3,082 matches
-
Evului Mediu (după cum se demonstrează elocvent în teza de față), dinamica literar-istorică a opozițiilor devine paradoxală, într-un curent modern, precum ar fi simbolismul. Se cuvine să observ, din acest punct de vedere, că în singura capodoperă în proză a simbolismului, Bruges la Morte, romanul lui George Rodenbach, roman poematic care rămâne modelul transfigurator al realismului, opoziția se reinstalează puternic, seraficul, iubirea pură, reprezentată de o eroină moartă, este antinomică cu dublul ei vulgar, decadent și derizoriu. Iubita moartă, idealizată prin
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
matriță, în care materia se schimbă, dar contururile rămân" 45. I.1.2. IMAGINEA. TIPOLOGIE ȘI SEMNIFICARE Arta populară, privită în dinamica unui imaginar socio-cultural, este un complex de imagini. Imaginea, ca suport ontologic al imaginarului colectiv, poartă amprenta unui simbolism socio-cultural care generează meta-imaginea, transformând formele de manifestare ale unui genius loci în categorii poetice. Arhitectura imaginii are ca temelie ritul și ritualul, devenite categorii ale imaginarului cultural, în timp ce meta-imaginea este reprezentată de ceremonie, înțeleasă ca devenire și procesualitate. Receptarea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
orice formă și susțin orice creație(...). Cufundarea în apă simbolizează (...) regresiunea în preformal, reintegrarea în modul nediferențiat al preexistenței." 196 Cele trei "praguri" existențiale nașterea, nunta, înmormântarea construiesc o matrice semantică a apei a cărei procesualitate este realizată de interferența simbolismelor: distrugerea maleficiilor, denominația, consacrarea socială, trecerea și pe-trecerea lumii. Metamorfoza apei deschide porțile dintre lumi, lumea "de aici" și lumea "de dincolo", convertind "trecerea" și "petrecerea" la etern: de exemplu, în Africa de Nord, se aruncă apă peste pașii celui care
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
originară. Reprezentare a divinității, în majoritatea mitologiilor, "soarele" face lucrurile manifeste, prin eterna reîntoarcere la starea dintâi a creației. Soarele prezintă alternanța viață / moarte / renaștere, fiind un "simbol al învierii și al nemuririi". Soarele este "inima" sau "ochiul lumii", în simbolismul vedic, Atmă, Spiritul universal. "Simbol cosmic", soarele a impus o adevărată religie astrală, alături de lună, impunând complementaritatea yang-yin, dar și dualitatea activ / pasiv, masculin / feminin, foc / apă.77 În mitologia primitivă, soarele era asociat adesea cu Luna, în schimb, în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-am friguroșii. / Faceți, taică, puțurile, / Pe la câmpurile grele. Fi-vei, Doamne, undeva, / Fericit de viața ta."120 Dorința de a păstra soarele și de a-l ajuta să treacă peste momentul solstițiului este ilustrată în diferite ipostaze pământești care păstrează simbolismul astral, fără suișuri sau coborâșuri, pe veșminte: "Acolo-n jos, Doamne, mai josu, / Unde-i locu mai frumosu, / Nu știu ceață-i ori verdeață, / Ori i-o turmă de oi creațe? / Da la oi cine-și d-umbla-re? / Dumnezeu și Sânt
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a trăit pe pământ, alături de lună, dar, odată ridicat la ceruri, merge singur, de la răsărit spre apus, într-un rădvan tras de bouri, de leu sau de 12 cai albi.174 2. LUNA a. Imaginea a-spațială și a-temporală Simbolismul lunar este complementar simbolismului soarelui, fără a putea fi disociate unul dde altul. Depinzând de soare, luna reprezintă principiul feminin, periodicitatea și reînnoirea, fiind un simbol al transformării, al creșterii și al ritmurilor biologice. Luna este "un instrument de măsură
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
alături de lună, dar, odată ridicat la ceruri, merge singur, de la răsărit spre apus, într-un rădvan tras de bouri, de leu sau de 12 cai albi.174 2. LUNA a. Imaginea a-spațială și a-temporală Simbolismul lunar este complementar simbolismului soarelui, fără a putea fi disociate unul dde altul. Depinzând de soare, luna reprezintă principiul feminin, periodicitatea și reînnoirea, fiind un simbol al transformării, al creșterii și al ritmurilor biologice. Luna este "un instrument de măsură universal", este "primul mort
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
vezi." 211 Potrivit altei credințe, petele din lună ar proveni din răzbunarea soarelui pentru că luna n-a vrut să-l ia de soț.212 În cele mai multe legende românești, luna și soarele apar ca un tot unitar, creând nucleul gnoseologic al simbolismului arhaic, chiar dacă, în majoritatea ritualurilor, motivul soarelui este mai bine evidențiat: "Luna și soarele, zice, că au fost odată fată și fecior și tare se iubeau împreună, până la urmă au hotărât să meargă la judecată la Dumnezeu: cum va rândui
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
