7,094 matches
-
și să plecăm, de parcă cineva ne zorea pe drumul spre casă. Am strâns tot ce aveam la clasă și dormitor, facem balotul și alte pachete și astfel încărcați, o luăm spre ieșirea din școală, de pe str. Regală, și trecem pe trotuarul de pe partea spitalului, ca să nu ne întâlnim cu cineva cunoscut. Prin fața spitalului, surpriză mare! Prof. C. Iacomi, subdirectorul școlii noastre, mă observă și începe să strige la mine și să tragă de bagaj înapoi spre școală. M-a certat că
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
de mână și ne plimbă dezinvolt pe toate cărările pe care a umblat, făcându-ne mult mai ușoară înțelegerea întregului proces instructiv-educativ. Astfel călătorim prin mirificul „Copou” al Iașilor în toate anotimpurile, îl urmăm în tramvai ori în autobuz, pe trotuar sau stând pe o bancă observând atent furnicarul omenesc ce se mișcă în permanență, urmărim ca martori discreți discuția liberă, nudă, dintre un băiat și o fată, plus anumite prezențe ale autorului la întâlniri aniversare ale foștilor elevi, precum și alte
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
RIG Decembrie frig simbrie de nea iarna asta întârzie så aducå Dintre fularele lungi ies capete cu râsul înghețat aburind înspre cerul turcoaz Nori de cuvinte și semne de exclamare expirate de la obraz se împråștie pe trotuar scârțâind sub tålpile trecåtoare recurente plåtind rente fiecårei clipe prin care gândurile le dirijeazå avântarea și starea
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1611]
-
exemplu despre Paris (nu de cel din Troia, ci de el din Franța) niște chestii laudative de genul: „Din dispoziția împăratului Napoleon III, Parisul a fost sistematizat de către Baronul Hausmann. Arhitectura este una de-a dreptul impresionantă. Bulevarde imense, cu trotuare largi, sunt împânzite de la un capăt la altul de clădiri uriașe în care măiestria arhitecților și a meșterilor pietrari oferă privirii un spectacol încântător”... Deși, încerc să fac un exercițiu un pic mai complicat de imaginație, tot nu pot să
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
Înainte să Închid... ― Ce s-a Întâmplat? Întrebă Maria zâmbind. M-am uitat amuzată la ea. ― Tu să-mi spui. ― Ce să-ți spun? făcu ea nevinovată. Părea că se abține să nu izbucnească În râs. M-am oprit În mijlocul trotuarului. ― Maria, știu că ai legătura cu asta. Se vede pe fața ta. Acum, fii bună și explică-mi. Ea chicoti. ― Păi, e posibil să mă fi dus să vorbesc cu Angela ieri. De fapt, chiar asta am făcut ieri, după
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Mă urmărești? ― Desigur, șopti el. În fiecare zi. ― Serios, ce cauți aici? am repetat râzând. ― Am drum pe aici aproape În fiecare zi. Știi tu, plictisitorul drum de la școală acasă. ― Am Înțeles. Zâmbind, Damian Își lăsă țigara să cadă pe trotuar și o stinse cu vârful adidasului. ― Nu o terminaseși, am zis eu. ― Nu contează, spuse el uitându-se fix la mine. Am găsit ceva mai bun de făcut. Am zâmbit timid. ― Mersi pentru micul compliment. ― Vrei să bem ceva? Zâmbetul
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
CÂNTEC PENTRU SFÂRȘITUL ZILEI Mai întâi instrumentele tac maestoso Instrumentiștii se retrag în partitura nocturnei Soliștii își demachiazå chipul și rolul atârnå pe umeraș ca o hainå de galå de searå de serviciu Pianissimo trotuarele se întind obosite de pașii cadențat trecåtori peste trupurile lor Șerpuind prin oraș andante încep umbrele så danseze pe stråzi luminate de spoturi ritmate-n ferestre În garå se-aude torsul recitant al motorului de locomotivå Zeița Bastet adormitå sub
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1644]
-
tratament! a exclamat ea în batjocură. E un spital de nebuni, dar cu altă denumire. Nu păcălești pe nimeni cu chestia asta! N-ai înțeles nimic, am încercat eu. Când o să te vadă pe stradă, lumea o să treacă pe celălalt trotuar, a spus ea veselă. O să zică „Asta e una din fetele Walsh! Aia care a înnebunit și a trebuit să fie internată!“ Așa o să zică! —Taci din gură! Și o să fie nedumerită din cauza Annei și-o să întrebe „Care dintre fetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
