4,056 matches
-
la diversificarea uneltelor ei și la obținerea unor rezultate cu o bătaie infinit mai lungă decît aceea a metodologiei tradiționale" (Mănucă: ConvLit). Distanțarea intervine în momentul în care analiza merge către intertext, înțeles ca raport stabilit de fiecare autor cu romantismul, pentru ca mai departe să fie urmă rită relația dintre autorii în cauză: "un intertext care se arată mai cuprinzător decât pare la prima vedere și care ridică o altă problemă, aceea a procentului în care Nerval îl reprezintă. Desigur, romantismul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
romantismul, pentru ca mai departe să fie urmă rită relația dintre autorii în cauză: "un intertext care se arată mai cuprinzător decât pare la prima vedere și care ridică o altă problemă, aceea a procentului în care Nerval îl reprezintă. Desigur, romantismul european are numeroase trăsături comune, de la un capăt la altul al continentului. Dar are și deosebiri (mai numeroase totuși decât pare a susține autoarea, în capitolul "Romantism fidelitate și trădare"), prezente în special în literaturile centralși sud-est europene" (ibidem). De la
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ridică o altă problemă, aceea a procentului în care Nerval îl reprezintă. Desigur, romantismul european are numeroase trăsături comune, de la un capăt la altul al continentului. Dar are și deosebiri (mai numeroase totuși decât pare a susține autoarea, în capitolul "Romantism fidelitate și trădare"), prezente în special în literaturile centralși sud-est europene" (ibidem). De la atenția acordată punctelor de cores pondență la contemplarea tabloului, în întregul lui, o abordare comparativă mult mai aplicată se realizează în spațiul stilisticii contrastive. Nivelu rile care
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pestriț și încâlcit; și, dacă, plini de cele văzute, vom pătrunde apoi în natură, totul ni se va părea prea bine știut și firește, fiece formă ne va fi cunoscută"13. Friedrich Leopold von Hardenberg, "cel mai proeminent poet al romantismului german" (Zoe Dumitrescu Bușulenga), prilejuiește apropieri mai vizibile față de opera eminesciană poate și datorită faptului că demersul comparativ se exersează pe același tip de discurs cel literar. Astfel se stabilește o dublă raportare intertextuală: ideatică și generică. Așa cum se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
intertextului italian în opera lui Mihai Eminescu aparține lui Iosif Cheie-Pantea (1980). În absența dovezilor de "înrâurire", și această legătură intertextuală se apropie de fenomenul de paralelism. O altă lucrare importantă pentru subiectul în discuție este realizată de Luminița Beiu-Paladi: Romantismul italian și literatura română a secolului al XIX-lea. Relații și similitudini (1982). Paginile prozei eminesciene ascund înțelesul pe care îl putem da afinităților elective: "luam din cărțile [anticvarului] tot ce-mi părea mai bizar și mai fantastic și, venind
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cu asumarea sacrului. După cum calea sfârșitului de zi spre noapte (inclusiv noaptea somnului) conturează aceeași experiență a sacrului, numai că pe coordonata ei temporală: Noaptea a fost întotdeauna încărcată de sacralitate. Marile culte ale zeilor greci sunt asociate nocturnului, iar romantismul a știut să exploreze potențialitățile de mister ale acestuia. Căci noaptea exprimă tocmai ambivalența sacrului: obscuritatea maschează particularitățile și ne restituie fascinanta unitate ascunsă a lumii; însă în același timp apare angoasa de a fi văzut fără a putea vedea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
