2,542 matches
-
lemn, 11 instrumente de suflat din alamă, o gamă foarte largă de instrumente de percuție, un pian, două harpe și coarde. În ciuda dimensiunii orchestrei, limbajul folosit și temele sunt de o simplitate evidentă. Este o simfonie caracterizată de cantabilitate și tonalitate, care include uneori ritmuri din muzica de jazz și a cărei comandă l-a stimulat pe Copland să își „structureze materialul și să îl ansambleze într-o ordine bine definită.” Partea întâi are un caracter deosebit de expresiv, în tonalitatea Mi
Simfonia a treia (Aaron Copland) () [Corola-website/Science/335520_a_336849]
-
și tonalitate, care include uneori ritmuri din muzica de jazz și a cărei comandă l-a stimulat pe Copland să își „structureze materialul și să îl ansambleze într-o ordine bine definită.” Partea întâi are un caracter deosebit de expresiv, în tonalitatea Mi major și implică trei teme contrastante. Prima dintre ele, la viori, este plasată în începutul Simfoniei, fără nici un fel de introducere. Ea este interpretată de instrumentele de suflat din lemn și de coarde și stabilește o atmosferă de contemplare
Simfonia a treia (Aaron Copland) () [Corola-website/Science/335520_a_336849]
-
această versiune a lucrării "Fanfare" și continuă cu prima temă. Din cauza rolului său de „coda lărgită”, ea aduce multe idei auzite anterior. Finalul Simfoniei este un allegro în formă de sonată, unde "Fanfare" are rolul unei introdurceri lente, care anticipă tonalitățile și relațiile tonale dezvoltate pe parcursul finalului. De asemenea, fragmente din "Fanfare" mai apar și în alte momente semnificative ale finalului, pentru a articula structura de sonată și pentru a face planul sonor mai accesibil publicului larg. Reorchestrarea lucrării "Fanfare" a
Simfonia a treia (Aaron Copland) () [Corola-website/Science/335520_a_336849]
-
finalul aceleiași lucrări înfățișează o improvizație de jazz. "Concertul pentru pian și orchestră nr. 3" este bazat pe variațiuni pe o temă ce este auzită doar la final, iar " Concertul pentru pian și orchstră nr. 4" este scris doar în tonalitățile cu diezi. Concertele și piesele sale orchestrale continuă tradiția lui Glinka, iar aici observăm prezența și dezvoltarea unui material muzical național rus. Prezența elementului național este foarte evidentă și în Concertele pentru orchestră: nr.1 -"Ozornye chastushki" ("Ceastuștele neastâmpărate"), nr.
Rodion Șcedrin () [Corola-website/Science/331965_a_333294]
-
nicio intenție de a se lua în serios. Lou Lumenick a afirmat că finalul filmului este "surprinzător de sângeros" și că Brian Lowry a spus că finalul este "puțin cam violent decât era necesar" și "un pic mai îndrăzneț decât tonalitatea [generală a filmului] ca și cum am ajuns într-un alt film." Simon Braund de la revista "Empire" a dat filmului o stea din cinci și l-a catalogat ca fiind de o "prostie totală. Un scenariu ridicol și fără nicio îndoială plictisitor
Aurul nebunilor () [Corola-website/Science/328423_a_329752]
-
are patru părți: Părțile sunt aranjate în forma tipică de patru părți. De regulă, Menuet-Trio-ul este a treia parte iar partea lentă este a doua dar Mahler le-a schimbat, ceea ce a fost efectuat de câteva ori și de Beethoven. Tonalitățile sunt Re major pentru prima parte, La major pentru a doua, Re minor pentru a treia și Fa minor pentru ultima, finalul fiind în Re major. Utilizarea tonalității Fa minor pentru ultima parte a fost schimbare dramatică de la utilizarea convențională
Simfonia nr. 1 (Mahler) () [Corola-website/Science/328471_a_329800]
-
a schimbat, ceea ce a fost efectuat de câteva ori și de Beethoven. Tonalitățile sunt Re major pentru prima parte, La major pentru a doua, Re minor pentru a treia și Fa minor pentru ultima, finalul fiind în Re major. Utilizarea tonalității Fa minor pentru ultima parte a fost schimbare dramatică de la utilizarea convențională. Pentru primele trei interpretări (Budapesta, Hamburg și Weimar) mai exista o parte suplimentară, "Blumine" (floare, înflorit), între prima și a doua parte din forma actuală. Această parte a
Simfonia nr. 1 (Mahler) () [Corola-website/Science/328471_a_329800]
-
include un contrabas solo interpretând o versiune a melodiei "Frère Jacques" , fiind una dintre puținele lucrări simfonice care să utilizeze instrumentul într-o asemenea manieră. Mahler utilizează melodia, pe care el o citează sub numele de "Bruder Martin", schimbată din tonalitate majoră într-una minoră, dând astfel piesei un caracter de marș funebru. Schimbarea în minor nu este o invenție a lui Mahler după cum se crede adesea ci mai degrabă astfel era interpretată melodia în Austria sfârșitului de secol XIX, început
Simfonia nr. 1 (Mahler) () [Corola-website/Science/328471_a_329800]
-
