5,157 matches
-
lui obișnuită - Descartes, Pascal, Malebranche, dar și moraliștii Molière sau La Fontaine și apoi, mai puțin cunoscută, o extraordinară filiație libertină, mai bine zis reversul Marelui Secol: via Marie de Gournay, o verigă fundamentală în emergența acestei linii de forță uitate, Francois La Mothe Le Yayer, moștenitor pe de o parte al „Librăriei”, autor al Micilor tratate scrise în spiritul Maestrului compuse aproape exact pe principiul capitolelor Eseurilor: voluptuosul Charles de Saint-Evremond, autor al unor bijuterii de filosofie hedonistă, din care
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pe principiul capitolelor Eseurilor: voluptuosul Charles de Saint-Evremond, autor al unor bijuterii de filosofie hedonistă, din care Despre plăceri și Despre morala lui Epicur, cu o închinare către Ninon de Lenelos; dar și Pierre Gassendi, un filosof major pe nedrept uitat, fără de care nu-l poți înțelege pe Descartes, autor al unei reabilitări în regulă a filosofului Grădinii: Viața și obiceiurile lui Epicur, sau Cyrano de Bergerac a cărui Cealaltă lume are în mod vădit la bază concepția filosofică a lui
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
unui text antologic realizat de el și prezentat sub titlul Alegerea lui Heracle, ca și cum ar constitui în sine o lucrare programatică a filosofului. Nici vorbă de blănuri sau de așternuturi groase și moi! Gata cu păturile sub care filosoful lâncezește! Uitată reputația lui de om care se deda plăcerilor! Spulberate vorbele despre lăcomia lui de bani! Prodicos scrie un text în care putem găsi un elogiu adus Virtuții - și asta e de-ajuns! Pot fi citite aceste pagini și ca un
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
J.-P. Cottereau îPayot, 1971), dispunem de o analiză mai amplă care-i pune mai bine în valoare. La pagina 295 - pasaje consacrate hedonismului lui Antiphon. Asupra aceluiași Antiphon, a se vedea excelenta lucrare, singura consacrată acestui filosof pe nedrept uitat, a Annei Hourcade, Antiphon d'Athènes. Une pensăe de l'individu, „Figures illustres”, ed. Ousia, 2001. Despre hedonismul filosofului sofist, a se vedea capitolul V, primul paragraf: „Le plaisir, signe de la conformită de l’action avec la nature”, pp. 125-132
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de cercetare. Această viziune asupra lumii nu era, desigur, nouă: cooperarea internațională a fost dintotdeauna o dominantă a reflecției liberale. Neoliberalismul a profitat însă, în plan teoretic, de revenirea în centrul atenției, în știința politică, a unor personaje întru câtva uitate sau chiar discreditate: instituțiile. „Noul instituționalism” a oferit o nouă viziune asupra cadrelor generale ale politicii, inclusiv ale politicii internaționale, accentuând constrângerile pe care mediul instituțional le impune asupra comportamentului actorilor. Instituțiile internaționale încep astfel să fie abordate din ce în ce mai mult
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
psiholog școlar. 2. Elaborați fișele următoarelor posturi: secretară, șofer, operator calculator, analist programator, programator web, șef secție, consultant (Resurse Umane, Finaciar), manager proiect (project manager), assistant manager (resurse umane), psiholog școlar. Capitol 4 RECRUTARE ȘI SELECȚIE Delia Vîrgă „Instrumentul uneori uitat al cunoașterii psihologice este psihologul însuși” A. Anastasi, 1979 CUPRINS 4.1. Planificarea resurselor umane 4.2. Recrutarea 4.2.1. Percepțiile candidaților 4.3. Selecția personalului 4.3.1. Realizarea analizei muncii 4.3.2. Specificarea criteriilor de performanță
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
