KorAP: Find »[drukola/base=umple & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...99 100 101 ...923 >

23,058 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

decât un fotoliu reglabil. Pe un bax de lapte este un mic televizor portabil. Prin glasvandurile glisante se întrezărește o curticică interioară. De-a lungul peretelui îndepărtat al curții sunt aliniate vaze verzi de la florărie, pe care ploaia le-a umplut ochi, de unde atârnă și cad flori putrede și negre. Trandafiri maronii putreziți pe tulpinile negre îmbrăcate în mucegai cenușiu. Unul dintre buchete este legat cu o panglică lată de satin negru. Pe covorul îmbâcsit din sufragerie se desenează urma lăsată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cu ochii închiși, am atins-o cu limba acolo. Cu degetele umede i-am răsfrânt marginile moi și roz și am lins-o mai adânc. Valul de aer ieșea din mine și pătrundea înapoi. La fiecare răsuflare, când aerul îmi umplea plămânii, imi afundam gura în trupul său. Pentru prima oară Katrin dormise toată noaptea fără să plângă. Am urcat cu gura până la buricul Ginei. Am urcat până la sânii ei. Cu un deget umed în gura ei, îi mângâi sfârcurile cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
parbriz pe care florile nu l-au acoperit. Lumina dimineții care pătrunde prin stratul de petale e roz. Trandafirie. Peste Helen, Mona și Stridie, care dorm. În josul străzii, un cuplu în vârstă lucrează la răzoarele de flori de lângă casă. Bătrânul umple o stropitoare la cișmea. Bătrâna îngenunchează ca să plivească. Îmi deschid pagerul, care începe să sune imediat. Helen se trezește, tresărind. Nu recunosc numărul de telefon de pe pager. Helen se ridică în capul oaselor, privindu-mă. Se uită la ceasul minuscul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-i ceară iertare doamnei Boyle. Este ceea ce se cheamă o iubire severă. Helen stă cu cartea în mâinile înmănușate și se uită la Mona. Mona nu zice nimic. Fumul motoarelor diesel, țipetele, muzica rock și luminile colorate se chinuie să umple tăcerea. Stelele de pe cerul nopții nu zic nimic. Helen se întoarce spre mine și zice. — N-are rost. Hai să mergem. Scoate cheile mașinii și mi le dă. Eu și Helen ne întoarcem și pornim. Dar, uitându-mă înapoi, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
praf ars de pe toate aceste becuri încinse. Totul este orbitor, totul vibrează, iar noi plutim aici, în golul din centru. Plutim doar în lumină și-n căldură. Helen își șoptește cuvintele tăcute, și eu simt cum o apă caldă îmi umple inima. Cerceii lui Helen și toate bijuteriile ei aruncă lumini de foc. Nu se aude decât clinchetul cristalin din jurul nostru. Ne balansăm din ce în ce mai ușor, iar eu îmi dau drumul, încetișor. Suntem înconjurați de clinchetul unui milion de stele aprinse; pesemne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Tot necrofilie se cheamă. Nash amestecă în crutoane și în sosul roșu și zice: — Să mă omori pe mine ar fi ca și cum te-ai sinucide. Taci din gură, zic. Stai liniștit, zice. N-am spus nimănui nici o vorbă. Nash își umple gura de crutoane și sos roșu. — Ar fi fost o prostie, zice. Vreau să zic, gândește-te și tu - și-și mai îndeasă în gură niște chili. L-ar fi citit imediat, și n-am nevoie de concurență. Imperfectă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
masă, făcând și mai mult fum, și mă uit cum arde. Se declanșează o sirenă, alarma de fum, atât de tare, că nici nu-mi mai pot auzi gândurile. Ca și cum aș gândi vreodată. Ca și cum aș putea gândi vreodată. Sirenele mă umplu. Fratele cel Mare. Îmi ocupă mintea, precum o armată care ocupă un oraș. În timp ce stau și aștept să mă mântuie poliția. Ca să mă întoarcă la Dumnezeu și la umanitate, sirena se tânguie asurzitor. Și eu sunt bucuros. Capitolul 41 Acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
colorate sunt lănțișoare încâlcite și montůri de aur și de platină. Helen zice: — Am încercat să le sparg pe alea mai mari - și tușește în palmă. Pe restul am încercat să le mestec, zice, și tușește până când palma i se umple de sânge și așchii albe. Lângă trusa de cosmetice e o sticlă de sodă caustică, într-o băltoacă verzuie. Dinții-i sunt niște cioturi sparte și însângerate; în gură i se cască niște hăuri. Își lipește fața de geamul cenușiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

