KorAP: Find »[drukola/base=stepă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...99 100 101 ...112 >

2,798 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

alții, ca să se salveze, s-au supus împăratului sau s-au refugiat în nordul Dunării. Un cronicar bizantin susține că ei au fost primiți de un cneaz rus. Uzii refugiați în nordul Dunării s-au unit cu uzii rămași în stepele nord-pontice și cu alți turanici, și au intrat mai târziu în componența "tichiilor negre". După înfrângerea din 1065, grupuri de uzi s-au reîntors și s-au stabilit și în Câmpia Dunării (Bărăgan), unde continuau să sălășluiască și cete de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
răsăritene spre mijlocul secolului al XI-lea-în 1055, cumanii sunt semnalați în stânga (la est) Niprului, în imediata vecinătate a cnezatelor rusești. În această perioadă, după mijlocul secolului al XI-lea, cumanii erau angajați într-o confruntare decisivă cu uzii, pentru stăpânirea stepelor nord-pontice, încheiată cu victoria lor. În anul 1061, în timp ce uzii se deplasau spre regiunile dunărene, are loc prima invazie cumană în Rusia, urmată curând de altele. În 1078, este menționat un atac al lor, alături de pecenegi, asupra Adrianopolului, an ce

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
alcătuită din sarmați (cumani), sciți (pecenegi) și daci (unguri), conduși de Solomon. Dar năvălitorii au fost înfrânți și cumanii s-au repliat dincolo de Dunărea înghețată, în sudul Moldovei sau în Muntenia; sălașele (locuințele) lor principale se aflau în ținuturile de stepă de la apus de Nipru, de unde au pregătit alte atacuri. Prilejul pentru noi acțiuni ale cumanilor s-a ivit atunci când Tatos, stăpânitorul de la Dristra, a cerut sprijinul acestora împotriva Bizanțului. Din împrejurarea respectivă deducem că turanicii își aveau sălașele departe de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la luptele dintre acestea. Cumanii controlau un teritoriu întins, de la Marea Aral până la Dunărea de Jos, dar acesta era lipsit de unitate politică; au fost identificate 5, 6 sau 8 grupuri cumane, unul din ele fiind și cel stabilit în stepele din nord-vestul Mării Negre și nordul Dunării de Jos. După cucerirea mongolă (1223-1241), izvoarele rusești vorbesc de 11 triburi cumane care înglobaseră și alte neamuri turce. Spre mijlocul secolului al XII-lea, reîncep invaziile cumane în sudul Dunării, teritoriul Imperiului fiind

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a fost trimis în fruntea oastei la Vidin, căpeteniile cumane din Câmpia munteană s-au opus pătrunderii de forțe militare străine în teritoriile aflate sub dominația lor politică. Migrarea spre apus a turanicilor, în jurul lui 1220, s-a accentuat când stepele kirghize din vecinătatea răsăriteană a triburilor cumane au fost atacate de șahul Horezmului. Înfrângerile suferite de cumani erau doar începutul apusului puterii lor: în 1221, mongolii au pătruns la nord de Caucaz, în teritoriile deținute de slavi și cumani, care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Horezmului. Înfrângerile suferite de cumani erau doar începutul apusului puterii lor: în 1221, mongolii au pătruns la nord de Caucaz, în teritoriile deținute de slavi și cumani, care au fost învinse pe rând. Apoi forțele cumane s-au regrupat în stepele Donului și, în ciuda sprijinului cnejilor ruși, ele au fost învinse de Djebe și Subutai pe râul Kalka, în 1223. Retragerea temporară a mongolilor a amânat pentru un timp deznodământul turanicilor din stepele răsăritene. După înfrângerile suferite în acești ani, inițiativele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
rând. Apoi forțele cumane s-au regrupat în stepele Donului și, în ciuda sprijinului cnejilor ruși, ele au fost învinse de Djebe și Subutai pe râul Kalka, în 1223. Retragerea temporară a mongolilor a amânat pentru un timp deznodământul turanicilor din stepele răsăritene. După înfrângerile suferite în acești ani, inițiativele militare ale cumanilor s-au redus complet în stepele din nordul Mării Negre și din nordul Dunării. Această stare de lucruri are drept cauză slăbirea potențialului militar și dorința lor de a stabili

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fost învinse de Djebe și Subutai pe râul Kalka, în 1223. Retragerea temporară a mongolilor a amânat pentru un timp deznodământul turanicilor din stepele răsăritene. După înfrângerile suferite în acești ani, inițiativele militare ale cumanilor s-au redus complet în stepele din nordul Mării Negre și din nordul Dunării. Această stare de lucruri are drept cauză slăbirea potențialului militar și dorința lor de a stabili bune raporturi cu vecinii împotriva puterii mongole. În dorința de a se salva ca seminție, ei au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Din uriașul creuzet etnic al Eurasiei s-au revărsat periodic spre apus (375-1241) nenumărate valuri de migratori, dar nici unul nu a avut robustețea și penetrabilitatea celui pus în mișcare de mongoli. Cu o impetuozitate implacabilă, fără termen de comparație, călăreții stepelor au constituit, numai în câteva zeci de ani, cel mai întins stat din istorie, înglobând în cuprinsul său, prin măsuri coercitive extreme, un întreg mozaic de popoare de largă diversitate rasială, lingvistică, somatică și confesională, ceea ce a produs modificări majore

