3,312 matches
-
scos-o din rugină și au pus-o pe picioare. Vroiam să-l mai întreb ceva, nu știu ce, dar Ana care stătuse până atunci în capătul opus al odăii, urmărindu-mi prezența, veni către mine și - ignorând adiacența lui Lung - mă rugă, la fel ca altădată, să ieșim pe cerdac, în bătaia sticlindă a stelelor, dar un instinct, care regla perfect, îmi porunci să refuz, - motivația se găsi fără nici o greutate: „gerul de afară”. Ea rămase descumpănită, nu se aștepta. Nici eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
unui istoric peruan cu nume german Carlos Wiesse, care, printre altele, afirma: "Nu cred să existe în lume un oraș în care într-un timp atât de scurt să fi apărut atât de multe mănăstiri, de prelați gata să facă rugi către Domnul, zi și noapte...". Apogeul orașului, se arăta în studiul respectiv, a fost în secolul al XVII-lea, după care a urmat o perioadă de decădere și apoi de revitalizare, care a condus la transformarea vechiului oraș în stil
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
unde, într-o pustietate întristătoare, se arată heigheșul, fără o floare, fără un arbor, cu lespezile albe de piatră deasupra lăcașurilor veșniciei. Spre șabăs, deodată toată viața aceasta se oprește. Se aprind lumânările; stăpânul familiei, la masa curată, își începe ruga. După o săptămână de năcaz și de hrană proastă, pe apucate, Dumnezeu poruncește poporului lui să mănânce coilici, carne și pește. Mai poruncește bărbatului să se liniștească și, în divanul cel mare, sub chilotele de puf de gâscă, să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
văluri, buzele mele au făcut să roșească mii de fecioare, ochii mei au văzut orașe stingându-se și împărății pierind. Din gura mea vei auzi araba, turca, dar și castiliana, berbera, ebraica, latina, precum și italiana vorbită, căci toate limbile, toate rugile îmi aparțin. Eu, însă, nu aparțin nici uneia. Eu sunt doar al lui Dumnezeu și al pământului, și la ei mă voi întoarce într-o zi nu prea îndepărtată. Iar tu vei rămâne după mine, fiule. Și îmi vei duce amintirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dinari săracilor, mai ales celor care locuiau la moscheea al-Azhar și la monumentele mortuare de la Karafa. În urma acestor măsuri, Kansoh îi chemă iarăși pe cadii și le ceru să ia măsuri pentru ca în toate moscheile din țară să fie înălțate rugi fierbinți spre tămăduirea ochiului august. Doar trei magistrați au putut răspunde apelului: al patrulea, cadiul malekit, trebuia să-și îngroape în ziua aceea doi dintre copiii săi mai mici, victime ale ciumei. Dacă sultanul ținea atât de tare la rugăciunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe Marele Turc. Doar el. Asta numai dacă nu cumva agenții sultanului Selim nu-l sugrumă. Nur era aplecată peste leagănul fiului ei, fără să știe la ce tortură mă supuneau vorbele ei. Imperiul ăsta căruia îi prezicea astfel distrugerea, rugile mele îl invocau înainte chiar să fi știut să mă rog, deoarece de la el așteptam dintotdeauna eliberarea Granadei. Or, el exista deja, se făurea sub ochii mei. Cucerise deja Constantinopolul, Serbia și Anatolia; se pregătea să năvălească în Siria, Irak
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ducă sub pământ sau în cer, dincolo de hotarul împărăției vieții și a morții, într-o lume supranaturală din care Velunda se întorcea mereu la el. Întinse o mână ca s-o oprească, dar dădu peste piatra umedă. „Întoarce-te“, o rugă. „Știu că ai să te întorci.“ Simțea căldura părului și a trupului ei, căci Velunda stătuse lângă el. În lumina ce pătrundea prin ferestruica de sus, de lângă tavanul celulei, zări pe perete câteva desene grosolane reprezentând siluete feminine și inscripția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tot ce are mai bun în ea, uleiul ăsta nemaipomenit după care umblă toată lumea. Un ulei sfânt, care poate arde cât de mult nici nu gândești, atunci când Templul e distrus și altă lumină nu mai este să-i trimită Domnului ruga. A întins mâna și mi-a luat măslina, ca și cum ar fi cules un bob de strugure din ciorchinele palmei mele. Și-a apropiat-o și ea de buze. De unde știi asta? Ești evreu sau vorbești tot în metafore? La noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
