4,373 matches
-
e, concurs de cai! erau două fete a lu' Mopîrțanca și Ilie nu le-a cunoscut, știi, Ilie tot între ele, nu mai voia să vie, ele sînt surori! dar cu abilitatea vorbirea cum rămîne? abilitatea blesteme, să-i iasă viermele pe nas, băi fetițo, să-i iasă pe ochi, așa! femeie deasupra agonia morții Rădăuți embriologie urbană cu sindrom transportul, cf. călătoria XV, alee casele aliniate, revărsări pietonale, sora lui, aceea o fost! o murit aceea, tumoară la cap, da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
Că ai... Jur că am... Strînsoarea de ceafă dispare și Macias belește ochii cît cepele. Cum, mă, vrei să spui că tu, acum vii de la Nélida și tocmai ai... Da, jur. Pentru prima dată, eu știi, n-am mai... Mînca-te-ar viermii de prostănac! Cum, mă, fata aia s-a dat la un năpîrstoc ca tine?! S-a dat, jur! Ia spune, mă, cum s-a întîmplat? Era singură și eu stăteam pe patul ei. M-a tras peste ea, zău. Tremuram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de audze cu urechile. S-agiungându la Suceavă, la un sat...au poftit puțintel lapte să mănânce. Iar femeia gazda i-au răspunsu că <<n-avem lapte să-ți dăm, c-au mâncat Duca-Vodă vacili din țară de-l va mânca viermii iadului cei neadormiți>>. Că nu știe femeia acie că este singur Duca-Vodă. Iar Duca-Vodă dacă au audzit că este așe, îndat-au început a suspina și a plânge cu amar.” - Imi amintesc, mărite Spirit, că această întâmplare am citit-o în
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
răul ești tu, așadar că ești rău, bătălia e pierdută. III. Rezultă că viciul e efectul unui exces de ospitalitate. Devii gazdă pentru tot soiul de musafiri nepoftiți, te umpli de ei, așa cum te umpli de purici, ploșnițe, căpușe și viermi. A fi pătimitor e a fi „primitor“, a te lăsa invadat, ocupat, locuit de ceva care îți este străin. S-ar zice că, în materie de vicii, omul generic e ca românul strămoșesc: practică o „tradițională“ ospitalitate. Lucrul nu e
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
este deci ca În gruparea lor să folosesc pentru rubrică nivelul de „carte“. În plus, mai mult decât În „Pro Natura“, aici s’a manifestat - firesc, nu era vorba de o rubrică, ci de șapte, tot atâtea „expuneri“ ale mele - „viermele disoluției“ - puteți s’o luați și În sens marxist, e totuși cu dreptate aici - În timp ce eu eram obligat să pregătesc un nou episod, În avans, chiar Înaintea difuzării precedentului; ca urmare, trebuie să folosesc nivelul de „capitol“ pentru două secțiuni
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
o plantă textilă - iar Victor Hugo a fost darnic În elogii cu ea -, textilă ca și rubedeniile ei de pe aiurea, ca Boehmeria nivea - ramia - și Urtica cannabina - iarăși aluzie la cânepă! - sau ca dudul, e drept, cot la cot cu viermele de mătase. Dar să ne Întoarcem la nuntă. Ca și noi, când odată cu maturitatea sexuală ne alegem cu o barbă ori cu sâni, și urzica se schimbă. O fi o reacție hormonală, ca la noi? Desigur! Și plantele au hormoni
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
suflet În adevăratul sens al cuvântului. Inima apare relativ devreme, curând după atingerea stadiului pluricelularității. Chiar „amărâta“ de râmă o are. Ah! M’a luat gura pe dinainte. E vorba doar de vreo 5 vase anume care, ca toate de la viermii de mai Înainte, pulsează, doar că mult mai intens, propulsând sângele; iar mai târziu, prin zisele brahiopode, un fel de scoici primitive, va apărea o inimă oarecum adevărată, o veziculă pulsatilă. Dar asta mă Împinge iarăși Îndărăt, ca să constat că
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
tot un factor limitativ, menit a păstra societatea Într’un stadiu inferior, cu o productivitate, implicit un impact, pe potrivă, adică nesemnificativ? Sunt obligat să-ți dau dreptate. Dar vezi tu, Moti, omul e inventiv. Și vrea progres, inventând un „vierme“. Care se cheamă creștinism. În loc de acele vechi Saturnalii, sărbătorim, tot În aceeași zi, nașterea mântuitorului. Iar circul, cu gladiatorii lui cu tot, devine hipodrom. Că de aici au răbufnit răscoale, precum Nika, În loc de destindere, nu e decât o altă manifestare
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
