2,506 matches
-
și stări zugrăvite în așa fel încât culorile să cânte, lăsând să se întrezărească acele semnificații accesibile doar unui inițiat. Încrezător dintotdeauna în „virtutea cuvântului”, arhitectul de elită se arată a fi, în scrierile lui, și un prozator plin de seducții. SCRIERI: Introducere în studiul arhitecturii, București, 1926; Palladio, București, 1928; Arcade, firide și lespezi, București, 1932; Izvoare și popasuri, București, 1934; ed. îngr. și introd. Adrian Anghelescu, București, 1977; Lumina românească, București, 1937; Pătrar de veghe, București, 1938; ed. îngr
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
ar conduce la supralicitarea unei reacții de apărare prin dezvoltarea pletorică a detaliului-ornamental menit să acopere golul sau dacă nu, cel puțin să-l mascheze. Centrul vid conduce deopotrivă la focalizarea sa maladiv-obsesională și aici avem un întreg scenariu al seducției mortifere -, dar și la dispersia ornamentală. John Reed realizează astfel o disociere între "arta decadentă" și o "artă a decadenței" pe baza unor separări similare: "Așa cum a fost literatură decadentă și o literatură a decadenței, poezie decadentă și poezie a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
restaurării principiului ei de coeziune în chiar punctul de dispersie, de destructurare al ei, fixare fascinată, meduzantă a vidului. Oedip și Sfinxul se confruntă prin intermediul privirii, dramatizare a tensiunilor ce rezidă din ciocnirea contrariilor transpuse aici în registrul capacității de seducție; sau la nivel structural, între realismul anatomic și ornamentul flamboiant, exotic. Imaginea lui Zeus o transformă în cenușă pe Semele, Moreau ne prezintă această imagine interzisă a divinității pe care ochiul n-o poate cuprinde fără a fi ars de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cele cu care este înzestrată tradițional, o feminitate căreia ea îi conferă conotații falice, dacă acceptăm viziunea lui Klimt ca pe o sinteză între cele două figuri, feminitatea agresivă și subversivă, pentru că preia atributele rațiunii, dar poartă întregul arsenal de seducție al feminității, cu alte cuvinte, feminitatea înarmată cu atributul viril al cunoașterii și al voinței de putere. Nu încarnează Lou Andreas-Salomé, în epocă, un astfel de personaj ambivalent, în proximitatea căruia Nietzsche se complace într-o postură abia camuflat masochistă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a femeilor prerafaelite pe care Jugendstilul le-a cultivat la rândul său. Povestea se spune in sotto voce, ne aflăm în împărăția șoaptei și a misterului, a confidenței fermecate. Feericul se răsfrânge aici în vrajă, ca joc al ielelor, în seducția pe care o exercită zânele descoperite în momentul de taină. Există o anumită ondulație vegetală, de ierburi, de lujeri a acestor trupuri, specifică Secession-ului care feminizează linia. Mișcările, posturile lor au curburile grațioase ale moliciunii levantine și abandonului senzual
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
greco-latină, Știma sau Zâna lacului dispune de fascinul unui erotism meduzant, fatal. Povestirea lui Vasile Voiculescu, Lostrița, sau povestirile lui Mihail Sadoveanu, care refac un spațiu fabulos, mitologic, Nada Florilor, sunt populate cu ființe înzestrate cu o periculoasă putere de seducție. Zâna lui Artachino poartă o coroană făcută din lujerul unui nufăr alb, frumoasa floare care crește în mlaștini. Lujerul se împletește ca un șarpe în jurul capului fetei, părul îi acoperă o treime din chip și aproape în întregime unul dintre
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
realiza mizanscenele grandioase ale universului imaginar în care sunt înscrise emblematic "personajele" sale. Pe lângă cromolitografiile având ca subiect poemul "Luceafărul" al lui Mihai Eminescu, Mișu Teișanu ilustrează și "Călin (File din poveste)" oferind o feerie de o mare putere de seducție și de un mare rafinament al detaliului specific Secession-ului, dar într-o notă ușor japonizantă. Basmul este deja prelucrat în poemul eminescian, astfel că pictura nu-l mai are ca referent direct, ci beneficiază de viziunea poetică eminesciană. Într-
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
itinerariului transhumant și renunțarea la turma sa. Refugiat pe o culme unde adoarme, tânărul se confruntă în spațiul oniric cu fantasmele sale erotice întruchipate de zânele-iele, care încearcă să-l seducă pentru a le urma în palatul unde locuiesc, glasul seducției fiind cel al doinei, cântec popular melancolic, asociat adesea suferințelor din dragoste. Promisiunea împlinirii erotice eufemizată de chemarea-doină a zânelor asociază amnezia thanatică. În cântecul-chemare al ielelor, precum în cel al sirenelor adresat lui Ulise, se află codificată prezența morții
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pe măsură ce simțurile sale se estompează tot mai mult, iar păstorii îl vor înhuma acolo unde l-au descoperit, numind locul Vârful cu dor. În basmul inventat de Carmen Sylva, remarcabil este tocmai această șarjă erotică desfășurată pe portativul invariant al seducției. Vârful cu dor este și un vârf al plăcerilor, în substanța regretului, a dorului, coexistând într-o ambiguitate delectabilă plăcerea și durerea. Nu lipsit de semnificație, în varianta românească pe iubită o cheamă Ileana, nume cu o mai mare rezonanță
