4,226 matches
-
singuri să mă roage să-i iert pentru ingratitudinea lor; depindea de mine totuși cum va arăta mormântul lor; datorită mie, poarta eternității, neunsă de atâta vreme și scârțâind din toate încheieturile, începuse să se deschidă. Doreau să le-o trântesc în nas? Foarte bine! ― Nu cumva le-ar plăcea să mă sinucid și eu? i-am replicat lui Dinu când m-a sfătuit să fiu rezonabil. Te pomenești că mi-ar organiza o înmormîntare frumoasă, la care ar veni cu toții
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
drumului din care mă ridicasem. Nu eram dispus câtuși de puțin. Chiar și unei cămile îi trebuie din când în când apă, nu poate trăi din nimic. Simțeam nevoia să ies afară, să sparg capul cuiva, Mopsului sau Arhivarului, să trântesc de podea farfuria din care mâncam, să trântesc uși sau să răcnesc cu sălbăticie. După asta, dacă nu eram alungat pentru scandal din azil, m-aș fi liniștit, poate, lăsând pentru mai târziu, ca Moașa, răzbunarea. Și pentru că nu făceam
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
câtuși de puțin. Chiar și unei cămile îi trebuie din când în când apă, nu poate trăi din nimic. Simțeam nevoia să ies afară, să sparg capul cuiva, Mopsului sau Arhivarului, să trântesc de podea farfuria din care mâncam, să trântesc uși sau să răcnesc cu sălbăticie. După asta, dacă nu eram alungat pentru scandal din azil, m-aș fi liniștit, poate, lăsând pentru mai târziu, ca Moașa, răzbunarea. Și pentru că nu făceam decât să mă învîrt ca un cal de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
din pat, mă duceam la fereastră, o deschideam larg, priveam zborul și vânătoarea pescărușilor care țipau câteodată asurzitor. După un timp, iarăși mă năpădeau însă neliniștile, înverșunările și redeveneam stupid. Le zâmbeam ca un imbecil celor care deschideau ușa, mă trânteam din nou în pat și strângeam sub pătură pumnii: "O să-mi plătiți voi toate astea". Nici o clipă nu mi-a trecut prin cap că, de fapt, primul cu care trebuia să mă răfuiesc eram eu însumi, că nu eu alesesem
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
funerară frumoasă. Atât. Dacă voi fi lăsat. Dinu mă privea fără să zică nimic. Buza de jos îi tremura de indignare și de rușine. Mă așteptam să mă insulte la rândul lui, dar în loc de asta s-a întors și a trântit ușa. 37 Trei zile și trei nopți l-am așteptat. Pe urmă am început să intru la idei. Nu se întîmplase niciodată să lipsească atât. A patra zi m-am hotărât să-l caut în cătun. Eram convins că se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Între timp ploaia curgea din ce în ce mai tare lovind în acoperișul de tablă ca într-o tobă. M-am ghemuit. Mă urmăreau oare? Dar care dintre ei? Îi văzusem într-un luminiș din bălării pe Călugărul, pe Mopsul și pe Nelson. Călugărul, trântit în iarbă, se descălțase ca să-și odihnească picioarele. Din când în când se ridica și se așeza cu mai multă grijă. Mopsul avea o pușcă de vânătoare, iar Nelson râdea de el, frecîndu-și palmele de bucurie. "Hei, fiți atenți", a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
torțe în noaptea sfâșiată de scântei și aburi groși urcând spre cerul atent. Te puteai teme ... Dar această amețeală nu rezista în fața rațiunii. Este adevărat că fusese rostit cuvântul "ciumă", este adevărat că în această clipă chiar, flagelul scutura și trântea la pământ o victimă sau două. Dar ce, asta putea fi oprit ? Ceea ce trebuia făcut, era să se recunoască pe față ceea ce trebuia recunoscut, să fie luate măsurile care se impuneau. Apoi ciuma se va opri pentru că ciuma nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
venit să se așeze lângă doctor și s-a uitat la el cu atenție. De trei ori licărirea apăru pe cer regulat. Din adâncurile străzii un zgomot de veselă spartă urcă până la ei. În casă s-a auzit o ușă trântindu-se. \ Rieux, spune Tarrou cu un ton foarte firesc, n-ai căutat niciodată să știi cine sunt ? Simți vreo afecțiune pentru mine? Da, răspunde doctorul, am pentru dumneata un sentiment de prietenie. Dar până acum ne-a lipsit timpul. \ Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