prin acuitate și creație, pe fondul vizionarismului căruia îi spunem modernitate. Theodor Codreanu remarcă diferențe de receptare, implicit de situare a "celor doi E.": Einstein a fost recunoscut ca reformator al științei moderne, în timp ce Eminescu, multă vreme, a fost subordonat romantismului apus la jumătatea secolului al XIX-lea79 (Cimpoi: 1995, 106). La consacrarea imaginii romanticului au contribuit poemele alese de Maiorescu pentru publicare. E drept, când a îndrăznit să îl scoată în lume pe Dan-Dionis, receptarea a adus o cruntă decepție pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Editura Eminescu; ediția a treia, îngrijită de Cristina și Dumitru IRIMIA, Mihai Eminescu. Creație și cultură, Mănăstirea Putna: Editura Nicodim Caligraful). o motive eminesciene; o intertextul shakespearian în opera lui Mihai Eminescu. DUMI-TRESCU BUȘULENGA Zoe [1986](1999, 2009) Eminescu și romantismul german, București: Editura Eminescu (ediția a doua, București: Editura Universal Dalsi, iar ediția a treia, îngrijită de Cristina și Dumitru IRIMIA, apărută la Mânăstirea Putna: Editura Nicodim Caligraful). o intertextul german în opera lui Mihai Eminescu. GLO-DEANU Gheorghe (2000) Avatarurile
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
versiunea în limba română, Anul 1, Numărul 1 (Scientific American, New York: Scientific American, Inc.). 2002 "Jocul intertextual" (art. semnat de Virginia BLAGA) Redactor-șef Cassian Maria SPIRIDON Convorbiri literare, Iași: octombrie. (Aplicație pe Levantul de Mircea Cărtărescu). 2002 "Eminescu și romantismul" (art. semnat de Dan MĂNUCĂ) Redactor-șef Cassian Maria SPIRIDON Convorbiri literare, Iași: ianuarie. Recenzia studiului Eminescu și intertextul romantic (ediția 2004) al Marinei Mureșanu-Ionescu. 2005 Intertexte-Interdiscours Direction et Présentation Vasile DOSPINESCU ANADISS, Revue du Centre de Recherche Analyse du
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de 12-15 mars 1975, à l'Université de Paris-Sorbonne. Volum îngrijit de Dim. Păcurariu. Iași: Junimea, 1978, 351 p. (Eminesciana; 14) * MARIN, I.D. Eminescu la Ipotești. Iași: Junimea, 1979, 240 p. (Eminesciana; 15) * KOJEVNIKOV, I.A. Mihai Eminescu și problema romantismului în literatura română. Traducere, prefață și indice de autori de Ariton Vraciu. Iași: Junimea, 1979, 328 p. (Eminesciana; 16) * IRIMIA, Dumitru. Limbajul poetic eminescian. Iași: Junimea, 1979, 472 p. (Eminesciana; 17) * CĂLINESCU, G. Avatarii faraonului Tlà. Ediție îngrijită, prefață, note
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
15 Aceeași idee este dezvoltată și de Linda Hutcheon relativ la Roland Barthes, cel care scrie un fals jurnal, la o falsă persoana a treia. 1 Pompiliu Crăciunescu desemnează prin termenul non-canonic "acea parte a operei [eminesciene] care se proiectează în afara romantismului (s.a.)" (2000, pp. 17-18). 2 Relevantă în acest sens este lucrarea Ioanei Bot Eminescu și lirica românească de azi.Citatul eminescian în poezia contemporană românească, Cluj Napoca: Editura Dacia, (1990). 3 Mircea Eliade "Eminescu sau despre Absolut", Postfață la volumul Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
din invazia semnelor pe pagina albă și "încifrînd" realitatea într-un cod. De asemenea, ea "țîșnește", căznit, aidoma fantomei apelor din final, din "întunericul" subconști entului, pentru a naște, ultimativ, "lumină". O lecție admirabilă, să recunoaștem, de postmodernitate în plin romantism american! Bibliografie E.A. Poe Călătorii imaginare. Traducere din limba engleză, note și comentarii de Liviu Cotrău. Col. "Biblioteca Polirom". Iași: Polirom, 2008. Balena albă o experiență mesmerică Se presupune că două evenimente istorice, în felul lor -, din prima jumătate a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
similar, din istorii "mari" și "mici". Intersecția lor devine locul geometric al unui "spirit național" și, de aceea, nu găsesc eronată opinia critică după care Doctorow rămîne un scriitor al americanității, în postmodernism, precum Steinbeck în modernism ori Melville în romantism. Miza artistică absolută din Ragtime trebuie căutată în primul rînd la acest nivel de construcție epică. Nu aș vrea să închei însă fără a elogia excelenta versiune românească oferită de doamna Antoaneta Ralian. Bibliografie E.L. Doctorow Ragtime. Traducere de Antoaneta