pictură în ulei de Giambattista Piazzetta cu trei sfinți dominicani, aleși de dominicani pentru a ilustra activitățile misionare ale Ordinului lor. Acest tablou este demn de remarcat pentru coloritul său sobru. Michael Levey scrie: "Triumful real al picturii constă în tonalitate ei memorabilă și austeră". În prim-plan, în negru, este Sf. Louis Bertrand, un sfânt spaniol care a mers ca misionar în Caraibe, unde un preot nativ ar fi încercat să-l otrăvească (simbolizat de șarpele din potirul pe care
I Gesuati () [Corola-website/Science/333513_a_334842]
-
din dreapta sus ilustrează un efect de moar. Liniile pot reprezenta fibrele din mătasea moarului, sau linii desenate pe hârtie ori pe ecranul unui calculator. Interacțiunea neliniară a formelor optice ale liniilor, creează o formă reală și vizibilă de benzi de tonalitate închisă și deschisă aproximativ paralele, modelul moarului, suprapus pe linii. Moaruri liniare mai complexe apar dacă liniile sunt curbate sau nu chiar paralele. Moaruri care relevă forme complexe, sau secvențe de simboluri încorporate într-unul dintre starturi (ca forme comprimate
Moar (efect) () [Corola-website/Science/331232_a_332561]
-
secundară construită aproape integral folosind note și acorduri tonice și dominante, prima parte este plină de transformări tematice complexe. Când pianul introduce prima temă materialul expozițional este repetat prin variațiuni, figurații virtuoze și armonii modificate. A doua temă demarează în tonalitatea neobișnuită de Si minor înainte să fie interpretată în Si major și mai târziu în tonalitatea așteptată de Si bemol major câteva măsuri mai târziu. După introducere partea urmărește structura de sonată cu trei teme pentru un concert, tipic pentru
Concertul pentru pian nr. 5 (Beethoven) () [Corola-website/Science/334318_a_335647]
-
transformări tematice complexe. Când pianul introduce prima temă materialul expozițional este repetat prin variațiuni, figurații virtuoze și armonii modificate. A doua temă demarează în tonalitatea neobișnuită de Si minor înainte să fie interpretată în Si major și mai târziu în tonalitatea așteptată de Si bemol major câteva măsuri mai târziu. După introducere partea urmărește structura de sonată cu trei teme pentru un concert, tipic pentru Beethoven. Introducerea orchestrală este o introducere tipică cu două teme în formă de sonată, dar a
Concertul pentru pian nr. 5 (Beethoven) () [Corola-website/Science/334318_a_335647]
-
A doua parte în Si major, în contrast standard cu prima parte, este calmă și reflexivă. Tranziția spre partea a treia se realizează fără întrerupere când fagotul solo coboară cu un semiton de la Si la Si bemol, nota subdominantă a tonalității tonice de Mi bemol. \relative c" { </score> Ultima parte a concertului este un rondo în șapte părți (ABACABA), finalul tipic pentru un concert. Pianul deschide partea cu tema principală, urmat apoi de orchestra întreagă. Secțiunea B a rondoului începe cu
Concertul pentru pian nr. 5 (Beethoven) () [Corola-website/Science/334318_a_335647]
-
Pianul deschide partea cu tema principală, urmat apoi de orchestra întreagă. Secțiunea B a rondoului începe cu game la pian înainte ca orchestra să răspundă din nou. Secțiunea C este mult mai lungă, prezentând tema din secțiunea A în trei tonalități diferite înainte ca pianul să execute o cadență. În loc să se încheie cu intrare puternică din partea orchestrei, trilul ce încheie cadența se pierde până când tema introductivă reapare, interpretată inițial de pian și apoi de orchestră. În ultima secțiune tema trece printr-
Concertul pentru pian nr. 5 (Beethoven) () [Corola-website/Science/334318_a_335647]
-
dacă jocul nu va avea vreo legătură cu filmul. Cu toate acestea, locații care au apărut anterior și în filme, precum Gas Town și Thunderdome, apar și în joc. Spre deosebire de alte jocuri dezvoltate de Avalanche Studios, precum "Just Cause 2", tonalitatea jocului este mai matură și mai concentrată pe narațiunea și povestea jocului. Asemănător filmelor, Max își exprimă rar sentimentele, dar gândurile sale sunt reflectate în acțiunile sale. Echipa de dezvoltare a dorit să construiască o personalitate complexă pentru Max. Conform
Mad Max (joc video) () [Corola-website/Science/335280_a_336609]
-
Bertz de la "Game Informer" a criticat și el povestea. El a adăugat că narațiunea jocului este subțire și scurtă. Bertz a criticat și performanțele slabe ale vocilor actorilor. Designul lumii jocului a primit recenzii pozitive. Tyrrel crede că a capturat tonalitatea sălbatică a filmelor, dar și că este un cadru "splendid" de explorat. Leon Hurley de la GamesRadar a lăudat dimensiunea lumii jocului, pe care a comparat-o cu cea din "". Martin Robinson de la Eurogamer a comparat pozitiv această dimensiune cu o
Mad Max (joc video) () [Corola-website/Science/335280_a_336609]
-
taxîm”" bazat de obicei pe melodia ce va fi cântată de voce, dar îmbogățită cu ornamente și pasaje de legătură. Uneori, preludiul poate consta din improvizarea unui șir de arpegii sau a unor rulade, menite să fixeze mai în grabă tonalitatea, decât să creeze atmosfera necesară ascultării baladei. După preludiul introductiv urmează partea vocală, apoi un interludiu instrumental, alcătuit din substanța melodică a primului; acesta este însă, de regulă, mai scurt, reducându-se uneori doar la schițarea începutului melodiei. Rostul acestor
