2,898 matches
-
câteva minute, se Întâmplă Însă aceeași secvență cei de alături se opresc din joc, fără motiv, mă opresc și eu, mă uit, iar colonelul, cu un zâmbet larg, excesiv de amabil, adaugă: - Și... doamna Cristinel?!... - A, prietena mea, am răspuns eu, uimit că Îi știe apelativul cu care o strigam doar eu - dar câte nu știau ei?! -, ei bine, ea a obținut o bursă și mai Întârzie câteva luni, am mințit eu. - Aha, a dat fals Înțelegător din cap colonelul, a zâmbit
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
o operație de colecistă. Dar, și În absența mea, apele nu s-au liniștit, Monica Lovinescu și Paul Goma Împotrivindu-se, iar prietenul nostru, excelentul nuvelist Ioan Groșan, fiind În acea vreme parizian pentru câteva săptămâni, a putut asista, oarecum uimit, la „dihonia” ce domnea În sânul emigrației literare românești din Paris, Într-un timp cu adevărat fierbinte, când nu numai satul, dar și țara Întreagă „ardea” de un foc nemaivăzut! Poate că refractarii ideii unei Uniuni pariziene a scriitorilor români
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ale puterii, să ne dotăm și cu un minim reflex sau antidot, cum i-am spus, contra acelei plăgi - suspiciunea politică - cu care, de altfel, extrem de perversă, stăpânirea Însăși lucra. Nu rareori, În ultimul deceniu al dictaturii, scriitori naivi asistau uimiți cum unii aserviți evident regimului se acuzau unii pe alții de a fi „securiști”. Probabil că și „Între ei”, ne gândeam noi, există, dacă nu lupte, oricum, diferențe notabile Între generații - cei ai lui Ceaușescu distanțându-se de cei ai
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Anatole France ("nimic nu e sigur, totul e posibil"), naratorul inventează o poveste ale cărei evenimente spectaculoase nu sunt motivate în economia textului: alături de un discurs despre viața omului modern pe care Durban îl susține cu toată convingerea în fața ochilor uimiți și inocenți ai lui Șerban, asistăm la sosirea unei mașini din care coboară profesorul doctor docent Leon Dumitrescu și academicianul francez Jean Pitou, aflați în căutarea lui Durban. Astfel, aflăm că îndrăznețul profesor suplinitor este un tânăr filosof foarte cunoscut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sociale românești din perioada respectivă (pe care-o critică și caută să-l influențeze în sensul promovării Ideii Naționale) ne aduce înaintea ochilor minții imaginea unui tip de patriotism pe care aproape că nu-l mai putem înțelege astăzi: "... descoperim uimiți că Eminescu se afundase în studiul marilor filosofi moderni nu pentru știința în sine sau pentru doctorat, ci fiindcă îl chinuia problema salvării poporului său, gândind la o filosofie practică adecvată societății românești". Dl Codreanu își încheie lucrarea atrăgând atenția
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
estetică, precum Maiorescu, Iorga, Noica dând credit nelimitat, de reprezentare superlativă al geniului național, lui Eminescu. Chiar un mare matematician și fizician ca Octav Onicescu, un fizician ca Andrei Dorobanțu, un istoric al științei ca I.M. Ștefan s-au pronunțat "uimiți" despre calitatea cunoștințelor și intuițiilor lui științifice. Iar poeții secolului nostru, ca Blaga, Barbu, Arghezi (care-l numea Sfântul nostru), Nichita Stănescu, Marin Sorescu, adeverind, parcă, spusele lui Maiorescu, s-au recunoscut, în mod declarat sau prin operă, coborâtori din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
călător în stele: "Cum picături ce sorb/ Toate razele lumii într-un grăunte-uimit,/ În el îs toate ce-a gândit". Asta înseamnă: Omul, nu neapărat de geniu, este ca un strop de ploaie sau o boabă de rouă ce oglindește, uimit(ă) de ceea ce i se întâmplă, universul. (Să se observe analogia cu ochiul.) La rândul lor, gândurile sale îl reflectă, pe el în calitate de oglindă a macrocosmosului. Avem garanția ontologică a Adevărului în oricâte adevăruri "parțiale". Th. Codreanu e un eminescian
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
polemic. Scriitura critică, discursul ca structură monolitică se încarcă de referințe, trimiteri, aluzii, sugestii, interogații dubitative, supoziții și aserțiuni, câteodată riscante. În aceste din urmă cazuri argumentația e pe muchie de cuțit. Cititorul atent și empatic este mereu stârnit, contrariat, uimit, sedus, incitat, provocat la atitudine. Pagina critică nu somnolează niciodată, este vie, energică, "vigilentă", demascatoare, tensionată grație succesiunii rapide a afirmațiilor răspicate, chiar apodictice, și a ipotezelor cutezătoare. Theodor Codreanu face figura unui spirit alert și decomplexat, capabil să bată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