copiii și tatăl doreau să se vadă. Regula era că nu existau reguli bătute în cuie. Înainte să plece, au îmbrățișat-o pe Maggie și, spre surpriza lor și a ei, s-au îmbrățișat și unul pe altul. Maggie se trânti pe un scaun, permițându-și un zâmbet de satisfacție. Asta era modalitatea prin care avea să se revanșeze pentru ceea ce făcuse acum un an? Puțin câte puțin, cuplu după cuplu, reducând cantitatea de durere de pe pământ. Gândul păru reconfortant pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
-și ușura conștiința. Întotdeauna trebuie să știi care e cea mai mare slăbiciune a adversarului. Bonham știuse probabil că va fi ușor. Întâi puțină muncă de intimidare, apoi afișarea unei blândeți și compasiuni aparente. Era tiparul clasic. Inspectorul de poliție trântește scaunul deoparte, apoi îți pune o mână pe umăr și te consolează. Polițistul bun - polițistul rău, chiar dacă era aceeași persoană. Făcuse și ea asta de zeci de ori. Se uită din nou la ofițerul de marină. Nu-i venea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în timp. Deschise un dulap, unde găsi unelte din cremene și oase de animale care au fost descoperite pentru prima oară la Beitin în anii ’50 și datate cu cinci milenii înainte de Hristos. Celor de la departamentul de antichități le va trânti tâmpenia cu urmele de sânge pe care le descoperise, un indiciu sigur al sacrificiilor rituale, stabilind că Beitinul a fost cândva un templu canaanit. Poate că aplica vechea rețetă biblică, își zise Ahmed cuprins de un sentiment de vinovăție, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cea mai valoroasă cutie înapoi pe raftul de sus al dulapului încuiat, auzi un zgomot. Metalic. —Hei! Huda? Nu primi nici un răspuns. Poate că nu era nimic. Poate să a lăsat ușa metalică a camerei de lucru întredeschisă și a trântit-o vântul. Nu conta. O să închidă cutia și o să plece. Dar apoi se mai auzi un sunet. De data asta zgomot de pași, fără îndoială. Ahmed se întoarse și văzu doi bărbați apropiindu-se de el. Amândoi aveau câte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cu vederea, străzile Palestinei nu le-ar da voie. —De aici și intenționat-accidentala scăpare de accent. Cuvintele abia se auzeau din cauza vacarmului. —E una din pistele pe care le urmărim. —E ca o sală plină cu oglinzi nenorocite! Miller se trânti la loc în scaun. Îi avem pe israelieni și pe palestinieni care sunt gata să se strângă de gât unii pe alții. Și acum avem elemente perturbatoare în ambele tabere. Sau măcar există această posibilitate. De aceea studiem cu atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
s-a întâmplat Shimon? Ai transpirat. —A fost cald. Am alergat. —De ce ai alergat? Ridică tonul. —Ce-i cu toate întrebările astea? Lasă-mă în pace, femeie! Nu vezi că lucrez? —Ce ai acolo, pe birou? —Rachel! Se întoarse și trânti ușa după ea. Încercă să se calmeze, uitându-se din nou la text, privirea sa urmărind rândul în care autorul își numea orașul natal, Ur, cetatea mesopotamiană în care s-a născut Avraam. Văzu sigiliul de pe partea cealaltă a tăbliței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
asta, foarte bine. Să ne conducă la ea. Capitolul 35 Ierusalim, joi, 11.11 a.m. Nu avea idee cât a stat culcată la pământ. Se putea să fi fost un minut, cinci sau zece. A rămas acolo, nemișcată, de când au trântit-o jos și au fugit. Nu a văzut unde s-au dus bărbații. Nu a chemat ajutoare prin telefon. A fost prea tulburată ca să poată face asta, prea năucită pe moment de ceea ce i se întâmplase. Fără să poată controla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
tensiunea din articulație, în locul în care brațul se unește cu umărul. Durerea era atât de intensă, încât putea să o vadă: o roșeață învolburată în fața ochilor. Era sigură că cei doi îi vor disloca brațele. Apoi încetă, iar ea fu trântită la loc în scaunul moale, ca o păpușă. Miller vorbi din nou pe același ton. Ca și cum ar fi făcut o scurtă pauză pentru a bea o gură de apă și acum relua conversația de unde rămăseseră. — Și nu ai văzut nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
dădu seama că ar fi fost fericit să i se prăbușească la picioare, numai ca să-i demonstreze că are dreptate. Îi mai făcuse figura asta și altădată. Ultima oară când îl silise s-o însoțească la slujba de duminică, se trântise pe jos de două ori în drum spre biserică și încă o dată în timpul predicii despre trândăvie, rostogolindu-se din strană și provocând o agitație jenantă. Hai să intrăm aici și să ne-așezăm. Îl împinse cu una dintre cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
