4,151 matches
-
degete negre arată o altă Mariana Codruț, una intens reflexivă, neliniștită, încărcându-și pagina cu o tensiune epurată de orice rest de parodică detașare. Poeta preferă, aici, textul nervos, de o dinamică oarecum întunecată, autoreferențial, întors decisiv spre raportul dintre sinele ce (se) scrie și rezultatul procesului scriptural. Ea mizează, inteligent, nu atât pe descripția, altfel reușită, cât pe gradarea atentă a tensiunii ce însoțește sumbrul ritual al identificării polivalente (dintre feminin și masculin, dintre subiectul creator de poezie și obiectul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
aceeași, semn al unei vizibile conștiințe de sine: poeta și-a explorat lucid nu numai limitele, dar și atu-urile. Or, pentru o sensibilitate rafinată, ce-și trăiește atât viața reală, cât și proiecțiile acesteia într-o mistuire totală a sinelui, tematica erotică se potrivește ca o mănușă. Puține dintre aceste fragmente nu sunt prin urmare erotice. În fapt, majoritatea poemelor Liviei Iacob sunt declarații de dragoste (întotdeauna pătimașe, indiferent de sonul lor dominant: exuberant, dulce-amărui, scrâșnit, disperat), proiectate, unele dintre
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de David și marii mistici creștini (San Juan de la Cruz și Tereza de Avila), de poeți damnați precum François Villon, Charles Baudelaire și Lautréamont, de Bacovia, Blaga, Arghezi și Emil Botta, el "alipind nuclee acuzat romantice (care vizează coborârea în sinele ființei, erosul thanatic și mariajul morbidului cu Witz-ul), sentimente tipice lirismului modern (cultivarea absurdului existențial, a metamorfozelor și a "țipătului" în cadre expresioniste, "serializarea" poeziei) și caracteristici de extracție barocă (meraviglia, conceptualism ș.a.m.d.)" (Dan C. Mihăilescu). Într-un
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
conotațiile pozitive ale termenului. Carmelia Leonte convertește trăirile proprii, senzațiile, emoțiile de factură diversă într-un fel de solemne, grave meditații transistorice. Teritoriul predilect de evaziune al poeților sensibili și autentici, spațiul recluziunii deloc forțate, care privilegiază descoperirea și potențarea sinelui, rămâne prin urmare, în cazul autoarei Melancoliei pietrei, într-un relativ con de umbră, care nu efasează însă, ci sporește expresivele, miraculoasele spirale ale interiorității prearănite. E un fel de a spune că poeta dă senzația că depășește relativ ușor
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
zei ("Sunt doar înluminare fără miez și fără înveliș, fără durere și fără patimă, fără hotar, fără altare, fără amintiri și fără speranță. Mă dor urmele cuielor din palmele crucificate-n scris" frigul nestatorniciei). Regăsirea și refacerea unității primordiale a sinelui prin intermediul creației, iată o temă arhicunoscută, căreia Valeriu Stancu are însă ambiția să îi confere o înfățișare cu totul distinctă. Astfel, începând cu volumul Triunghiuri cu pupila albastră, scriitorul își plasează în centrul imaginarului liric, două figuri reprezentative pentru felul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în textele dintre cele mai diverse, schema unui veritabil joc între extremele atitudinale, extins și asupra raporturilor cu exterioritatea, în care predomină, fatal, tot distanțarea și apropierea continuă de celălalt, văzut fie ca o tentație, fie ca un obstacol al sinelui, în orice caz ca dublet (natural, complementar) al acestuia, deși nu de puține ori se mimează indiferența relației, ca în Androginica stare a lumii: "Sunt vesel și sunt trist/ sunteți veseli și triști/ peste multă viață vine multă moarte/ peste
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
că teatru duce la lectură textului că "text al spectacolului". Fiecare scenă romanesca miniaturizează în felul său teatrul existenței în care Pariziana își trăiește propriul eu că spectacol prin construcții ludice de sine. Am incercat sa intelegem modurile în care sinele individual prezintă în diferite spații închise/deschise, ocupații ritualizate/libertine prin delimitarea scenelor mondene/private/intime. 3) Spectacolul personajului Viața că teatru și lumea că scena sunt clișee cu vechime 151. Postulatul ce stă la baza analizei personajului Parizienei reiese
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
transgresare a stereotipului și accedere la eveniment. Pariziana instalează în text evenimentul prin organizarea scandalurilor, spectacolului, fenomenului etc152. Această proiectare a Parizienei într-un rol se poate califica drept autoficționalizare. Ea poate fi înțeleasă ca semn al unei eliberări a sinelui identitar de stereotipurile epocii. Sfidarea legii morale și transcenderea canonului constituie programul ei existențial. Femeia pariziana impune societății o viziune nouă asupra rolului, obligațiilor, posibilităților, capacităților, ocupațiilor și spațiilor feminine. Experiențele majore ale personajului Parizienei sunt legate de dominarea, în
