3,383 matches
-
de-aia îi simt ai mei și-i înțeleg. Poate că tu într o zi ai avut vreo supărare; înainte de culcare seara, când ți-ai spus pomelnicul la rugăciune și ai dat de numele meu, poate ai răsuflat ușurat zicând: „taica, are el grijă de toate”. Ștefane, niciodată eu nu l-am pomenit pe taica la vii, și nici pe alții n-am auzit făcând-o, nimeni nu mi-a liniștit gândurile, nimeni nu m-a măsurat din ochi bucuros că
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
zi ai avut vreo supărare; înainte de culcare seara, când ți-ai spus pomelnicul la rugăciune și ai dat de numele meu, poate ai răsuflat ușurat zicând: „taica, are el grijă de toate”. Ștefane, niciodată eu nu l-am pomenit pe taica la vii, și nici pe alții n-am auzit făcând-o, nimeni nu mi-a liniștit gândurile, nimeni nu m-a măsurat din ochi bucuros că am crescut peste vară, nimeni, înțelegi, nimeni. Și la fel s-a întâmplat și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
trăiască intens fiecare clipă din viață, pe când el prefera traiului tumultuos, orele liniștite de lectură sau, chiar mai mult, orele de contemplație pasivă a minunilor lui Dumnezeu, cum numea el tot ce i se părea neobișnuit de frumos. — Pleacă lumina taică, începu după un timp, șovăind, Ștefan. N-ai vrea să-ți citesc un psalm? După cină, rogu-te. Cheamă slugile să aprindă lumânările, e prea întunerec pentru citit, dacă vrei psalm, îți spunem noi, că știm psaltirea pe de rost
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de diferite nuanțe, safire discrete și ametiste triste. Nu lipseau decât diamantele, mărgeanul și mărgăritarele. Ștefan cuprinse o clipă cu ochii priveliștea pietrelor prețioase și întoarse capul spre cei doi, fără să-și mai poată dezlipi privirea de la ei. Lui taica i se aprinseseră în ochii căprui aproape negri un fel de lumințe aurii schimbătoare, după cum se uita la o piatră sau la alta, iar marele spătar își strângea pleoapele, apropiindu-le în așa fel ca să lase vederii doar o crăpătură
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
gemele alese de domnitor exprimând în dialectul lor împestrițat cu cuvinte turcești și grecești, admirația pentru bunul gust al înălțimii sale serenissimul bei al valahilor, Constantin cel Mare. Vodă zâmbea ironic. Se gândea la ceea ce simte neica Mihai. — Îngăduie-mi, taică, îndrăzni Ștefan, arătând cu un gest al bărbiei spre fereastră. Vodă se trase cu prințul spre geam, și acesta întrebă în șoaptă: — Ce ai de gând, taică, să faci cu minunile acelea albastre? — Mi-am jurat că dacă ajung sănătos
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Mare. Vodă zâmbea ironic. Se gândea la ceea ce simte neica Mihai. — Îngăduie-mi, taică, îndrăzni Ștefan, arătând cu un gest al bărbiei spre fereastră. Vodă se trase cu prințul spre geam, și acesta întrebă în șoaptă: — Ce ai de gând, taică, să faci cu minunile acelea albastre? — Mi-am jurat că dacă ajung sănătos acasă o să-i fac o mitră sfinției sale Theodosie, vezi tu, eu nu am avut tată și sfătuitor în afara Tatălui din Cer și a sfinției sale. Dorim să-i
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pe marele spătar Mihai Cantacuzino, dar fiind cuprins de nerăbdarea dorului de casă adesea călărea oblânc la oblânc cu Ștefan. Se străduia din răsputeri să recapete încrederea tânărului și reuși. Într-o zi, Ștefan îi spuse, zâmbind trist: — Măria ta, taică, știu că cine a tăiat curelele șeii mele le-a tăiat ca să cad eu de pe cal, nu boier Panait Cioranu. Poate că a vrut să mă schilodească sau doar să mă sperie, dar puteam să și mor, după cum s-a
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
totul m-a înfricoșat și m-a pus pe gânduri. Am păcătuit, pierzândumi încrederea în cei apropiați și mai, mai să-mi schimb firea și să ajung bănuitor. Așa că nu este mare lucru ce-mi cere măria ta, să ierți, taică, este creștinește, să uiți însă este prostește. Așa că să fie după voia măriei tale, doar să nu-mi ceri să uit. Au călărit un timp tăcuți, ascultând doar tropotul cu care frământau copitele cailor drumul pietros. După un timp, vodă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