să trimită semnale de alarmă. După un lung răstimp umplut de clinchet de pahare și zgomot de uși de frigider care se închideau în umbră, barmanul apăru din nou și le puse berea în față, prefăcându-se că i-o trântește pe a lui Ignatius în poală. Cei doi Reilly aveau parte de tratamentul cel mai rău, aplicat clienților nedoriți. — Nu ai din întâmplare un Dr. Nut, rece? întrebă Ignatius. — Nu. — E berea preferată a fiului meu, explică doamna Reilly. Trebe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
din viața mea. Ca mamă, ar trebui să te intereseze traumele care mi-au format concepția despre lume. — Ce-i cu autobuzu’? întrebă blonda, mutându-și scaunul lângă Ignatius. Mă numesc Darlene. Îmi plac povestirile bune. Știi vreuna piperată? Barmanul trânti berea și paharul cu daiquiri în fața lor, tocmai când autobuzul își începea călătoria către mijlocul abisului. — Uite, un pahar curat, rânji barmanul spre doamna Reilly. — Ce drăguț! Uite, Ignatius, mi-a dat pahar curat. Dar fiul ei era prea preocupat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
să privești la părțile bune a’ vieții, spuse Mancuso. — Cred că ai dreptate. Unii o duc mai rău decât mine, mi-nchipui. Ca biata vară-mea, o femeie minunată. Mergea la biserică-n fiecare zi lăsată de Dumnezeu. Și-a trântit-o tramvaiu’ pe Magazine Street,ântr-o dimineață devreme, când tocma’ se ducea la liturghia lui Fisherman. Era încă-ntuneric. — În ce mă privește, nu mă las copleșit de necazuri, minți Mancuso. Trebe să privești în sus. Știi ce vrau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
la ochi. Dacă nu pleci, îi spuse Ignatius lui Mancuso, care își agăța barba la loc, voi chema poliția. — El e poliția, prostule. — Toată situația asta e absurdă, constată Ignatius și plecă târșâindu-și picioarele. Mă duc în camera mea. Trânti ușa și luă o foaie de însemnări de pe podea. Aruncându-se peste pernele de pe pat, începu să mâzgălească pe hârtia gălbuie. După aproape treizeci de minute în care se trăsese de păr și își rosese creionul, începu să scrie un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Vino aici, George, spuse Lana. Deschise caseta de sub bar și-i dădu lui George un pachet învelit în hârtie cafenie. Asta-i cea pe care o vrei. Și acu’ pleacă. Dă-i bătaie! George îi făcu cu ochiul și ieși trântind ușa. Adică ăsta-i trimis de orfani? întrebă Jones. Tare aș vra să văd orfanii cu care are el de-a face. Pe cât că n-a auzit nime’ de ei? Ce vrei să spui? întrebă Lana furioasă. Îi cercetă atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și pătat plicu’. Cum de trimite Myrna aia asemenea scrisori? Parcă spuneai că taică-su are parale. — Nu te poți duce să joci popice, urlă Ignatius. Acesta este lucrul cel mai absurd pe care l-ai făcut vreodată. Ușa se trânti după doamna Reilly. Ignatius găsi plicul și îl rupse ca să-l deschidă. Scoase din el un program vechi de vreun an al unui cinematograf, făcut cu prilejul unui festival de film. Pe dosul programului boțit era o scrisoare scrisă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
spuneai că a murit. — Sper că veți constata niște schimbări foarte importante, când veți mai trece pe aici data viitoare, spuse Ignatius. Avem intenția să revitalizăm, ca să zic așa, întreprinderea dumneavoastră. — Foarte bine. Ia-o încet, spuse domnul Levy și trânti ușa după el. — Este un om minunat, afirmă cu convingere domnul Gonzalez. De la fereastră, priviră amândoi cum domnul Levy se urcă în mașina lui sport. Motorul vui și peste câteva secunde domnul Levy dispăru în mare viteză, lăsând să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mai târziu, Darryl, tânărul vostru muncitor. Ignatius citi cu plăcere ceea ce scrisese. Jurnalul avea tot felul de posibilități. Putea fi un document contemporan viguros și real despre problemele tinerilor. În cele din urmă închise mapa și se gândi să-i trântească Myrnei un răspuns la scrisoare, un răspuns prin care, biciuitor și fără milă, să-i atace atât persoana cât și concepția despre lume. Dar era mai bine să aștepte până când va vizita fabrica și va vedea ce posibilități de acțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]