Al. Ivasiuc declară că nu crede. Nu are substanță decât ceea ce subzistă; or, după el, opera nu subzistă: ea nu există decât în măsura în care e receptată. Audiența, ecoul, în ultimă instanță succesul - acestea fac opera. O carte scrisă într-o limbă uitată și pe care nimeni nu o citește, o statuie pe care nu o vede nimeni nu ar fi opere. Nu știu dacă Al. Ivasiuc a vrut să spună chiar asta, dar din felul cum s-a exprimat așa rezultă și
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
și serioasă, concentrată în lucrarea ei, știind foarte bine că ceea ce face înseamnă un curaj nebun fiindcă se vor ivi poate zmei sau demoni, se vor ivi poate leșurile străvezii sau mutilate ale unor bărbați fără vârstă, purtătorii unor glorii uitate și ai unor dureri nespuse care se iau. A scrie poezii așa cum face Ileana Mălăncioiu nu se iartă, nu e o faptă ce poate trece nepedepsită: de acum înainte nu mai e nimic de făcut, nu mai există revenire, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
un moment de dezgheț cultural ce corespundea unei noi etape a societății noastre. Breșa nu a făcut-o el: ea tocmai se deschisese și el a trecut printre primii, favorizat și de critici comprehensivi și influenți, dintre care nu trebuie uitat Paul Georgescu. Un fenomen cu totul deosebit al timpului nostru la noi, în materie de poezie, e marele aport feminin. Față de perioada interbelică, din care memoria nu-mi furnizează pe moment decât numele Otiliei Cazimir, Claudiei Millian, Elenei Fafago, Raymondei
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Cum vorbim despre cărțile pe care nu leam citit Nu citesc niciodată o carte despre care trebuie să scriu; te influențează atât de ușor. Oscar Wilde Lista abrevierilor CN: carte necunoscută CR: carte răsfoită CE: carte evocată CU: carte uitată + +: părere foarte bună +: părere bună -: părere proastă - -: părere foarte proastă PROLOG Născut Într-un mediu În care se citea puțin, neplăcându-mi deloc activitatea respectivă și neputând oricum să-i dedic timp, m-am pomenit pus adesea, ca urmare a
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
construiește Întreaga personalitate și care Își organizează apoi relația cu celelalte texte și cu ceilalți. O bibliotecă În care sigur că apar anumite titluri precise, dar care este mai curând formată, ca aceea a lui Montaigne, din frânturi de cărți uitate și din cărți imaginare, prin intermediul cărora Înțelegem lumea. Aici, dialogul surzilor provine din faptul că bibliotecile interioare ale publicului și cea a lui Martins nu coincid, sau prea puțin, și În care ariile de intersecție sunt reduse. Discuția nu se
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
reprezintă. Nu putem să coincidem complet cu imaginea pe care ne-o dau ele, imagine parțială, ideală sau devalorizantă, În spatele căreia se pierd particularitățile noastre. Și, cum aceste cărți sunt adesea prezente În noi ca niște fragmente prost Înțelese sau uitate, ne trezim cel mai adesea În situația de a fi aidoma structurilor suspendate prin raport cu acești delegați inadaptați, insuficienți ca Întregul limbaj. Atunci când vorbim despre cărți, e vorba mai degrabă despre un schimb de elemente străine culturii, de părți
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
deoarece ne Înstrăinează de „bine” și, astfel, de oameni. Μ Unii se supun probei curajului doar din teama că cei din jur i-ar putea numi lași. Μ Trecutul nu poate fi schimbat, dar un trecut urât poate fi ignorat, uitat sau iertat. Μ Pe moment, suntem tentați să credem că unele lucruri se produc la voia Întâmplării, fără vreun rost, dar pe urmă, după ce le-am cunoscut efectul, ne dăm seama că apariția lor În viața noastră și-a avut
