3,370 matches
-
am încotro și tare mi-e milă de cât suferă, vai de păcatele lui. Numai mă gândesc să nu fie degeaba și să mai cheltuiesc cine știe cât bănet și să-mi rămâie și neom pe toată viața... Of! Sfârși cu un suspin și cu un gest de desperare. Țăranii, care clătinaseră mereu din cap în semn de compătimire, cât a vorbit Pavel, tăceau. Numai după câteva clipe Vasile Zidaru observă tărăgănat și ușurat, parcă i-ar fi luat o piatră de pe inimă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mi se rupe inima cât sunt ei sărăcuții de golași și de flămânzi... Aoleo, aoleu... nu mai pot, mă năbuș... Uite cum mi s-au răcit mîinile!... Aoleu, Maică Precistă! În cocioabă era un aer greu de sudori și de suspinuri. Pe geamurile murdare de-abia pătrundeau câteva raze de soare. În vatră fâșâia un ciot verde bolbocind șomoioage de fum. Un băiețel de doi ani se juca gângurind vesel cu un pisoi bălțat, la picioarele patului, jos, pe pardoseala de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pentru că-s bătrân, și pentru că am pățit multe în viață și m-am izbit de multe. Băgați-vă mințile-n cap, potoliți-vă, că numai așa puteți trăi! Din șovăirea tăcerii următoare, numai peste câteva clipe se desprinse, ca un suspin al tuturor, cuvântul plângăreț și umil al lui Ignat Cercel, aflat în primele rînduri: ― Decât așa trai, tot mai bună o fi moartea! Glasul lui încurajă altele, când ici, când colo: ― Mai bine omorîți-ne, să scăpați de noi! ― Ori că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fâșâit ciudat. O singură dată a îndrăznit să privească într-acolo. Cum se clătina flacăra lumânării, mortul părea că se mișcă. S-a închinat repede de trei ori... După ce își mai veni puțin în fire, auzi deodată, foarte deslușit, un suspin greu și dureros ca un geamăt. De groază nici nu putu scoate glas, dar sări în picioare, în aceeași clipă o voce speriată rosti: ― Marioara, să nu țipi că mă nenorocești!... Sunt eu, Isbășescu! Ieși anevoie de sub canapea. Era amorțit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pasarelă, Lambert punea punct verificărilor navigației înainte de a-și oferi un răgaz bine meritat. Ash ajunsese din nou la infirmerie și-și reluase veghea lângă corpul nemișcat al colegului său. Parker înghiți o gură de ceai fierbinte, scoase mitocănește un suspin de satisfacție și propuse cu obișnuita-i nedelicatețe: ― Cel mai bine e să-l punem pe Kane într-un congelator ca să-i stopăm boala. ― Nu știu dacă frigul nu-i va altera cumva starea, își dădu Dallas cu părerea. Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
un plâns de nestăpânit. El m-a prins în brațe, spunându-mi: - Așa a fost să fie soarta ei! Plânge-o în sufletul și inima ta și roagă-te pentru ea, care ne-a părăsit, plecând în lumea îngerilor. Printre suspine. m-am uitat la el. Îi curgeau lacrimi de durere pe față. Mi-a mărturisit că mai are o fată de 11 ani, ceea ce știam de la Dora și speră să aibă un alt destin în viață. A strâns lucrurile ei
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
un braț și l-a atins pe băiat cu vârful degetelor pe umăr, Sandu s-a smuls de la geam și a luat-o la fugă înapoi, prin sala cazanelor. Am fugit și noi, eu și Luci, îngroziți. Tremur și acum, suspin și acum, când îmi amintesc scena aceea din camera fochistului. Aud și acum, spărgîndu-mi urechile, țipătul de spaimă al Iolandei la auzul tropăitului nostru, țipăt care ne-a urmărit, reverberând printre cazane și țevi, până afară. Nu ne-am oprit
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
dar nu era asta arma secretă, ci acel obiect pe care îl descoperise cu câteva zile în urmă tot în șifonier și de la care îi plecase de altfel hotărârea cea mare pentru seara de azi. Scoase și acum, cu același suspin recunoscător, superbul obiect. Era o perucă blondă neobișnuit de bogată, cu bucle care coborau maiestuos și cât se poate de natural până între omoplați. Pe dinăuntru avea o căptușeală moale și foarte elastică, așa încît, după un sfert de oră
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
metri, iar ușa era de sticlă mată. Gina își trase la loc fermoarul și brusc fața i se întunecă, în ochi îi țâșniseră lacrimi și curând începu să plângă în hohote. O țineam în brațe, o strângeam ca să-i înăbuș suspinele și știam de ce plânge. Gina se șterse la ochi și îmi luă obrazul în palme. Mă privi în ochi cu o expresie chinuită și-mi spuse aproape răstindu-se: Nu-l mai iubesc pe Silviu, înțelegi? Nu-l mai iubesc
