13,648 matches
-
În Italia. Însă aceea avea să fie prima din Italia deschisă poporului. Un muzeu, iată numele just. Se uită din nou peste proiect, cu plăcere. — În fiecare Încăpere va trebui să fie expus un singur gen artistic, astfel În cât, străbătând pe rând diferitele forme, ochiul să se poată bucura de Întreaga creativitate omenească. Da, și eu cred că sediul cel mai potrivit e În fața Palatului comunal. — I s-a cerut și lui Arnolfo di Cambio, pe șantierul domului, replică messer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un popas făcut la curve. Orbitele circulare, cerurile, Mercur, Luna, Soarele, Venus, cerul al treilea... În acea clipă unul dintre Păcate, care se aplecase să Înșface fantoșa, se roti brusc, sărind cu un mârâit spre public. O exclamație de teamă străbătu masa spectatorilor. Omul de lângă Dante țipă și el. Poetul tresări: masca diavolului, cu trăsăturile ei bestiale, amintea, În mod cu totul și cu totul ciudat, de aceea Înspăimântătoare a lui Ambrogio. Poate că trăsăturile groazei se aseamănă toate Între ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În fața ei. Dante privi În jur, parcurgând cu privirea fețele din acea mulțime urlătoare. Ce deosebire exista Între chipurile acelea și fața impasibilă din pânză și din paie? Dacă cele șapte Păcate ar fi coborât din car și ar fi străbătut străzile orașului, n-ar fi Întâlnit decât niște orbi la fel ca ea. Cu ce se deosebea Florența de iadul desenat pe pânza care flutura În vânt deasupra creștetului său? Infernul era și el circular, o cetate Înconjurată de ziduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
19 În aceeași zi, după stingere Bargello chemase toate gărzile de cartier câte putuse, dar fără să lase fără garnizoană porțile și brigăzile de pompieri. În total, vreo patruzeci de oameni: prea mulți sau prea puțini, În funcție de ceea ce se Întâmpla. Străbătură În grabă strada care Îi separa de Ponte Vecchio. Uneori alergând, atât cât i-o Îngăduiau puterile, cu scurte pauze spre a-și recâștiga suflarea. — Se cunosc motivele ciocnirii? Întrebă Dante În timpul unui astfel de răgaz. — Cineva a răspândit zvonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Își amintea de Înfiorătoarea poveste a contelui Ugolino, zidit de viu În turnul Muda, Împreună cu copiii săi. Corso Donati ar fi meritat același tratament... astfel s-ar fi conservat pentru multă vreme, servind drept pildă pentru alții. Un fulger Îi străbătu creierul. Pentru o clipă, crezu că una din pietre Îl lovise, atât de luminoasă fusese imaginea care Îi revenise În minte. Cum de nu se gândise la asta? Îi Îngroapă În cer. Ceea ce este sus e la fel cu ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spinarea lui Dante, care se Îndepărta. Mâna lui Cecco Angiolieri Împinse arma În sus, deviind săgeata, care se pierdu peste capul fugarului. — Stai. Și-a făcut deja un mormânt de cuvinte, zise el arătând spre poet. Acolo va fi Îngropat. Străbătu drumul care Îi mai rămăsese gâfâind, apelând la ultimele sale puteri. În fond, revolta aceea se dovedea a fi prielnică. Nimeni nu avea să reușească să treacă de blocul de luptători de pe Ponte Vecchio, iar pentru a trece peste Ponte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
la averea pe care o lăsa nepăzită. 20 În aceeași zi, pe la miezul nopții Dante aprinse una din torțele pe care străjerii le lăsaseră În preajma portalului. Tenebrele din jur rezistau cu Îndărătnicie, cedând doar Într-un cerc restrâns din jurul lui. Străbătând același traseu Îngust care trecea pe lângă prăpastia din criptă, lumina se așternu pentru o clipă peste masca funebră a lui Ambrogio, abandonată pe jos, redeșteptând la viață rictusul meșterului din Como. Ajuns sub schelă, Începu să se cațere anevoie, potrivind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ne predea În masă În mâinile tiranului. Augustino di Menico, convins, ca anticii, că rațiunea poate ajunge la adevăr, și hărăzit, din această pricină, să rămână În tenebre, afară din casa Domnului. Și Cecco Angiolieri, sfâșiat de melancolia care Îl străbate ca o otravă fără leac. Fiecare ar fi putut ucide, pentru pasiunea sa. Veniero rămăsese nemișcat, ascultând În tăcere. Se mărgini să Își Încrucișeze brațele peste piept. — Dar În acele crime nu simțeam gustul pasiunii. Purtau semnul unei alte umbre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-se brusc, cu un aer sfidător. Privirea lui Dante alergă spre desenul imens, În sfârșit revelat În părțile care Îi lipseau. Lumina torțelor, În valuri, părea să dea viață imensității mărilor. — Da, acum da. Parcurse cu ochii linia gradată ce străbătea spațiul dintre trupul bărbatului și al femeii, unind Într-un semicerc masa de stânci și de râuri cu pământul de dincolo de mare. — O nouă parte a lumii. După Europa, Asia, Libia și cea de-a patra de ape. Aceasta... Arătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
