2,663 matches
-
pragul amuzamentului, totuși stingherit) Da..., îmi amintesc... Gh. P. doi: Bun... Și-atunci, la cererea păstorului nostru cu ochi albaștri, am scris și eu despre tine că ai un băiat în America, și că și tu crești... cocoșei... dar nu spioni, ci de aur... Gh. P. unu: Păi despre băiatul din America știa omulețul nostru... Gh. P. doi: Da, dar nu și despre cocoșei... Gh. P. unu: Păi nici n-aveam... Gh. P. doi: Știam și eu că n-aveai..., dar
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și despre cocoșei... Gh. P. unu: Păi nici n-aveam... Gh. P. doi: Știam și eu că n-aveai..., dar ce, trebuia să-i ai ca să scriu că-i ai...! Ce, eu aveam în beci două arme și creșteam porumbei spioni?! Gh. P. unu:...Da eu scrisesem aiurelile alea cu porumbeii spioni ca să scap de el..., în cea mai mare bășcălie... Gh. P. doi: Și eu am scris că ai cocoșei tot în cea mai mare bășcălie. Numai că după un
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
P. doi: Știam și eu că n-aveai..., dar ce, trebuia să-i ai ca să scriu că-i ai...! Ce, eu aveam în beci două arme și creșteam porumbei spioni?! Gh. P. unu:...Da eu scrisesem aiurelile alea cu porumbeii spioni ca să scap de el..., în cea mai mare bășcălie... Gh. P. doi: Și eu am scris că ai cocoșei tot în cea mai mare bășcălie. Numai că după un timp m-am întîlnit, cum îi zicea, cu Fănescu, cu maiorul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de, zice, nu se poate să le ai pe toate..., și director, și băiat în America, și cocoșei de aur... Asta e. I-am spus că povestea cu cocoșeii a fost o glumă..., că mă înfuriasem pe chestia cu porumbeii spioni... (pauză lungă) Gh. P. unu: Și? Gh. P. doi: Mi-a spus, simplu, rîzînd, că a știut din prima că amîndoi mințim..., dar că pentru el asta n-avea importanță... Pentru el, important era să ne știe despărțiți, suspicioși și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
rău și ce e bine, care-i minciuna și care-i adevărul! Spune! Gh. P. unu: Ce dracu' mai vrei să-ți spun?! Nu ți-am spus?! Nu ți-am spus că te-am turnat... cu armele și cu porumbeii spioni...?! Nu ți-am spus că am turnat-o pe nevastă-mea că ascultă Europa liberă și că-și face moațe din Scînteia?! Ce mai vrei? Gh. P. doi: Lasă tu turnătoriile astea de catifea..., vinovățiile astea de operetă...! Gh. P.
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
valoare În sine: “Noțiunea de minimalism, În literatură, Îmi pare a avea aproape aceeași pertinență ca cea de postmodernitate: adică apropiată de zero” (interviu În revista Lire, august 1992). Înzestrat cu o cultură tehnică - procedee narative ale diferitelor genuri ficționale (spion al retortelor romanului polițist, negru, de aventuri sau chiar de spionaj), muzică (jazz-ul care i-a influențat scrisul În anii 80, muzica simfonică mai tîrziu), geologie, acustică, vestimentație, astronomie, etc. - exhibată cu parcimonie dar foarte precis, cum Îi stă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
supravegherii”: „veghea de noapte”, practică a comunității sau plăcere proprie celor ce nu agreează lumina zilei, se convertește, când vorbim de „supraveghere nocturnă”, într-o activitate de spionaj. Aici nimic nu mai este gratuit sau ludic, partenerii au identități precise (spion și spionat), iar misiunea, explicită, vizează doar eficacitatea. Supravegherea merge mână în mână cu neîncrederea. La baza ei stă prealabilul, imaginar sau nu, al existenței unui adversar pe care nu trebuie să-l scapi din ochi și pe urmele căruia
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
o completă izolare de restul lumii, colectivitatea producându-și propria ei supraveghere. Avem de-a face, așadar, cu o supraveghere autogenerată și reproductibilă, ceea ce explică, mai ales în contextul statelor polițienești, aversiunea pe care unii o nutresc față de vecinii lor (spioni ai intimității, ai vieții de familie) și față de portărese (surse de informație privată). Regimurile totalitare nu se sfiesc să utilizeze resursele supravegherii de proximitate bizuindu-se nu numai pe unii membri ai comunității urbane, ci și pe membrii familiei, dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
coprezenței, scena nu are decât de câștigat, căci astfel resursele ei dramatice sporesc. În Hamlet, în loc să-l ascundă pe Polonius în fundul scenei, Vitez a avut ideea originală să-l plaseze în avanscenă, în spatele draperiei care îl despărțea de apartamentele reginei-mamă. Spion prin natura și vocația lui profesională de prim-ministru uns cu toate alifiile, Polonius i se arăta publicului în plină exercitare a obișnuitei lui îndeletniciri, iar publicul percepea, literalmente, josnicia omului și nimicnicia jalnică a faptei lui. Un înalt demnitar
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