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Patapievici, p.141]. Foarte importantă ne pare în acest context sugestia lui R.E.Park [p.249] despre faptul ca mască reprezintă concepția pe care ne-am format-o despre noi-înșine rolul, căruia ne străduim să ne conformam; aceasta mască este sinele nostru mai adevărat, sinele care am dori să fim. Rolul devine o a doua natură și o parte integrantă a personalității noastre 157. Mască este frontieră între eul superficial și cel profund, proprie Parizienelor de la cea mai fragedă vârstă: "la
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
importantă ne pare în acest context sugestia lui R.E.Park [p.249] despre faptul ca mască reprezintă concepția pe care ne-am format-o despre noi-înșine rolul, căruia ne străduim să ne conformam; aceasta mască este sinele nostru mai adevărat, sinele care am dori să fim. Rolul devine o a doua natură și o parte integrantă a personalității noastre 157. Mască este frontieră între eul superficial și cel profund, proprie Parizienelor de la cea mai fragedă vârstă: "la force de masque qu
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
cere să "reprezinte", "să se expună"; în Franța (...) femeia este cu atât mai respectată, cu cat "reprezintă" mai bine" [Beauvoir, 1998, ÎI, p.286,280]. Dintre toate aspectele, mai important pentru Pariziana este de a se reprezenta pe șine însăși. Sinele sau proeminent prinde să se impună în toate domeniile vieții sociale, familiale, intime. Câmpul semantic al Parizienei se constituie în baza diferitelor "rețele" pe care le trasează practicile sale sociale și individuale (ocupații, locuri, limbaj verbal și non-verbal). Pariziana se
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
o notă personală ce ține de trăsăturile ei: un capriciu, o simulare, o minciună și, ceea ce este principal elementul de originalitate 241. Ea reușește să teatralizeze ritualurile stereotipizate ale vieții. Ocupațiile denotă un comportament eminamente codificat. Ținând cont de reprezentarea sinelui și de afirmarea să că ființă socială și individuală, delimitam trei universuri ale Parizienei în care ea se manifestă: 1. universul macrosocial, în care comportamentul social este implicat în situații mondene; 2. universul microsocial, în care conduitele individuale sunt implicate
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de sine în deplină libertate) este perfect aplicabilă femeii pariziene. Lucrarea dezvolta înțelegerea orașului ca loc al căutării și identificării Eului, ca modelator al spațiului interior în funcție de cel exterior. Această căutare de tip modern se exprimă prin afirmarea și autopromovarea sinelui în marele oraș. Pariziana este femeia care a știut să-și automodeleze personalitatea, femeia pentru care afirmarea sinelui atinge superlativul. Pariziana romanesca este imaginea unei condiții sociale (mondenitate), locale (parizianitate) și de epocă (modernitate). Stilul personal al Parizienei are rădăcini
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
și identificării Eului, ca modelator al spațiului interior în funcție de cel exterior. Această căutare de tip modern se exprimă prin afirmarea și autopromovarea sinelui în marele oraș. Pariziana este femeia care a știut să-și automodeleze personalitatea, femeia pentru care afirmarea sinelui atinge superlativul. Pariziana romanesca este imaginea unei condiții sociale (mondenitate), locale (parizianitate) și de epocă (modernitate). Stilul personal al Parizienei are rădăcini adânci, el vine din istorie și devine o matrice, un pattern. Femeia pariziana da contur unei istorii naționale
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
mecanisme, strategii, stratageme și tactici specifice. Analiza textelor de epocă literare și documentare permit înțelegerea mecanismului singularizării progresive a Parizienei prin multiple și originale strategii de identificare, stratageme de afirmare, tactici de reușită. Am incercat sa intelegem modurile în care sinele individual se manifestă în diferite spații închise sau deschise. Ceea ce pare femeia pariziana, la un nivel superficial aparentă și spectacol este, în realitate, consecință unei transformări culturale lente în societățile occidentale, o schimbare a sensibilității, care duce la post-modernitate. Pariziana
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de manifestări silențioase și demne, chiar sub nasul autorităților, în încercarea de a cuceri noi spații de libertate. Asemenea mișcări spirituale ce fac trimitere la trecutul magnific al Chinei și propun o altă ordine de viață și o valorizare a sinelui, prin recursul la tot felul de tehnici "liberatoare", atrag tot mai mult o populație frustrată, marcată de profunde inegalități, de imoralitatea vieții sociale și de bulversările întîlnite la tot pasul, mai cu seamă din rîndul tineretului urban, pentru care "trecutul
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