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dunăre. Adevărați chirurgi ai istoriei, mongolii au provocat schimbări profunde în structura etnică a populațiilor cucerite și în echilibrul politic din teritoriile ocupate. În necontenita grupare, desfacere și regrupare de clanuri, triburi și etnii turce și mongole nomade din trecutul stepei asiatice și care s-a răsfrânt masiv asupra civilizațiilor sedentare din Orient și Europa, la hotarul secolelor XII-XIII, istoria a atribuit misiunea de a reface unitatea stepei asiatice unui trib mongol, tătarii. În perioada medievală, mongolii erau desemnați de alte

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și regrupare de clanuri, triburi și etnii turce și mongole nomade din trecutul stepei asiatice și care s-a răsfrânt masiv asupra civilizațiilor sedentare din Orient și Europa, la hotarul secolelor XII-XIII, istoria a atribuit misiunea de a reface unitatea stepei asiatice unui trib mongol, tătarii. În perioada medievală, mongolii erau desemnați de alte popoare îndeosebi sub denumirea de tătari. Etnonimele de mongoli și tătari se aplicau, inițial, unor triburi diferite care "nomadizau" la sud de Amur, de o parte și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vecinii lor. În rândul triburilor mongole se diferențiase o ramură, care trăia mai ales din vânătoare și pescuit, răspândită în ținuturile împădurite, iar o altă ramură a lor, mai numeroasă, practica nomadismul ecvestru și se ocupa cu creșterea animalelor în stepă. Numărul celor care se ocupau cu păstoritul a crescut treptat în detrimentul celor ce practicau vânătoarea. Printre crescătorii de animale, un statut privilegiat îl aveau proprietarii de herghelii de cai, nu atât prin rolul lor economic cât prin cel militar. Structura

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
luat numele (titlul) de Gingis-han. Constituirea Imperiului mongol nu a fost urmarea unui șir de cuceriri întâmplătoare, ci a unui program și a unei viziuni precise. Mongolii, aspiranți la Imperiul universal, au dezvoltat o temă elaborată de alți dominatori ai stepei, turci sau turanici, tributari la rândul lor ideologiei civilizațiilor sedentare, chineză și iraniană, ca și influențelor creștine și budiste. Ca și predecesorii lor, mongolii se considerau (se credeau) chemați de o putere superioară (divină) "Cerul veșnic albastru" să înfăptuiască unitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
expresie mongolă a inspirat și programul de cuceriri, cu adevărat universal, făurit de Gingis-han și urmărit cu temeritate de el și urmașii săi imediați: Ogodai, Guyuk, Mongke și Kubilai.12 Cucerirea mongolă s-a desfășurat atât în direcția popoarelor din stepă și din taiga (siberiană), cât și în cea a civilizațiilor sedentare ale epocii: chineză, arabă (islamică) și creștină (europeană). Este vorba despre un șir de campanii militare, minuțios pregătite și fulgerător executate, ceea ce a dat consistență visului imperial al triburilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din 1206, data întemeierii statului mongol. Factorii ce au asigurat succesele militare uluitoare ale oștilor mongole au fost: extrema mobilitate, capacitatea de manevră, îndeosebi largile operații de învăluire, disciplina exemplară, în care erau instruite, caracteristici preluate de la alți dominatori ai stepei, dar pe care mongolii le-au dus la perfecțiune. O contribuție însemnată la succesele lor l-a avut sistemul de informare care a funcționat excelent, campaniile lor militare erau precedate de acțiuni sistematice de investigare a realităților geografice, politice, economice

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
unor elemente sau grupuri etnice din teritoriile vizate. Întemeiați pe acești factori de superioritate, mongolii au reușit, cu forțe nu foarte mari, să zdrobească toate oștile ce au opus rezistență sau le-au stat în cale, atât ale comunităților de stepă cât și ale societăților sedentare. Victoriile mongole s-au datorat mai ales forței militare și tacticii folosite-ei au dezvoltat în cel mai înalt grad tehnica militară specifică nomazilor și au preluat de la alte popoare arme și mașini de asediu. Nucleul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
robie comunitățile supuse, jefuiau și distrugeau bunuri, clădiri ș.a. Numai treptat, mongolii au înțeles că o stăpânire chibzuită a teritoriilor cucerite era de natură să le aducă beneficii durabile în raport cu spolierea nemiloasă, sălbatică, de la început.13 După dobândirea hegemoniei asupra stepelor de la sud de lacul Baikal, marele han a întreprins primele cuceriri de amploare asupra popoarelor învecinate. Conflictele cu triburile turcice situate la nord și apus de ținuturile mongole au pus în evidență virtuțile războinice ale mongolilor. Concret, încă din 1207