ierarhică: un superior care ordonă și un subaltern care execută ordinele în virtutea obligațiilor de serviciu sau în schimbul plății propuse. Stăpânii sunt cei ce comandă supravegherea, personajele de rang inferior sunt cele ce supraveghează. Treburile murdare sunt încredințate îndeobște servitorilor sau spionilor gata să se vândă. La Shakespeare, de ele se ocupă răufăcătorii sau ucigașii plătiți. Să ne amintim că, în Hamlet, Claudius, aflat în vârful piramidei sociale, făcea apel la curtenii manierați, „slujitori voluntari”, Rosenkrantz și Guildenstern, pentru a-l ține
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
îmbunătăți statutul social sau standardul de viață. Această diviziune ierarhică intervine în politica oricărei supravegheri, căci niciodată utilizatorul informațiilor nu va fi și cel ce le procură. Pentru a colecta informații sunt recrutați, de obicei, oameni sărmani sau indicatori josnici, spioni experți, mesageri sacrificați. Prețul nu va fi însă întotdeauna plătit; cel mai adesea, mediocrii intermediari vor rămâne debitori, căci regii comanditari, în special la Shakespeare, vor prefera să se descotorosească de ei: s-ar putea ca servitorul care a aflat
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
său, simulează o boală ce-l țintuiește la pat, stare ce-i permite să-i supravegheze nestingherit. De data aceasta, el însuși pune la punct strategia menită să-l protejeze și să-i apere bunurile. Volpone se convertește într-un „spion din interior” prin intermediul unei simulări deliberate. O situație aparent identică va fi exploatată de Pirandello în Henric al IV-lea, unde protagonistul, închis într-un ospiciu după o criză de nebunie prelungită, supraveghează intrigile și mașinațiunile celor ce-l înconjoară
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
-se astfel? Dincolo de motivațiile strategice, travestirea „bruiază” identitatea persoanei, îi modifică aspectul, generând astfel situații favorabile amăgirilor și înșelătoriilor de tot felul, prin urmare favorabile unei excelente supravegheri. Ca să supraveghezi în liniște, trebuie să devii „altcineva” - moment premergător al strategiei spionului! -, dar cu ce preț! La Shakespeare, cât și la Marivaux, scenariul prevăzut inițial se complică pe parcurs până într-atât încât, la un moment dat, spionul nu-și mai poate ascunde adevărata „natură”; ea iese brusc la iveală, perturbând „funcția
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
excelente supravegheri. Ca să supraveghezi în liniște, trebuie să devii „altcineva” - moment premergător al strategiei spionului! -, dar cu ce preț! La Shakespeare, cât și la Marivaux, scenariul prevăzut inițial se complică pe parcurs până într-atât încât, la un moment dat, spionul nu-și mai poate ascunde adevărata „natură”; ea iese brusc la iveală, perturbând „funcția” care îi fusese atribuită la început. Spectatorul asistă mai întâi la instaurarea unui raport bazat pe principiul bipartiției între supravegheat și agentul supraveghetor: un raport de
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
de obicei, amantul este cel ce se va ascunde în spatele ușilor unui dulap ori în vreo cămăruță de serviciu, de unde va vedea și va auzi totul. El devine astfel, fără să vrea, un supraveghetor căruia nimic nu-i scapă. Un spion. Un spion „din întâmplare”. Comedia bulevardieră îi acordă spectatorului statutul pe care acesta îl are de obicei în contextul supravegherii teatrale: suprainformat, el urmărește cursul evenimentelor înarmat cu un capital de informații furnizat de accidentele neprevăzute ale piesei. Comicul provine
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
amantul este cel ce se va ascunde în spatele ușilor unui dulap ori în vreo cămăruță de serviciu, de unde va vedea și va auzi totul. El devine astfel, fără să vrea, un supraveghetor căruia nimic nu-i scapă. Un spion. Un spion „din întâmplare”. Comedia bulevardieră îi acordă spectatorului statutul pe care acesta îl are de obicei în contextul supravegherii teatrale: suprainformat, el urmărește cursul evenimentelor înarmat cu un capital de informații furnizat de accidentele neprevăzute ale piesei. Comicul provine, înainte de toate
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Dinu Cernescu a sunat-o în bășcălie pe directoarea Teatrului Giulești și i-a spus: „Mă întreabă doi italieni unde e Athénée Palace. Trebuie să vă fac o informare scrisă?”. Mai știi, un contact cu niște străini presupuși a fi spioni l-ar fi putut transforma într-un agent în solda dușmanului din afară... Orice informație, fie și neînsemnată, se poate oricând converti, după bunul plac al Puterii, într-o indicație importantă. Totul trebuie consemnat, pentru că totul furnizează informații. Absurdul capătă