dezastru se mai putea întâmpla? 48tc "48" Eu și Brigit stăteam întinse la ea în pat. Abia ne mai mișcam din cauza căldurii de august. Eram moleșite de lumina albă și orbitoare a verii din New York, lumină care se reflecta în trotuarele de beton și în clădirile de beton, aruncând înapoi o căldură însutită și o lumină așijderea. Atmosfera nu mai era strălucitoare. De-acum devenise malefică. —...deci în noaptea în care te vede prima dată ești mai slabă ca niciodată. Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nu cumva oamenii să se uite din nou la mine. Când am coborât din autobuz, șoferul mi-a făcut cu ochiul și mi-a zis: —O să ai de dat ceva explicații acasă, la mami. L-am ignorat, am pășit pe trotuar și mi-am jurat N-o să mă uit în sus, n-o să mă uit în sus. Dar instinctul era prea puternic ca să-i rezist și nu m-am putut abține. Am ridicat capul. Așa cum mă așteptam, puștiul revoltător, obsedat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
și umed din subteran. În vreme ce mă chinuiam să urc scările, m-am simțit inundată de sentimentul familiar de disperare, generat de ideea că sunt încă o vită din turma înceată și lipicioasă care se deplasează către serviciu. Deasupra mea, pe trotuarele supraaglomerate, oamenii abia dacă se mișcau. Ce ne ținea pe loc? După ce-am mai urcat două trepte, am văzut cu ochii mei: un bărbat adult, îmbrăcat cu un carton publicitar în formă de sandwich și cu o bonetă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
modă, mi-a întins rapid punga de la Vera Wang. — Mă bucur că te-am văzut, Luke, a strigat mama peste umăr. Sper să stăm de vorbă curând! și cu asta, ne-au lăsat pe mine și pe Luke singuri, pe trotuar. — Voalul tău? m-a întrebat Luke, scărpinându-se pe cap. Doamne, sunt așa de idioată! am mugit eu, lovindu-mă cu palma peste frunte. Cred că în tot haosul de la muncă și în goana de a-ți trimite cartea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
așa de bună - Luke, îmi pare așa de rău. Ar fi trebuit să-ți spun mai demult. Te rog să nu fii... Vezi tu, a început Luke, încruntându-se. Apoi m-a luat de braț și m-a tras în afara trotuarului, împingându-mă în intrândul liniștit al unei mercerii. Eu am lăsat jos punga și mi-am frecat puțin brațele. Era o după-amiază caldă, de mai, dar, dintr-o dată, mie mi se făcuse pielea de găină pe tot trupul. Ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
zulufi, al dimineții de primăvară. Ochi mici, negri. Buzele carmin, obraji de email roz. — Ziarele! Gata, le sortez într-o clipă. Intr-o clipă... Bărbații grupați în jurul ghișeului se animară. Fata se retrase în fundul chioșcului, să aranjeze pachetele de ziare. Trotuarul devenise neîncăpător. Trecătorii se înmulțiseră, se mișcau repede, priviri rotite, nerăbdătoare, valuri, valuri, furnici renăscute, grăbite. Coada la ziare se lungise. — Nu mai am Flacăra, anunță soprana. Gata și România liberă, ăsta e ultimul. Oho, să fii mata sănătos, Filatelia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
amurg subțiat, otrăvit. Ploua torențial, mergea, somnambul, pe străzi, fără să știe încotro. N-avea umbrelă, apa șiroia pe frunte, pe gât. Hainele erau umede, era învelit într-o manta de apă. Strada pustie. Se trezise sub un copac pe trotuar, privind spre terasă. Un minut, cinci, zece și... apăru Ira. Se oprise, năucă, în dreptul balustradei. Privi în stradă, văzu rătăcitul, înțelese, înțeleseră. Împinse poarta metalică, urcă. În prag, într-o cămașă groasă, lungă, albă, Ira tremura de febră. Trupul mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
stradă, în ploaie. Ridicase, zgribulit, gulerul hainei umede. Ridicase, fără să vrea, brațul, văzu ceasul de la mână. Privi cadranul, acul gonind, în cerc. Jumătate de oră! Atâta trecuse, doar o jumătate de oră fusese veșnicia. Pitit, din nou, sub arborii trotuarului, privi iarăși terasa clădirii de peste drum, unde abia fusese, acum o mie de ani. În ceața și ploaia nopții auzea, în jur, forfota, vocile, graba pietonilor, rutina înlocuitorilor gonind spre văgăuni, obosiți de mascarada care mai înghițise o zi, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
