3,007 matches
-
creat în 1217, devenit imperiu în 1345. Metohia a fost cucerita de către turci și apoi introdusă în Imperiul lui Vilayet din Kosovo, după căderea Șerbiei în 1459. Metohia a asistat foarte intens la migrațiile albanezilor, ce aveau să înlocuiască dominația sârbă ca grup etnic din Metohia, iar Islamul va înlocui dominația Creștinismului Ortodox. Regiunea a fost preluată de Regatul Muntenegrului în Primul război balcanic din 1912. În timpul primului război mondial, Muntenegru a fost cucerit de către forțele austro-ungare, în 1915. Puterile Centrale
Metohia () [Corola-website/Science/314899_a_316228]
-
va înlocui dominația Creștinismului Ortodox. Regiunea a fost preluată de Regatul Muntenegrului în Primul război balcanic din 1912. În timpul primului război mondial, Muntenegru a fost cucerit de către forțele austro-ungare, în 1915. Puterile Centrale au fost scoase din Metohia de armata sârbă, în 1918. Ulterior, Muntenegru, a aderat la Regatul Șerbiei, care a fost urmată de formarea Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor. Regatul a fost reformat în Regatul Iugoslaviei în 1929. Regatul a suferit o invazie din partea Axei în timpul celui de-al
Metohia () [Corola-website/Science/314899_a_316228]
-
le sunt negate drepturile minorității. Islamul 90% (1.800.000) (cei mai mulți Sunniți, cu o minoritate Shi'a) este religia cea mai predominată de majoritatea etnicilor albanezi, comunitățile bosniace, gorane și turcice, și unele comunități ale romilor, așcalilor și egiptenilor. Populația sârbă estimată între 100.000 - 150.000 de persoane au declarat aparține bisericii ortodoxe sârbe. Aproximativ 8% din populația albanezilor sunt creștini catolici. Comunitățile catolice se găsesc în cea mai mare parte în orașe precum Prizren, Klina, Đakovica, Peć, Priștina și
Demografia provinciei Kosovo () [Corola-website/Science/314891_a_316220]
-
600 de ani de la bătălia de pe „Câmpul mierlei” (Kosovo polie) din luptele împotriva otomanilor. Discursul de la Gazimestan, care a marcat începutul său politic, a reprezentat o parte importantă a evenimentelor care au contribuit la continuarea crizei din Kosovo. Mișcarea naționalistă sârbă a reprezentat de asemenea un factor pentru Războaiele iugoslave. În 1989, Milosevici a anulat autonomia provinciei Kosovo, întorcându-o la statutul din 1971 de Provincia Autonomă Kosovo și Metohia. Parlamentul din Kosovo a ratificat decizia la 28 septembrie 1990. În
Provincia Socialistă Autonomă Kosovo () [Corola-website/Science/314946_a_316275]
-
și 19 comune, cu o populație de aproximativ 30,000 de locuitori. Municipiul este situat în apropiere de Pristina în nord-vest pe drumul care face legătura cu Kosovska Mitrovica. A fost construit în 1989, făcând parte din municipiul Pristina. Numele sârb al orașului provine de la Miloš Obilić (), fiind considerat un erou sârb pentru Bătălia de la Kosovo Polje din (1389) și executat la ordinul lui Murad I. Numele albanez al orașului provine de la Skanderbeg, eroul național al albanezilor, domnind în perioada celei
Obilić () [Corola-website/Science/314463_a_315792]
-
locuitori. Municipiul este situat în apropiere de Pristina în nord-vest pe drumul care face legătura cu Kosovska Mitrovica. A fost construit în 1989, făcând parte din municipiul Pristina. Numele sârb al orașului provine de la Miloš Obilić (), fiind considerat un erou sârb pentru Bătălia de la Kosovo Polje din (1389) și executat la ordinul lui Murad I. Numele albanez al orașului provine de la Skanderbeg, eroul național al albanezilor, domnind în perioada celei de-a doua Bătălii de la Kosovo Polje din (1448). Se presupune
Obilić () [Corola-website/Science/314463_a_315792]
-
ungare catolice, conduse de Iancu de Hunedoara, dar a fost întâmpinat de vasalul Imperiului Otoman, Đurađ Branković al Șerbiei fiind întârziat la luptă. În 1991, municipiul avea o populație de 31,627 de locuitori, incluzând 66.31% albanezi, 18.69% sârbi și muntenegrii, si 1.10% musulmani după naționalitate, etc. Din 2008, populația municipiului era de aproximativ 30,000. Majoritatea - aproape 25,000- sunt albanezi, 3,4000 sunt sârbi, 550 sunt romi, 330 sunt ashkali, 70 sunt bosniaci și alții.
