22,588 matches
-
cu ea o anume liniște. Asta simțea acum Adam. În noaptea din ajun, când frânturi de imagine din viața trecută Începuseră să-i revină, căzuse Într-un somn adânc, În vreme ce durerea din piept se mai potolise și lăsase loc unei senzații de amorțeală aproape confortabile. Își amintea că Z l-a sărutat pe frunte, Își amintea buzele ei reci pe piele când se trezise În miez de noapte. Ssssttt, stai cuminte, n-o să te mai doară nimic, Îi șoptise ea, totul
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
în ziua aceea, amestecul acela de soare ce promitea și întărâta speranțele, mirosul de clor, genunchiul Mariei dezgolit, mâinile desfăcute în poală, relaxate ca după un efort teribil, oglinda jupuită, pereții vopsiți de un verde catran, toate îi creaseră o senzație nelămurită de silă, un gen de irascibilitate tulbure, se gândea cu dezgust la toate aceste stereotipii, viață, moarte, asimilație, dezasimilație. Ce stupiditate, spuse, când și cum să mai crezi în vorbe frumoase, să-ți mai faci iluzii erotice. Bătea soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
căror prezență apăsa. Le culese cu pioșenie de parcă erau lucruri sfinte, le alinie cotor lângă cotor și le depozită într-un raft mai greu accesibil al bibliotecii, închise cu cheia și oftă. De unde fericire supremă? Nu simțea decât o acută senzație de nesiguranță, o slăbire generală a organismului. Se afla încă sub dominația lui Alexe și a Ninei. Câteva minute, în timp ce-i asculta vorbind când pe unul când pe altul, avu impresia că totul este clar, n-avea decât să creadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
prânz fără întrerupere. Atunci se ridică și merse la cantină. Trebuia să mănânce, ce naiba, nici așa să trăiască cu aer, abonamentul la cantină ar trebui să fie obligatoriu! Cât timp așteptă la masă să fie servită, avu de două ori senzația că leșină din pricina mirosului, a foamei. Pe scaunul din față era o femeie trecută de 50 de ani, aștepta și ea cu ochii în gol avea un aer foarte nefericit. Mai era o pereche, pe celelalte două scaune de la masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe marginea, se aplecă să se scarpine între degetele picioarelor. Avea o alergie mai vechi, pe fond nervos, de multe ori Carmina îl surprindea presând-și cu călcâiul piciorul celălalt, până la durere sau frecându-și laba de stinghia mesei, până ce senzația de mâncărime dispărea înlocuită de cea dureroasă, în timp ce pe față împietrea o grimasă chinuită. În seara respectivă n-a mai scos nimeni o vorbă, ședeau toți trei în bucătărie, mama trebăluia pe lângă sobă, tatăl în pat își tăia unghiile. Carmina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
povestea, pe undeva parcă se schimbaseră rolurile, mama volubilă căuta să umple golurile dintre ei cu nimicuri, tatăl își dregea mereu glasul, o faringită devenită la el cronică își tot depunea de-a lungul grumazului, flora, deseori avea o vagă senzație de sufocare, asta era cauza pentru care făcea acel zgomot din gât, nevastă-sa, mai în glumă mai în serios spunea, auzi cum se cârâie. Atunci când îl așteptau să vină de la slujbă și-l auzeau scoțând acel zgomot din gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lungul trotuarului, Carmina simți că aerul mirosea frumos, a trunchi de copac ce se zvântă, a clei. Amestecul de obiecte scumpe, disonante, țipătoare, din casa familiei Simion n-o încredințau deloc pe Carmina că fericirea Elenei este asigurată. Dimpotrivă avea senzația că odată ajunsă acolo, sora ei va fi înăbușită, încet, încet, cu tact și răbdare și plămădită din nou după alte tipare. Parcă ceva din ființa Elenei fusese dizolvat, cât de simplu e să nimicești un suflet, o ființă, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
apuca pleoapele între două degete, le depărta, irisul tulbure, albul globului ocular traversat de vinișoare roșietice, cădea prima picătură și în timpul acesta imaginația îl căra în sus, tot mai sus era aer, oxigen mult, simțea arsuri pe fundul ochilor, dar senzația era depărtată, depărtată, venea parcă de la o altă ființă, străină lui, aflată undeva jos, lipită de pământ, își masa pleoapele, îl gâdilau, îl gâdilau până la excitație, înșuruba capacul sticluței pe eticheta căreia era desenat un cap de mort, o așeza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
