4,031 matches
-
foarfecele de tăiat coaste. Tăia metodic coastele la fiecare capăt cu concentrarea urâtă cu care un om își taie unghiile de la picioare. De fiecare dată, păcăitul metalic al lamelor apăsate împreună prin cartilajul costal sporea hotărârea uimită a unghiului dintre sprâncenele doctorului. În sfârșit secționarea fu terminată iar doctorul schimbă din nou foarfecele pe bisturiu. Diener-ul, îndemnat de un semn din partea doctorului Pervoiedov, așeză foarfecele pe masa cealaltă. Apoi se înclină asupra pieptului deschis și își băgă brusc degetele ambelor mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
omul ăsta, în viață? întrebă doctorul Pervoiedov în timp ce îndepărta de retortă vasul recipient, în care abia de se adunase ceva lichid. Doctorul Pervoiedov roti vasul ca și cum ar aprecia un coniac bun. ă A fost actor, spuse Porfiri. Doctroul ridică din sprâncene. Turnă lichidul într-o eprubetă, pe care o puse într-un suport de lemn. Se întoarse brusc către diener. ă Am nevoie de sulfat de fier, soluție de potasiu și acid clorhidric. Diener-ul încuviință și se îndreptă spre cabinet, de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
menajeră despre ce e vorba, iar ea mi-a spus că tocmai afumau saltelel. Fumigația este una din întrebuințările dosmestice ale acidului cianhidric. Cu siguranță ar fi putut avea acces la această substanță. ă Deci este menajera? Porfiri își ridică sprâncenele cu îndoială. ă La urma urmei, oricine din casă ar fi putut avea acces. Marfa Denisovna, bătrâna doică, spre exemplu. Sau, Lizaveta, bucătăreasa. Apoi, cei doi domni care locuiesc acolo, Osip Maximovici și secretarul său, Vadim Vasilievici. știm că Goriancikov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Însemnase atâta vreme, cel puțin pentru ea, să-și țină gura și să se integreze. Făcea parte dintr-o primă generație de imigranți dintr-o fostă țară comunistă, cvasinecunoscută. De cele mai multe ori oamenii priveau cu neîncredere ideile ei, ridicau din sprânceană, le considerau lipsite de valoare. Se uită după Antonio, colegul ei de cameră, dar nu era acasă. Sună telefonul. Era Ken. Ken Eric, reporter de investigații la New York Times. Mentor și prieten totodată. — Bună, sunt Ken. — Ken, ai primit e-mailul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
reclamă la expoziția Arta În parcare și i-l Întinse lui Kitty. — Draga mea, Împarte-i tuturor celor cu care te Întâlnești și convinge-i să vină să vadă expozițiile din rulote. Folosește-ți farmecul! zise rânjind și ridicând o sprânceană. Apoi o prinse pe Desert Rose de talie și Începu să se plimbe Împreună cu ea pe la celelalte galerii, părând mai intimi decât de obicei, ca un adevărat cuplu. Kitty se uită la pachetul din mână și-i veni o idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
obosite de-atâta Învârtit În cerc și aveau mare nevoie de planul D. Exact atunci sună Desert Rose, plângând În hohote. — Poți să mi-o dai, te rog, pe Kitty? E urgent! Diane Îi Întinse telefonul lui Kitty, ridicând din sprâncene a mirare. — E Desert Rose, plânge, n-am Înțeles nimic din ce spunea. — Ce s-a Întâmplat? o Întrebă Kitty Îngrijorată. Charlie? — Ne-am certat foarte rău. S-a terminat. S-a terminat tot... Charlie părea genul de bărbat care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
vârsta lui, e cam... — A fost uimitor, răspunse categoric. Antonio era un tip drăguț de douăzeci și trei de ani, Întruchiparea metrosexualului. Camera lui era mereu un dezastru, dar folosea cele mai scumpe loțiuni și măști de față, Își pensa sprâncenele și Își făcea manichiura și pedichiura la salon. Se Îmbrăca În cele mai la modă haine și era nelipsit seara din club, tot sperând să agațe pe cineva. Era Înalt, brunet, arăta bine, dar era timid și nu-și găsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Eu sunt detectivul Fitzgerald, zise primul, un bărbat Înalt, ciolănos, cu păr negru, mustață subțire și ochi albaștri, cu o sclipire răutăcioasă. El e detectivul Robinson. Cel de-al doilea bărbat avea și el un păr des, alb, gene și sprâncene incolore, o față grăsuță, rozalie și două bărbii duble. Albinos și obez, semăna cu un urs polar. — Mă mai țineți minte? o Întrebă Fitzgerald, invadându-i spațiul personal. Era dat cu prea mult parfum. Desert Rose Îl recunoscu imediat: Jean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
