3,862 matches
-
șefii armatei îi cer țarului să abdice, iar acesta acceptă. Aproape imediat, sunt instituite două instanțe. Prima este un Comitet provizoriu al Dumei care devine guvern provizoriu sub președinția prințului Lvov, și ai cărui lideri sunt constituțional-democratul (K-D) Miliukov și socialistul Kerenski. El pune la punct un program democratic și social avansat - abolirea pedepsei cu moartea; ziua de lucru de opt ore; amnistie politică; libertatea cuvântului, a presei a întrunirilor și de asociere; abolirea discriminărilor dintre cetățeni: alegerea prin vot universal
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
alegerea prin vot universal a unei adunări constituante. Ce-a de-a doua instanță este sovietul de la Petrograd, dominat de delegații soldaților al căror număr din garnizoana capitalei este de 160000. Comitetul Executiv Central (CEC) al sovietului, format din militanți socialiști de toate nuanțele, mai ales intelectuali, adoptă la rândul său un program care garantează că unitățile militare nu vor trimise pe front, că își vor putea păstra armele și că soldații îi vor putea controla pe ofițeri, ba chiar că
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
atunci când, pe 19 mai 1917, este format un nou guvern cuprinzând nouă miniștri K-D și șase specialiști, printre care Kerenski la Ministerul Războiului. în mai, 20 de milioane de alegători își desemnează delegații la congresul panrus al sovietelor, la care socialiștii revoluționari (SR) și menșevicii obțin 600 de delegați - față de 105 ai bolșevicilor - și ratifică o coaliție a guvernului provizoriu cu CEC. în timp ce în sate, au loc tulburări, la primul Congres al sovietelor țărănești, întrunit cu începere de pe 30 mai, Lenin
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
a început deja. Dictatura proletariatului Instaurarea „dictaturii proletariatului” provoacă reacții indignate în întreaga opinie publică revoluționară, sindicalistă și republicană, până și la nivelul conducerii bolșevice. Pe 14 noiembrie, Kamenev și alți lideri cer ca Sovnarkom să fie deschis și altor socialiști. Lenin reacționează violent. Kamenev este pus sub acuzație în chiar sânul Comitetului Central. Fiecare membru al acestuia este convocat personal de către Lenin, care-l constrânge să semneze un ultimatum adresat protestatarilor. Pe 17 noiembrie Zinoviev, Kamenev și Rîkov demisionează din
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și păzite de militari. Așa a fost asasinată prima Adunare aleasă în Rusia prin sufragiu universal înainte de 1991. Războiul civil în mod inevitabil, dizolvarea Adunării dezlănțuie războiul civil care-i va aduce pe bolșevici la confruntarea directă cu numeroși opozanți: socialiști și republicani partizani ai Adunării, partizanii unei întoarceri la monarhie, cazacii de pe Don care cer autonomie, țăranii care refuză rechizițiile sălbatice ale „armatelor aprovizionării” bolșevice, muncitorii care resping noul „patronat” bolșevic și revendică niște condiții de viață mai bune, naționaliștii
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
comunismului; insurecția este un eșec total, iar PC brazilian este decapitat. Cele mai bune rezultate le obține strategia frontului popular* în Chile. Format, la inițiativa comuniștilor, în 1936, în timpul unei convenții a stângei care reunește 400 de radicali, 300 de socialiști, 160 de comuniști, democrați și sindicaliști, Frontul Popular Chilian reușește să-l aducă la președinția țării, după niște alegeri foarte disputate, pe radicalul Pedro Aguirre Cerda (1938-1941). Cu începere din 1941, și odată cu intrarea URSS în război, noua politică este
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
