4,882 matches
-
1967; Îngerii lui Rafael, București, 1969; Dincolo de ceasuri, București, 1972; Ideea de înfrunzire, București, 1976; Lumea culorilor, București, 1976; Invulnerabil cursul lumii, București, 1977; Idoli de zăpadă, București, 1981; Surâsul copilăriei, București, 1981; Pledoarie împotriva morții, București, 1983; Anotimpuri cu uimire, București, 1985; Treptele verii, București, 1985; O aripă călătoare, București, 1988; Fumul albastru, București, 1990; Cântec de ademenit copilăria, București, 1991; Întâmplări din colțul cu jucării, București, 1994; Sărbătoarea focului, Pitești,1997; Doi căței cu papucei, Pitești, 1997; Jurnal incomod
BARBULESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285632_a_286961]
-
puteți spune despre reîntâlnirea cu colegii și profesorii de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială? D.C.: Așa cum spuneam și la început, a fost o întâlnire emoționantă deopotrivă pentru noi, foștii studenți, cât și pentru profesorii care ne-au redescoperit cu uimire și mândrie aproape paternă. Dintre cei 81 de absolvenți de acum zece ani, ne-am adunat la această aniversare 38. Ne-am bucurat cu toții de realizările celorlalți, care nu sunt puține: avem colegi în toate domeniile asistenței sociale și la
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
țintuiți în paturi. După ce îi privi cu ochi iscoditori, cântărindu-i pe fiecare se opri în dreptul patului lui Nick. Îi făcu cu ochiul, apoi dispăru fără un cuvânt pe ușa pe care venise, lăsând în privirile băieților o umbra de uimire, iar în cuget un zvâcnet de admirație. Nick a simțit că parcă din privirea ei țâșnise o săgeată care i se-nfipsese direct în inimă, oprind-o o clipă. Un fior cald i-a scuturat corpul rostogolindu-se ca un
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
-meu. ― Taci! Nici În glumă să n-o mai spui. ― N-am primit nici o zestre, răspunse Lefty. Ne-am cunoscut pe vapor, când veneam Încoace. ― Nici o zestre! Zizmo se opri pe scări, se Întoarse și Îl privi pe Lefty cu uimire. — Păi, și atunci de ce te-ai Însurat? ― Ne-am Îndrăgostit, spuse Lefty. N-o mai rostise În fața unui străin și asta Îl făcea să se simtă fericit și totodată Înfricoșat. ― Dacă nu ești plătit, nu te Însura, spuse Zizmo. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
soția frecându-și fața de cea a copilului și gângurind. Se minună de lipsa ei totală de dezgust față de procesele fiziologice ale micuțului, de tandrețea cu care spăla și pudra fundul bebelușului, masându-l cu mișcări circulare, și o dată, spre uimirea lui Lefty, chiar despărțindu-i fesele micuțe pentru a unge cu pomadă rozeta dintre ele. Din acel moment relația bunicilor mei Începu să se modifice. Până la nașterea lui Milton, Lefty și Desdemona se bucuraseră de o căsnicie neobișnuit de apropiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Femeile mavro ar trebui să-și alăpteze copiii mai mult. Să le spună cineva! Acum vedea pe alei bărbați care se spălau la cișmele, În aer liber. Femei pe jumătate dezbrăcate Își legănau șoldurile la balcoane. Desdemona se uita cu uimire și cu teamă la toate chipurile care apăreau pe la geamuri, la toate corpurile ce furnicau pe străzi - aproape jumătate de milion de oameni Înghesuiți În douăzeci și cinci de cvartale. Încă de pe vremea primului război mondial, când E.I. Weiss, directorul uzinei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
capul sub apă În cadă și auzeam țiuitul țevilor. Încercam să mă gândesc la astfel de lucruri. Așa reușea totul să pară Îndepărtat. Mă prefăceam că sunt În cadă, pe Middlesex. Între timp, fețele se lipeau de hublouri, privind cu uimire, curiozitate, dezgust, dorință. Ne drogam Întotdeauna la lucru. Nu rezistam altfel. În timp ce ne puneam costumele, eu și Zora ne aprindeam o țigară de marijuana, ca de Începutul serii. Zora aducea un termos de Averna cu gheață și eu Îl beam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
în mama Ministrului! Ai armele pe care le vrei! Tot ce vrei. Absolut tot! Numai o bombă cu hidrogen sau nucleară să nu ceri. Le-am vândut acum un an jumătate. Când a văzut ce ochi mari am făcut, de uimire, a continuat cu indiferență: Ce vrei? Rusul le-a vrut, eu i le-am dat. Gata! S-au vândut. Cozrat are obiceiul de a vorbi mult. În general, își exprimă gândurile. Gândește cu voce tare. Constantin Velail mi-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