circ, la "zidul morții"? Are o motocicletă!... Ha! Mai bine motoretă, să-ți dea impresia că duce un țap între picioare, ținîndu-l de coarne. Hai că ești ridicolă: tu și omul cu motoreta! Pardon! rîde Paula, așezîndu-se într-un genunchi, umplînd paharele, în timp ce capotul îi acoperă doar umerii și brațele. Are o motocicletă japoneză, Honda. Radu tresare: vede pe străzile orașului uneori o motocicletă care atrage atenția tuturor mai ceva ca o mașină americană; îl știe pe proprietar: inginer la Combinatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
lîngă vreo femeie frumoasă. E calm, cu un mare echilibru în vorbă așa și-l amintește din întîlnirile dese cu el în alimentara, la raionul de salamuri. Nu știe ce sfîntu' spun ochi lui, dar vînzătoarele, cînd îl văd, se umplu din senin de zîmbet, servindu-l preferențial. A, feblețea vînzătoarelor de la alimentara; am stat de cîteva ori la coadă după el... Și pe mine mă servește preferențial măcelarul rîde Paula, atentă la pahare. Mîna lui Radu se întinde violent spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
apa fierbe deja, răstoarnă cafea dintr-un borcan de nes fără să mai măsoare, ia din sertar o linguriță cu care mestecă, mai pune ibricul în buza cuptorului cîteva secunde, apoi îl așază pe birou, lîngă două pahare de laborator. Umple un pahar, îl întinde lui Vlad, punîndu-i apoi în față lingurița și un alt borcan de nes, plin cu zahăr. Alo, dom' Muraru? strigă în telefon. Vlădeanu sînt. Vă salut! Vă deranjez ca să vă rog să mi-l împrumutați cîteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
trage de pe cerdac un sac de cînepă și-l pune la picioare, urcă în scaun, face cruce și dă bice cailor: Dii, frumoșilor, că vine iarna! Marie, închide tu poarta că mă grăbesc să prind cursa rapidă. O muzică plăcută umple interiorul cald al mașinii. Șoferul conduce calm, cu o mare stăpînire de sine. Călătorii de pe primele locuri privesc înainte, clipind tot mai des, aproape adormiți. În spatele lor, unii dorm de-a binelea. Cînd și cînd, liniștea e zgîriată de zgomotul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
șofer. Treci urgent pe locul dumitale! îi ordonă scurt șoferul. Fata se ridică și se întoarce la locul ei, uitînd să mai tragă de poala fustei. Tovarășul care nu are loc să vină aici, pe scaun anunță șoferul în microfon, umplînd cu vocea sa difuzoarele mașinii, acoperind ritmul chitarelor de parcă l-ar fi zdrobit. Mulțumesc, stau aici murmură Dorin. Cum doriți conchide șoferul. Valuri de fulgi se lovesc de parbriz, acoperindu-l cu o pînză subțire de apă. Șoferul pornește ștergătoarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
în cursă îi spune țăranul, luîndu-i lopata -, asta-i treabă de palmele mele. Zăpada zboară într-o parte și-n alta, croind cale liberă mașinii. Țăranul urcă din mers, lasă lopata lîngă scaunul liber și se întoarce la locul său, umplînd mașina de frig. Următorul val de zăpadă, mai mare, e tăiat în plină viteză. Fericit de izbîndă, șoferul își revine din încordarea ce l-a cuprins, mîngîie volanul, apoi se preocupă de lumini, să vadă înainte. Valurile se micșorează, pînă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
spre regretul amîndurora; trenul intrase deja în Valea Brândușelor și-au început să se pregătească de coborîre. De atunci, după-amiaza, cînd sună telefonul și ghicește că-i Vlad, i se pare că aparatul cenușiu emană în jur o lumină albă, umplînd încăperea, iar sufletul ei se dilată, deschizîndu-și larg porțile pentru a întîmpina cuvintele frumoase. "Un puști obraznic își scuză întotdeauna plăcerea de-a-l asculta. Nici măcar nu m-a invitat vreodată să ne întîlnim, sau n-a făcut vreo aluzie..." Paula