Obilić () [Corola-website/Science/314463_a_315792]
-
nazistă din Kosovo din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ulterior, după prăbușirea Albaniei Fasciste, biserica a fost restaurată prin truda sârbilor din Podujevo. Reconstruirea a fost finalizată în 1971. Biserica a fost atacată încă odată după expulzarea cetățenilor sârbi din Podujevo din 1999. Extremiștii albanezi au incendiat-o, deteriorând iconostasul și inventarul bisericii. În 2003, UNMIK a trimis o cerere Episcopiei de la Raška și Prizren să evacueze inventarul bisericii, deoarece un atac ar fi de neoprit. Biserica a fost
Biserica Sfântul Ilie din Podujevo () [Corola-website/Science/318452_a_319781]
-
fundamentală a statului. Tema principală a fost că descentralizarea a dus la dezintegrarea Iugoslaviei și că sârbii au fost discriminați de către structura constituțională iugoslavă. Alături de celelalte republici iugoslave, inclusiv Șerbia, aceasta a fost considerată a fi o manifestare a naționalismului sârb și a Șerbiei Mare. Se presupune că a fost un moment cheie în dezintegrarea Iugoslaviei, si a contribuit la războaiele iugoslave. Comisia era alcătuită din 16 intelectuali sârbi: Memorandumul este împărțit în două părți: una despre „"Crizele în Economia și
Memorandumul Academiei Sârbe de Științe și Arte () [Corola-website/Science/318494_a_319823]
-
inclusiv Șerbia, aceasta a fost considerată a fi o manifestare a naționalismului sârb și a Șerbiei Mare. Se presupune că a fost un moment cheie în dezintegrarea Iugoslaviei, si a contribuit la războaiele iugoslave. Comisia era alcătuită din 16 intelectuali sârbi: Memorandumul este împărțit în două părți: una despre „"Crizele în Economia și Societatea Iugoslavă"” iar cealaltă despre „"Statutul Șerbiei și Națiunea Sârbilor"”. În prima parte se relatează despre fragmentarea economică și politică a Iugoslaviei după aprobarea constituției din 1974. A
Memorandumul Academiei Sârbe de Științe și Arte () [Corola-website/Science/318494_a_319823]
-
și 1995. S-au succedat trei versiuni diferite ale acestui dinar. În cursul anului 1995, Croația a reluat controlul asupra regiunii rebele, a abolit circulația "Dinarului Krajina", introducând noua sa monedă, care circula deja, în restul țării, Kuna croată. Republica Sârbă Krajina nefiind recunoscută de comunitatea internațională, valuta sa, "Dinarul Krajina" nu a primit propriul său cod ISO 4217. Nu au fost emise monede metalice ale acestei valute. În 1991, guvernul autoproclamatei Republici Sârbe Krajina a emis bilete provizorii, tipărite pe
Dinar Krajina () [Corola-website/Science/322988_a_324317]
-
Ștefan Lazăr Hrebeljanovici (în ; 1329 - 28 iunie 1389), cunoscut de asemenea cu numele Tarul Lazăr (Цар Лазар) a fost un cneaz sârb din Evul Mediu, domnitor al Șerbiei morave, o parte din fostul puternic Târât Sârb sub domnia lui Ștefan cel Puternic. Lazăr a luptat în Bătălia de la Kosovo Polje cu o oaste de două ori mai mică din punct de vedere
Lazăr al Serbiei () [Corola-website/Science/319442_a_320771]
-
Ștefan Lazăr Hrebeljanovici (în ; 1329 - 28 iunie 1389), cunoscut de asemenea cu numele Tarul Lazăr (Цар Лазар) a fost un cneaz sârb din Evul Mediu, domnitor al Șerbiei morave, o parte din fostul puternic Târât Sârb sub domnia lui Ștefan cel Puternic. Lazăr a luptat în Bătălia de la Kosovo Polje cu o oaste de două ori mai mică din punct de vedere numeric decât cea a Imperiului Otoman și a murit, împreună cu cea mai mare parte