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vânători din regiunea pădurilor nordice, kirghizi și oirați, apoi, în 1209, a supus pe uiguri, așezați la nord de Tibet, popor turcic convertit la creștinismul nestorian, care n-au opus rezistență. După aceste reușite militare asupra unor populații simple de stepă, în 1211, ofensiva mongolă s-a îndreptat spre o civilizație sedentară superioară, China, împărțită, la începutul secolului al XIII-lea, în trei mari state: 1. Imperiul Xixia al tanguților, de origine tibetană, în nord-vestul țării; 2. Imperiul Jin al jurchenilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
după doi ani de războaie. Campania mongolă din 1221-1223 nu și-a propus ocuparea de noi teritorii din aria ponto-caspică și durase foarte mult, de aceea marea victorie de pe Kalka nu a fost exploatată și nu a dus la ocuparea stepelor sudice din răsăritul Europei. Expediția scurtă din 1222-1223 a reprezentat pentru mongoli o inițiere necesară cu factorii naturali, etnici și politici din răsăritul european. Ținuturile de stepă din spațiul nord-pontic (dintre Marea Caspică și Marea Neagră) erau foarte prielnice pentru nomazii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
victorie de pe Kalka nu a fost exploatată și nu a dus la ocuparea stepelor sudice din răsăritul Europei. Expediția scurtă din 1222-1223 a reprezentat pentru mongoli o inițiere necesară cu factorii naturali, etnici și politici din răsăritul european. Ținuturile de stepă din spațiul nord-pontic (dintre Marea Caspică și Marea Neagră) erau foarte prielnice pentru nomazii mongoli, iar ocuparea lor era ținta următoarei campanii militare. Căpeteniile mongole (printre care, fiul cel mare a lui Gingis-han, Djuci) erau încântate de aspectul acestor ținuturi: "În

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
acest scop, au fost întreprinse noi acțiuni militare și dincolo de hotarele apusene ale Imperiului mongol, după 1229, fiind vizate teritoriile ce aparțineau unor cumani, bulgari, saksini și alte populații din stânga Volgăi. Ei și-au asigurat, în această împrejurare, stăpânirea asupra stepelor dintre Ural și Volga, pregătindu-și baza de atac asupra Europei. În "anul șoarecelui", 1235, "marele kuriltai", sfatul nobilimii mongole, întrunit de către Ogodai, succesorul și fiul lui Gingis-han, hotăra relansarea ofensivei în vederea împlinirii misiunii universale atribuite ulusului (statului) de fondatorul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dări periodice (tributuri). Expediția militară mongolă împotriva Europei, organizată sub Ogodai, a fost, prin anvergura ei și prin forțele implicate, una din cele mai mari din istoria lumii. În "anul maimuței", 1236, marea armată condusă de Batu a pornit din stepă mongolă spre Soare Apune. Aproape întreaga elită militară, aparținând familiei marelui han și care avea o experiență războinică apreciabilă, era prezentă în această campanie: alături de Batu, se aflau frații săi Ordu, Berke și Siban, doi fii ai lui Ogodai, Guyuk

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
iar lupta de pe râul Sit, cu cneazul Iurii Vsevolodovici, s-a încheiat cu victoria mongolilor. În mod cu totul neașteptat, ei nu au atacat Novgorodul, centru comercial prosper din nord-estul Europei. Pe parcursul anului 1238, mongolii și-au concentrat forțele în stepele dintre Marea Caspică și Marea Neagră în vederea supunerii populației nord-caucaziene și a cumanilor. Luptele cu alanii și circasienii și cu alte triburi de pe versanții muntelui s-au prelungit până în 1240. Încununarea campaniei mongole în ținuturile rusești a constituit-o cucerirea Kievului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aici brutalitatea extremă cu care cuceritorii i-au tratat pe învinși: un foarte mare număr de cumani au fost exterminați (un adevărat măcel), după cronicarul Giovanni da Pian del Carpini. Cruzimea extremă a mongolilor a provocat un adevărat exod din Stepa Cumanilor (Deșt-i Kâpciak), o parte a turanicilor care nu au acceptat să se supună s-au refugiat spre Caucaz, sudul Dunării și Ungaria. Grupul cel mai numeros de cumani, apreciat la 40.000 de războinici, în frunte cu căpetenia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și, pe de altă parte, forțele mongole erau istovite, după șase ani de campanie neîntreruptă, având mari dificultăți de aprovizionare. În aceste condiții, conducerea militară mongolă a decis să renunțe la ocuparea completă a Ungariei și să înceapă retragerea spre stepele nord-pontice, în ordine, pentru a putea păstra uriașele prăzi capturate. Corpul mongol aflat sub conducerea lui Kadan, care a petrecut iarna din 1241-1242 în Croația și Dalmația, pe drumul de întoarcere, a distrus orașele Târnovo și Chilia din "țara Ulaqut

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]