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
fără întrerupere. Desigur - poate grație unor iluzii pe care Anul Sfânt nu va putea să nu le dea -, Papa va găsi calea de a redeveni (cu bună-credință) nesincer. Discursul său de la sfârșitul acestei veri la Castelgandolfo 1 va fi formal uitat, se vor ridica în jurul Bisericii noi și liniștitoare bariere de prestigiu și speranță etc., etc. Dar se știe că adevărul, odată rostit, este de neșters; iar noua situație ce derivă de aici este ireversibilă. În afară de problemele practice specifice (cum ar
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Abele De Blasio și-a desfășurat cercetările chiar în anii în care Di Giacomo și Russo scriau poezie, după o metodă ce-l avea drept maestru pe Lombroso și drept lucernae pe alți antropologi, ca să spunem așa, „veriști”4, astăzi uitați. Lipsa sa de finețe era deci maximă. Relația sa cu „plebea” napolitană era cea a scriitorilor de „povești patriotice”, răspândiți prin toate provinciile italiene: așa încât, chiar și în fața celor mai atroce lucruri, lui Abele De Blasio nu-i lipsește un
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
se inserează într-un context transnațional, încă și mai vast decât „lumea a treia”. În încercarea de a răspândi sau de a întemeia mai bine conștiința „culturii claselor inferioare”, așa cum încearcă să facă Ferdinando Camon cu atâta inteligență, nu trebuie uitată calitatea stilistică a textelor lor „expresive”, care este în linii mari identică în „culturile populare” din toată lumea (cel puțin așa cum a fost până astăzi). Codul expresiv și interpretativ „umil” este enorm de stratificat, iar stratificările sale nu corespund deloc fazelor
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
mică piesă de virtuozitate, interesantă, dincolo de subiectul ei, prin scriitura rafinată, artistă, prin pitorescul imaginației, care merge cu ușurință de la suav la grotesc, prin jocul unei inteligențe literare ieșite din comun, dar și cam narcisiace, abuzând, cu alte cuvinte, de uitatul în oglindă. Aceasta este, de altfel, intersecția principală a calităților și defectelor din scrisul lui Ștefan Agopian, prozator înzestrat cu darurile cele mai bogate, dar puțin înclinat spre pariurile cu miză mare și fatalmente riscante. NICOLAE MANOLESCU SCRIERI: Ziua mâniei
AGOPIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285200_a_286529]
-
influențată vădit de sămănătorism, cu reminiscențe romantice, ale cărei teme sunt exaltarea trecutului glorios, liniștea vieții patriarhale, frumusețea naturii, scurgerea nemiloasă a timpului. Dintre numeroasele piese, unele reprezentate pe scenele teatrelor din Iași, Craiova, București (Rândunica, Nebunul, Camaradul Vâltoare, Datorii uitate, Dragoste cu contract, Când reînfloresc salcâmii, Migrena asiatică, S-a stins candela), altele rămase în manuscris, mai închegată, cu nerv dramatic și replici pline de miez ar fi drama Nebunul (1926), tributară și ea viziunii maniheiste a autorului, înfruntării dintre
MANOLACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287986_a_289315]
-
scufundat și Pământ așteptat - păstrează amprenta autobiografică. Formula de jurnal liric alcătuit din scurte poeme de notație, cântece, madrigale și crochiuri spontane în ton elegiac este continuat în altă arie tematică: ipostaza poetului ostaș din Întâlnirea cu focul este aproape uitată și înlocuită de aceea a „poetului agronom”. M. evoluează, în nota specifică sensibilității sale, ca „poet al unei noi georgice”, „glas original, mai ales în cântecele dedicate pământului și plantelor” (Emil Manu). Dicțiunea poetică păstrează discret legătura cu modernismul, însă
MANOLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287989_a_289318]
-
Un pittore romeno all’Academia di S. Luca. Giorgio Tattarescu, Roma, 1923; Romanticii italieni și românii, București, 1924; Solitudine romena, București, 1924; V. Alecsandri și Italia, București, 1927; L’Italia in cerca della latinità dei Romeni, București, 1927; Un prieten uitat: G.V. Ruscalla, București, 1927; V. Alecsandri e l’Italia, Roma, 1929; Un student român la Pisa și Paris către 1820: Simion Marcovici, Vălenii de Munte, 1929; Romantismul italian, București, 1929; Athènes ou Rome? À propos de l’influence italienne en
MARCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288007_a_289336]
-
posibilei vindecări miraculoase. Unele poeme, mai simple, mai melodioase, anunță impulsul autoarei de a ieși din cercul unei „maniere”: „Prin cătunele cu sfinți / Trece moartea ochi cuminți / [...] Trece și cântă / Cântec curat / Numai în lumea morților cântat / [...] Cântă un cântec uitat / Despre lumea vie / [...] Ca o păpădie de sorți / Care se scutură / În morți” (Cântec). Cu versurile din Crini pentru domnișoara mireasă (1973) motivele sunt recontextualizate într-un univers de inspirație folclorică. Scenariile morții și ale înmormântării, mioritica moarte-ca-nuntă a celui
MALANCIOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287968_a_289297]
-
conștiință” prezentate într-un context cotidian), știință a dozării efectelor etc. Începuturile lui datează din anii ’60, vădind influența teatrului absurd, cu afinități mai degrabă pentru tensiunea pieselor lui Samuel Beckett decât față de orizontul parabolic al creațiilor lui Eugen Ionescu. „Uitate” prin arhivele secretariatelor literare, dintr-o simptomatică teamă față de presupusul lor caracter subversiv, textele dovedesc subtilitate și capacitate de a coagula înrâuriri variate. Astfel, Podul sinucigașilor („comedie în două părți”, scrisă în 1965, dar pusă în scenă în 2000, cu
IOACHIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287570_a_288899]
-
București”, GL, 1967, 40; Ist. lit., II, 765-767; Șt. Cazimir, Paternitatea romanului „Don Juanii din București”, LL, 1970; Florin Pietreanu, Un premaiorescian: Radu Ionescu, TMS, 1970, 1; Dumitru Bălăeț, Un roman românesc necunoscut, RL, 1972, 33; Mircea Iorgulescu, Un mare uitat: Radu Ionescu, RL, 1974, 27; Ileana Verzea, Byron și byronismul în literatura română, București, 1977, 151-154; Dicț. lit. 1900, 452-453; Scarlat, Ist. poeziei, I, 401-402; Dumitru Bălăeț, Radu Ionescu - un fiu al fantasiei, București, 1985; Manolescu, Arca, I, 77-81; Anton
IONESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287585_a_288914]
-
Idem [Carmen Sylva și Mite Kremnitz], Astra, București, 1887; Carmen Sylva, Nuvele, București, 1888. Repere bibliografice: N.I. Apostolescu, Gion, LAR, 1904, 6-8; Bucur, Istoriografia, 65-66; Ionuț Niculescu, G. Ionnescu-Gion, TTR, 1975, 4; Dicț. lit. 1900, 454-456; Vistian Goia, Un memorialist uitat: G.I. Ionnescu-Gion, SUB, Philologia, t. XXVIII, 1983. G.D.
IONNESCU-GION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287597_a_288926]
-
și al XVIII-lea, București, 1933, p. 93. • Ibidem. • N. Grigoraș, op. cit., p. 307; Marina Ileana Sabados, Un document cu portretul voievodului Miron Barnovschi, p. 8. • Un document cu portretul voievodului Miron Barnovschi, p. 257-258. • Vasile Drăguț, O epocă artistică uitată: epoca lui Miron Barnovschi, în BMI, nr. 1, 1973, p. 15-24. Fig. 1 Fig. 2 Fig. 3 INFLUENȚA GREACĂ ÎN CULTURA ROMÂNĂ DUPĂ 1821. MANIFESTĂRI ȘI TENDINȚE Leonidas Rados Prezența activă a elementului grec în spațiul balcanic în general și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]