4,259 matches
-
roșie cu marou și verde cromat. Este icoana hramului mănăstirii. Ușa domnească de nord are icoana Sfântului Arhanghel Mihail. Are culoarea roșie cu verde. Urmează icoana Sfântului Ioan Botezătorul, care încheie partea nordică a icoanelor împărătești. Are culoarea marou cu verde. Icoanele împărătești din catapeteasmă Icoanele împărătești din catapeteasmă Sub icoanele împărătești se găsesc în medalion de 37 cm și îmbrăcate în rame aurii cu ornamentate următoarele icoane: în partea sudică banul văduvei, scoaterea Sfântului Petru din închisoare; în partea nordică
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
sudică: Sfinții Apostoli Pavel și Matei, Sfinții Apostoli Luca și Vartolomei, Sfinții Apostoli Simon și Toma; în partea nordică: Sfinții Apostoli Ioan și Petru, Sfinții Apostoli Andrei și Marcu, Sfinții Apostoli Filip și Iacob. Predomină culoarea roșie cu marou și verde și albastru. Icoanele au 115 x 90 cm. Peste acest rând de icoane urmează în centru icoana Maica Domnului Rugătoare care are dimensiunile 90 x 60 cm, cu ramă de lemn și ornamente florale de culoare galben auriu, iar de
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
îi simt povestea încă nespusă, iar pe la garduri apăreau înspre seară capetele trudite ale vecinilor dornici să mai schimbe o vorbă după ziua zbuciumată. Maidanul era invadat de o iarbă grasă, moale și avea mereu o culoare ireală, de un verde electrizant. Noi, copiii, întindeam mâinile în lateral și ne învârteam până cădeam ca din cer, cu aripile strânse ușor pe lângă trupurile noastre mici. Și timpul își vedea liniștit de drum, sfărâmând în dinți noi anotimpuri. Când se topeau zăpezile, un
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
pasional... Și iar privește vinovată spre haina lui bărbată-su din cuier care parcă prinsese viață și o învăluia mustrător... A trecut o zi, au trecut două, au trecut trei... Și... aceeași gospodină, același profil, alt mesaj, scris acum cu verde: -Spune-mi mai multe despre tine... Femeia, supusă, cu gândul la copii, la bărbat și la necazurile care s-ar putea ivi, a început să turuie: că a spălat vasele, că a treminat de trei zile borșul, că a cârpit pantalonii
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
În scurtă vreme, am ajuns. Cotrobăi în lăstăriș după desaga cu cărți. Când am dibuit-o, am aburcat-o în spinare și am luat-o în susul iazului. Pe măsură ce ne apropiam de coada lui, priveliștea devenea tot mai colorată, pornind de la verdele crud, trecând prin galben apoi prin portocaliu și în cele din urmă ajungând la un roșu ca de vișină... Un culcuș pitit sub un arțar, de unde se vedea sclipet de lumină trimis de undele apei iazului, ne-a ademenit îndată
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
pantofi frumoși, care să-mi și vină bine. Cu toate că eram în New York, unde oamenii sunt obișnuiți cu ciudații. Dar în sezonul ăla aveam noroc. Era vară, iar încălțările la modă erau papucii cu botul ascuțit. Ai mei erau de un verde ca lămâia, cu un toc nu prea înalt. Așa că nu conta că erau cu două numere mai mici. Degetele mi se înfigeau în bot, iar călcâiele îmi atârnau pe-afară. Era o tortură să mergi cu ei, dar, desigur, cui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
greșită? Am urmărit traseul cu sufletul la gură. Da, așa era. Așa era. Mergeam către centru, când noi ar fi trebuit să ne îndreptăm spre periferie. Din nou mi-a venit să sar din mașină. Dar toate semafoarele erau pe verde. Și mergeam mult prea repede ca să pot face semn cuiva. Oricum, străzile erau pustii. Irezistibil atrasă de oglinda retrovizoare, am observat că șoferul continua să se holbeze la mine. Mi-am dat seama, cu o stare de calmă resemnare, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
sufrageria casei noastre, însă, în timp, totul crescuse, devenind un eveniment popular în întreg campusul universitar. Anul ăsta, mama se aștepta ca peste două sute de oameni să ne viziteze casa. — Deci, ce crezi? Bucătăria ar arăta mai bine într-un verde de mentă sau un roșu de tomată? m-a chestionat ea. — Mergi pe verde, mamă. și cu ce ai nevoie să te ajut? Să mă ocup de furnizorii de mâncare și de meniu? Sau aș putea să sun la Prairie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
