34,178 matches
-
au oferit o cameră curată, nu prea mare, În care erau un pat cu o saltea de puf, și cu un morman de perne de diferite culori, o masă cu picioarele curbate pe care era un coș cu mere, un scaun Înalt pe care mă cocoțam cu efort, și un fel de dulap care, În jumătatea lui dreaptă avea niște rafturi pe care erau puse În stive egale farfurii de toate mărimile și formele. Fereastra dădea spre o mică livadă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pensie alimentară, de atâta timp. A lăsat În urmă un miros puternic de măr copt și scorțișoară. Când soarele aluneca pe cer ca un bolovan Însângerat Împins de curentul unei ape, bunica a revenit acasă. S-a prăbușit pe un scaun oftând, s-a descălțat, frecându-și unul de altul picioarele obosite, după care și-a scos pardesiul pe care l-a așezat pe marginea scaunului. S-a auzit cum broșa, micul obiect din argint se lovește de lemnul lucios, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Însângerat Împins de curentul unei ape, bunica a revenit acasă. S-a prăbușit pe un scaun oftând, s-a descălțat, frecându-și unul de altul picioarele obosite, după care și-a scos pardesiul pe care l-a așezat pe marginea scaunului. S-a auzit cum broșa, micul obiect din argint se lovește de lemnul lucios, cu un zgomot scurt și plăcut,,... Ca să ajung la Liceul Economic, unde reușisem să intru printre primii, mă urcam zilnic Într-un autobuz rablagit. Cei 40
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ploi. De vreo cinci-șase ori pe an, vin să inspecteze producția și calitatea mantalelor, patru bărbați Îmbrăcați În costume de haine cu croială impecabilă. Jeep-ul din care coboară este o namilă de mașină, de culoarea mov a panselei, cu scaunele și bancheta Învelite În piele bej, strălucitoare. Eu nu am de făcut nimic special: trebuie să defilez țeapăn prin fața lor, purtând pe rând, În ordinea gradelor militare mantalele confecționate, În timp ce ei Își beau cafeaua și trag din trabuce scoțând fumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
e și firesc, sunt pantalonii din stofă neagră, subțire, pe care-i las să alunece de-a lungul picioarelor până ce Încremenesc pe dușumea ca o nevertebrată moartă. În final mă aplec, Îi culeg de jos și-i arunc pe unicul scaun aflat În Încăpere. În final, mă Întind cu acea voluptate a oboselii, pe canapeaua Îngustă, pe care, Într-un moment de acută criză de deposedare frenetică mi-a făcut-o cadou C.I. Vine rândul unei pastile albe cu o linie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
o palmă peste ceafă. Ce nemernic! Ce are cu mine? Uneori plâng pentru că nu știu să mă apăr. Îl simt pe tata pe urmele mele ca un vânător la pândă, tăcut. E un tâmplar bun. A meșterit șifoniere, mese și scaune. -Hai, dragul meu acasă. Te așteaptă o mămăligă mare, aburindă. Îmi vine să râd-soarele seamănă cu o mămăligă uriașă. -Hai, dragul meu. Măturătoarea doarme la umbra unei tarabe. Trecem pe lângă ea dar nu ne aude. Nu mai pot Îndura iubirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
abile, pentru a-l opri fără probleme. Ușile se deschid și un val de oameni coboară, făcând loc să urce, altui val. După două Încercări ratate, autobuzul pornește Însfârșit către partea sudică a marelui oraș. Antoniu se așează pe un scaun de lângă fereastră și căldura binefăcătoare dinăuntrul mașinii Îi dezmorțește mâinile și picioarele. Ar vrea ca drumul ăsta arhicunoscut pe care vara și primăvara Îl face pe jos, să nu se mai termine. Ar vrea ca opririle În stații În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cu o scenă de vânătoare desenată fin pe toată suprafața. În mijlocul ei se află un măr pe jumătate putrezit. O ramă ține captivă imaginea unui bărbat cu fața senină, Îmbrăcat Într-o uniformă de dragoni. Alături de măsuță se află un scaun bizantin, cu o pernă din catifea groasă, verde și roasă de vreme. O masă stil ,,Biedermeyer,, cu furnir maron, dă Încăperii un aer puțin studiat, mai ales că pe ea sunt așezate două sfeșnice masive din aramă argintată, și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Îngălbenite de vreme privesc În gol chipuri șterse sau semețe, În rame negre, subțiri. Fotoliul de odihnă este uriaș, cu păsări de bronz la capetele spătarului. În el lenevește adesea cu privirea goală. Mai sunt: un birou minuscul și un scaun vienez de culoarea argilei, stinghere și tăcute. Televizorul, este ancorat În perete pe un suport negru metalic și pare un un corb Împăiat. Merge fără oprire, deși nu privește nimeni ecranul pe care se perindă atâtea imagini. Covorul uzat, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