da, va putea s-o spună, pentru că brusc va păli, de acest sânge denunțător cu modurile lui opuse de a acuza nu se poate apăra decât printr-o confesiune completă, Tată, cred că sunt gravidă, spuse și își plecă privirea Sprâncenele lui Cipriano Algor se ridicară brusc, chipul lui își schimbă expresia, de la mirare la o perplexitate surprinsă, apoi confuzia, păru să caute cele mai potrivite cuvinte în această situație, dar n-a găsit decât, De ce mi-o spui acum, de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Meșterul s-ar fi supărat fără îndoială dacă ar fi auzit că dădusem cu piciorul unei comenzi. Fără să bănuiască iritarea mea, sau fără să-i pese, Emilia stătea nemișcată, cu o pălărie mare de pai înfundată pe cap până la sprâncene, în rest îmbrăcată în negru, semănând cu o călugăriță obosită de mătănii și de rugăciuni. Când și-a scos pălăria, părul blond i-a strălucit în soarele dimineții reci de toamnă. Era singurul lucru expresiv la ea. Pentru nimic în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
hârtia. Victorios și mulțumit, portarul a deschis ferăstruica și mi-a făcut semn, binevoitor, că acum avea în sfârșit timp pentru mine. Când i-am explicat însă ce căutam acolo, a rămas pe gânduri. M-a privit bănuitor, încruntându-și sprâncenele. Nu-l anunțase nimeni că vin. Stai aici, zise, și a intrat în clădire, de unde, după o vreme, s-a întors și mai încurcat. N-am găsit-o pe Moașa, nu pot să-ți dau drumul. — Moașa? m-am mirat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Atunci îl așteptam să-și revină. Ca să nu ațipesc și eu, mă ciupeam. Din greșeală, la un moment dat, m-am ciupit prea tare și am scos un strigăt de durere. — Ce s-a întâmplat? întrebă Bătrânul, tresărind și încruntând sprâncenele. — Nimic, am răspuns încurcat. O măsea care mă supără din când în când. — A, înțeleg, mormăi el. Și eu am suferit de măsele. Avea o plăcere aproape copilăroasă să trișeze și să câștige. Cum făceam o gafă, care încheia practic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
crezi, domnule Daniel? Ei bine, nu, mi-am zis, înverșunându-mă la gândul că femeia din fața mea vroia să mă coboare ca să mă iubească. „Dar aviatorii tăi?” am întrebat-o. „Ce-i cu ei?” s-a mirat Laura, încruntându-și sprâncenele. „Ei nu sunt tot minciună?” A rămas pe gânduri. „Poate că ai dreptate, murmură într-un târziu. Hai să mergem”. Și am pornit, tăcuți, spre ieșire. La capătul coridorului l-am zărit pe Mopsul. Încerca să dispară ca să nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
morții și ale degradării. Uitați-vă la bufnița asta. Nu pare vie?“ De atunci Încolo, orice bufniță vie avea să-mi pară moartă, dăruită de Salon acelei eternități sclerozate. M-am uitat la chipul acestui Îmbălsămător de faraoni animalieri, cu sprâncenele lui stufoase, cu pomeții lui cenușii, și am Încercat să Înțeleg dacă era o ființă vie sau mai degrabă o capodoperă a propriei lui arte. Ca să-l privesc mai bine, am făcut un pas Înapoi și m-am simțit atins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
au mers Îndărăt, până ce s-au Înfundat ei Înșiși În pământ până la buric, din cauza puterii literelor. (Pseudo-Saadya, Comentariu la Sefer Jetsirah) Nu-l văzuse niciodată atât de albinos, chiar dacă aproape nu mai avea păr pe corp, nici pe cap, nici sprâncene, nici pleoape. Părea o bilă de biliard. „Iartă-mă“, Îi spusese, „pot să-ți vorbesc de necazurile mele?“ „Vorbește-mi.“ Eu nu mai am necazuri. Numai necesități. Cu N mare.“ „Știu că s-a descoperit un tratament nou. Lucrurile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ar fi făcut-o de mult. În afară de prizonier mai știa cineva, numai că a dispărut. Ei, bine, astă-seară avem posibilitatea să-l confruntăm pe prizonier cu cei care știau și“ - schiță un surâs, fixîndu-l pe Agliè cu ochii Întredeschiși pe sub sprâncenele lui hirsute - „să-i punem față-n față și cu noi, sau cu unii dintre noi...“ „Ce vrei să spui, Salon?“ Întrebă Agliè, cu o voce vizibil nesigură. „Dacă domnul conte Îngăduie, aș vrea să explic eu“, zise Madame Olcott
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
critici ai spațiilor urbane. Place of Italy, conchidea el, nu trece testul. Boschetarii refuză să folosească locul pentru a socializa sau pentru a dormi. QED.“ Analiza lui Wakefield asupra celor fără de adăpost și a sculpturilor urbane a ridicat a mirare sprînceana profesorului (și se prea poate să-i fi adus și un zîmbet pe buze), iar acesta a arătat eseul altor doi colegi. Căzură cu toți de acord că acest eseu nu era despre arhitectură, ceea ce-i comunicară și lui Wakefield