s-a schimbat față de epoca dictaturilor militare, odată cu revenirea la putere a unor guverne civile în Peru (1980), Argentina (1983), Brazilia și Uruguay (1985), Chile (1990). în timp ce, în Chile, stânga se structurează în jurul partidelor și mișcărilor tradiționale, cu apropierea dintre socialiști și democrat-creștini care-i marginalizează pe comuniști, în alte țări situația este relativ fluidă. Organizațiile de bază proliferează, luând ca punct de plecare mobilizările sociale, în vreme ce sindicatele își exprimă neîncrederea crescândă față de partidele tradiționale. Sfârșitul dictaturilor militare presupune o înnoire
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
bolșevice - demagogie nerușinată, exacerbarea pasiunilor, crearea unui partid-miliție, agit-prop*, mobilizarea maselor, respingerea democrației* parlamentare, elogiul dictaturii. în Italia, fostul lider socialist Mussolini creează în 1919 mișcarea fascistă care-i atacă pe muncitorii greviști, pe țăranii care ocupă latifundii și pe socialiști. Punând mâna pe putere, fasciștii fac din anticomunism una din principalele axe ale propagandei* lor și o însoțesc cu persecutarea PCI*, mulți dintre militanții acestuia fiind nevoiți să se exileze*. Germania, aflată într-o profundă criză economică și într-un
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
pace cu Hitler: partidul și organizațiile sale de masă sunt dizolvate prin decretul din 26 septembrie 1939, 44 de deputați comuniști sunt arestați la începutul lunii octombrie și condamnați în urma procesului din martie 1940; în aprilie 1940, un decret al socialistului Sîrol prevede pedeapsa cu moartea pentru comuniști. Dar atacul german contra URSS, în iunie 1941, răstoarnă din nou datele problemei și reconstituie antagonismul fascism/antifascism. Foarte curând, rezistența Armatei Roșii* din timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei* suscită o admirație
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în lagărul său, SUA devin mentorul mondial al anticomunismului, pe baza unei critici democratice cu trei capete de acuzare majore: supunerea în fața unui stat străin, atracția pentru violență și negarea libertăților și a democrației. Anticomunismul fracturează aproape toate forțele politice. Socialiștii germani, britanici sau scandinavi se dovedesc a fi de un anticomunism înverșunat, în timp ce tovarășii lor francezi și austrieci sunt mai concilianți, iar omologii lor italieni joacă rolul de tovarăși de drum ai PCI. Opozițiile cele mai elaborate pe plan intelectual
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
sunt mai concilianți, iar omologii lor italieni joacă rolul de tovarăși de drum ai PCI. Opozițiile cele mai elaborate pe plan intelectual și mai structurată pe planul organizării sunt opera partidelor catolice - democrația creștină din Germania și Italia - și a socialiștilor. Astfel, în 1950 apare în Franța organizația Pace și Liberate, finanțată discret de guvern și susținută de toate forțele parlamentare necomuniste; între 1950 și 1956, aceasta editează circa 200 de afișe tipărite în 100000 de exemplare fiecare. în Germania este
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
creat în Franța de J.-L. Tixier-Vignancourt, în 1968, și mișcarea Occident, sau mișcarea britanică Rock Against Communism. Extrema dreaptă utilizează anticomunismul pentru a-i denunța pe progresiștii, mai ales catolici, pentru a denunța gaullismul în timpul războiului din Algeria, pe socialiști, în timpul Uniunii Stângii sau mișcările de eliberare și pe susținătorii lor din lumea a treia în timpul luptelor anticolonialiste, fie că aceștia sunt inspirați de comuniști, fie că nu. Despre folosirea anticomunismului de către comuniști Totuși succesul cuvântului provine și din utilizarea
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
zdrobirea mișcării muncitorești de la Viena, în februarie 1934, precum și a revoltei din Asturii, în Spania, în octombrie 1934, sunt tot atâtea evenimente care neliniștesc stânga europeană, dar și pe Stalin*. Prima reacție vine de la Paris unde, în fața revoltei extremei dreapta, socialiștii comuniști, sindicaliștii și republicanii se mobilizează în februarie 1934. în mai-iunie, Stalin modifică atât politica sa externă* - apropiindu-se de țările democratice -, cât și linia Internaționalei Comuniste* (IC). PCF* este însărcinat să experimenteze o alianță cu socialiștii - tratați până acuma
