lexicale din latina savantă și din unele limbi romanice occidentale, în special din franceză, dar și din italiană. S-au făcut, de asemenea, împrumuturi din germană, iar, din a doua jumătate a secolului al XX-lea, și din engleză. Limba italiană are în jur de 56 milioane de vorbitori
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]