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Wakefield cu o voce tremurătoare. Asta e opera ta? — Deloc, sînt la fel de nedumerit ca și tine. Se pare că nu sîntem singuri. O urmă de zîmbet apare pe buzele uscate ale lui Wakefield cînd vede uimirea sinceră a Diavolului și sprîncenele lui stufoase Înălțate a Întrebare. Apoi Începe să chicotească, precum o fetișcană emoționată la prima Întîlnire. CÎnd ochii galbeni ai Diavolului se cască Într-o expresie de sinceritate prefăcută, Wakefield izbucnește În rîs. RÎde și rîde și nu se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
povestește istoria curvelor de-a lungul evilor cînd o voce de bas Îl Întrerupe: — Treci la chestiune, Palmer. Spune-le să scoată cecurile! Domnul Redbone este solid și pătrățos ca un lingou de aur, cu ochii străjuiți de niște imense sprîncene negre. El nu este o „tîrfă artistică“, așa cum apare, sub Loplop și lîngă omphalos, Într-un costum negru elegant. Un trabuc neaprins i se ițește dintre buze, perpendicular pe falusul omphalosului. Palmer rîde nervos și Își scurtează discursul. Deci, ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pe-aci să o ratăm amândoi din cauza lui. Jack zâmbi. — E greu să-i ții în frâu pe tinerii ăștia năvalnici. Ar face orice pentru o poveste. Cum obișnuiai să faci și tu, dacă-mi amintesc bine. Ridică șmecherește din sprânceană. — Îți mai amintești fustița de piele pe care-o purtai când ieșeai la un pahar cu polițaii? Ți-a adus câteva dintre cele mai bune piste, nu-i așa? Fran roși. Existase o scurtă perioadă la începutul carierei sale când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
confirmă regula. Așadar o să scrii acest reportaj? — Ca să spun drept, da. Îl văd ca pe un reportaj pe două pagini, poate și cu un apel la sprijin financiar. Va trebui să vorbesc mai pe-ndelete cu Laurenceă Stevie ridică ușor din sprânceană auzind că se trecuse brusc la numele de botez - despre formularea exactă a acestuia. Mi-a dat deja numerele de telefon pentru câteva povești cu final fericit și pe cel al unei femei în cazul căreia tratamentul a dat greș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
în capul oaselor. — Noi, răspunse Stevie în locul ei, e ziua lui Sean, aici de față. Sean schiță un zâmbet nesigur. — De fapt, tocmai voiam să plecăm la Mamma Cucina să mâncăm ceva. De ce nu vii și tu? Stevie ridică din sprânceană. — Și prietena ta, bineînțeles. Sună minunat. În celălalt capăt al barului, Miriam arăta de parcă ăsta era ultimul lucru pe care s-ar fi gândit să-l facă, dar era clar că n-avea să-l lase pe Jack singur într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
era din lână și avea o nuanță discretă, convențională; cealaltă era colorată într-un ton strident de turcoaz, și purta inscripția „La mulți ani“. Ultimul cadou pe care i-l făcuse Fran, cu numai șase luni în urmă. Ridică din sprânceană în direcția lor și Ralph își încrucișă din nou picioarele, ascunzând-o pe una în spatele celeilalte. — Deci, Franny, ce e cu povestea acestui nou proiect al tău prin care pretinzi că putem să lansăm o ofensivă împotriva Express-ului în loc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
altceva decât bănci de spermă cu carnete de cecuri. Ăsta era el. Henrietta, care putea să aprecieze starea de spirit a soțului ei fără cea mai mică greșeală, își zise că avea să treacă și peste asta și ridică din sprânceană către el pe când o conducea pe Fran spre ieșire. — Pa, Fran, dragă, gânguri ea, uitându-se peste umăr la figura spășită a soțului ei. — Scuze, iubito, îl auzi Fran spunând, foarte încet, pe când se urca în mașină. — Bun, răsună vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ei cel cristalin E un clopoțel divin, Eu o știu. Și tu o știi. Cine este, dragi copii? Numai primăvara vin, Pleacă toamna-n loc străin Și duc doruri mari cu ele Printre nouri, printre stele? Spice coapte i-s sprâncene, Ochii ei ard de lumină, Părul i-i de sânziene, Pare toată o stupină. Prin livezi șl pe ogoare E atotstăpânitoare. Mi-a bătut în zori la ușă, În rochița de brândușă; Mi-a vorbit cu glas scăzut, De mieluț
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]