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
revoltei extremei dreapta, socialiștii comuniști, sindicaliștii și republicanii se mobilizează în februarie 1934. în mai-iunie, Stalin modifică atât politica sa externă* - apropiindu-se de țările democratice -, cât și linia Internaționalei Comuniste* (IC). PCF* este însărcinat să experimenteze o alianță cu socialiștii - tratați până acuma ca „social-fasciști” - care va deveni politica Frontului Popular, lărgit astfel încât să cuprindă și Partidul radical și pe republicani. Pusă în practică în 1934, teoretizată în 1935 de către Gheorghi Dimitrov și Palmiro Togliatti la cel de-al VII
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
XIX-lea, de condamnarea imperialismului, care asociază colonialism, expansionism și militarism, ca instrumente ale expansiuni economice. Lenin și imperialismul în 1902, J.A. Hobson studiază în lucrarea sa Imperialismul emergența unui capitalism monopolist. Această analiză este dezvoltată în 1910 de către socialistul german Rudolf Hilferding în Capitalul financiar, care deschide o controversă în social-democrație*. Kautsky avansează teora „ultraimperialismului” fondat pe acorduri între firmele germane și franceze. Jean Jaurès consideră că orice coaliție de acest tip ar putea pune capăt conflictelor de interese
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
anii 1920-1930, constă în a manevra astfel între coalițiile statale încât să împiedice apariția unei alianțe interimperialiste îndreptate împotriva URSS*, ceea ce presupune o contribuție proprie la exacerbarea contradicțiilor dintre marile puteri. Aceasta nu constituie o inovație teoretică: în 1914 deja, socialiștii refuzau să pună semnul egalității între diferitele imperialisme, după exemplul lui Jules Guesde care, în 1905, lua apărarea Japoniei împotriva URSS. După tratatul de la Rapallo, în 1922, susținerea adusă de URSS Germaniei învinse, atât împotriva tratatului de la Versailles, cât și
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
mai este „biologic” ci „social” și care va determina, după el, victoria finală a proletariatului asupra burgheziei. Fenomenul rasist, și în particular antisemitismul, s-a dezvoltat considerabil la sfârșitul secolului al XIX-lea, când afacerea Dreyfus i-a divizat pe socialiștii francezi: dacă Guesde consideră că, ofițer fiind, Dreyfus ține de burghezie și nu are deci de ce să-l apere, Jaurès consideră, dimpotrivă, că apărarea drepturilor omului e mai importantă decât principiul de clasă. La Lenin, rasismul este analizat, înainte de 1917
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Roșii aveau ca misiune, în afara protejării propriilor interese, menținerea ordinii publice și contracararea acțiunilor contrarevoluționare. Forțe autonome care, din vara anului 1917, numără între 150000 și 175000 de membri pe ansamblul țării, ele suscită neîncrederea crescândă a guvernului și a socialiștilor moderați; iar rolul lor în timpul luării puterii de către bolșevici*, atât la Petrograd, cât și la Moscova, nu este deloc de neglijat. Integrate parțiale în Armata Roșie, ele dispar oficial în aprilie 1918. Crearea Armatei roșii intervine în momentul când armata
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Lenin este atunci obligat să accepte unele compromisuri, dar continuă să-și dezvolte facțiunea; în 1909, el publică Materialism și empiriocriticism, în care condamnă erezia ideologică a lui Bogdanov, principalul său contracandidat la șefia facțiunii. Utilizând mijloacele condamnate de ceilalți socialiști - șantaj, deturnările de moșteniri, atacuri armate -, bolșevicii își procură fonduri considerabile de care Lenin se servește pentru a-și asigura șederea în exil, pentru a-și finanța partizanii și presa. în 1912, Lenin convoacă la Praga o conferință a facțiunii