străduțe de lângă fosta Operetă. Priveam, proptit în înalta masă cu un picior a Expresului de pe Apolodor, cum ciozvârtele de case nu se lăsau duse de ghearele macaralelor puse să schilodească duhul Timpului, chiar și în acele duminici de liniște, de rugă și, pentru unii ca mine, de ducere în nimicul din fața unei sticle de bere într-o bodegă mohorâtă. Îmi beam berile cu gândul pierdut în neputința împăcării că, iată, și eu sunt martor tăcut al unui timp criminal, martor neputincios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
simt al Dumnezeirii. Ea mi-a insuflat curajul de a crede că sunt vegheat de Dumnezeu. Că răul Lumii, oricât de grozav ar fi el, îl pot îndura atâta timp cât cred și mă rog. Biblioteca m-a învățat profunzimea sentimentului de rugă. A învinsului rugă. A smeritului rugă, deschizătoare de porți de liniște, împăcare și bucurii. Ruga aceea din străfundul ființei tale, adevărată pentru că este ruga vieții tale. Prin care viața ta se roagă Domnului fără trufie, fără deznădejde, fără a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ea mi-a insuflat curajul de a crede că sunt vegheat de Dumnezeu. Că răul Lumii, oricât de grozav ar fi el, îl pot îndura atâta timp cât cred și mă rog. Biblioteca m-a învățat profunzimea sentimentului de rugă. A învinsului rugă. A smeritului rugă, deschizătoare de porți de liniște, împăcare și bucurii. Ruga aceea din străfundul ființei tale, adevărată pentru că este ruga vieții tale. Prin care viața ta se roagă Domnului fără trufie, fără deznădejde, fără a se simți în vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
insuflat curajul de a crede că sunt vegheat de Dumnezeu. Că răul Lumii, oricât de grozav ar fi el, îl pot îndura atâta timp cât cred și mă rog. Biblioteca m-a învățat profunzimea sentimentului de rugă. A învinsului rugă. A smeritului rugă, deschizătoare de porți de liniște, împăcare și bucurii. Ruga aceea din străfundul ființei tale, adevărată pentru că este ruga vieții tale. Prin care viața ta se roagă Domnului fără trufie, fără deznădejde, fără a se simți în vreun fel umilită, scarandivită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Dumnezeu. Că răul Lumii, oricât de grozav ar fi el, îl pot îndura atâta timp cât cred și mă rog. Biblioteca m-a învățat profunzimea sentimentului de rugă. A învinsului rugă. A smeritului rugă, deschizătoare de porți de liniște, împăcare și bucurii. Ruga aceea din străfundul ființei tale, adevărată pentru că este ruga vieții tale. Prin care viața ta se roagă Domnului fără trufie, fără deznădejde, fără a se simți în vreun fel umilită, scarandivită. Smerita rugă a împlinirii când nu-i ceri ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de porți de liniște, împăcare și bucurii. Ruga aceea din străfundul ființei tale, adevărată pentru că este ruga vieții tale. Prin care viața ta se roagă Domnului fără trufie, fără deznădejde, fără a se simți în vreun fel umilită, scarandivită. Smerita rugă a împlinirii când nu-i ceri ceva Domnului, ci doar îi mulțumești și-i spui tot ceea ce nu te-ai rușina să le spui și oamenilor. Rugăciunea, m-a învățat Biblioteca, este libertatea supunerii depline, a mersului tău liber condus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fără a avea curajul să-i înfrunt? Cu sila de mine că m-au ademenit traiul ușor, lipsa de gânduri și lenea clipei, fără a munci spre a le birui? Și câte și mai câte altele. În astfel de clipe, ruga mea înseamnă o întoarcere în mine. Parcă redescopăr calea ascunsă a înaintării în mine, a apropierii de mine, cel pierdut în cețurile atâtor neîmpliniri. În acest chip, ruga mea pare că se întoarce de la Domnul luminată, deschizându-mi calea. Spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
le birui? Și câte și mai câte altele. În astfel de clipe, ruga mea înseamnă o întoarcere în mine. Parcă redescopăr calea ascunsă a înaintării în mine, a apropierii de mine, cel pierdut în cețurile atâtor neîmpliniri. În acest chip, ruga mea pare că se întoarce de la Domnul luminată, deschizându-mi calea. Spre a mă apropia de El, spre a fi vrednic de ruga Lui, mai întâi, simt, trebuie să mă întorc spre mine. Ecoul rugilor mele să-l las să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a înaintării în mine, a apropierii de mine, cel pierdut în cețurile atâtor neîmpliniri. În acest chip, ruga mea pare că se întoarce de la Domnul luminată, deschizându-mi calea. Spre a mă apropia de El, spre a fi vrednic de ruga Lui, mai întâi, simt, trebuie să mă întorc spre mine. Ecoul rugilor mele să-l las să-mi învolbure sufletul, să răscolească amorțirea mea, să învârtejească acest univers meschin al gândurilor mele, alegându-se doar ceea ce-i cu adevărat curat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