campusul universitar. Anul ăsta, mama se aștepta ca peste două sute de oameni să ne viziteze casa. — Deci, ce crezi? Bucătăria ar arăta mai bine într-un verde de mentă sau un roșu de tomată? m-a chestionat ea. — Mergi pe verde, mamă. și cu ce ai nevoie să te ajut? Să mă ocup de furnizorii de mâncare și de meniu? Sau aș putea să sun la Prairie Lights și să văd dacă nu ne donează niște cărți pentru tombolă? Prairie Lights
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
albăstrie, ca a safirului, mă scăldam de săptămâni întregi. Bea avea parte de ceremonii cu trandafiri și yoga, eu mă alegeam cu radiații de la calculator și cu cocoașe de la atâtea plecăciuni menite să satisfacă toate mofturile șefei mele. Din păcate, verdele mă prindea și mai puțin decât albastrul. Cana cu cafea era aproape goală. M-am îndreptat către bucătărie ca să mi-o umplu la loc. — E grozav! am auzit-o pe Vivian exclamând în sala de conferințe, când am trecut prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
izolat de lumea înconjurătoare și într-un mediu complet artificial, care includea o masă, patru scaune, un sergent anchetator și o lumină fluorescentă care bâzâia slab în tavan. Nu existau nici un fel de ferestre, ci doar niște ziduri de un verde pal și o ușă prin care, din când în când, intrau și ieșeau oameni și prin care chiar și Wilt ieși de două ori, în compania unui gardian, ca să se ușureze. La miezul nopții inspectorul Flint plecase să se culce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
mai expresie și asta! îi amintea de anul I Carne. I Carne? întâi Carne? Momentul de inspirație venise. Wilt se ridică și trase apa. întâi Carne avea să-i țină ocupați multă-multă vreme. Tânărul reveni în încăperea vopsită într-un verde pal, în care bâzâia neonul. Flint îl aștepta. Acu’ ai de gând să vorbești? întrebă el. Wilt clătină din cap. Mărturisirea asta trebuia să-i fie smulsă cu forța dacă voia să fie una absolut convingătoare. Va trebui să ezite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
este vizibil, viu... când oare când s-a schimbat totul. Livrata acum nopții, singurul refugiu. Timpul și geografia nopții mi-au înlocuit zilele. Acum, în plină orbire toridă, fața mea nici n-ar putea fi recunoscută. Stopul schimbase roșul în verde. Coloana de copii porni, sfios. Zâmbete mici, mânuțe strânse una în alta. O educatoarea îndesată dădu semnalul pentru cântec. Un susur lungit, subțire, pic pic, moale, obosit, anesteziat. Convoi de umbre. Clătinate, somnolente. Irina închise iar ochii, strânse cu violență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
bodogănea pribeagul, pe pragul ultimei trepte, înainte de a ieși în stradă, în realitate. „Irina, auzi! Irina of Hymenland!“ scanda, înviorat de răcoarea dimineții ireale. „Balerină, auzi! Balerina Mata Hari“, repeta, să se încălzească, pietonul. Peste o oră, scara vopsită în verde și blocul acela de locuințe și aleea de brazi, și numele Francisca Pop n-ar mai putea fi regăsite, era convins. Spulberate, fără urmă, în nebuloasa viesparului care își va relua, conștiincios, blestemul diurn și static. Spulberat el însuși, grăbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în trecere, să te felicit. Nici nu știu ce-ar trebui să-ți urez. — Poate că știți. Știți destule... prea multe. Dar nici ceea ce știți nu v-ar ajuta. Urați-mi să trăiesc într-o epocă neinteresantă... Irina îl privește. Verdele tulbure al privirii ei îl intimidează, vocea ei răgușită și arsă îl intimidează. — Poetul acela oriental, doar știți... se ruga zilnic pentru asta. Să-l ferească cel de sus de o epocă interesantă . Câtă dreptate avea, câtă dreptate... — Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se pune un nod În stomac. Dacă mă sună de la birou, am să mă fac pur și simplu că nu l-am auzit. Dar nu e de la birou. Pe ecranul minuscul pâlpâie numărul nostru de acasă. — Bună, zic, apăsând pe verde. Hei ! aud vocea lui Lissy. Eu sunt ! Ia zi, cum a fost ? Lissy e colega mea de apartament și cea mai veche prietenă. Are păr des și negru ca abanosul și un IQ de vreo 600 și e cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
greu, că te aplatizezi de cum sari pârleazul și începi să faci primii pași pe el. Băiatul lui Sevgin dezgroapă de-aici pepeni cât tot trunchiul lui, ba chiar mai mari, fiindcă atunci când îi ia în brațe, nu mai vede decât verdele întunecat al lubeniței și cerul de deasupra. Sunt pepeni ca-n Texas, domnu’ Tudor, ce n-ai mai văzut, se entuziasmează prostește Țârțâc (am bănuiala vagă că el se referă la pepenii fabuloși din Arkansas, care nu i-au scăpat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