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a titlului tabloului. Confuzia, dacă despre confuzie este vorba, devine semnificativă, lectura plaisiristă, hedonistă, de un erotism tranșant, corespunde decupajului realizat de Mirea, climaxul ales de pictor nu este cel dramatic, al morții insolitate a păstorului, ci episodul pasional al seducției în spiritul Voiajului în insula Cytherei al lui Watteau. Citat cu un fragment din articolul său din Revue des deux mondes din iunie 1884 (p.564), criticul francez Henry Houssaye face o caracterizare superlativă tabloului expus la Salonul din 1884
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nu se poate stabili o filiație directă între cei doi artiști. La Klimt, femeile fac obiectul unui transport erotico-oniric, sexualitatea și erotismul fiind precizate freudian prin relația cu peștele, pe când la Mirea, dincolo de fluiditățile feminine, avem și un obiect al seducției, tânărul păstor refugiat pe vârful de munte. În cazul pictorului vienez este vorba de un efect asumat, pe când G.D. Mirea pare mai degrabă atras de transpunerea într-o cheie senzuală a scenei de basm. G.D. Mirea reia fragmente-variante din acest
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
iubire și moarte, cuplul freudian de forțe Liebenstriebe / Todestriebe care prezidează dinamismul dizolvant al existenței. Departe de a răspunde unor comandamente morale, compoziția relevă dimensiunea unei senzualități morbide, a unui transport voluptos prezidat de o feminitate care-l incorporează ca seducție și exacțiune, a unui fascin inomabil în proximitatea disoluției. Lucrarea invocă invitația la meditație pusă în scenă de un memento mori, pentru a o deturna către zona de ambiguitate unde angoasa și dorința, extazul și decepția, erotismul și moartea se
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
De altfel, artistul disociază himerele sale de ferocitatea naturii bestiale pe care o presupune corporalitatea lor animală, în atitudinea lor nu se mai regăsește nimic din ambiguitea sfincșilor decadentismului, sfincși cu chip de femeie, păstrând indecidabilul virtualităților punitive în reflexul seducției pe care o exercită prin feminitatea lor. Sfinxul paciurian degajă o extraordinară forță, amplificată de sculptura masivă, punând în evidență expresia unei înzestrări intelectuale deosebite și a importanței animus-ului, elementului masculin. Paciurea s-a folosit pentru a creea această impresie
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
imagine a unei femei îmbrățișând tandru gâtul iubitului ei, a fost progresiv transformat în viziunea unei malefice, vampirice, curmând viața"356. În mod evident, ceva s-a schimbat în tratarea unor personaje precum Salomeea sau Judith, prima emblematică pentru instrumentalizarea seducției în vederea uciderii Sfântului Ioan, asociată exercițiului propriei sexualități opuse spiritului și sfințeniei, pe care le incarnează Sfântul Ioan Botezătorul, iar cea de-a doua reprezentând un elogiu adus feminității ca element activ, salvator, unde sexualitatea și seducția au o valoare
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
emblematică pentru instrumentalizarea seducției în vederea uciderii Sfântului Ioan, asociată exercițiului propriei sexualități opuse spiritului și sfințeniei, pe care le incarnează Sfântul Ioan Botezătorul, iar cea de-a doua reprezentând un elogiu adus feminității ca element activ, salvator, unde sexualitatea și seducția au o valoare pozitivă, reinvestite la nivelul unui discurs politic și cultural. Pentru Viena fin-de-siècle, Viena somațiilor tragice, cultura este pusă în serviciul statului ca liant capabil să transceandă ingerințele de ordin politic și să stopeze mișcarea disolutivă care va
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
expus privirii. Cearșaful îi maschează discret sexul, însă nu dintr-un reflex pudibond, Pallady nu se va reține în a doua perioadă a sa să prezinte sexualitatea feminină de o manieră tranșantă. Este vorba doar de un joc perfid al seducției, făcând din sugestie orizontul infinit al dorinței neîmplinite. Nudul menționat mai sus nu este unul convențional, Pallady adaugă un excendent care introduce o aluzie, un accent senzual printr-un gest premeditat. Femeia adoptă o poză voluptuosă, cu brațele ridicate ca
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