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și căldurii, și ispitelor acelui trup neatins încă de nimeni și o sărutai. Maitreyi se zbătu și țipă, ferindu-și gura. Mi-a fost teamă să nu ne audă cineva și-î dădui drumul. Fugi din brațele mele cu un suspin care mă umili, dar nu se ptă spre ușă, ci spre fereastră. Acolo, la lumina felinarului din stradă, o putui vedea. Mă cutremurai. Avea o căutătură stranie, desperată și plânsă, părul i se răvășise pe umeri, buzele și le mușcase
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
venit, Maitreyi? Ce ai, Maitreyi? Nu mi-a răspuns nimic, ci numai și-a deznodat marginea sari-ei și a rămas goală până la pântec, în câteva gesturi pe care le-a împlinit cu ochii închiși strîngîndu-și buzele și oprindu-și anevoie suspinul. Vedenia trupului ei gol, în acea foarte palidă boare luminoasă din odaie, m-a izbit ca un miracol pe care niciodată nu l-aș fi putut intui în toate amănuntele lui precise și carnale. Căci dacă mă gândeam adesea la
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
capul spre Ieronim. - Corul! exclamă solemn Ieronim. Ei alcătuiesc Corul. Singurul Cor autentic pe care-l avem azi în București. Singurul care ar putea fi comparat cu Corul tragediilor grecești... O clipă, Marina păru că luptă să-și înece un suspin, dar, își dădură seama, nu era decât respirația ei curioasă, aritmică, întretăiată de pauze lungi, în care parcă și-ar fi reținut răsuflarea. Se îndreptase spre jilțul cu spătar înalt, rezemat de perete. - Vă cred, spuse așezîndu-se. Sunteți toți tineri
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
umane... - Tot despre Ivan vorbiți? îl întrebă Laura, răsărind deodată în spatele lor. Unde ați ajuns? - Dar tu pe unde ai venit? o întrebă surprins Darie. Cum de nu te-am văzut? - Am fost după cumpărături, spuse Laura așezîndu-se cu un suspin de ușurare. Sunt frântă de oboseală... - Dar ceilalți unde sunt? întrebă Darie întorcînd capul. - Vin și ei într-o clipă. Adela s-a oprit la chioșc, să cumpere ziare, și doctorul cu mama și ceilalți au trecut pe la vecini, să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
spre cimitir. Așa cum ne sfătuise Moșu. Dar femeile șovăiau. - Ia stați! șopti una din ele. Parcă se aude ceva. Se auzeau surde, depărtate, bubuiturile de tun. Dar se mai auzea ceva, când departe, când foarte aproape. Ca un geamăt, un suspin. - Nu cumva o fi murit Moșu? strigă deodată Ilaria. Mă privi scurt, speriată, și porni alergând spre casă. - Doamne ferește! făcu Popa închinîndu-se. Porni și el, și după el, noi toți. Nu murise. L-am găsit moțăind, uitîndu-se la lampă. Ilaria
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu vorbim, să nu ne mișcăm câteva minute. Să vedem dacă se aude ceva... La început, nu se auzi decât vântul, așa cum îl auzeau de câte ori rămâneau pe întuneric, tăcând amândoi. Dar curând ajunse până la ei un geamăt surd, ca un suspin prelungit peste măsură, și apoi brusc sugrumat. După câteva secunde, parcă mai aproape de ei, geamătul se auzi din nou, de astă dată mai profund, urmat de un gâfâit scurt, speriat, ca și cum cineva ar fi trecut repede pe lângă ei și s-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
când s-a dat alarma, și-a luat copiii și s-au dus în adăpostul antiaerian din capătul străzii, colț cu Popa Nan. Se opri și respiră adânc, de mai multe ori, ca și cum s-ar fi trudit să-și înăbușe suspinul. Praful și pulberea s-a ales de toți, adăugă. Covor de bombe. N-a mai rămas o casă în picioare din Popa Nan și până aici, lângă noi la vreo două sute de metri. Zadarnic s-a luptat Generăleasa, s-a
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
rosturile lor... - Și nu i-a fost frică nici când a trecut pe lângă noi moș Vasile Chelaru, trăgîndu-și sacul cu surcele, continuă Ieronim însuflețindu-se, nici când a auzit pe Veronica gemând, speriată, și apoi fugind spre ușă, șoptind, printre suspine: "Nu vreau să mor; mamă, spuneți-le că nu vreau să mor!..." Dar poate nu i-a auzit vorbele, căci Veronica fugea prea repede, se grăbea, sărmana, să ajungă la ușa podului. Și de zărit, sunt sigur că n-a