opriră. Dinspre cetate venea tânguită chemarea muezinilor. Musulmanii se întoarseră cu fața spre răsărit, încredințând mișcării mute a buzelor tainele rugăciunilor lor. Creștinii, respectându le reculegerea, lăsau gândurilor toată emoția regăsirii. „De ce fel de grijă și spaime a avut parte taica, Doamne ferește, de se aștepta să mă vază mic? Cine mai crește la douăzeci de ani? La plecare mi-a lăsat grijile domniei iar acum, «ce mare te făcuși, Constantine» și prințul privi atent spre voievod, remarcând în barba îngrijit tunsă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ce mare te făcuși, Constantine» și prințul privi atent spre voievod, remarcând în barba îngrijit tunsă cum firele albe lățiseră cărarea căruntă din partea dreaptă. „Două luni și două zile” socoti Constantin, sunt doar două luni și două zile și lui taica i s-a părut o veșnicie, deși s-a întors cu hatișeriful de domnie pe viață. Unii spun că după ce a primit hatișeriful de la marele vizir, taica ar fi zis: «Eu am mers la Poartă și am venit, dar voi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
două zile” socoti Constantin, sunt doar două luni și două zile și lui taica i s-a părut o veșnicie, deși s-a întors cu hatișeriful de domnie pe viață. Unii spun că după ce a primit hatișeriful de la marele vizir, taica ar fi zis: «Eu am mers la Poartă și am venit, dar voi face să meargă și pe acela care-mi făcu această cale la Poartă, și acela nu se va mai întoarce». Sau cel puțin așa mi-au spus
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
strâmbă a mustății cărunte proiectându se nefiresc pe obrazul opus luminii. Și spătarul ascunzându-și ochii sub pleoapele lăsate părea stânjenit. Sfinția sa ațipise din nou, sau așa părea. Beizadea Constantin aștepta, zâmbind curios să afle impresiile de călătorie ale măriei sale taica. Neică Dinu, nașule, spune-le și lor, beizadelelor, cum a fost cu Bălăcenii, veni porunca spusă aspru de gura cu dinții încleștați a voievodului. Stolnicul răsuflă greu, mai degrabă oftă și, cu privirile în podea, îngăimă: — Cum să fie? Bălăceanului
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
vodă adormise din nou. O fi iar bolnav, de doarme atât. — Niciodată nu mi-a fost mai bine ca acum, se auzi glasul vesel al Brâncoveanului. Abia aștept să-mi întâlnesc doamna și fetele... și pe Mateiaș, mânca-l-ar taica! I-am adus papucei de safian, căftănel de serasir și ilicele cu flori și mahmudele de aur... și acadele. Apoi o să ne tragem cu toată curtea spre munte... S-ar cuveni s-o poftești din partea noastră pe femeia aceea... cum
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Iar averea Bălașei... sau și Bălașa a lăsat diată? — Bălașa încă nu a făcut sorocul și umblă vorba că mi-aș însuși ce nu este al meu. Toată averea din foaia Bălașei și ce i-a mai rămas pe deasupra de la taica socru rămâne Măriuței. Aci glasul lui Ștefan înce puse să tremure și lacrimi se rostogoliră spre barba neagră. Își șterse urmele de pe obraji cu o batistă cu dantele de Flandra, se ridică și cu un gest curtenitor își conduse oaspeții
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
a tânărului, care și fixase ochii încercănați pe chipul fostului mare spătar. Acesta, stânjenit, înălță capul și-i întâlni privirea, tresări, dar glasul rugător al lui Ștefan îl liniști: — Neică Mihai, lasă-mă să-ți spun așa cum te numește măria sa taica, se opri o clipă și trăgând aer în piept reluă. Neică Mihai, mâine plec la Târgoviște cu toate că iarna este grea și haitele de lupi se ațin cum treci de Mogoșoaia și intri în codru. Zăpada este mare și am pus
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mă uit la fețișoara ei bălaie și aștept să-și schimbe ochișorii de lapte să fie căprui, bag un deget pe sub horboțelele de la scufiță să-i caut părul care încă nu i-a crescut, să-l ghicesc cum este. Măriuța taichii, cui rămâi tu așa, fără mamă? Cum spuneam, neică Mihai, vreau s-o dăruiesc pe Bălașa mea acum, la soroc de despărțire, ca să-i fie de veșnică pomenire, și prințul desfășură sulul de pergament. Cei trei bărbați se aplecară asupra
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
tot trupul. Avea senzația că se va prăbuși tavanul, că se va deschide pământul ca să-l înghită. În minte, cu o viteză din ce în ce mai mare îi revenea ca pe un cerc aceeași întrebare: cum adică, din toată politica prudentă a lui taica, înțeleptul postelnic Cantacuzino, și apoi din toată truda lui de a uni într-o rețea toate eforturile creștinilor oprimați din împărăția turcului, din toată diplomația patriarhilor de la Constantinopol, Ierusalim și Antiohia nu a rămas decât imensa invidie și ura nemiloasă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