mai joacă un rol ornamental, sau unul al transcenderii corporalului, o spiritualizare a datelor fizice, ci dimpotrivă, se încarcă de senzualitate și carnalitate. Este o floare sexualizată, o floare a răului, artificială și coruptă ca florile cu care se regizează seducția. În catalogul celei de-a doua expoziții a lui Th. Pallady ținute la Ateneu 370, apar listate printre compozițiile sale de factură simbolistă, Christ răstignit, Ispită, În infinit, Căință, Sirenă, Studiu pentru Cosinzeana, și numeroase tablouri cu subiecte florale, o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Al. Bogdan-Pitești, Sensations intimes, apar trei femei cu gesticulația senzuală tipică a femeilor Jugendstil. Una dintre ele cântă la flaut, o alta, cu ochii închiși, pare transportată de fiorul voluptuos al muzicii. Privirea joacă un rol esențial în contextul scenarizării seducției ca potențial distructiv al femeilor fatale ale decadentismului. Privirea care se închide, însoțită mai totdeauna de o transă voluptuoasă, sugerează replierea către propria intimitate, cu deschiderea simultană spre spațiul ilimitat al visului și al unor libertăți de neconceput. Cât despre
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și al elocinței, Caliope, și al lui Eagru, regele Traciei, devine una dintre figurile esențiale ale simbolismului, incarnând poezia desăvârșită, instrument civilizator care operează metamorfoza estetic-alchimică a naturii în cultură, dar care se transformă și într-un straniu element de seducție, un opiaceu sonor. În ciuda instrumentului apolinic, lira, spre deosebire de flautul sau naiul dionisiac, primul va reda nu serenitatea și puritatea detașată a sunetului divin, ci muzica melancoliei, a unei ireparabile pierderi, ilustrată de tragedia orfică a pierderii Eurdikei, dar și a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
unei creații care originează într-o imensă suferință. De la Orfeu și Euridice (1910) al lui Maurice Denis la Orfeu și Euridice (1922) al lui Charles Ricketts, tratarea în cheie simbolistă a temei, de la aspectele accentuat decorativiste la cele accentuat tragice, seducția pe care o exercită personajul depășește cu mult intervalul în care simbolismul se bucura de popularitate. Simbolismul în artele plastice cunoaște o metamorfoză în scurta etapă a orfismului sau cubismului orfic în pictura franceză, între finele lui 1911 și începutul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
un idilism exuberant sau spiritualizat al picturii românești decelabile la un Verona sau chiar Vermont. Temele medievale, care devin monedă curentă în pictura prerafaeliților, ca și ilustrarea unor legende sau episoade din eposul germanic, își transmit în ecou puterea de seducție. Spiridon Antonescu nu vede în vehicularea unei recuzite simboliste de inspirație böckliniană o formă de epigonism, aceasta pentru că alfabetul sensibilității simboliste, cu iconurile proprii, configurase deja un vocabular simbolist european, la îndemâna oricui. Credem că este permis orișicui să guste subiectele
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
lui Don Juan. Paradoxul decadent al acestui "monstru delicios", nimfeta, lipsită de conținut afectiv, constă într-o inocență a viciului, care face să transpară calitatea sa sacră, rituală. Privirea litificată și cosmetica flamboiantă transformă chipul Salomeei într-o mască a seducției, tematizarea privirii apare ca un reflex al unei alte revalorificări mitologice decadente, a măștii Meduzei 533. Schimarea de registru este numaidecât sesizabilă la un poet precum Jules Laforgue, care abordează tema în Moralități legendare (1887). Salomeea acompaniindu-se de o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ceva s-a schimbat în felul în care este înregistrată această figură mitologizată. Ca femme fatale, Salomeea își are prototipurile al căror avatar îl reprezintă, începând cu Eva sau Lilith, dar și creaturile gorgoneice, meduzante, punitive, având ca numitor comun seducția, stabilind o afinintate și cu romantica la Belle-Dame-sans-Merci. Pictorii români nu au rămas insensibili față de acest arhetip al unei feminități ostile incarnat de Salomeea, cea mai frecventată figură malefică feminină din seria abundentă de prestigioase exemplare de Femmes-sans-coeur care înscriu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
macabru, de la un sfânt predat ei ca preț simbolic al propriei sexualități oferite lasciv. Pictorița nu surprinde în act sau în intenție acest sărut sângeros al unei imposibile uniuni, capriciu de o senzualitate maladivă, revendicare eșuată, neputincioasă, a puterii de seducție a nimfetei. În pictura Ceciliei Cuțescu-Storck, Salomeea înconjoară cu un braț capul Sf. Ioan și își lipește fața de obrazul lui. Sfântul nu mai are nimic din acea frumusețe stilizată, imberbă, de efeb-androgin, ca la Beardsley, trecută poate prin filtrul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
feminină, aparent nubilă, apare ca nud, craniul așezat între coapse voalează sexul, dar îl și conotează morbid. Arta și moartea sunt legate nu printr-o meditație filozofică, inspirațională, cu fervoarea penitenței, spirituală, ci senzualist. Arta devine obiectul unui scenariu al seducției pe care moartea, sub aspectul venust al acestei nimfete, o încoronează. Din alegoriile medievale ale Frumuseții și Morții, sau a motivului miroir de la mort, sau a "craniului oglindit", sensibilitatea decadentă reține și cultivă dimensiunea senzual-morbidă și nu lecția morală pe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]