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
așa cum ai recunoscut-o adineaori... Dar chiar atunci, când erai copil-minune nimeni n-a încercat să te desfigureze, în așa fel încît să nu mai poți juca niciodată teatru. Niciodată! Se întrerupse foarte palidă, și încercă să-și înăbușe un suspin respirând adânc. Așa cum au vrut să-mi facă mie, la școală, când mă băteau cu varga și-mi loveau îndeosebi degetele, doar de mi-or rupe vreunul... Așa cum era să mi se întîmple la mașina de treierat, deși îi imploram
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
sacrifică. În acest sens, se poate spune că în demersul jertfei autentice, ființa care sacrifică își oferă supliciului propria individualitate prin intermediul multiplelor forme de ofrandă, ea este cea care își așează pulsația sub apăsarea ontică a plângerilor ce-și revarsă suspinul. Absența sa din ofrande este semnul întunecat al falsității acestora, al vidului de spirit ce le însoțește abandonul fantomatic. Așezate în orizontul existenței de un suflet ce și-a întors în grabă de la ele spectrul, vor rămâne ca simboluri orfane
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
negre : și le strânsese una într-alta cu disperare. Oare cât timp mai trebuia să aștepte, până când Papa avea să se întoarcă din depărtata lui călătorie ? începuse să plângă, ușor și firesc. Plângea fără să vrea, fără icnete și fără suspine ; plângea frumos, așa cum plâng domnișoarele, fără să își schimonosească obrazul. închisese fără zgomot în urma ei ușa camerei. Câteva retușuri doar, spunea tante Margot. Nu-i nevoie de altceva decât de un mic retuș... și în talie s-o mai ajusteze
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
halucinație a auzului - un zgomot de trăsură. în fine ! îmi sprijin, pierdut, ceafa de spătarul scaunului de mahon. Nous sommes très peu connus et avons, par conséquence, besoin de publicité occidentale, citesc mecanic. Îmi controlez batista umedă și scot un suspin de ușurare, nu, n-a apărut nicio pată roșie, profit că nu e nimeni de față, o desfac toată și îmi ascund în ea tâmplele scobite, pomeții, parcă am slăbit și mai mult, dar poate nu, îmi dau singur curaj
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mic al oaselor când căsca, lipăitul limbii umede și roșii pe palat, foșnetul paginilor de la poesiile ori de la romanțul pe care îl citea, neatentă. Astfel m-am învățat ca, alături de manii și larii din șemineu, o răsuflare delicată ca un suspin să stea alături și să mă ocrotească. Iar mai târziu, Sophie a continuat să coboare la aceeași oră în salonul cu șemineul de porțelan, unde și eu continuam să-mi răsfoiesc scrisorile. Poate deja privind cu nostalgie neîndemânaticul nostru început
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
simt enervarea. Sentimentalismul ei mă irită (de ce dracu’ să ne pierdem așa cu firea dintr-un lucru atît de scîrbos ?!), dar Îmi dau seama că se diluează În masa de batiste fluturate și de lacrimi șterse pe furiș și de suspine. Există și o fanfară care emite marșuri și imnuri, alămurile străfulgerînd vesel din mijlocul grupului de bărbați solemni. — JURĂM... răcnim noi, deși e limpede că am fi În stare să spunem orice, cu mintea la hrana gătită de mame. O
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
baltă. Ni se ordonă să ne Întoarcem În unitate, iar civililor li se spune că e momentul să părăsească zona, armata le asigură autobuze care Îi vor lăsa În gara de la șosea. Din piepturile părinților se ridică un cor de suspine. Mă Înghesui cu mirele, vecinul din patul de la etaj, pe poartă; trage de două sacoșe cît el de mari, În timp ce tot neamul lui de țărani rumeni În obraz și peste măsură de veseli Îi urează armată ușoară de undeva din
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
te îndoiești, Dar inima nu vreau a ți-o răni, Ești liberă să pleci, dacă dorești. Eu n-am să plâng, să nu te amărăști. De fapt, de ce să ții la mine? Nu văd nici o rațiune. Tu poți pleca fără suspine, Și fără amărăciune. Eu aș fi vrut să-mi fii soție, Și viața mea să ți-o dau ție. Dar dacă pleci, și au poți fi a mea Eu n-am să mor, ci am să-ți spun Nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]