tușește câteva minute bune, apoi Își controlează cu un gest reflex buzunarele pantalonilor. Lumina lipicioasă a becurilor Îl supără. Mașina de scris pare un tanc În miniatură; n-a mai scris nimic de-o veșnicie. Se așează din nou pe scaunul vienez, cu perna de culoarea argilei ude. Își freacă palmele de muchia mesei ,,Biedermeyer,, , Își pune ochelarii și, Își privește mica rană dintre policarul și arătătorul mâinii stângi. Paisprezece iunie Zi sumbră. La ora asta este un du-te-vino ciudat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
să fie În curte Își strecoară mânuța durdulie prin grilajul plin de rugină și Îți mângâie obrajii cu degetele ei fragile, ca un orb care vrea să cunoască trăsăturile unui chip drag. Nopțile când citești ore În șir, nemișcat pe scaunul vienez ți se pare că omuleți extratereștri nu-ți dau pace, te sâcăie, Îți apar În fața ochilor tot timpul, jucându-se cu nervii tăi Întinși la maximum. Omuleții au devenit stăpânii tăi, noaptea Îi vezi dansând, grotești nu-ți dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pentru victimă. Trei iulie Mi-a murit Încă un prieten. Avea T. B.C., boala mizeriei și a lipsurilor. Locuia retras, singur și-și scrisese pe perete o frază a lui Soloviov: ,, O singură posibilitate de viață există pentru omdezrădăcinarea egoismului,,. Pe scaunul bizantin, cu șezutul Îmbrăcat În catifea verde, se află un dicționar al paranormalului, cea mai recentă și mai complexă lucrare de acest gen. Te așezi În fiecare după-amiază turcește direct pe parchet când aburii cartofilor fierți În coajă urcă de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
fotografia și, nu În ultimul rând, ce va face cu ea. Ploaia de septembrie Începe să cadă În rafale piezișe, udându-te până la piele. Odată ajuns acasă, Îți dai jos haina mustind de apă, după care te prăbușești epuizat pe scaunul bizantin. Te gândindești că ea a pus la cale totul. Te Încarci cu noi gânduri de răzbunare și adormi visând că faci sex În interiorul unui ozene,,., -Sfârșit După ca a citit toată dimineața aceste fragmente de proză din revista literară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de aer puternic, ca o briză marină, venit din tunel anunță venirea trenului. Ușile s-au deschis, și mulțimea năvălește Înăuntru Înghesuindu-se cu disperare. Antoniu se agață de bara orizontală din dreptul ferestrelor. După două trei stații, unul din scaune se eliberează și el Îl ocupă imediat. Călătorii s-au mai rărit. Antoniu se simte Însfârșit bine și se gândește că va face cale Întoarsă cu același metrou, deci va trece dus-Întors prin aproape douăzeci de stații. Are timp să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
stații. Are timp să privească fețele oamenilor și să asculte vocea feminină expresivă, venită prin rețeaua de difuzoare sofisticată, prin care comunică impecabil cu pasagerii. Când cerșește, privirea lui vede mai mult picioarele celor care trec. Pentru că pasagerii stau pe scaune unii În fața altora, ca la o masă lungă, festivă, le vede Însfârșit cu claritate fețele. Primul lucru care-i atrage atenția, sunt chipurile călătorilor: mohorâte, Îmbătrânite, triste, mânioase, curioase, plictisite, dar, mai ales Încruntate. Încruntate și bănuitoare. În metrou, cerșetorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Un cor pestriț, pe multe voci care se Înalță spre urechile călătorilor enervant, și În același timp impresionant. Mâinile apucă banul cu o dexteritate extraordinară, uimindu-l chiar și pe exersatul Antoniu. El nu cerșește În vagonul metroului. Stă pe scaunul roșu din plastic, ca un spectator absorbit cu totul de acțiunea piesei. Pe pereții stațiilor, reclame uriașe apelează la naivitatea călătorilor,și se lăfăie atrăgând prin coloritul și conținutul lor: copiatoare, medicamente, detergenți, mobilier, aparatură electrică, mașini, vopsele, cosmetice, mezeluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ghiața, din care sângele pare că s-a scurs. O aruncă din sticle