buni doar în Moldova lui Mihai Vodă. — Hai, Mateiaș, lasă gluma, voi să văz dacă știi să socotești. Știu să socotesc cât îmi trebuie, că doar n-o să mă fac zaraf de bani turcești. Eu mă fac domn, ca măria sa taica! Numai că eu nu mă mai fac domn..., mă fac mare comis. I-am spus și lui Dinuț: nepoate, când oi fi eu mare comis, pe tine te fac mai-marele grajdurilor mele de la Doicești și ți dăruiesc și o mânză
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
încă mică ne duceam acolo, ai uitat? - mergeam toți împreună cu sfinția sa Theodosie, pomenit fie-i numele. Plecam dis-de-dimineață până să răsară soarele, care călare, care în căruțe mici cum au muntenii. Doamna, maica, rămânea la curți la Târgoviște, câteodată nici taica nu putea veni și plecam așa cu sfinția sa, cu domnia ta, cu jupânițele domniei tale și cu paharnicul Șerban, pomenit fie-i numele. O luam la deal pe Dâmbovița și treceam cu tot alaiul prin codri și zăvoaie, prin lunci și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
loggia dinspre apus ce dădea spre lac. — O clipă, se scuză doamna Stanca, aș vrea să mai văd o dată lacul și lebedele. Doamne, cât de cenușii îmi par bobocii față de părinții lor... și un gând o întristă, apoi o lumină. Taica și maica sunt dăruiți așa cum sunt de Dumnezeu, ca să facă voia Lui pe pământ. Spătarul tresări. Prin uși cu ușoare aurite spre gineceu - iatacul doamnei și al domnițelor - se vedea pardoseala din marmoră verde întunecată, îmbinată cu plăci de marmură
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
zestrea la Târgoviște. Așadar noi, Constantin, Radu și cu mine și Safta și Ancuța, abia, abia ridicată. Poate eram la Cozia, poate la Sărăcinești la schit sau poate la Ostrov, nu-mi aduc aminte prea bine unde eram. Maica și taica, înăuntrul bisericii cu vreun schimnic scriau acatiste - și noi pe afară. Bătea soarele dinspre apus și cum stam așa în pridvor și priveam Înspăimântătorul Județ, numai ce vine un frate pirpiriu cu câteva fire roșietice drept barbă și cu ochii
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
așa cum era vegheată de surorile domniei sale, că roșul pe care-l arunca lumina candelei, pe pereți și pe pavele, vezi Doamne - la curte candelele-s în pahare de cleștar roșu -, era sânge, nu lumină, și țipa cât o țineau puterile: „Taică, taică, ce făcuși, taică, măria ta!” Bat clopotele într-o dungă... Au pornit din clopotnița cea mare de pe Dealul Mitropoliei, cea înălțată de vodă la început de domnie ca să vegheze în ea mereu un suflet de bărbat și să tragă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
era vegheată de surorile domniei sale, că roșul pe care-l arunca lumina candelei, pe pereți și pe pavele, vezi Doamne - la curte candelele-s în pahare de cleștar roșu -, era sânge, nu lumină, și țipa cât o țineau puterile: „Taică, taică, ce făcuși, taică, măria ta!” Bat clopotele într-o dungă... Au pornit din clopotnița cea mare de pe Dealul Mitropoliei, cea înălțată de vodă la început de domnie ca să vegheze în ea mereu un suflet de bărbat și să tragă clopotele
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
surorile domniei sale, că roșul pe care-l arunca lumina candelei, pe pereți și pe pavele, vezi Doamne - la curte candelele-s în pahare de cleștar roșu -, era sânge, nu lumină, și țipa cât o țineau puterile: „Taică, taică, ce făcuși, taică, măria ta!” Bat clopotele într-o dungă... Au pornit din clopotnița cea mare de pe Dealul Mitropoliei, cea înălțată de vodă la început de domnie ca să vegheze în ea mereu un suflet de bărbat și să tragă clopotele când o vedea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
popii stâlpii și dezlegările - poruncă de la vlădica Antim și de la vodă -, că mare zbucium a avut domnița Stanca atunci când a căzut bolnavă. Țipa și striga cât o ținea gura. I se părea, atunci la fierbințeală că-l vede pe Constandin, taică-său însângerat, sculându-se din colțul dinspre răsărit al odăii, de sub icoana Domnului Hristos Pantocrator... „Ce-ai taică, striga ea către vedenie, de unde luași sângele ăsta?” Așa vorbește tot neamul lor când e la ananghie, oltenește. „Aoleou, taică, ce făcuși
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]