se cheamă creștinism. În loc de acele vechi Saturnalii, sărbătorim, tot În aceeași zi, nașterea mântuitorului. Iar circul, cu gladiatorii lui cu tot, devine hipodrom. Că de aici au răbufnit răscoale, precum Nika, În loc de destindere, nu e decât o altă manifestare a „viermelui“. Miau! Cu toții, stăpâni și sclavi, ați devenit robii lui dumnezeu. Și, pentru prima dată dar, te asigur, ultima, sunt de acord cu tine. De altfel, trebuie să recunoști că ai Învățat multe, inclusiv asta, tot de la mine... Cu toții robi, implicit
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
slana, nu urzicile... Se poate și aici un compromis: postul scurt dar des, acela de miercurea și vinerea... Și, totuși, voi sunteți omnivori, nu ierbivori. De altfel, ierbivor pur nici nu există: chiar și iepurele Înghite, odată cu morcovul, și un vierme... Te iert, Cristi, doar pentru că mi-a trecut prin cap ceva: poate că omul are nevoie de un sacrificiu de sine, de o autoflagelare, dar numai ca formă de limitare a acelei dezvoltări explozive a unei specii cam prea Încrezătoare
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
acord cu starea societății, deci cu șanse de supraviețuire, dar se manifesta În alt plan, ca o structură suprastatală În care vechile state Îi deveniseră provincii, se manifesta deci ca negentropie. Dar progresul astfel Întrupat era ros În continuare de viermele entropiei. Dintr’un imperiu a ajuns două, pentru ca feudalismul să cunoască trei: bizantin, carolingian, german, bașca Arabia, Între aceleași granițe. Apoi, odată cu epoca modernă, Europa s’a fragmentat În state care, chiar de nu se chemau toate imperii - visând la
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
hu-hu-hu..., care vă cobește moartea. À propos: biata cucuvaie doar simte - al 6-lea simț! - că sub acel acoperiș cineva-și dă duhul și-și cheamă suratele la ospăț, fără să știe - proasta de ea - și că acela e menit viermilor țintirimului... Dar ea nu e gustoasă pentru mine. În schimb, vrabia... Săraca de ea „suferă“ de „orbul găinilor“. Iar cum cade seara, zboară repede la culcare. Și face gălăgie, Încercând - sonor - coordonarea Întregului stol... Știți că aud foarte bine, și
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
a acestei atmosfere emoționale și a lumii create, care coboară adânc în ea; în crearea unei structuri cu sens (s.n.), a unei construcții în care elementele structurale sunt sensul emoțional al lucrurilor și nu lucrurile înseși 16. Poetul este asemenea viermelui de mătase: el își creează propria viață și atmosferă alta decât cea a prea comunei realități înconjurătoare contribuind cu mijloace proprii la înțelegerea celei din urmă. Trăirea obișnuită este ca o zbatere veșnică a valurilor mării, învălmășindu-se continuu în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
fiind că se discută despre... rebuturi!). Dumitru Popescu, Vasile Nicolescu, Gabriela Negreanu, Dulea et comp. Și o concluzie amară: Nu poți cere normalitate în jur, când ție nu-ți mai ceri nimic. Să ajungi a răspunde doar la agresiuni, ca un vierme? Și nici măcar la toate, înghițind și ascunzând tot ce nu bate la ochi? Dar unde e sabia cu care se va tăia nodul gordian al Abuliei?" Nodul s-a tăiat, dar s-au ivit alte "noduri și semne", al căror
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
mulți, de izbândit, mai puțini cum ar putea afla acel cineva dacă are sau nu talent? Cine i-ar putea spune atât de exact și de convingător, încât el să știe ce-are de făcut? Să nu-l mai roadă viermele îndoielii? Și nimic să nu-l poată opri din ceea ce face? Criticii se pronunță prea diferit și contradictoriu, nimeni nu poate pretinde că el spune întreg adevărul... Hm!... Vra-să-zică, asta-i, bre! Ia te uită ce-l frământă pe băiatul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
înfățișa, în mijloc, un Timur Lenk caricatural, scheletic și epileptic, cu coasa în spate, cu toate defectele fizice și psihice mult îngroșate umărul stâng la același nivel cu smocul de păr din moalele capului, cicatricea din obrazul stâng mișunând de viermi, pomeții feții ca ai unui urangutan african, nasul cât o patlagică sfrijită și găurită, ochii plini de ură, ca ai lui Lucifer, iar lângă acest chip al morții cu coasa erau conturate provinciile vastului său imperiu, cu mormane de cranii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