se apropiau de ținta sa. Corvium îl ciopârți din două mișcări pe locotenent și trecu lama neagră prin trădător chiar atunci când era pe cale să tragă și ultimul cartuș. Se simțea ciudat de împlinit. Govar își căscă ochii a surpriză și uimire. Nu-i venea să creadă că avea înfiptă în el o bucată de metal rece și că în curând avea să moară. Gura i se lăsă în jos, dar nici un cuvânt nu reuși să iasă din gâtlejul său. Corvium o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
scăldat, și chiar și aici regăseau aceiași oameni sub aceleași umbrele de soare. — Nu te plictisești? Îl Întrebase ea a doua zi. — De ce? făcuse el, mirat. Pentru că nu se plictisea. Adoptase treptat un alt ritm, alte obiceiuri. Astfel, observă cu uimire că umplea mașinal o pipă cînd ajungea la podul Bellerive. Acolo Își fuma pipa de la Yacht Club, unde, de pe mal, priveau tineri și tinere făcînd schi nautic. — Nu crezi că-i un sport periculos? — De ce? În sfîrșit, parcul, paharele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
stînd În fața chioșcului de muzică unde era un concert. — Nu știți cînd a părăsit parcul? — Am plecat, Împreună cu soția mea, Înainte de nouă și jumătate, să ne facem plimbarea obișnuită. — Era singură? — Întotdeauna era singură. Lecoeur nu Încerca să-și ascundă uimirea. — Ați remarcat-o și altă dată? Maigret, puțin mai luminat la față, dădu din cap afirmativ. — De ce? — Aici, toată lumea Își petrece timpul plimbîndu-se și, fără să vrea, oamenii se uită unii la alții. Întîlnindu-se la aceleași ore În aceleași locuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Hélène Lange. — Nu mi-ar folosi la nimic dacă aș nega. — O urați? Dacă ar fi putut, Maigret i-ar fi făcut semn colegului lui că apuca pe un drum greșit. Într-adevăr, bărbatul se uita la Lecoeur cu o uimire sinceră și, o clipă, acel personaj de șaizeci de ani se dovedi de o candoare aproape copilărească. — De ce? murmură el. De ce-aș fi urât-o? Întoarse capul spre Maigret, vrând parcă să-l ia drept martor. — Ați iubit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
s-a petrecut ceva ce Încă nu Înțeleg. Ai spus ceva care l-a frapat. — Ce? Nu știu. Dar știu că s-a produs un declic. M-am uitat tot timpul la fața lui și, deodată, am citit o mare uimire. Ar trebui să ne reamintim tot ce s-a spus. Era sigur că știm mai multe. — Ce să știm? Maigret nu răspunse și trase din pipă. — Un fapt care pentru el era evident, dar nouă ne-a scăpat. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Se Înroși la față, lăsă capul În jos și bâigui: — Nu... — Ați aflat că se afla acolo? — Nu În acel moment. Erați deja despărțiți când s-a dus acolo? — Mă anunțase că nu ne vom mai vedea. — De ce? Din nou, uimire, nedumerire. Din nou acele priviri de om care nu mai știe unde e. — Nu voia ca acel copil al nostru... De data asta Lecoeur făcu ochii mari, În timp ce Maigret stătea nemișcat În colțul lui, destins, ca un motan mare ghiftuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
împărtășească motivele pentru care îl preferă pe Vitellius. — Am să te rog să discuți cu Atticus și cu Vitellius să aibă grijă să se pună capăt aclamațiilor dese și nesfârșite cu care eu și Tiberius suntem întâmpinați la amfiteatru... De uimire, secretarul uită să-și mai ia notițe. Augustus se răstește la el agasat: — Ce te miri așa, ca boul? Ianuarius își pleacă ochii asupra tăbliței cerate. — Nu mă mai țin genunchii, oftează principele. Ridică a lehamite din umeri. Că doar
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
frământă cu ochii în pământ Fulcinius. I s-a spus clar că principele trebuie neapărat să preia cazul. Îndrăznește cu o voce mică de tot: — E descendentul lui Scipio... Replica este atât de neașteptată, încât împăratul cască ochii mari de uimire: — Cine? — Libo, preabunule... — Și ce-i cu asta? se încruntă Augustus ursuz. Trio Fulcinius se apără cu disperare. — Față de puterea și favoarea de care se bucură Scribonius Libo, numai un verdict din partea Măriei Tale ar putea fi ac ceptat de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
este într-adevăr decorat cu verdeață, cu o iederă ce nu moare niciodată. — Bănuiești de ce? Amărâtul clatină mai întâi din cap. Îi vine însă o idee salva toare: — Datorită gingășiei florilor... Împăratul se întoarce spre el și-l privește cu uimire. A ni merit-o! Trio Fulcinius prinde curaj: — Nu-i este nimănui mai ușor să vorbească decât îi este na turii să coloreze. Adăugă exaltat: — Zburdă și joacă plină de fantezie! — Nu te știam poet! îl ia peste picior Augustus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