pe cea care s-a răcit și toarnă apă aproape fierbinte. Le strecoară sub pătură, și, după ce e convins că totul e În regulă, se așează pe scaun căutând să deslușească prin Întunericul care s-a lăsat peste ghetou și peste lucrurile din Încăpere, caietul cu sârmă spiralată În care n-a mai scris de mult. Îl zărește, e tot acolo. I-a schimbat locul de două ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de felcerul roșcovan. Kawabata a fost În fine, Închis și cusut ca un sac, spectacolul terifiant s-a Încheiat de data asta cu o Înjurătură a medicului legist care și-a pătat cu sânge pantofii. Se așează În mașină, pe scaunul șoferului, cu picioarele Înafară, pe pământ și Începe să scrie ceva, pe genunchi, Într-un fel de registru. Certifică probabil, rezultatul autopsiei. -Hei, tu de colo, cum Îl cheamă? Antoniu Își dă seama că, după atâția ani n-a aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
un moment de disperare În care se chinuie să urce și el În mașină, lângă cu mort. Este alungat de roșcovan cu o lovitură de picior. Ușile din spate ale dubei se Închid cu zgomot. Medicul urcă În față, pe scaunul din dreapta și roșcovanul pornește mașina. Un nor de praf se ridică ca fumul dintr-o locomotivă cu aburi, și mașina dispare printre munții de gunoaie, purtând trupul inert al lui Kawabata. Douăzeci și trei Antoniu plânge ca un copil. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ți pot scrie. Vreau să mă Întorc acasă. Poimâine, te rog să trimiți mașina!.,, M-a pictat În ultimele două zile. Nu mi-a dat nici un indiciu. Nici cum să mă Îmbrac, nici poziția În care să mă așez pe scaun, și nici cum să mă pieptăn sau să mă fardez. Singura indicație pe care mi-a dat-o pe un ton poruncitor, a fost să mut scaunul, către punctele sud-vest ale camerei. Recunosc, Îl anunțasem că plec și i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Nici cum să mă Îmbrac, nici poziția În care să mă așez pe scaun, și nici cum să mă pieptăn sau să mă fardez. Singura indicație pe care mi-a dat-o pe un ton poruncitor, a fost să mut scaunul, către punctele sud-vest ale camerei. Recunosc, Îl anunțasem că plec și i-am amintit că făceam și eu parte din Înșiruirea de subiecte pe care ar fi putut să le picteze. A mormăit ceva și a Început, ca un chirurg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cabină ce pare cabina unei macarale, pare a fi cineva care poate să-i dea o minimă explicație. O femeie Încă tânără, grasă, cu trei rânduri de burți ce se revarsă peste pantalonii ce pleznesc pe ea, stă pe un scaun În fața unei măsuțe metalice pe care a deșertat un morman de bijuterii de argint, cărora le lipește bucățele de hârtie pe care sunt scrise gramajul și prețul. Femeia vorbește În timpul ăsta la un telefon mobil pe care-l strânge Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
-l strânge Între gât și umăr. Se amuză copios povestind ultimul ei voiaj negustoresc la Istambul, de unde a venit după cum se vede, cu câteva kilograme de bijuterii de argint care-i vor aduce cu siguranță un câștig frumușel. Înafară de scaun și de măsuț Încărcată cu bijuteriile turcești, În Încăpere se mai află două vase cu margarete destul de ofilite, o tavă metalică plină cu lumânări, pusă direct pe ciment alături de un aparat de radio hârbuit, la care se transmite o ședință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
-l Înghită, l-a ajutat să se ridice. A scos un strigăt de animal Înjunghiat, și, cu o mână pe care reușise să și-o elibereze din lațul făcut de brațele brutei, a tras cu o mișcare rapidă spre el scaunul, după care l-a ridicat, izbindu-l În moalele capului pe criminal. Știa că acest lucru Îl poate costa sfârșitul, dar n-a avut Încotro. S-a lăsat o liniște mormântală, și bruta s-a scurs pur și simplu de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
repede să și-o Înnoade la gât ca pe un fular. Din acest moment, Încăperea se umple de veverițe albe, care sar și aleargă peste tot, și scotocesc cu gheruțele printr-un morman de paie, se urcă pe masă, pe scaune, pe pat, intră pe sub pat, și, apoi, cu cozile lor stufoase, mătură dușumeaua. Tata și mama le aruncă una după alta În foc. Eu plâng și mă zvârcolesc de durere. Mama și tata mă privesc nedumeriți și, de data asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]