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
1912, Lenin convoacă la Praga o conferință a facțiunii sale care-și desemnează propriul comitet central regrupându-i pe principalii săi locotenenți - Zinoviev, Kamenev, Sverdlov, Stalin* -, în cea mai mare parte intelectuali din exil. Această inițiativă condamnată de ceilalți lideri socialiști - Plehanov, Troțki*, Martov, Rosa Luxemburg -, pecetluiește ruptura cu menșevicii și-l izolează pe Lenin în sânul celui de-a II-a Internaționale unde el se străduia să dețină monopolul reprezentării sindicaliștilor ruși. în timpul revoluției din februarie 1917, bolșevicii, reduși la
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
muncitoare apare la sfârșitul secolului al XVIII-lea. în 1794, revoluționarul comunist Gracchus Babeuf recurge deja la ea, chiar dacă utilizează mai frecvent sintagmele „clasă plebeiană”, „poporul sans-culotte”, „poporul muncitor” sau termenul de „exploatați” pe care-l opune „acaparatorilor”. în 1813, socialistul englez Robert Owen numește sărăcimea „working class”. în 1818, Saint-Simon utilizează „clasă burgheză” și „luptă de clasă”, două concepte destinate să-i trimită pe „leneși” (sau „trântori”) în trecutul feudal, pentru a celebra „utilizarea pozitivă” a „producătorilor”, sau a „albinelor
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
trecutul feudal, pentru a celebra „utilizarea pozitivă” a „producătorilor”, sau a „albinelor” - muncitori, dar și fizicieni, pictori, savanți, meșteșugari, poeți, țărani, ingineri - plasați la bazele unei viitoare „Republici întreprinzătoare” Termenul „proletariat” nu apare decât în 1832, în Revista enciclopedică a socialistului Pierre Leroux. în curând comun socialiștilor și comuniștilor, el descrie pe atunci o situație de pauperizare și de deposedare a producătorilor lipsiți de potențialitatea vreunui viitor. Acesta este sensul reținut de comunismul Etinne Cabet când, în 1847, el îi chemă
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
pozitivă” a „producătorilor”, sau a „albinelor” - muncitori, dar și fizicieni, pictori, savanți, meșteșugari, poeți, țărani, ingineri - plasați la bazele unei viitoare „Republici întreprinzătoare” Termenul „proletariat” nu apare decât în 1832, în Revista enciclopedică a socialistului Pierre Leroux. în curând comun socialiștilor și comuniștilor, el descrie pe atunci o situație de pauperizare și de deposedare a producătorilor lipsiți de potențialitatea vreunui viitor. Acesta este sensul reținut de comunismul Etinne Cabet când, în 1847, el îi chemă pe muncitori să creeze în America
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în 1955. și, într-adevăr, adeziunea muncitorească la partidele comuniste a fost întotdeauna inegală, ca una provenind din matrice profesionale, teritoriale, culturale și memoriale fluctuante. și, mai ales, mulți muncitori și militanți pentru cauza clasei muncitoare - cooperatori, sindicaliști, dar și socialiști, creștini, gaulliști etc. - nu se reclamă de la revoluția „proletară” promovată de Lenin, ba chiar o combat cu înverșunare. în 1905, sociologul german Werner Sombart se întreba într-o lucrare faimoasă: De ce nu există socialism în Statele Unite? Iar unele PC-britanic, vest-german
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Albilor”, favorabili restabilirii monarhiei și care se definesc ei înșiși drept „contrarevoluționari”. Dar bolșevicii califică în acest fel toate forțele politice și sociale care le sunt ostile. Prin această stigmatizare, ei caută să-și descalifice concurenții direcți în câmpul revoluționar - socialiști revoluționari, menșevici, anarhiști*, soviete țărănești - acuzându-i mai întâi că fac jocul contrarevoluției, apoi - ca la Kronstadt* - că sunt contrarevoluționari. Această stigmatizare a concurentului cel mai apropiat va fi practicată de ansamblul partidelor comuniste. Astfel, după congresul de înființare a
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]