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
încurcată de-a binelea, clipind mărunt, să alunge amețeala. Nu, Vlad vine răspunsul. Of, Dumnezeule! exclamă Paula nervoasă, lovindu-și palma liberă de coapsă. Domnule, te rog foarte mult, dacă n-ai ce face, găsește-ți alt mod de-a-ți umple timpul! Tocmai voiam să adorm, am fost de gardă și... Vă rog să mă iertați! N-o să vă mai deranjez, îmi pare rău! Sărut mîinile! vine în receptor răspunsul prompt, apoi se aude sunetul scurt, semn că telefonul a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
obișnuiesc să... Hă-hă-hă! Auzi: un Vlădeanu care să nu... rîde sonor Săteanu, cu un gîlgîit plăcut auzului, care aduce în mintea lui Mihai zilele de toamnă ale copilăriei cînd, pe ulițele satului, flăcăii, beți de tulburel, spuneau glume pînă tîrziu, umplînd tăcerea nopții cu un rîs ca acesta. Crezi c-o să-mi placi mai puțin dacă obișnuiești? Ascultă, Mihai, devine el grav tu, ca scriitor, te-ai întrebat care oameni sînt mai periculoși? Cei cu unele vicii, sau cei fără? Întrebarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
a stat; ne-ar fi întrerupt aducerile noastre aminte. Sîrbă... gîndește cu glas tare sorbind din pahar. Știe ea plăcerea unei sîrbe?! Săteanu rotește paharul, ca și cum ar vrea să amestece pe fundul lui gîndurile ce-l frămîntă, soarbe totul, apoi, umplînd golul paharului de cristal cu privirea-i pierdută înăuntru, spre fundul gros, prin care ceștile de pe tavă se văd diforme, murmură încet, cu durere: S-or mai fi făcînd sîrbe la noi?... Cine le-o mai fi conducînd?... Își mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de rasă... Hă-hă-hă!... Să faci și să-i crești tu... adaugă trist. Duce iar paharul la gură, soarbe îndelung, apoi, cu ochii pierduți, murmură: Uneori, aș da dracului totul, s-o iau de la capăt, cu una zdravănă, care să-mi umple casa de copii... Ce, noi, Sătenii nu sîntem de rasă?! Mereu îmi zic să... Dar imediat mă întorc cu gîndul la ea ce păcat că n-am talent la scris! -, mi-o amintesc cum m-a întîmpinat: o mogîldeață în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de sobă, să-și bea paharul în liniște. Cît? șoptește Ovidiu, începînd să toarne într-un pahar. Cît te lasă inima. Dar pe tine cît te lasă? face chelnerul un gest de atingere, pe sub bar, cu stînga, în timp ce cu dreapta umple ochi paharul. Bea-l discret, să nu fii văzută. Cînd termini de șters paharele, vii la bucătărie. Avem și acolo niște vase. Ultimele lemne trosnesc în sobă, de parcă s-ar lua la întrecere cu viscolul de afară, care zgîlțîie în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
conștientă! Afară de fetiță mai am ceva pentru care să-mi pară rău? Dacă Radu ar fi murit atunci, după primul an de căsnicie, ar fi rămas în amintirea mea... În ultima vreme însă... E drept, și eu, încercînd să-mi umplu golul interior cu pasiunea pentru teatru... Nu!... Imposibil! De ce să-mi pară rău pentru Mihai?! Nici nu cred că mi-a făcut curte. A fost mai degrabă politicos, știind că voi juca în piesa lui." Aura încuie compartimentul, răsucind zăvorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
că gîndurile pentru Doina au fost altceva decît vînătoarea de zestre, de condiție socială și materială. O clipă, mi-am zis că, ajungîndu-i soț, nu va mai trebui să muncesc în uzină, că aș putea avea timp pentru a-mi umple golurile de cultură, m-aș putea dedica scrisului. Dar, la urma urmei, asta nu-i o pensionare înainte de vreme? Și-apoi, dacă vine un vîrtej și pică Săteanu... De fapt, literatură pot scrie oriunde; aici, măcar, am norocul că teatrul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ca un stăpîn dezlănțuit. Clipe în șir oamenii privesc aiurea, pierduți. Apoi, încet-încet, își reiau locurile. Un copil scîncește un "papa", mai mult ca să spună ceva, dar cuvîntul este reluat de celălalt, amplificat și transformat într-un plîns nervos, care umple încăperea. De afară, zgomotul viscolului se aude tot mai puternic. Și deodată, ușa se deschide larg, izbită în lături de vînt. Aproape degerat, cu o lumină diabolică în ochi, Dorin face un pas în interior, strigînd: Vin! Vin!! Vin!!! Ușa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Vezi ? se bucură Negrea. Tocmai discutam mai înainte cu directorul; ne cam apucă neliniștea: dacă merge bine premiera de mîine, duminica viitoare facem premieră oficială, cu invitați oficiali de la județ, reviste..., știi mata, ca de obicei; și-atunci, cu ce umplem restul sălii? Cu saci de cartofi răspunde Mihai acru. La un moment dat, e vorba de momentul culminant al spectacolului, actorii vor coborî de pe scenă cu cîte un cuțit în mînă și vor începe să curățe cartofi, simbol al integrării

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
degete de gît, o bagă sub masă, iar cînd se ridică, ține în mîini cutia de carton. Rupe banda de hîrtie, care sigilează capacul și scoate pe rînd, cu calm, toate cele douăsprezece sticle. O desface pe prima, toarnă vodcă umplînd jumătate din paharul Mariei, apoi, de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat pînă acum, vine în fața femeii, oferindu-i paharul, după ce, în prealabil, le ciocnește scurt pe amîndouă: Bine-ai venit, Maria! șoptește cu drag, ridicînd paharul său la nivelul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]