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
cuvânt rostit deopotrivă de către Polonius și de către Hamlet. Supravegherea nu duce la aflarea spontană a adevărului, căci adevărul nu se dezvăluie „de la sine”: la Elsinor, oamenii sunt prea abili, prea versați în arta camuflajului. Ei nu se deconspiră niciodată, în ciuda spionilor ce roiesc pretutindeni. E nevoie de un dispozitiv, de stratageme, de trucuri secrete, de „măsluirea” unor texte; supravegherea generalizată provoacă, într-o țară asemuită cu o închisoare, reacții de apărare pe măsură, reacții pentru care se cheltuiesc comori de energie
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
deprindere profesională. Practicarea îndelungată a supravegherii lasă urme: o confirmă Polonius, de pildă, atunci când, auzindu-l pe Hamlet că se îndreaptă spre apartamentele reginei, reacționează spontan și se ascunde, din nou, în spatele unei draperii, pândind mișcările prințului ca un adevărat spion profesionist. Puterea obișnuinței! Polonius se ascunde ca să nu fie surprins dând târcoale prin preajmă, dar nu uită să-și ciulească urechile, căci un spion experimentat ca el nu poate pierde nici o ocazie de a mai afla câte ceva: supraveghetorul e mereu
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
reacționează spontan și se ascunde, din nou, în spatele unei draperii, pândind mișcările prințului ca un adevărat spion profesionist. Puterea obișnuinței! Polonius se ascunde ca să nu fie surprins dând târcoale prin preajmă, dar nu uită să-și ciulească urechile, căci un spion experimentat ca el nu poate pierde nici o ocazie de a mai afla câte ceva: supraveghetorul e mereu la pândă, nu-și îngăduie clipe de odihnă, nu doarme, veghează! Polonius se va trăda totuși, iar Hamlet, exasperat de supravegherea neîncetată care îi
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
va înjunghia intrusul, luându-l drept soțul adulter. Polonius moare la datorie, în timp ce-și îndeplinea misiunea de agent secret. Supravegherea duce la o crimă... fie ea și comisă prin inadvertență. Supravegherea implică riscuri, iar ministrul plătește cu viața. Spionii mor rareori în patul lor. Tartuffe sau dubla supravegheretc "Tartuffe sau dubla supraveghere" Orice mare piesă cu caracter politic este politică la mai multe niveluri: ea are, desigur, un obiectiv anume, o țintă principală, dar deschide totodată și alte perspective
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Tartuffe nu e doar o simplă piesă tezistă, e mai mult decât atât! Mult mai mult! Observăm mai întâi o supraveghere interioară, domestică, întreprinsă de mediul familial care îi furnizează argumente lui Orgon, numai că acesta nu le „prelucrează” (câți spioni nu s-au plâns de indiferența puterii politice față de informațiile livrate de ei! Stalin însuși a făcut greșeala de a refuza să admită ceea ce Sorge, agent infiltrat, îi transmisese despre planurile de invazie a Rusiei de către Hitler!). Ca reacție de
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
să obțină o informație pe căi ocolite, ascuns după uși și pitulat prin unghere, Laurent e supraveghetorul neobosit, a cărui vigilență nu slăbește niciodată. Apare, dispare, prezență discretă, dar constantă și, mai ales, prezență neliniștitoare: Planchon face din el tipul spionului conștiincios, care își ia în serios meseria și își acceptă rolul. Grație acestui zelos emisar, Tartuffe își consolidează treptat dominația, căci Laurent îi raportează toate „nimicurile”, cum zicea atotputernica împărăteasă Ecaterina a II-a a Rusiei, care cerea ca mai
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
încredințată Dorinei, care preia astfel comanda operațiunilor. Slujitorii, am spus-o deja, participă din plin la acțiunile de supraveghere locală, familială, supraveghere de proximitate: fiind personaje „secundare”, ei reușesc să se infiltreze mai ușor și să contracareze apărarea inamicului. Specificul spionului este acela de a trece neobservat, de a nu se afla niciodată în centru și de a manevra întotdeauna de undeva de la margine. Odată imaginat, dispozitivul are nevoie de aprobarea lui Orgon, iar acesta nu și-o dă decât cu
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
de la un comanditar la altul, pentru a-și păstra poziția, înclinându-se după cum bate vântul, trecând fără scrupule de la Britannicus (căruia îi este sfetnic apropiat) la Nero, învățăcelul său. Tânărul prinț Britannicus e primul care va face din el un spion personal: „Uită-te la ochii lor, fii atent la tot ce spun” (I, 4, v. 349), îi cere el lui Narcis, de a cărui fidelitate nu se îndoiește și despre care nu știe că a schimbat deja tabăra, a „trădat
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]