raționamentul corect și cel sofistic; acesta este scopul instituit ca atare de Stagirit în prima Analitică și ceea ce noi putem sesiza fără efort, oarecum natural, privind pentru o primă înțelegere către celelalte tratate de logică ale sale. Totuși, conștiința întrebătoare, uimită, totodată, de ceea ce constată la o primă vedere, conștiința care caută și alte rosturi ale disciplinelor logice (analitica și dialectica), preînțelegându-le și ca modele de discurs ale judicativului pe care l-am numit deja "constitutiv", trece dincolo de atitudinea "naturală" prin
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
analiză. Copilul devenise un bătrîn. Poate că atunci a înțeles definitiv diferența dintre om și om, dintre sublim și banal, dintre ceresc și infern. Două lacrimi căutau drum pe fețișoara unui copil și întîrziau să cadă în inexistență. Gheorghe privea uimit copilul și, încet, încet, își dă seama că a ucis un suflet de copil. Plîngi, dragul tatii? Mihăiță își ferește ochii și scrutează orizontul cu un interes nejustificat. Nu răspunde. Se ridică greoi, bătrî nește și cu o voce absentă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de nu și-au băgat nasul comuniștii? Avocatul surîde. Ba și-au băgat. Bătrîna pe care am îngrijit-o nu provenea din neamul proprietarilor în mod direct. Dar din care familie provenea? Din a securistului care a devenit proprietar. Rămîn uimit. Nu atît de situație, cît de faptul că acesta n-a văruit casa, n-a reparat-o, n-a făcut nimic pentru a o face mai locuibilă. Povestea este încîlcită, continuă avocatul. Securistul era una din oile negre din ramurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ating mîncarea și că ce este în farfurie este pentru generațiile viitoare. Mai beau o gură de cafea, mai scormonesc cu furculița în farfurie și, cînd îmi arunc ochii în farfuria fetei, văd că este goală ca o chelie accentuată. Uimit, dau să plec și mă opresc brusc cînd văd că fata pleacă din nou spre "cornul abundenței". Decid să nu mai plec și îmi pun în ceașcă încă o cafea. Fata vine cu aceeași farfurie cît roata carului, plină ochi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ascunde 10 oameni, spune doctorul în gînd. Nu erau zece, dar era un om de culoare neagră, atletic, fioros, care iese din trunchi cînd doctorul era la 2-3 metri distanță. Cu un cuțit imens (maceta) se îndreaptă spre Modesto. Acesta, uimit, s-a oprit pe loc. Dă-mi tot ce ai, spune fiorosul bandit. Doctorul știa că acești oameni nu glumesc. Mai știa că îi va lua ceasul pe care și l-a cumpărat în Peru, pe cînd era medic acolo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ești, bre! Mă bucur de colocatarii mei, care de care mai curajos și mai mintos. Ca și stăpînul... pardon, ce stăpîn?! Adică, la fel ca și mine, egalul lor. Iguana neagră Cînd am intrat în casa bătrînului meșter am rămas uimit să constat că era aproape la fel mobilată ca o casă de pe la noi. Canapele, scaune, dulapuri, vitrine și chiar fotolii constituiau o adevărată avere prin aceste locuri socialiste. Într-o curte, pe o măsuță, este fixat un polizor acoperit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
M-a ajutat, poate, și faptul că, uneori, mă trezesc hălăuind, în vis desigur, pe coclaurile din preajma natalului nostru Pungești. În calitatea, ca să zic așa, de copil (așa-i la bătrânețe, mai dai și prin mintea celor mici ). Însă constat uimit, că locuri, oameni sau situații pe care le credeam uitate cu totul, îmi apar în vise, ca acum șaizeci și cinci-șaptezeci de ani. Așadar, mi-am zis, ia să-mi amintesc. Ce-a ieșit? Să vedem. » (Sinteză) « Întorcându-mă înapoi
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
avea iluzia că se află într-un palat regesc. Și aici, ca peste tot pe unde a umblat, el a stârnit curiozitatea tuturor celor cu care se întâlnea. Un grup de români ce se afla pe atunci la Paris, rămaseră uimiți când într-o seară pe unul din bulevardele orașului îl întâlniră pe mândrul țăran în costumul lui de transilvănean. Apropiindu-se de el, unul din grup îl întrebă : - « Dumneata nu ești cumva român ?» - «D-apoi că ce-aș putea fi
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
