3,443 matches
-
dragă, de la strămoșul nostru Adam, ni se trage până la sfârșitul veacurilor. Vine la vreme necunoscută asupra întregului neam omenesc, de la porunca Dumnezeiască: ”Pământ ești si în pământ te vei întoarce!” ” - De ce plângi, Fată... ?! ”o întrebă el, văzându-i două lacrimi rostogolindu-se pe obraz. ”- Nu știu... nu știu !” murmură ea ridicând din umeri. Iorgu o mângâie pe obraz, ca atingerea unui fluture o petală de cais înflorit. ”-... Huhu meu, băiatul meu.!” șopti ea cu ochii închiși. La despărțire, ea lăsă să
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
mică și bate grăbită în urechi, să-mi spună: ”Omule, scoală omule... ea este aici!..” Gândul îl purtă la cimitir, în urmă cu doi ani, în ziua aceea din ajunul Sf. Apostoli Petru și Pavel, cum primii bulgări de pământ rostogoliți peste raclă sunară înfricoșător... Bătrânului Iorgu, în răstmpuri, câte un tremur îi scutira umerii... Auzindu-i căzând peste sicriu, îi veniră în minte cuvintele bunicului său, învățătorul... ”...odată ce l¬ai auzit, nu exisă pe lume un sunet mai înfricoșător!”. Gândurile
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
va străluci peste durerea facerii ciclului, Însemn al nemuririi și al nobleței de a căpĂta formă umană În această existență. Vaporii de apă rezultați din arderea lemnului vor urca la cer, transformându-se iarăși În nori grei, care se vor rostogoli din nou pe pământ, scăldând totul În splendoarea unui nou Început. Apa - elementul fundamental, liantul și generatorul ciclului trasformărilor, mamă și fiică a materiei grele. Trecerile ei ame- țitoare dintr-o formă de agregare În alta, sub influența căldurii și
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
din cauza ei Îl părĂsisem. Ea era ceea ce Îl făcea imperfect, intere- sant, posibil de salvat. Salvându-l pe el, m-aș fi salvat pe mine. Adina Dabija 176 Acum, tot ce rămĂsese era un fel de văpaie roșie care se rostogolea Înspre mine, Împroșcând scântei usturătoare. Dar ea avea să se stingă Încet În zilele, săptămânile, lunile care urmau. Nu avea rost să mai Întreprind nimic. Jean-Claude și cu mine aveam să rămânem cu ce era mai bun din trecut și
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
va străluci peste durerea facerii ciclului, însemn al nemuririi și al nobleței de a căpăta formă umană în această existență. Vaporii de apă rezultați din arderea lemnului vor urca la cer, transformându-se iarăși în nori grei, care se vor rostogoli din nou pe pământ, scăldând totul în splendoarea unui nou început. Apa - elementul fundamental, liantul și generatorul ciclului trasformărilor, mamă și fiică a materiei grele. Trecerile ei amețitoare dintr-o formă de agregare în alta, sub influența căldurii și a
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
el și tot din cauza ei îl părăsisem. Ea era ceea ce îl făcea imperfect, intere sant, posibil de salvat. Salvându-l pe el, m-aș fi salvat pe mine. Acum, tot ce rămăsese era un fel de văpaie roșie care se rostogolea înspre mine, împroșcând scântei usturătoare. Dar ea avea să se stingă încet în zilele, săptămânile, lunile care urmau. Nu avea rost să mai întreprind nimic. Jean-Claude și cu mine aveam să rămânem cu ce era mai bun din trecut și
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
principiu sau un cerc vicios? Da, cunosc sofismele lor pompoase; conduși de originea lor superbă, susțin cu convingere că pietrele rostogolite s-au format în pur frecuș de albia râului și nu pentru că au fost făcute de la început a se rostogoli pentru ca să reziste mai bine curentului. Ce poate fi mai mult? Este un fapt foarte admirabil, izvor de admirație pentru tot adevărul înțelept care a servit acestor falsificatori prin unul din cele mai trucate sofisme ale sale. Lucrul extraordinar de minunat
Însemnări pentru un tratat de cocotologie by Miguel de Unamuno () [Corola-publishinghouse/Science/1089_a_2597]
-
mai către pădurile care Înfloreau poalele munților de prin apropiere. O duceau, oamenii aceia, nu bine și nici rău. Își târau zilele, ei și familiile lor, de azi pe mâine. Da. Își târau zilele. Dar, și le târau! S-a rostogolit, Însă, și peste acea parte a lumii, o ceva pe care mulți o definesc În chipuri diferite, când, de fapt, ceva-ul acela s-a constituit În materializarea Împletirii urii dușmanilor interni, cu cea a celor externi ai țării, și
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