știa că viața are o parte văzută și o parte nevăzută. Dacă nu trecea multă vreme pe la Alexe, inginerul resimțea o absență, aștepta apelul telefonului, sunetul soneriei, claxonul de afară, dar nici o comunicare venită din exterior nu-i alunga alarma, senzația lui era de cu totul altă natură, era dorință fierbinte, difuză, era viciu. Când revenea la Alexe, inginerul părea decis să suporte orice, cu zâmbetul pe buze, se călise sufletește, se hotărâse să-și lepede orgoliul. Se ducea spășit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pot fi incluși în marea celorlalți, pentru simplul motiv că ei stau ca uleiul deasupra, înțelegi, nu pot fi omogenizați și basta, ce naiba? Vorbiți despre ei ca și cum n-ar fi ființe vii ca și noi și această separare categorică creează senzația de artificios. Fără să vrei te întrebi, sunt sau nu sunt oameni, trăiesc sau nu în zilele noastre, printre noi? Nu v-am auzit rostind niciodată un nume. Este o listă ultrasecretă? Pentru că eu nu am reușit să depistez nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de un prieten al lui Alexe, ce luase un premiu internațional, cu un asfințit de soare prins de-a lungul unui râu, o explozie de lumină și o alta de întuneric, un peisaj simplu care te înmărmurea, îți crea o senzație nelămurită de panică, o stare de neputință, ca în fața unor forțe naturale cărora nu te poți opune și te predai, îți recunoșteai nimicnicia. Ar trebui să mă ridic, își spuse Carmina, să mulțumesc frumos pentru... pentru ce să mulțumesc frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o trată cu o superioară indiferență. Poate faptul că luase masa în picioare, poate episodul cu bătrâna, ceva o indispuse pe Carmina. Își simțea abdomenul uriaș, balansându-se dizgrațios între oasele bazinului deși imaginea ei reflectată în vitrine îi infirma senzația.. Slăbise, avea încheieturile fragile, un aer fantomatic. Imposibil să găsească în ea atâta forță cât să poată ajunge la prietena ei Fana, căreia îi promisese că se vor revedea după un an de absență. Ca să o vadă pe Fana avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
locul unde tocmai fusese invitată, se așeză picior peste picior pe scaun, cercetă în pripă biblioteca veche, prăfuită, plină de cărți ce păreau că zac acolo în nemișcare de ani și ani și tocmai acea stare statică, suprasaturată, crea o senzație de tensiune, de amenințare, poate tocmai în acele zile, între paginile cărților se produceau reacții de macerație lentă. Carmina avea impresia că, dacă ar fi deschis la întâmplare o carte, de îndată, filele ce aveau o consistență aparentă s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
chiar dormi, măi omuleț? întrebase cu voce tare și el trezit din primul somn o privise mirat printre gene și bolborosise: Dorm, ce-ai vrea să fac la ora asta? Ea își așeză mâinile sub cap, zâmbi copleșită de o senzație de amețeală, nu, nu era drept să treacă anii și ea să continue să se simtă fecioară, să n-aibă impresia că știe ce înseamnă să fii femeie decât vag, îndepărtat de parcă ar fi venit dintr-o altă viață trăită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fata se apropiase de ușă. Chiar așa, acceptă repede Ovidiu, duminică ar fi numai bine, să trecem o raită pe la Fana, OK? Da, firește, să mergem pe la Fana, acceptă Carmina și-și luă, zâmbitoare, rămas bun. În timp ce cobora scările avu senzația că ea era cea victorioasă, dar nu-și preciză în ce anume consta izbânda ei. Întâlnirea cu Sidonia și Ovidiu avusese un farmec aparte, o tulburase. Dintr-odată își dădu seama că fusese privită ca o femeie, ori ea aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mama pusese pătlăgele ne înroșite, culese din grădină ca să fie ferite de asprimea brumei și să se coacă la căldura ce încă mai radia, înglobată în interiorul lor. În cameră plutea un miros incitant, închis. Înțepenită acolo în pag, Carmina avea senzația că se află într-un sanctuar, obiectele, lumina, toate parcă-i aminteau de cineva mort, o copleșea un sentiment de religiozitate, aproape avea convingerea că trebuie să îngenuncheze și să se roage. Alături de ea, privindu-i camera, Ovidiu a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în fața unor obiecte costisitoare, gata să se închine fastului ostentativ, fără să-și pună întrebări, fără să ceară amănunte despre stăpânii acelei case, ca și cum pentru el contau mai mult obiectele, ce-i încântau pentru moment retina, și-i crea o senzație de confort psihic și mai puțin oamenii și modul lor de viață, felul lor de a concepe existența, relațiile lor cu lumea din jur. Gândul o duse din nou la profesorii Alexe și la eticheta pe care ei i-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