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
sînt responsabile pentru emoții și, respectiv, pentru rațiune, identitatea emoțională a indivi dului fiind una, iar identitatea lui rațională fiind cu totul altceva, așa cum trupul și sufletul rămîn două entități ultimativ disjuncte (o tradiție culturală, ce își are apogeul în romantism, susține practic aceeași ipoteză!). Descartes credea că mintea (suprapusă, filozofic, cu un așa-zis "centru al sufletului", reperabil noțional, de asemenea, ca "intelect" sau "rațiune") își are sediul într-o glandă minusculă, cunoscută, pe atunci, sub numele de conarium, transformată
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
postmodernismul, ambele presupunând o reconstrucție a tradiției, nu printr-o demolare, ci printr-o reconsiderare a ei. Contestat de chiar contemporanii săi, postmodernismul este, mereu, pus, în opoziție, cu modernismul, "opoziția modernism/ postmodernism fiind considerată o reactivare a opoziției clasicism/ romantism, ceea ce înseamnă că postmodernismul e un fel nou de romantism, opunând, printre altele, anistorismului "clasic" modernist o conștiință, în fond, "istoricistă"86. Ceea ce propune Ioana Em. Petrescu, drept criteriu de diferențiere a celor două modele culturale, sunt două concepte: destructurarea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
demolare, ci printr-o reconsiderare a ei. Contestat de chiar contemporanii săi, postmodernismul este, mereu, pus, în opoziție, cu modernismul, "opoziția modernism/ postmodernism fiind considerată o reactivare a opoziției clasicism/ romantism, ceea ce înseamnă că postmodernismul e un fel nou de romantism, opunând, printre altele, anistorismului "clasic" modernist o conștiință, în fond, "istoricistă"86. Ceea ce propune Ioana Em. Petrescu, drept criteriu de diferențiere a celor două modele culturale, sunt două concepte: destructurarea, respectiv restructurarea "categoriei individualului, cu precizarea că această restructurare presupune
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Predilecția pentru sensul estetic, prin cultul formei, rafinamentul limbajului și al construcției textului nu este altceva decât ceea ce Eugen Lovinescu numea generic înnoirea limbajului, care genera, ulterior, o intelectualizare a emoției 35, sau cum Hugo Friedrich definește noua poezie, drept romantism deromantizat, acesta nemaidorindu-se un limbaj al sentimentelor, ci un limbaj fără obiect comunicabil 36. Generația '60 are șansa de a uza atât de uneltele modernității, cât și de cele ale începutului de postmodernitate, reinstaurând, totodată, ceea ce europenii promovează, încă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
comunicare original"40 sunt coordonatele definitorii ale noului tip de viziune poetică, de la care poeta nu se sustrage. Variabila care o individualizează o constituie, însă, sensibilitatea revărsată în literă, care îi înnobilează estetica, transportând-o spre transcendent. Rescriind ideea de romantism cald și diafan, pe care îl învestește cu sensurile unei purități severe sau cu sentimentul tainei, prin intermediul unei "poezii, care restabilește tăcerea"41, autoarea deschide porțile interiorului, comunicând cu lumea, prin prisma sufletului: "Am început, prin a încerca să mă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ca o preoteasă a adevărurilor inaccesibile altora, nu vorbește sibilinic, ca să mărească impresia de profunzime. Reflectează și atât. Ideile din poezia interzisă a acesteia au o nuditate de statui antice"66. Firescul intervine și în celalte creații ale acesteia. Reinstaurând romantismul 67, care vine ca o gură de aer proaspăt în atâta ariditate conceptuală a ermetismului de tip modernist, Ana Blandiana deconstruiește orice rigiditate canonică a unui curent sau a altuia, aflându-se, mai curând, la limita între curente, sau, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