instaurarea În Est a comunismului, Cortina de Fier -, nu știu și nici nu prezintă vreo importanță În ordinea de idei pe care o urmăresc. Sărim peste timp pentru a ajunge În anul Încheierii războiului, În toamna lui 1945. Noel Corbu străbate alături de soția sa, cu mașina, provincia Languedoc-Ronssillon Într-un voiaj de plăcere. Are 34 de ani și este tatăl a două fetițe, dintre care una de sapte ani, pe care responsabila cu onomastica din familie o botezase Claire. Se grăbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
fost, măcar pentru o dată, În dezmățul de ghinioane din ultimul timp? În definitiv, face și compensația parte din viață. 33 - A treia descindere În subsolul subteranei nu mi-a provocat mai puține emoții, deși, Într-un fel, puteam pretinde că străbăteam un drum bătătorit. Sau cât de cât familiar, În măsura În care Îți poate fi familiară repetarea coborârii Într-un cavou. Asta era senzația, În principal: că revin Într-o incintă căptușită cu vagi arome mortuare, unde totul agoniza În stare de catalepsie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
spunea că Ximachi prea seamănă a coțcar, Sima-Vodă se lăsase pe seama ochiului beteag și-l numise pe Ximachi vistiernic. Greșită judecată! Episodul 75 îN SPATELE PORȚILOR îNCHISE — Ședeți! - îi pofti cu un gest larg vistiernicul Ximachi pe cei doi călugări, după ce străbătură în liniște câteva coridoare tapițate cu piei. Metodiu și Iovănuț se puseră în jilțuri pregătindu-se să șadă, dar când ridicară privirile, încremeniră: întreaga sală, mare cam de 37 de stânjeni pătrați, avea pe cei patru pereți o mulțime de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
au statornicit prestigiul real al Veneției în Orient. în privința populației venețiene, după cum era și de așteptat, ea se compunea în majoritate din mateloți, fie aflați pe mare, fie lăsați la vatră. încărcate cu acești adevărați „lupi ai mărilor”, corăbiile venețiene străbăteau apele lumii, întorcându-se pline de mirodenii. Nu trebuie însă exagerat și sugerat că fiecare venețian era marinar. Cum, din datele de care dispunem, nicăieri nu se autentifică faptul că venețienii nu făceau oale, nu ni se pare lipsit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cinci membri ai familiei și o mână de servitori credincioși porniră, la începutul iernii, pe ascuns, într-o călătorie spre miazăzi, în căutarea pământului făgăduinței care se putea afla în orice loc din nesfârșitul pustiu. Vreme de cinci luni au străbătut sute de kilometri, departe de orice drum cunoscut, ocolind cât puteau satele și oazele și oprindu-se doar în locurile unde găseau o urmă de verdeață cu care să-și hrănească animalele tot mai istovite. În cele din urmă, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
senzație că marea familie pe care răposatul ei soț o întemeiase se risipea ca apa printre degete. Din ceea ce, cu mult timp în urmă, fusese un puternic clan, temut și respectat pe pământul arid ce nu servea decât ca să-l străbați, nu rămăsese decât o mână de oameni care trăiau de pe o zi pe alta mulțumită unui amărât de puț, ce le dădea mai puțină apă decât laptele dat de o capră bătrână. Într-o dimineață călduroasă de sfârșit de vară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
când în când, câte un reactor uriaș brăzda cerul la mare înălțime, lăsând în urma lui o dâră albă, și în multe nopți ascultau zumzetul motoarelor și zăreau luminile roșii și albe clipind înspre nord. Știau că sunt avioane comerciale, care străbăteau continentul în drum spre Europa, dar întotdeauna le consideraseră ca făcând parte din altă galaxie, deoarece distanța ce-i separa de ele era, fără îndoială, imposibil de străbătut, ca și cum pasagerii lor s-ar fi aflat cu adevărat în inima Parisului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