deschid ușa larg și zic veselă: — Tarquin! — Becky! face el, holbându‑se la mine de parcă aș fi comoara pierdută a lui Tutankamon. O, Doamne, e la fel de slăbănog și de ciudat ca întotdeauna, cu un pulover tricotat de mână, de un verde dubios, îndesat sub o vestă de tweed și un ceas uriaș cu lanț, care i se bălăngăne din buzunarul vestei. Îmi pare rău s‑o spun, dar ar cam fi cazul ca al cincisprezecelea cel mai bogat om al Marii Britanii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cântă inima. Muntele. Îmi bicuiesc calul care deja gonește și nu descalec Când privesc înapoi, cu mirare, Cerul e la trei picioare depărtare. Muntele. Marea se prăvălește și fluviul fierbe Cai nenumărați galopează, Ca nebuni, în luptă. Muntele. Crestele înțeapă verdele cer, tăioase. Cerul se prăbușește Sub nori, oamenii mei au ajuns acasă. Ea citește poemul la nesfârșit. În următoarele cîteva zile, garda îi va aduce și altele. Mao copiază poeziile în cerneală, în eleganta caligrafie a ideogramelor chinezești, aranjate ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
moda revoluționară, care înseamnă să nu respecți nici o modă. Port o uniformă decolorată gri și o curea. Când ies, toată lumea se întoarce spre mine și, deodată, bărbații încep să vorbească despre cer. Culoarea lui. Un pepene cu un strat de verde la exterior, galben la mijloc și roșu rozaliu în mijloc. E o tăcere bruscă. Mao încearcă să-și ascundă imensa bucurie. Îi zice miresei: Alune! Mireasa începe să-i servească pe oaspeți cu un coș de alune. Musafirii îl roagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Ching. Este un dar atent din partea soțului meu. Nu mai sunt Lan Ping - Măr Albastru. Noile caractere au linii drepte, ca o barcă plutind în vânt - Jiang e Râu, iar Ching e Verde. Jiang Ching e rezumatul unei zicători tradiționale: Verdele vine din albastru, dar e mai bogat decât albastrul. M-am despărțit de vechiul meu rol. Ies din albastru și intru în mai bogata culoare verde. Sunt un fluture ieșit din cocon, primăvara îmi aparține. Numele meu devine parte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
cum ard și se risipesc în cenușă. Îmi dau seama că dacă nu-mi pot trăi viața îngrijindu-mi viile la soare, trebuie să învăț să am încredere în instinctele mele. În sensul acesta, eu sunt numele meu. Jiang Ching. Verdele vine din albastru, dar e mai bogat decât albastrul. * Chun-qiao se dovedește a fi o alegere bună. Are o percepție clară a ceea ce sunt eu. Mă tratează ca pe egalul lui Mao. Cu aceeași considerație, el luptă pentru ideile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
va mai lăsa mai mult de zece ani de trăit. Dar sunt dornic să mă lipsesc de acești zece ani, pentru a face dreptate acestei țări. * 5 octombrie 1976, dis-de-dimineață. Bate un vânt puternic, împrăștiind frunzele în aer. Peste noapte, verdele grădinii imperiale se transformă în galben. Trunchiurile dezgolite ale copacilor se înalță spre cer ca niște țepi. În Sala Portului Pescarilor, Doamna Mao Jiang Ching găzduiește o petrecere de adio. Lămpile din bronz în formă de torță luminează puternic sala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
hainele?! Promiteți-mi cè beți un ceai cald când ajungeți acasè și luați o aspirinè, Ea îmi cere sè am grijè, take care, mi-a spus și Angel, I will, da, vè promit! Ce aveți în cutiuța aceea portocalie cu verde, tot nu mè pot eu abține sè întreb și ea, întorcându-se înspre rafturi, Care cutiuțè?! Aceea de pe al doilea raft de sus, nu, nu acolo, măi la dreapta! Aici?! Da! Ia cutiuța frumos coloratè în mânè, se uitè când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
în mânè, se uitè când la ea când la mine, amuzatè, sunt destul de înalt ca s-o privesc peste vitrină de sticlè care ne desparte, E, și ea explicându-mi cu multè rèbdare ce se aflè în cutiuța portocaliu cu verde, firește cè nu înțeleg nimic, nu e limba mea, limba mea e limba în care mè înțeleg cu cineva, cu Angel, de pildè, De ce vè intereseazè? Așa, de dragul culorilor! strènutul nu l-am mai putut opri ratând impresia pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]