că am fost omorât mișelește cu cuțitul pe la spate. O grămadă de gunoi, asta-i tot ce ar mai rămâne din mine. Până să adorm, În trenul de Timișoara, m-am tot rugat să las În urmă moartea asta de vierme sau șobolan, de lighioană iubitoare de Întuneric și sortită Întunericului. Aproape că scăpasem, nu mai aveam mult. Întunericul din compartiment devenea un vis cu Ortansa și cu Dacia roșie a lui Viorel pe care o conduceam nebunește printr-o viață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
orbite, gata să lovească până la ultima suflare În spectrul lui moș Victor Încolțindu-l cu rânjetul de curvă nătângă a lui văru’ Laur. - Și dacă se-nchid granițele, băieți, nu mai scapă nimeni din cotineață. Aicea putrezim cu toții, ne papă viermii de vii. Mă uitam la el la fel de siderat ca Andrei și socoteam că tot e bine că a catadicsit În sfârșit să se așeze și și-a aprins o țigară și uite-l turnându-și În pahar dintr-o jumătate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Altminteri, zvonul războiului de afară abia de ne-a făcut să tresărim. Știam bine că războiul e-n toi, și nu de azi, de ieri. Doar În mijlocul acestui război văzusem lumina zilei. Și tocmai ca să n-o sfârșesc precum un vierme și-un șobolan sub dărâmăturile lui, nu trebuia să-l scap din ochi pe Hansi. Amuțiseră parcă. Ecoul tot mai Îndepărtat al Împușcăturilor de afară l-a făcut să se ridice cu oarecare Întârziere. Trei secunde am avut timp să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
am luat-o spre casă șchiopătând. Numai de nu m-ar prinde ziua pe drum ca să mă vadă ăștia care omoară poporul. Toată viața m-am ascuns de ei prin demisoluri și țarcuri și grajduri, ca un șobolan și un vierme, transformându-mă pe nesimțite Într-o lighioană iubitoare de Întuneric. Întunericul m-a salvat mereu și mă va salva și de astă dată. Cerul Îmi arată că mai sunt trei ceasuri până să se lumineze și deja am ajuns. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ca mine, cu niște sâni cât pumnul și picioare pornindu-i de undeva de la subțiori. Rotunjimile conturate vag abia de-i confirmă sexul pe care de altfel nici nu-l văd, cu ochii pe propriu-mi sex chircit ca un vierme speriat de lumină și ascunzându-se-n sine. De amar de vreme nu mă mai simt În stare s-o proptesc cu mâinile pe pereți, ca să-mi Înfig colții În ceafa ei de bestie. Nu mai am chef și nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
potrivită în care să mă sfâșie. E formidabil cât de mult mă emoționează participarea la zdrobitul strugurilor. Mă amestec și eu desculț printre femeile semi-nude care intră în teasc cu tălpile goale și țopăi mimând același dans euforic de bacantă. Viermi la pândă Când e prea cald, observ îngrozit cum fojgăie viermii în mormanul de pești morți aruncați pe țărm. Când voi muri mă vor năpădi și pe mine. Putrezirea cărnii e firească, mă învață cu blândețe Aia. Știu că Pământul-Mumă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
mă emoționează participarea la zdrobitul strugurilor. Mă amestec și eu desculț printre femeile semi-nude care intră în teasc cu tălpile goale și țopăi mimând același dans euforic de bacantă. Viermi la pândă Când e prea cald, observ îngrozit cum fojgăie viermii în mormanul de pești morți aruncați pe țărm. Când voi muri mă vor năpădi și pe mine. Putrezirea cărnii e firească, mă învață cu blândețe Aia. Știu că Pământul-Mumă îmi va încredința trupul viermilor care nu mă vor cruța: să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
prea cald, observ îngrozit cum fojgăie viermii în mormanul de pești morți aruncați pe țărm. Când voi muri mă vor năpădi și pe mine. Putrezirea cărnii e firească, mă învață cu blândețe Aia. Știu că Pământul-Mumă îmi va încredința trupul viermilor care nu mă vor cruța: să purifice materia degradată e chiar datoria lor. Și totuși nu sunt deloc liniștit. Oricât mă străduiesc, nu pot să-mi stăpânesc frisoanele de scârbă teribilă. Mă traumatizează ideea că acești prădători nesătui stau permanent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
somn mie; știința mea este utilă oricărei alte persoane, în afară de mine. Acel trup drag pe care eu l-am salvat, acum îl îmbrățișează o rivală; ea este cea care se bucură de rezultatele muncii mele.” Medeea este scurmată adânc de viermele geloziei, la gândul că „rivala” sa culege mângâierile bărbatului pe care ea-l iubește în continuare, fără să se poată abține, indiferent de cât de mult rău i-a făcut acesta. De fapt, dragostea oarbă sporește prin gelozie. Când un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]