Lazăr al Serbiei () [Corola-website/Science/319442_a_320771]
-
decât cea a Imperiului Otoman și a murit, împreună cu cea mai mare parte din boierimea sârbească și Murad care în cele din urmă a dus la căderea Șerbiei ca stat suveran. Evenimentele sunt considerate de o mare importanță pentru națiunea sârbă, iar cneazul este venerat că un sfânt de Biserică Ortodoxă Sârbă și un erou în poezia epica sârbă. Prima sursă care menționează pătrunderea otomanilor pe teritoriul lui Lazăr este într-o cronică scrisă în 1381, când doi dintre supușii cneazului
Lazăr al Serbiei () [Corola-website/Science/319442_a_320771]
-
mare parte din boierimea sârbească și Murad care în cele din urmă a dus la căderea Șerbiei ca stat suveran. Evenimentele sunt considerate de o mare importanță pentru națiunea sârbă, iar cneazul este venerat că un sfânt de Biserică Ortodoxă Sârbă și un erou în poezia epica sârbă. Prima sursă care menționează pătrunderea otomanilor pe teritoriul lui Lazăr este într-o cronică scrisă în 1381, când doi dintre supușii cneazului, Vitomir și Crep i-au învins pe turci în bătălia de la
Lazăr al Serbiei () [Corola-website/Science/319442_a_320771]
-
supușii cneazului, Vitomir și Crep i-au învins pe turci în bătălia de la Dubravnița în apropierea orașului Paracin. După acest eveniment, nu s-a mai remarcat nici o ostilitate între Lazăr și turci până în 1386. Lazăr a adunat alți câțiva nobili sârbi, inclusiv Tvrtko, rege al Bosniei, iar în 1386 l-a înfrânt pe Timurtaș, generalul lui Murad, în bătălia de la Ploceanik, obligându-i pe otomani să se retragă la sud de Nis. În 1388, multe trupe sârbe au fost prezente în
Lazăr al Serbiei () [Corola-website/Science/319442_a_320771]
-
dovedise de timpuriu patriotismul, capacitatea de conducere și talentul poetic, nu a arătat nici o înclinație pentru plăcerile existente în capitala franceză și a așteptat cu nerăbdare să se întoarcă în țara sa natală. Nikola a fost membru al „Uniunii Tineretului Sârb” (în ) pe parcursul existenței acestei organizații (1866-1871). După ce organizația a fost interzisă în Principatul Șerbia și Austro-Ungaria, Nikola a înființat în 1871 la Cetinje, împreună cu Marko Popović, Simo Popović, Mašo Vrbica și Vasa Pelagić, „Asociația pentru Eliberarea și Unificarea Șerbiei” (în
Nikola I al Muntenegrului () [Corola-website/Science/319517_a_320846]
-
armistițiu și au ocupat orașul Biserica Albă (Bela Crkva), unde au instaurat administrația sârbească. La 14 noiembrie 1918, sârbii au ocupat Timișoara, iar la 20 noiembrie au ajuns la Mureș și s-au desfășurat pe linia Szeged - Lipova. Imediat, comandamentul sârb a preluat administrația militară a Banatului, a dizolvat gărzile naționale, iar mai târziu a preluat și administrația civilă. În acest timp, armata română era ocupată cu neutralizarea trupelor germane ale generalului Mackensen. Ajunse la Timișoara, trupele sârbești au fost întâmpinate
Unirea Banatului cu România () [Corola-website/Science/319959_a_321288]
-
la anihilarea sistematică a mișcării naționale românești, la desființarea consiliilor naționale române și a gărzilor românești. În funcțiile oficiale au fost numiți tot mai mulți sârbi. Otto Roth și reprezentanții social-democraților din rândul minorităților maghiare și șvăbești vedeau în armata sârbă un ajutor pentru perpetuarea stăpânirii maghiare. Ei sperau în continuare că războiul se va termina cu o Ungarie Mare, care să cuprindă și Banatul. Pe de altă parte, sârbii duceau în occident o puternică propagandă pentru cauza lor, urmărind politica