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
a părții este de formă de sonată modificată. Expunerea este repetată în forme variate iar dezvoltarea prezintă câteva idei care vor fi utilizate mai târziu în simfonie, inclusiv o temă bazată pe Dies Irae. Pe parcursul părții Mahler utilizează mai multe tonalități. Tema secundară, prezentată în Mi major, își începe a doua relatare în Do major, o gamă care nu mai este auzită până la recapitulare. Începutul recapitulării, paradoxal, este în gama originală Mi major. Scopul simfoniei, Mi bemol major, este prezentată pentru
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
jumătate de oră. Este divizată în două secțiuni mari, a doua începând cu intrarea corului și a cărei formă este dictată de textul acestei părți. Prima parte este instrumentală și foarte episodică, conținând o varietate largă de stări, tempouri și tonalități, mare parte din material fiind preluat din părțile anterioare, deși urmărește în linii mari principiile sonatei. Noile teme introduse sunt repetate și modificate. Partea se deschide cu o introducere lungă, începând cu "strigătul de disperare" care a fost climaxul celei
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
lungă are menirea de a introduce o serie de teme care vor juca un rol important în partea finală a coralului. Din punct de vedere tonal, jumătatea instrumentală a părții este organizată în Fa minor. După introducere, care recapitulează două tonalități din părțile precedente, primul grup de teme este prezentat integral în Fa minor iar al doilea grup de teme este prezentat în tonalitatea subdominantă, Si bemol minor. Reluarea primului grup de teme are loc în tonalitatea dominantă de Do major
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
de vedere tonal, jumătatea instrumentală a părții este organizată în Fa minor. După introducere, care recapitulează două tonalități din părțile precedente, primul grup de teme este prezentat integral în Fa minor iar al doilea grup de teme este prezentat în tonalitatea subdominantă, Si bemol minor. Reluarea primului grup de teme are loc în tonalitatea dominantă de Do major. Dezvoltarea explorează o serie de tonalități, inclusiv La bemol major și Fa major. Spre deosebire de prima parte, a doua temă este recapitulată în gama
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
introducere, care recapitulează două tonalități din părțile precedente, primul grup de teme este prezentat integral în Fa minor iar al doilea grup de teme este prezentat în tonalitatea subdominantă, Si bemol minor. Reluarea primului grup de teme are loc în tonalitatea dominantă de Do major. Dezvoltarea explorează o serie de tonalități, inclusiv La bemol major și Fa major. Spre deosebire de prima parte, a doua temă este recapitulată în gama tonică după cum ar fi de așteptat. Recapitularea introducerii este din punct de vedere
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
de teme este prezentat integral în Fa minor iar al doilea grup de teme este prezentat în tonalitatea subdominantă, Si bemol minor. Reluarea primului grup de teme are loc în tonalitatea dominantă de Do major. Dezvoltarea explorează o serie de tonalități, inclusiv La bemol major și Fa major. Spre deosebire de prima parte, a doua temă este recapitulată în gama tonică după cum ar fi de așteptat. Recapitularea introducerii este din punct de vedere tonal și tematic o tranziție spre a doua parte mare
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
doua temă este recapitulată în gama tonică după cum ar fi de așteptat. Recapitularea introducerii este din punct de vedere tonal și tematic o tranziție spre a doua parte mare, trecând de la Do diez minor spre paralela Re bemol major - dominanta tonalității Fa diez minor. Secțiunea corală începe în Sol bemol major iar simfonia se încheie în tonalitatea Mi bemol major. Textele din limba germană au fost traduse de Marius Tabacu, director general al Filarmonicii de Stat "Transilvania" din Cluj-Napoca. Primele nouă
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
punct de vedere tonal și tematic o tranziție spre a doua parte mare, trecând de la Do diez minor spre paralela Re bemol major - dominanta tonalității Fa diez minor. Secțiunea corală începe în Sol bemol major iar simfonia se încheie în tonalitatea Mi bemol major. Textele din limba germană au fost traduse de Marius Tabacu, director general al Filarmonicii de Stat "Transilvania" din Cluj-Napoca. Primele nouă versuri sunt preluate din "Die Auferstehung" de Friedrich Gottlieb Klopstock. Restul versurilor sunt scrise de Mahler
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]