din 1604 și pe stema Țării Românești în "Învățături pentru toate zilele", din 1642. Pe stema principatului Transilvaniei, corbul este reprezentat deasupra celor 7 turnuri, cu aripile deschise între soare și lună (luna-crai nou), între simbolul luminii și al întunericului. Simbolismul corbului este contradictoriu; fiind considerat o pasăre solară, mesager solar al cerului, o "pasăre divinatorie", corbul poate fi și pasărea care anunță nenorociri, un vestitor al morții. Corbul semnifică haosul, dar și ordinea, murdăria, dar și curățenia, demonismul, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
arhetipul începutului tuturor lucrurilor, al originii, al regenerării și permanenței vieții. Nașterea lumii dintr-un ou este un mit prezent la majoritatea popoarelor celți, greci, egipteni, fenicieni, cananeeni, tibetani, hinduși, vietnamezi, chinezi, japonezi, la populațiile siberiene și indoneze. Potrivit acestui simbolism general, oul este o realitate primordială care conține în germen multiplicitatea ființelor.248 Potrivit mitologiei universale, universul se naște din oul de aur care plutește pe apele oceanului primordial: din partea superioară a cojii apare cerul, din cea inferioară, pământul, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
călăuză a bărcilor. Șerpii devin balauri printr-un ritual de "claustrare inițiatică": ei trebuie să stea în vizuina lor, între 7 și 9 ani, și să se hrănească numai cu insectele și stropii de ploaie ce pătrund la ei. În simbolismul arhaic, balaurul este totem, strămoș mitic, angelic și teriomorf, în același timp, apotropeu al unor rituri de trecere. Prin intermediul unui alt ritual al "claustrării inițiatice", care durează de la 7 la 9 ani, sub supravegherea unui solomonar, șarpele se transformă în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
traducere și postfață de Cezar Baltag, Editura Științifică, București, 1991. ELIADE, Mircea, Istoria credințelor și ideilor religioase, vol. II, De la Guattama Budha până la triumful creștinismului, traducere de Cezar Baltag, Editura Științifică, București, 1991. ELIADE, Mircea, Imagini și simboluri, Eseu despre simbolismul magico-religios, Prefață de Georges Dumézil, Traducere de Alexandra Beldescu, București, Editura Humanitas, 1994. ELIADE, Mircea, Sacrul și profanul, traducere de Brândușa Prelipceanu, Editura Humanitas, București, 1995. ELIADE, Mircea, Tratat de istorie a religiilor, cu o Prefață de Georges Dumézil și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Ibidem, p. 73. 195 Elena Niculiță-Voronca, Datinile și credințele poporului român, Adunate și așezate în ordine mitologică, vol. II, Ediție îngrijită și introducere de Iordan Datcu, Editura Saeculum, București, 1998, p. 203. 196 Mircea Eliade, Imagini și simboluri, Eseu despre simbolismul magico-religios, Prefață de Georges Dumézil, Traducere de Alexandra Beldescu, Editura Humanitas, București, 1994, p. 187. 197 V. Arnold Van Gennep, Riturile de trecere, Traducere de Lucia Berdan și Horia Vasilescu, Studiu introductiv de Nicolae Constantinescu, Postfață de Lucia Berdan, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
acestea sunt, pentru autorul Tractatus ului, consecința „neînțelegerii logicii limbajului nostru“. Ceea ce este cu adevărat important din punct de vedere spiritual nu se poate spune, dar se arată. Logica limbajului și relația dintre expresiile limbajului și fapte se arată prin simbolismul limbajului. Iar valorile se arată în limbajul poeziei și muzicii, al artelor în general, ca și în limbajul marilor scrieri religioase și filozofice. Această temă pătrunde toate considerațiile cărții, le conferă sens și unitate, dar nu este formulată cu claritate
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
pe care o dă el Tractatus-ului, o interpretare frontal opusă interpretării realiste a „enunțurilor ontologice“ ale cărții. Primul pas făcut de Wittgenstein a fost, după McGuiness, descoperirea modului cum se poate decide asupra adevărului propozițiilor logicii, și anume considerând doar simbolismul. Pasul următor a fost să se arate cum putem recunoaște dacă o expresie a limbajului este o propoziție, adică o imagine a stărilor de lucruri, care poate să fie adevărată sau falsă. „Forma logică“ a limbajului „se arată“ într-un
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sensul în care se afirmă, în 4.114, că delimitarea a tot ceea ce poate fi gândit este făcută „dinăuntru“. Concluzia lui McGuiness este că „ontologia lui Wittgenstein ia naștere într un mod particular din prezentarea pe care o dă el simbolismului“34. Întrebarea „Ce este ontologia Tractatus-ului?“ se află în centrul controverselor dintre interpreții lucrării. Ea reprezintă terenul confruntării dintre o interpretare realistă și una antirealistă. Ambele interpretări au fost susținute cu argumente plauzibile. Amândouă se confruntă, totodată, cu dificultăți greu
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