batjocurii altora? Când frica te-nvață tăriile curajului și curva îți este iubirea-ți pustiitoare? Cum să împaci toate acestea în tine, spre a descoperi tăria în tine, puterea de a te da pustiului? A uitării ultime, în care, poate, ruga ta să fie într-adevăr însuși sufletul tău. Nu-i atât de plin sufletul meu de iubire, încât povara ei să mă ducă în pustia izbăvirilor, în arșița atât de liniștitelor împăcări, a înțelesurilor care îți vin nu ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
îți vin nu ca o povară, ci cu necurmatele bucurii ale iertării, ale dăruirii și ale contopirii tale firești cu lumina Luminării. Ale coborârii în textul care te naște. Teamă îmi este că nu voi ajunge niciodată acolo, în plinătatea rugii. Rămân, aici, pe peticul meu de speranțe, de iluzii, de amăgiri, cu bucuria doar, tainică și nedeslușită, a înaintării spre mine prin pașii rugilor. Pași împleticiți, pași grei, pași ducând parcă niciunde. Mers firav, dus doar de nuiaua credinței mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Întotdeauna și Își ținea În poală motanul negru. Nu Îmbătrînise nici măcar cu o zi și avea aceleași unghii magnifice, de ducesă, lungi și ascuțite. Îngerul Îi mărturisi că venea el Întrucît Dumnezeu nu avea de gînd să-i răspundă la rugi. Zacarías Îi spuse să n-aibă nici o grijă fiindcă, Într-un fel sau altul, avea să-i trimită el o odraslă. Se aplecă asupra ei, rosti cuvîntul Tibidabo și o sărută pe buze cu multă tandrețe. La atingerea acelor buze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
șefii de lucrări, care căzuse bolnavă de tuberculoză, și, văzînd zelul și tandrețea emanate de fată, hotărîse s-o ia la el acasă, pentru a se ocupa de soția lui, Însărcinată cu cel ce urma să fie Întîiul său născut. Rugile ei fuseseră ascultate. În noaptea aceea, Jacinta Îl văzu din nou În vis pe Zacarías. Îngerul nu mai era Înveșmîntat În negru. Era gol și avea pielea acoperită de solzi. Nu-l mai Însoțea motanul, ci un șarpe alb Încolăcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Îi Îmbătase inima. Uneori, Jacinta se Întreba dacă pacea aceea somnolentă care Îi devora zilele, noaptea aceea a conștiinței, era ceea ce unii numeau fericire și voia să creadă că, În infinita sa tăcere, Dumnezeu Îi răspunsese, În felul lui, la rugi. Penélope Aldaya se născu În primăvara anului 1903. Pe atunci, don Ricardo Aldaya achiziționase deja casa de pe bulevardul Tibidabo, acea vilă despre care colegii ei servitori erau Încredințați că se afla sub influența unei vrăji puternice, Însă de care Jacinta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
întrupat-a cântului, Ce-l așteptam să vină. Și-a pus veșmânt de versuri Ce se termină-n rime; Noi căi spre universuri Care se vor sublime. O muzică de sfere Începe ca să curgă, Iscată din tăcere Și din nespusa rugă. Cântul cel nou străbate Întreg sufletul meu; Drum spre eternitate Și către Dumnezeu.
Întruparea cântului. In: CĂLĂTOR SPRE VEȘNICIE by Veniamin V. Boțoroga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/540_a_835]
-
impure de lumina stelară. Fără acești catalizatori, ființa materială n-ar evolua. Cu cât Adevărul este mai întrebuințat, cu atât omul se demiurgizează, se descătușează de pământ. Lumina este aceea care creează. Și lada se închise. Omul rămase nedumerit. O rugă să se desfacă, dar degeaba. - Va trebui să pleci din nou! zise Soarele. De astă dată veni într-un prunc de împărat. Erau la curte multe ademeniri: chefuri deochiate, jocuri de noroc, întâlniri ascunse. Copilul creștea și nimic nu-i
MINUNEA. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_725]
-
pământ tu care ești văzută printre nimfe vânând fiarele pădurii fă-mă să descopăr, te implor locul unde zace dragul meu stăpân și fă ca toată viața să urmez pilda ta de milî și dragoste”. Întâmplarea, sau luna mișcată de ruga lui Medor, a destrămat norul și razele ei au inundat valea cu o lumină strălucitoare ca ziua. În clipa aceea Medor a văzut cadavrul prințului Darniel; cu ochii scăldați în lacrimi și inima sângerând, el l-a recunoscut după pătratele
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]