întregească imaginea, să-i vadă brațele, bustul, gâtul, dar nu i se oferă decât acest medalion irizat, halucinație. Uită să coboare, se lasă strâns, strivit, dus oriunde, anihilat în marele trup comun, din care se trezește, cândva, aruncat, năuc, pe trotuar. Se dezmeticește, caută chipul adolescentei. Nu vede decât pălării mototolite, sacoșe rupte, ciorchini de nasturi împrăștiați pe caldarâm. De ce evit închisoarea, de ce n-am curajul să fiu închis, de ce nu avem puterea de a umple, dintr-odată, închisorile, toți, toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o clădire înaltă, în ruine. „Am fost coleg de barou cu taică-su. Și uite, aici, era parfumeria. S-a dus, praful s-a ales“. Porniseră din Sfântul Ion Nou, ajunseră la Universitate, strânși între valurile de oameni care împânzeau trotuarele, sub rafalele de praf pe care vântul le ridica din craterele clădirilor prăbușite. In dreptul Hotelului Ambasador, pensionarul se opri. „Nu, n-are rost, nu pot. Isteria asta generală nu-mi priește.“ Într-adevăr, mulțimea fierbea, gesturi și voci, accelerație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
oboselii care să-i vindece disperarea. În stradă, regăsea zurba. Serii himerice, degajări accelerate de magneziu,. O ceață fumurie și roz, perforată de țiuitul antenelor. Intr-un amurg bizar, cind primăvara era iarna, se afla în fața Ateneului. Femeia venea pe trotuarul opus, dinspre Palat. O văzuse de departe, apropiindu-se. Purta cizme înalte, mult peste genunchi, pantalonii de catifea brună. Jacheta de vulpe roșie, trupul firav. A traversat strada, a intrat pe alee. Chipul avea o paloare lucioasă, ochii luminau sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de clienți avu o tresărire. Vocea mulțimii se strânse în răgușeala pensionarului care sălta, sufocat de furie: Nerușinatule! Profiți de acest nenorocit! Golanule, sfidezi sute de oameni care își așteaptă rândul. Porcule, măgarule, răsfățatule... Prea târziu. Căruciorul părăsise hala, traversase trotuarul, cu pachetele glorioase în poala paraliticului. Privirea enormă, gata să lăcrimeze. Scamatorul ridică, cu două degete, două pachete. Zâmbi partenerului, își luă porția, două pachete. Lăsă două cadou amicului și se depărtă, ținând sus sus, în două degete, pungile țuguiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lui, cu familiile de muncitori săraci, cuplurile de lesbiene, magazinele alimentare coreene, sfântul indian cu barbă, în roba lui albă, care îmi face o plecăciune ori de câte ori ne întâlnim pe stradă, piticii și schilozii, pensionarii bătrâni mergând cu pași mărunți pe trotuare, clopotele bisericilor și cei zece mii de câini, populația subterană de vagabonzi solitari căutători prin gunoaie, care împing la cărucioarele pentru cumpărături pe marile bulevarde și caută sticle prin pubele. Dacă nu vreau să las în urmă toate astea, de ce l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
să îl susțină, dar era prea greu pentru ea și, încetul cu încetul, s-au lăsat amândoi la pământ. Și așa, Harry Brightman, odată cunoscut drept Harry Dunkel, tatăl Florei și fostul soț a lui Bette, a murit pe un trotuar din Brooklyn într-o după-amiază înăbușitoare a anului 2000, ținut în brațe de M.F.P. Contraatacul Tom a condus repede și am ajuns înapoi în Park Slope în mai puțin de cinci ore, trăgând în fața magazinului chiar când soarele începea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
-ne la copii cum aleargă ca niște veverițe, în timp ce mamele îi pregătesc pentru școală. Pe urmă, puteam să o conduc pe Joyce până la metrou, să o îmbrățișez și să o sărut de la revedere. Era ora opt când am pășit pe trotuar, ora opt dimineața, pe 11 septembrie 2001 - cu numai patruzeci și șase de minute înainte ca primul avion să se izbească de turnul dinspre nord de la World Trade Center. La doar două ore după aceea, fumul a trei mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
să nu mă întorc la hotel. Dacă mă întorc, nu o să fac decât să stau întinsă pe patul dublu, gândindu-mă la Adam, și să mă chinui întrebându-mă care o fi marele secret. —Încotro? Amy sare de colo-colo pe trotuar, arătându-mi astfel cât de îngrozitor de frig îi e. —Ai fost în Littlest Bar? întreb eu. —Cum? —Urmează-mă. Încep să alerg înainte să-mi degere degetele de la picioare. Lui Amy îi place la nebunie Littlest Bar. Nu pentru că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Ce-ar fi să Încerci... să mănânci azi la prânz În altă parte ? Într-un loc total diferit. Și poate că acolo vei Întâlni pe cineva. — Zici tu ? Mă privește. OK, am să Încerc. Oftează adânc și pornim iar pe trotuar. — Singurul lucru bun În weekendul ăsta, adaugă În clipa În care ajungem la colț, e că mi-am terminat bluza. Ce părere ai ? Își scoate mândră jacheta și se Învârte, iar eu mă uit la ea preț de câteva clipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]