realul, către care vin tot mai des săgeți ale conștientului, impulsuri deranjante. Dormi, iubite, îi spune în gând femeia, în timp ce-i atinge cu vârful degetelor pielea, dormi adânc și uită, uită tot ce te înconjoară, uită grijile toate. Păstrează doar senzația că mă ai în brațe. Dar el se trezea. Îl simțea deodată, fără să-l vadă, își arunca ochii către ceasul din perete, ofta, o strângea în brațe, o săruta, rostea câteva vorbe de dragoste, deșarte, deja nu mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
tigăi, o strecurătoare pentru roșii. Toate acele mișcări îi creau o dispoziție grozavă, ce plăcut era să fie omul din umbră care se gândește la toate, asta-i crea sentimentul de prospețime, de tinerețe, voia să trăiască de una singură senzațiile stinse, uitate, ale unui început, să se infiltreze în viața celor doi tineri, îi era așa de bine să balanseze, acum se simțea mamă, acum se simțea tânără, copleșită de beția începutului de viață. Până și Trofin, tremurând de emoție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ei și-l determina să reacționeze tot mai bizar, din zi în zi îi creștea forța, prestanța, puterea de lucru, Ovidiu era un mecanism ce nu mai putea fi stopat. Și totuși, nimic din aceste schimbări nu-i creau Carminei senzația de trăinicie. În apropierea blocului era un plop, îl privea adesea pe fereastră, uneori stătea încremenit, alte ori își zburlea frunzele iar dacă vântul era ca o boare, cânta, un clinchet la frunzelor era măreț, chiar spectaculos. Într-o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de literatură universală, oricum anul acesta întrerup școala, s-a justificat ea, fără să precizeze dacă i le va cere înapoi atunci când o să aibă nevoie de ele. Dar ceea ce-a frapat-o pe Fana fusese paloarea, transparența tegumentelor, aveai senzația că dacă o atingi dai de interior. A murit foarte curând. Vreau să spun, rosti, în sfârșit Fana, îndepărtând prin câteva clipiri acea amintire dureroasă, că eu nu am nici o contribuție în... șovăi, făcu un gest larg care n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de veghe noapte și zi, cu atenția încordată și mereu îmi este teamă să nu se interpună ceva, să nu se strice între noi echilibrul, foarte rar mi se întâmplă să uit de luptă și să mă las copleșită de senzații. Uite, acum două zile m-am dus la fermă după Dimitrie, îmi intrase mie în cap că Dimitrie, în fine, o oroare, ar trebui să-mi fie jenă s-o spun...el îmi trimisese într-o zi o femeie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ținută departe de toate necazurile, răsfățată, avea timp să se bucure de un apus de soare, să observe lucirea bobițelor de rouă pe frunze, să privească în jur și să rămână pe gânduri, copleșită de peisajul idilic, de câte o senzație aparte. Cu socrul meu mă înțeleg excelent, e un bărbat încă viguros. Deseori ieșim în cerdac și jucăm câte o partidă de șah. A fost un pasionat al șahului, aici în sat nu prea are cu cine să-și măsoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lucioasă. Lăsă în hol, lângă frigider, micul geamantan de voiaj, și, în timp ce se apleca să-și deznoade șnururile de la pantofi, lăsă să-i scape un oftat slobozit cu zgârcenie. Împietrită lângă ușă, Carmina ședea cu respirația tăiată, avea o ușoară senzație de ireal. Rosti mecanic cinci vorbe, uimite, de a căror stupiditate se miră singură, și mult timp după aceea aveau s-o roadă, s-o obsedeze, să vrea să-și închipuie că nu le-a rostit niciodată: Tu ai fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
stare de necesitate sufletească, trupească, că începe să-i fie dragă până și căldura pe care o lasă în plapumă după ce pleacă, că ea începe să o caute prin țesătura cearceafurilor cu palmele, cu genunchii, ca să mai aibă câteva minute senzația că mai sunt împreună. Devenise acum covârșitoare clipa, bucuria de a exista împreună cu el, fie și numai pentru o secundă, chiar dacă, după secunda aceea urma să vină, fără îndoială, scadența. Sidonia îl aștepta în parcare. Pretextase că avusese treabă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]