Unirea Banatului cu România () [Corola-website/Science/319959_a_321288]
-
Unirea. Alegerea delegaților a fost un eveniment de mare importanță pentru comunitățile românești. Procesul de alegere a fost pe toate căile împiedicat să aibă loc, iar cei care au reușit să fie aleși, au fost împiedicați să părăsească Banatul. Armata sârbă a patrulat constant granița cu Ardealul pentru a împiedica trecerea bănățenilor în Ardeal. Unul din cele mai păzite locuri era punctul de trecere de la Bouțari. Însăși episcopul de Caransebeș, Miron Cristea, unul dintre vicepreședinții Adunării și viitorul Patriarh al României
Unirea Banatului cu România () [Corola-website/Science/319959_a_321288]
-
Tisa inferioară până la vărsarea acesteia în Dunăre și apoi cursul Dunării. Conferința însă a decis linia de demarcație care s-a păstrat până astăzi, cu excepția unei rectificări care a avut loc în 1923. La 24 noiembrie 1923, România și Regatul Sârb au încheiat la Belgrad un protocol pentru rectificare de frontieră. România a cedat Iugoslaviei satele Meda (Međa, Párdány), Modoș (Jaša Tomic), Șurian (Šurjan), Căptălan (Busenje), Crivobara (Markovićevo) și Gaiu Mare (Veliki Gaj, Nagy Gaj), în timp ce Regatul Iugoslaviei a cedat României
Unirea Banatului cu România () [Corola-website/Science/319959_a_321288]
-
Balcani și Grecia care trebuia să facă față revendicărilor bulgarilor ce n-au acceptat pierderea Salonicului. O lună după semnarea Tratatului de la Londra, în noaptea de 29 spre 30 iunie 1913, Bulgaria a atacat fără avertisment foștii aliați greci și sârbi. Elementul surpriză i-a permis să captureze rapid orașul grec Nigrita. De la izbucnirea ostilităților, Constantin a preluat conducerea armatei sale iar la 30 iunie, forțele elene au contraatacat pe uscat și pe mare. Lupte grele au avut loc la Kilkis
Constantin I al Greciei () [Corola-website/Science/315934_a_317263]
-
(în sârbă: Зоран Стефановић/Zoran Stefanović) (născut în Loznița, Șerbia, 21 noiembrie 1969) este scriitor sârb, editor și activist cultural internațional. A debutat în teatru și film în 1987. A absolvit în 1994 Facultatea de Artă Dramatică (Universitatea de Arte din Belgrad). Locuiește în Belgrad. O parte importantă a scrierilor sale aparține genului science-fiction și fantasy
Zoran Stefanovici () [Corola-website/Science/318961_a_320290]
-
de trădare, condamnat la moarte și ars pe rug în cetatea Clujului. S-a născut în jurul anului 1530, în Șerbia, în satul Poreč (actual Donji Milanovac), pe malul Dunării, aproape de Cetatea Severinului din mama româncă (din familia Basarabilor) și tata sârb, pretendent într-o perioadă la tronul Șerbiei. A urmat cursurile școlii de la mănăstirea din Poreč, ajungând să vorbească fluent slavona veche. Vorbea deasemeni românește și grecește. a fost un vajnic luptător împotriva otomanilor, haiduc în Șerbia, apoi în Oltenia, a
Baba Novac () [Corola-website/Science/297294_a_298623]
-
care s-au scris atâtea balade și s-au țesut atâtea legende), a apucat să haiduceasca și să lupte împreună. În anul 1936 a fost ridicată la Cluj o troița pe locul în care fusese expus trupul neînsuflețit al mercenarului sârb. Această purta inscripția: "În acest loc a fost tras în țeapă Babă Novac generalul lui Mihai Viteazul, după ce a fost ars pe rug în Piață Clujului împreună cu duhovnicul sau în ziua de 5 februarie 1601. Recucerind Ardealul Voevodul Mihaiu a
Baba Novac () [Corola-website/Science/297294_a_298623]