doua oară. Era în vremea studenției, iar împrejurarea era dintre acelea care le este dată să li se întâmple numai anumitor oameni. Că intra în acest joc o stare competițională, o demonstrează faptul că Ștefanelli, coleg de studenție, îl întreabă uimit cum de a reușit să făurească o atât de minunată declarație spontană. Eu credeam a fost răspunsul de o simplitate dezarmantă al lui Eminescu și cu aceasta dialogul a intrat în neant. Aceeași simplitate ca ploaia de stele din bisericuța
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
din aripe dând172. Chiar și-n amintire, când poetul se visează plutind în derivă cu barca, lacul are aceeași funcție: În vis mă arde soare și cerul e văpae,/ Pe lac barca e-mpinsă de valuri care merg,/ Iar undele-i uimite, profunde și bălae/ Reflectă-n ele țărmii 173. În viziunea poetului, lacul este un resort de natură melancolică, declanșator atât al unor imagini-poveste: La glasu-i asculta el ca basme triste, dulci/ Părea că vede zâne cu păr de aur roș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
că maica Domnului desprinsese din cer două vinete stele ale dimineții și i le așezase pe frunte 195. În fapt, toate acestea nu sunt altceva decât raiul, insula lui Euthanasius, lumea de dincolo de moarte: E insula lui Euthanasius, gândi el uimit [...]. Până și insectele erau îmblânzite în acest rai. Fluturii curioși, albaștri, auriți, roșii îi acoperiră părul lui lung și negru, încât capul lui părea presărat cu flori 196. În deplină concordanță cu originea reală a lacului care este izvorul, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
luceau ca aurul, și de jur împrejur sânți în haine albe ca și mama și împregiurul capului lor strălucea de raze. Ei povesteau, cântau cântece de prin vremile de pe când nu era încă lume, neci oameni, și eu îi ascultam uimit 259... Tot ce resimte poetul ca ființă este trăire cutremurătoare; declarațiile de dragoste ale acestuia, atunci când apar, sunt una cu fibra și cu sufletul pământeanului. Numai că într-un mod întreit, întrucât nici în acest context el nu-și poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
azvârleam în uitare! Altădată limbele mi se păreau neroade, vorbele fără înțeles... orce vorbă ce o puteam referi la ea îmi părea o nerozie, și o nerozie să cuget asupră-le... mintea mea încetase de a-mi interpreta înțelesul vorbelor... uimit și nebun, vedeam în închipuința fiecărui concept numai palidele conture a divinei sale umbre 263. Contopirea cu somnul, mai ales înaintea unor presimțiri, a unor previziuni inexplicabile, este surprinsă de poet în mod esențializator; este, în ultimă instanță, o concluzie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
toate în mijlocul ei [...], și de jur împrejur sânți în haine albe ca și mama și împregiurul capului lor strălucea de raze. Ei povesteau, cântau cântece de prin vremile de pe când nu era încă lume, neci oameni, și eu îi ascultam uimit...242 Visul-poveste este o împletire fericită, tocmai pentru că povestea ne scoate din durata obiectivă și, ca visul, ne mântuie de orice coerciții, ne introduce într-o lume mirifică în care legile spațiului, timpului sau cauzalității sunt anulate în favoarea libertății totale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
târziu: Odată-n viața-i muritorul vede/ În visul său un chip așa d-ales!247 Somnul învăluie ființa, împletindu-se în gândurile sale: Somnul m-apucă-n brațe prin gândurile mele/ Și-n somn mă mai urmează a lor blând glas uimit 248. Încet, încet, totul se topește ca în ceața densă a unei văi, până când nu se mai aude nimic. Se subînțelege însă că de dincolo, din lumea treziei poetului, gândirile îl urmăresc, ca o continuare a ideilor în planul nedeslușit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
are o lume de visuri, [...] Ea doarme astfel trează 251. În lumea somnului, totul pare a fi o nouă realitate: În vis mă arde soare și cerul e văpae,/ Pe lac barca e-mpinsă de valuri care merg,/ Iar undele-i uimite, profunde și bălae/ Reflectă-n ele țărmii se-ntunecă, se șterg,/ În barcă șed ș-ascult eu a inimi-mi bătae/ Căci eu ca rândunica la dânsa iar alerg -/ Pe-a malurilor arbori și frunza este mută -/ Misterul lin surâde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
descoasă,/ O-nșiră apoi iarăși cum dânsa a voit.// Astfel gândirea-nșiră o mie de mărgele / Un șir întins și luciu dar fără de sfârșit;/ Somnul m-apucă-n brațe prin gândurile mele/ Și-n somn mă mai urmează a lor blând glas uimit 260. Câteodată imaginile sunt explicite, aproape povestite. Altădată însă ele par mai degrabă imagini ale desenelor lui Goya: Somnul aduce-n lume copiii lui nătângi 261. Poetul, beat de a visului lungă magie 262, aduce somnia în categoria somnului-plumb, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]