distincte. Nu poate fi vorba despre explicarea logicii limbajului prin logica lumii sau de o inferență de la logica limbajului la logica lumii. Nu trebuie să știm nimic despre obiecte independente de limbaj pentru a putea determina dacă printr-un anumit simbolism putem da de o descriere adevărată sau falsă a faptelor. Oricât de surprinzător ar putea părea la prima vedere, afirmațiile din Tractatus despre „substanța lumii“ sau despre „logica lumii“ nu ar avea nimic de-a face cu modul cum este
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
că distincția dintre ceea ce se poate spune și ceea ce nu se poate spune nu ține ea însăși de domeniul a ceea ce se poate spune. Pentru Wittgenstein este vorba de o distincție care „se arată“ în forma logică a expresiilor, în simbolism. Nonsensul va putea fi, prin urmare, înlăturat prin simpla inspectare a simbolismului. Orice încercare de a formula un criteriu care desparte propozițiile de alte expresii ale limbajului nu este, până la urmă, decât o încercare de a spune ceea ce nu poate
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
spune nu ține ea însăși de domeniul a ceea ce se poate spune. Pentru Wittgenstein este vorba de o distincție care „se arată“ în forma logică a expresiilor, în simbolism. Nonsensul va putea fi, prin urmare, înlăturat prin simpla inspectare a simbolismului. Orice încercare de a formula un criteriu care desparte propozițiile de alte expresii ale limbajului nu este, până la urmă, decât o încercare de a spune ceea ce nu poate fi spus. Să recunoaștem că ceea ce urmărește autorul Tractatus-ului nu este ușor
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
refuzul de a recunoaște analiza limbajului - a limbajului științei, moralei sau artei - drept „adevăratul obiect“ al cercetării filozofice. Esențială în această privință este afirmația că despre forma logică a limbajului nu se poate spune nimic. Aceasta „se arată“ însă în simbolism. Putem recunoaște astfel propozițiile cu sens, le putem deosebi clar de nonsensuri. Acest obiectiv poate fi atins fără formularea și aplicarea unui criteriu. Ceea ce a urmărit autorul Tractatus-ului a fost, în primul rând, să contribuie la înțelegerea acestui lucru, și
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
are în vedere identificarea contextelor și practicilor care oferă sens expresiilor limbajului. Recunoașterea și prevenirea nonsensurilor filozofice este mai greu de înfăptuit prin considerarea acestor contexte și practici decât prin examinarea formei logice a expresiilor, așa cum se arată ea în simbolism. S-ar putea însă spune că este vorba de o schimbare a metodei, și nu a obiectivului activității filozofice. Distincția dintre activitățile care urmăresc sporirea cunoașterii și cele care țintesc să înlăture confuzii și să aducă clarificări, dintre activitățile științifice
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
probleme, să arate că sunt lipsite de sens, în opera lui de tinerețe și în cea mai târzie, este însă evident. Calea propusă în Tractatus a fost cea a cercetării formei logice a expresiilor limbajului, formă care „se arată“ în simbolism. Problemele filozofice iau naștere în mod sistematic din neînțelegeri ale logicii limbajului, care pot fi puse în evidență prin utilizarea tehnicilor logicii moderne. Apariția și persistența lor este așadar consecința unor greșeli de ordin logic. Îndată ce aceste greșeli sunt identificate
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
o cercetare psihologică a simbolurilor, rezultă că logica însăși nu poate fi înțeleasă pe deplin dacă facem abstracție de aportul cercetărilor psihologice. Concluzia la care ajunsese era că cercetarea psihologică era chemată să aibă un aport important, atât la teoria simbolismului, cât și la teoria judecății. În anul 1918, când a ispășit o pedeapsă de șase luni cu închisoarea pentru activități îndreptate împotriva războiului, Russell a citit o mare cantitate de literatură psihologică recentă. Într-o scrisoare circulară trimisă de aici
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
trainică a judecății. Văd calea ce duce la un vast domeniu și, printre altele, la o definiție a logicii care până acum lipsea. [Ă] Am ajuns la un punct în care am nevoie de o teorie a judecății și a simbolismului care sunt amândouă probleme psihologice.“11 Biograful lui Russell, Ray Monk, caracterizează această reorientare drept „o încercare de a «naturaliza» întreaga lui filozofie, de a o aduce pe pământ din cerurile platonice în care a trăit ea până atunci“12
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
expresiile limbajului, despre relațiile dintre expresiile limbajului și faptele pe care le descriu acestea, despre principiile științelor naturii, despre solipsism, despre etică și valori sunt tot atâtea consecințe ale distincției. Distincția însăși, care poate fi făcută, credea Wittgenstein, examinând doar simbolismul, este cea avută în vedere, în primul rând, atunci când în „Cuvântul înainte“ autorul scrie că „adevărul gândurilor comunicate aici mi se pare intangibil și definitiv“. Nu ne este greu să înțelegem cât de afectat trebuie să fi fost Wittgenstein de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]