roșii și albe clipind înspre nord. Știau că sunt avioane comerciale, care străbăteau continentul în drum spre Europa, dar întotdeauna le consideraseră ca făcând parte din altă galaxie, deoarece distanța ce-i separa de ele era, fără îndoială, imposibil de străbătut, ca și cum pasagerii lor s-ar fi aflat cu adevărat în inima Parisului. Cu toate acestea, micuțul aparat ale cărui motoare zumzăiau ca niște viespi furioase și care zburase atât de jos încât putuseră să vadă că pilotul avea o barbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cât e de sincer, apoi își privi mama cerându-i încuviințarea, și, după gestul ei afirmativ, începu: — Tata, odihnească-se în pace, de la care am moștenit numele, era considerat cel mai curajos dintre tuaregi, deoarece a fost singurul capabil să străbată de două ori „Pământul pustiu din Tikdabra“. Toată lumea îl admira și-l respecta, dar într-o zi, sunt mai mult de douăzeci de ani de atunci, doi călători aproape muribunzi care se rătăciră în deșert apărură dintr-odată în tabăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cum a putut s-o facă? — Era un războinic imohag, răspunse Gacel simplu. Le-a tăiat gâtul fără ca ei să-și dea seama. Tata putea face asta și chiar mai mult. De fapt, l-a însoțit pe Abdul-el-Kebir dincolo de graniță, străbătând „Pământul pustiu“ cu toate că-l urmărea o întreagă armată. — Și ce s-a întâmplat după aceea? — Cum nu puteau să-l prindă, militarii ne-au sechestrat, cu intenția de a ne schimba cu Abdul-el-Kebir. Când a aflat, tata s-a înfuriat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
surprinzătoare făceau legătura cu sateliții artificiali care se învârteau pe deasupra norilor și indicau în ce loc se afla un vehicul cu o precizie de care nu ar fi fost în stare nici cea mai experimentată călăuză a beduinilor. Avionete ușoare străbăteau într-o oră distanța pe care el ar fi străbătut-o într-o săptămână, și tot ce învățase din experiența de generații a strămoșilor săi încăpea în patru pagini ale oricăreia din miile de cărți aflate la îndemâna oricărui tânăr european
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
norilor și indicau în ce loc se afla un vehicul cu o precizie de care nu ar fi fost în stare nici cea mai experimentată călăuză a beduinilor. Avionete ușoare străbăteau într-o oră distanța pe care el ar fi străbătut-o într-o săptămână, și tot ce învățase din experiența de generații a strămoșilor săi încăpea în patru pagini ale oricăreia din miile de cărți aflate la îndemâna oricărui tânăr european. La târgul din Al-Raia cumpăra din când în când cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
noștri, răspunse cu un calm absolut Gacel Sayah. — Prizonieri? Cum adică prizonieri? La ce fel de prizonieri vă referiți? — La prizonieri de război. — Ați înnebunit? Nu suntem în război cu nimeni. Dar noi suntem. — Cu cine? — Cu toți cei care străbat deșertul crezând că e al lor... Gacel se întoarse spre fratele său. — Leagă-i, îi porunci scurt. Douăzeci de minute mai târziu, în singurul cort pe care nu-l strânseseră, cei doi prizonieri îi priveau nedumeriți pe cei ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
oameni, Gacel Sayah locuise destul timp într-un oraș mare ca să știe că tot ceea ce-i spusese tatăl său se putea aplica în vremurile când oamenii luptau în deșert cu sabia, nu când rachetele gigantice brăzdau cerul și tancurile rapide străbăteau câmpiile. Pe timpul șederii sale în acel oraș oribil, colindase străzile și stătuse ore întregi în fața vitrinelor, unde, pe ecranul numeroaselor televizoare, se puteau vedea imagini surprinzătoare ale unor oameni și locuri despre a căror existență nu avusese niciodată habar. Văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
putea face el în fața unei asemenea situație având doar un Mauser ruginit moștenit de la bunicul lui, pentru care nu mai avea decât un pumn de gloanțe? Ce putea face el, când cea mai rezistentă și mai rapidă dintre cămilele sale străbătea într-o zi doar a suta parte din distanța pe care o putea parcurge una din acele împuțite mașini? Își întoarse privirea spre cele trei jeepuri puternice, în ale căror geamuri se reflectau înmiit razele lunii, comparând grosimea cauciucurilor cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
răpus de îndată ce a pus piciorul dincolo de dunele deșertului. — Dar conservatorismul nu duce la nimic. Asta spune-le-o munților și nisipului acestuia! veni răspunsul sec. În ziua în care acestea se vor schimba și se vor transforma într-o grădină străbătută de pârâiașe, poate că imohagii vor putea să schimbe obiceiurile noastre, iar noi vom evolua în pas cu timpurile. Dar de vreme ce vor continua să fie la fel ca acum mii de ani și oamenii ca mine vor fi constrânși să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]