certitudinea că timpul este permisiv, un prezent continuu. Nostalgia originilor, ca întoarcere la hipotext, înregistrează un dublu aspect : intertextualitate și intratextualitate. Intratextualitatea traduce, în termeni eliadieni, o formă individuală a nostalgiei. "Ceea ce se produce este ca o continuă respunere a sinelui" (Vaillant:1992, 33). Fiecare om manifestă nostalgia propriului illud tempus de pildă, copilăria. Explicația acestei porniri este legată de faptul că timpul erodează condiția umană și cosmică, după cum apreciază istoricul român al religiilor, iar din timp în timp se simte
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Pământul, Apa, Focul, Vântul, Eterul, Simțul intern, Mintea și Eul sunt cele opt părți diferite ale Naturii mele. 5. Aceasta este Natura mea inferioară; Natura mea superioară însă, să știi, este alta; ea este, o tu cel cu brațul mare, Sinele individual (jïvabhüta) care ține această lume. 6. Să știi, ea este matca tuturor ființelor; originea, ca și nimicirea întregii lumi, eu sunt. 7. Dincolo de mine nu există altceva, o Dhanañjaya; în mine sunt însăilate toate, ca șirul de perle pe
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cel întâi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl..." (p. 172) Textul indian vedic Kathopanishad Odă (În metru antic) "Un înțelept trebuie să-și țină jos cuvântul și mintea, trebuie să le țină întru Sinele care este cunoaștere; trebuie să țină cunoașterea întru Sinele care este cel Mare; și trebuie să-l țină pe acela (Marele) întru Sinele care este Liniștit". (I-3.13.) "Ochii mei-nălțam visători la steaua Singurătății" (p. 226). Textul antic
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
face mumă, iară el devine Tatăl..." (p. 172) Textul indian vedic Kathopanishad Odă (În metru antic) "Un înțelept trebuie să-și țină jos cuvântul și mintea, trebuie să le țină întru Sinele care este cunoaștere; trebuie să țină cunoașterea întru Sinele care este cel Mare; și trebuie să-l țină pe acela (Marele) întru Sinele care este Liniștit". (I-3.13.) "Ochii mei-nălțam visători la steaua Singurătății" (p. 226). Textul antic buddhist Sutta-Nipata Glossă "Muni-ul (înțeleptul), depărtându-se de această
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
metru antic) "Un înțelept trebuie să-și țină jos cuvântul și mintea, trebuie să le țină întru Sinele care este cunoaștere; trebuie să țină cunoașterea întru Sinele care este cel Mare; și trebuie să-l țină pe acela (Marele) întru Sinele care este Liniștit". (I-3.13.) "Ochii mei-nălțam visători la steaua Singurătății" (p. 226). Textul antic buddhist Sutta-Nipata Glossă "Muni-ul (înțeleptul), depărtându-se de această lume, nu e părtaș la certurile ce se iscă" (p. 166, nr.18). "Privitor
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
eminesciană reprezintă teatrul dialecticii repetare/diferire, unde dansul lui același cu altul nu este decât o revenire în spirală asupra esenței mitic-auctoriale. Din repetare în repetare, oricare serie intratextuală din cele derulate până acum ilustrează intratextul ca o respunere a sinelui, în căutarea unui ce elementar demers pentru care cheia se ascunde în diferire. 2. Repetare. Supunem analizei o altă dihotomie hipotext/hipertext, de această dată fiind atenți la diferire. (H7a) Ușile toate erau deschise. El intră într-o cameră naltă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
codurilor literare ale romanului de sfârșit de secol XIX), avantextul este ca o meditație cu voce tare asupra posibilității punerii în operă, un joc de ipoteze, de alternative, de întrebări-răspunsuri și evaluări autoreflexive apropo de proiectul scriiturii, o vorbire a sinelui su sine. Manuscrisul ar fi, deci, o scriere a cărui singură funcție este aceea de a pregăti o altă scriere. [...] Avantextul constituie, deci, un fel de dialog al autorului cu el însuși"42. (h2e) [...] și-mi fixază ochii la ea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Lumi, stele, timp și spațiu ș-atomul nezărit Cum toate-s el și dânsul în toate e cuprins Astfel tu vei fi mare ca gândul tău întins. (Povestea magului călător în stele Eminescu: 2011, I, 399). (h1h) 20.Eu sunt Sinele, o Gudäkesa, care sălășluiește în inima tuturor ființelor, eu sunt începutul, mijlocul și sfârșitul tuturor ființelor.[...] 41. Orice ființă arătoasă, frumoasă sau puternică, să știi, este puterea mea cuprinsă într-o fărâmă 64. Pe filiera ideilor avansate de atomismul filosofic
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
organică, numai așa, în reprezentarea ei triadică. Ca și eroii lui Lodge, "reinventatori ai relațiilor sexuale", Jose, Jaime și Marcos trec, gradual, de la prietenie la tensiune erotică, inițiind un experiment amoros à trois, teribil și pasional. Aparent, tinerii își regăsesc sinele în acest patetism sexual, construind o armonie psihologică, greu de atins în condiții diferite. Totuși, și aici viața pare să anihileze imaginarul (metafora din titlu, "castele de carton", este un argument în această direcție), intrînd brutal în universul idilic al
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]