nouă viziune, în care faptul insolit apare ca prelungire a unei puternice tensiuni spiritual-afective, constituită în factor perturbator al realului"68. E de la sine înțeles că "alegerea autoarei de a scrie povestiri fantastice (...) se înscrie în tradiția care, în contextul romantismului târziu, fusese inaugurată, în literatura româna, de Mihai Eminescu, cu nuvela Sărmanul Dionis (18721873), sub înrâurirea celor întâmplate mai înainte în Occident, mai cu seamă în literatura germană și în cea franceză"69, așa cum sesizează critica internațională, prin vocea aceluiași
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a doua perioadă a operei sale, se resimt teme precum moartea, sfârșitul, singurătatea, degradarea relației cu ceilalți devenind tot mai acută, autoarea trăind sentimental uimirii, într-o neînțeleasă trecere a timpului. Exuberanța și extazul primelor volume sunt înlocuite de un romantism diafan, uneori aproape blestemat: În concepția Anei Blandiana, talentul este înnăscut și stigmatizat să moștenească și să poarte ca lauri "vina" creației ce zăcea poate latent la vreun strămoș. Poetul este chemat să descopere și să sancționeze contradicțiile dintre lucruri
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
un ansamblu de norme sau reguli privind "nașterea" sau "facerea" poeziei, ori, în general, tehnica literaturii cu abordări dinspre genuri sau specii literare, dinspre prozodie, figuri de stil, compoziție, stilistică -, în funcție de doctrinele și dogmele curentelor înregistrate în plan diacronic: clasicismul, romantismul, realismul, parnasianismul, simbolismul, expresionismul, suprarealismul, dadaismul, paradoxismul etc"7. Poezia Anei Blandiana se întemeiază pe o poetică a unei duble deconstrucții. Pe de o parte, deconstrucția canonului paradigmatic, ideologic și estetic, prin mecanisme proprii de creație, autoarea reușind să reconstruiască
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
deconstruiască un Univers existent deja, în societate, în poezie, în cultură, construind un altul, sau, mai degrabă, reconstruind un altul, având ca suport propria sa biografie, propria sa personalitate, propria sa lume, de la care nu se dezice. Pentru că nu un romantism cald, diafan o caracterizează, ci, dimpotrivă, o pasiune dezlănțuită, o senzualitate aparte, o continuă căutare și o continuă neliniște. Pe de altă parte, fiind fiică a Transilvaniei, poeta nu putea să nu se sprijine, instinctiv, în producția sa, pe acei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
dorul soarelui,/ Eu duc dorul lunii./" (Cuplu) Ca o privire în oglindă, iubirea este receptată de autoare drept punte către absolut, privită prin ochii muritorului, această punte fiind imperfectă. Cuplul erotic neomodernist nu mai străbate calea netedă a cuplului din romantism, în care chiar și piedicile inerente par a fi simplu de străbătut, datorită puterii pe care acest sentiment o conține. Mitul androginului se reconstruiește aici, într-o cu totul altă manieră, cei doi parteneri părând a trăi o poveste de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de 180 de grade devenind segmente ale terorii și ale morții. Sângele se preschimbă în cerneală, pământul ca element fertil, în noroi vânăt, câmpiile sunt albastre (în asonanță cu cerneala), mările, pustii, iar buzele, învinețite (de cuvinte). Iubirea diafană a romantismului devine, astfel, în neomodernismul Anei Blandiana, pasională, aproape distrugătoare: Dacă ne-am ucide unul pe altul/ Privindu-ne în ochi,/ În ochii noștri în jurul cărora/ Genele stau ca o coroană de spini/ Care-ncunună definitive/ Orice privire,/ Dacă ne-am
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]