vântură din mână. — Așa și așa... Vocea bătrânului se înăsprește. — Și ce-i cu asta? Fulcinius se panichează. Nici această veste n-a avut efectul scontat. Decepția îl face să ezite: — Sunt... sunt poezii de dragoste... — De dragoste!? repetă cu uimire principele. Pufnește imediat în râs. — Parcă înainte ziceai că umblă după prostituate, iar acum îl acuzi că s-a îndrăgostit. Fulcinius își deșartă sacul fără să mai aibă timp să se gân dească la consecințe: — Sunt adresate copiilor lui Germanicus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
jartierele astea prinse cu câte o torsadă de aur care se văd pe sub poalele ridicate nu se potrivesc cu statutul ei. Cu atât mai puțin papucii ornamentați cu broderii tot din aur. Își împreunează palmele într-un gest suprem de uimire. Pe Iuno! Nu a venit măcar în sandale! Antonia ce păzește? Ea n-are ochi să-i spună că așa îi ies și mai rău în evidență picioarele umflate de gravidă? Ce se întâmplă cu Agrippina? Parcă n-ar mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și-și stăpânește cu greu un strigăt de spaimă. Claudius Nero a intrat pe nesimțite în sală fără să fie anunțat și acum e lângă ea. Ce păzesc cei trei nomenclatori care au listele cu invitați? Vai! Își mai înghite uimirea încă o dată. Este și istoricul Titus Livius cu el. Iar celălalt cine este? Îl cunoaște, dar de emoție a uitat cum îl cheamă. Ah! Sulpicius Flavus. Se scoală iute în picioare să-l îmbrățișeze pe nepotul lui Tiberius. — E o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
aici de față, rostește cu emfază Titus Livius. Înclină ușor din cap fără să-și dea seama despre ce e vorba. Este o lucrare de mare erudiție și disputa se dă numai pe tărâmul științei. După un prim moment de uimire, își dă seama că vorbesc tot despre scrierile lui Claudius. Critica la adresa lui Pollio. Oftează, încercând să se adune. Lăsând la o parte lipsa de bună cuviință cu care a fost făcut anunțul, subiectul este - totuși - ex trem de interesant. Potrivit
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
astăzi din lucrarea ta? întreabă Pupius Piso, încercând să depășească momentul de stânjeneală. — Nu, nu. A... a... altceva. Se chinuie să se exprime cursiv: — Am in... inventat trei li... litere noi, anunță în sfârșit victorios. Primul care-și revine din uimire e Calpurnius Piso: — Ce litere? Sulpicius Flavus răspunde în locul patronului său: — Prima este o digamma răsturnată pentru V-ul consoană, a doua, o antisigma ce redă sunetele bs și ps, iar a treia, un semn care corespunde grecescului... Vipsania nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
un proces împotriva deciziei lui Primarius Nato de a da curs învi nuirilor...? — M-a refuzat, i-o taie scurt Asinius Gallus. Sigur că i-a trecut și lui prin minte, că doar nu pledează de ieri, de azi. De uimire, Libo se lasă la loc pe pat. Gallus murmură: — Augustus nu vrea să se implice într-o procedură judiciară în care este acuzată o rudă de-a sa. De enervare, pe frunte i se formează broboane de sudoare. Așa a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ascunse. De jur împrejur e plin de costișe povârnite acoperite cu arbori seculari. Unde se află? Scotocește cu privirea ascunzișurile pădurii. La un moment dat lovește ceva cu piciorul. Se apleacă nedumerit și dă de un stindard. Îl cercetează cu uimire. Dar este chiar acvila legiunii a XIX-a, care luptă în Germa nia sub Quinctilius Varus! Ce caută pe jos? Scormonește mai departe din ochi împrejurimile. Distinge în mijlocul mlaștinii oase albite de vreme, unele împrăștiate, altele grămadă la un loc.
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și chibzuința. Și omenia, însușire rară printre oameni, recunoaște Iulius Herodes. — Cred sincer în virtutea cumpătării, reia romanul, în înfrânarea instinctelor egoiste, în toleranță și dăruire. Nici un fariseu învățat de pe la noi n-ar zice mai bine, reflectează Agrippa, impresionat fără voie. Uimirea îl face să se întrebe de ce nu s a convertit până acum prietenul lui la iudaism. Germanicus murmură pe un ton obosit: — Trebuie să trăiești gândindu-te că zeii sunt tot timpul cu ochii pe tine. Nu poți deveni mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]