dreapta, pentru a se feri, veni cu coarnele spre pământ; exact În clipa aia, primi și lovitura, cuțitul-sabie lovind gâtul, În care-i intră, parțial, pe sub piele, și, oarecum, și prin carne. Roșcuț căzu, dezechilibrat, pe o parte, apoi, se rostogoli, cu fața În sus; scăpă mânerul cuțitului-sabie din mâini; taurul se sperie și mai tare, dar, și datorită durerii, Își Înfipse coarnele În trupul de pe jos, al atacatorului, după care, ridicându-și capul, cu o smucitură, și-l așeză, parcă
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
În momentul când s-a ivit, asemeni unui rar obelisc, pe muchia trambulinei, soarele i-a strălucit atât de puternic, În ochi, Încât, Închizându-și-i, pentru o clipă, a pășit În gol. Și a căzut. Și s-a prăvălit, rostogolindu-se, ca un pietroi, Într-un hău. Și s-a tot rostogolit. Și se tot rostogolește, și În prezent, dacă nu cumva mă Înșel, după cum, Îmi povestesc bătrânii, că ar fi sucombat, bătutul de Dmnezeu Să Trăiți Bine, care ar
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
trambulinei, soarele i-a strălucit atât de puternic, În ochi, Încât, Închizându-și-i, pentru o clipă, a pășit În gol. Și a căzut. Și s-a prăvălit, rostogolindu-se, ca un pietroi, Într-un hău. Și s-a tot rostogolit. Și se tot rostogolește, și În prezent, dacă nu cumva mă Înșel, după cum, Îmi povestesc bătrânii, că ar fi sucombat, bătutul de Dmnezeu Să Trăiți Bine, care ar fi Împărățit, pe aceste meleaguri, zice-se, pe la Îngemănarea celui de al
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
strălucit atât de puternic, În ochi, Încât, Închizându-și-i, pentru o clipă, a pășit În gol. Și a căzut. Și s-a prăvălit, rostogolindu-se, ca un pietroi, Într-un hău. Și s-a tot rostogolit. Și se tot rostogolește, și În prezent, dacă nu cumva mă Înșel, după cum, Îmi povestesc bătrânii, că ar fi sucombat, bătutul de Dmnezeu Să Trăiți Bine, care ar fi Împărățit, pe aceste meleaguri, zice-se, pe la Îngemănarea celui de al doilea, cu cel deal
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
necesar; altaîncasa și o sumă bunișoară de bani. Își aduse aminte, de fierul vechi, În momentul când făcuse saltul, de dincolo de colțul gardului, dincoace, În curte. În clipa aia era tocmai deasupra. Se dezechilibră. Căzu, buluc, peste fiare și table, rostogolindu-se, de câteva ori, și agățându-și hainele prin nște ieșituri de metal. Prinse a se zbate. De ieșit - ioc! Cu cât se zbătea, cu atât mai rău se Încurca, În agățătoarele alea de fiare vechi. Se treziră câinii. Și
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
ei este pe mâini bune, iar starea lui generală este staționară. Și-a lăsat palma pe fruntea lui, l-a mângâiat ușor și i-a aranjat frizura, timp în care din ochii fetei izvora șuvoi nestăpânit de lacrimi, ce se rostogoleau în tăcere, udându-i fața. S-a aplecat și i-a sărutat obrajii pe care i-a simțit mai calzi decât era temperatura în cameră și s-a bucurat. - Ai să-ți revii curând, dragul meu frățior! Te rog! Te
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Iuliana oftă prelung și îl privi rugător pe Eugen. El înțelese și se ridică pentru a-i pune apă în pahar și a-i oferi un șervețel, pe care ea îl folosi pentru a înlătura două lacrimi mari ce se rostogoleau lin pe obraji. Nu o întrerupse. Comunicau foarte bine numai din priviri. Au înțeles că tăcerea este binevenită din partea amândurora. - Nu știm în ce condiții s-a petrecut accidentul, reluă Iuliana șirul relatării. A! Nu cred că am apucat să
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
controlul și a Marian Malciu ridicat ambele brațe, țipând în momentul în care a constatat că sania alunecă veselă la vale și ea cade în zăpadă. Încerca să se ridice și nu reușea. Aluneca la fiecare încercare și se mai rostogolea de douătrei ori, până când două brațe au prins-o de umeri și au oprit-o. Era un tânăr în echipament sportiv adecvat anotimpului și pârtiei, care mai mult se juca decât o ajuta să se ridice. - Te-ai lovit cumva
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
de oamenii aflați într-o mașină care circula în aceeași direcție de mers, adică pe direcția spre București. Din cauza curbelor, nu au văzut cum s-a petrecut accidentul. Au apucat să vadă doar momentul în care mașina lui Iustin se rostogolea dincolo de glisiera metalică fixată la o palmădouă de marginea șoselei. După cum au relatat ei, mașina s-ar fi aflat în a doua răsturnare când au văzut doar roțile din față și farurile autoturismului, care, de altfel, le-au atras privirile
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
opus... Am virat dreapta, să-l ocolesc. Era spațiul prea mic pentru a frâna... Nu am avut loc ori am fost orbit... Nu m-am redresat. Am lovit ceva foarte tare și din acel șoc am fost... aruncat. Am zburat rostogolindu-mă cu mașină cu tot... Norocul a fost că am oprit motorul, cred. Luam foc... - Te-au orbit farurile celor din sens opus? - O, nu! M-a orbit stopul pe frână... E greu de crezut, dar așa a fost. Lămpile
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
sunat să-mi spui că sosești, dar și cu... Laura plângea aproape în hohote. Nu se mai putea stăpâni. Tot năduful și disperarea adunate în peste o mie de zile și nopți se revărsau în lacrimile-i mari ce se rostogoleau ca mărgăritarele în lumina puternică a soarelui ce pătrundea de afară. Iuliana venise lângă ea și o strângea în brațe, încercând s-o liniștească. Eugen îl forțase blând cu brațele pe Iustin să se reașeze pe scaunul de pe care se
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
nu ne mai găsim vreodată..., dar... Mariana aduse cât a putut de repede câteva feșe mici sterilizate din dulăpiorul cu medicamente. Era înduioșată și abia reușea să-și stăpânească lacrimile ce o încercau, spre deosebire de Iulia, care le lăsa să se rostogolească până la colțurile gurii și abia atunci le ștergea cu batista. Ea privea cu duioșie ce se întâmplă în fața ei și nu-și putea reprima un gând ce o mai încercase în ultimele două zile: ,,Frate drag, tragedia vieții tale a
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
ar fi avut niște aripi nefolosite de mult și care trebuiau reobișnuite cu zborul. se apropie și ea de ghemul negricios din fața mașinii. — ei ? Ce face domnul arici ? — e speriat. — sunteți speriat, domnule arici ? — e speriat și supărat. — să-l rostogolim pe marginea șoselei. Cu mîna înmănușată, Ken împinse ușor ariciul pentru a-i testa reflexele. ariciul se contractă însă și mai tare, vizibil iritat. Un fel de dîră lipicioasă indica traseul pe care îl parcursese pînă în mijlocul șoselei. — este perioada
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
faleze. — De ce urlă toată lumea afară, Ken ? — nu urlă. Cîntă. — Cine cîntă ? — Dunele. — așa cîntă dunele ? — așa cîntă dunele. — Și de ce cîntă noaptea ? — Pentru că se contractă pietrele. Uneori chiar se desprind blocuri întregi, pietre mai mari sau mai mici, și se rostogolesc. Cei care locuiesc sub faleze știu asta... în fiecare dimineață ies ca să vadă ce pietre noi s-au mai rostogolit peste noapte. — Pietrele se mișcă, Ken ? — sigur că se mișcă. e destul să faci o fotografie dintr-un punct fix
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
cîntă noaptea ? — Pentru că se contractă pietrele. Uneori chiar se desprind blocuri întregi, pietre mai mari sau mai mici, și se rostogolesc. Cei care locuiesc sub faleze știu asta... în fiecare dimineață ies ca să vadă ce pietre noi s-au mai rostogolit peste noapte. — Pietrele se mișcă, Ken ? — sigur că se mișcă. e destul să faci o fotografie dintr-un punct fix, să fotografiezi o secțiune dintr-un parc de pietre. Și apoi să vii peste șase luni și să faci aceeași
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ani și zac în bucătărie cu capul pe masă. așa m-a prins comoția cerebrală, practic nu am suferit nicio secundă. nici măcar nu am căzut cu capul în farfurie, eram tocmai pe cale să-mi curăț un măr. mărul s-a rostogolit în mijlocul mesei, iar cuțitul a căzut pe jos. între timp porumbeii au ciugulit integral mărul, dar, dintr-un motiv ciudat, de mine nu s-au atins. Probabil că porumbeii și vrăbiile nu devoră corpuri umane inerte sau moarte, doar corbii
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
mintea ei, prin fantasmele ei și că frisonul fin exprimat de buza de jos era semnul unui cataclism intern, al unui orgasm produs undeva în adîncuri. era ca și cum, urcînd pe un munte, ne-am fi jucat cu niște bulgări călduți rostogoliți pe pantele unui fost torent vulcanic. Dar căldura acelor bulgări nu era decît simptomul unor gigantice declanșări de energie și convulsii chimice petrecute în interiorul scoarței terestre la mii de kilometri... Domnișoara ri avea această natură vulcanică, toată combustia interioară rămînea
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]