4,713 matches
-
aproape sperând să nu găsească nimic demn de văzut, ca să se poată întoarce mai repede la programul lui. Bună ziua, profesore. Ce plăcere să te revăd. Era proprietarul, Afif Aweida, ieșind din spatele tejghelei bijutierului, care se afla în partea opusă, o vitrină de sticlă în care se găsea o colecție de inele și brățări așezate pe perne de catifea. Îi întinse mâna. — Ce memorie impresionantă ai, Afif. Mă bucur să te văd. —Cu ce îți pot fi de folos? — Eram doar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
se găsea o colecție de inele și brățări așezate pe perne de catifea. Îi întinse mâna. — Ce memorie impresionantă ai, Afif. Mă bucur să te văd. —Cu ce îți pot fi de folos? — Eram doar în trecere. Mă uitam prin vitrine. Afif îi făcu semn lui Guttman să-l urmeze prin magazin și să urce câteva trepte până în biroul lui privat. Israelianul se uită în jur, atenția fiindu-i atrasă de calculatorul mare, voluminos, așezat alături de imprimantă și de stratul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
-l văzu arătând spre ea. După o clipă, dintr-o cameră dosnică, un bărbat de vârstă mijlocie, îmbrăcat într-un pulover cu guler în formă de V și cu ochelari cu rame închise la culoare își făcu apariția în spatele unei vitrine pline cu bijuterii de aur și de argint. Lui Maggie i se păru că îl recunoaște. Văzuse mulți bărbați ca el în Africa, bine îmbrăcați, de vârstă mijlocie, încercând să păstreze sau să sugereze standardele vestice, ca și cum ar fi sfidat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
strigă polițistul. — Așa-ți trebuie, strigă Ignatius, observând că în jurul lor cumpărătorii curioși începuseră să se adune în cerc. Doamna Reilly se afla în magazinul D.H. Holmes la raionul de patiserie, unde se lipise cu pieptul ei matern de o vitrină în care erau expuse pricomigdale. Cu unul dintre degetele deformate de toți anii în care frecase izmenele gigantice, îngălbenite, ale fiului ei, bătu în geamul vitrinei ca să atragă atenția vânzătoarei. — Ei, don’șoară Inez, o chemă doamna Reilly cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Holmes la raionul de patiserie, unde se lipise cu pieptul ei matern de o vitrină în care erau expuse pricomigdale. Cu unul dintre degetele deformate de toți anii în care frecase izmenele gigantice, îngălbenite, ale fiului ei, bătu în geamul vitrinei ca să atragă atenția vânzătoarei. — Ei, don’șoară Inez, o chemă doamna Reilly cu un accent pe care la sud de New Jersey nu-l întâlnești decât în New Orleans, acest Hoboken de lângă Golful Mexic. Uită-te-ncoa’, fetițo. — Hei, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
un autobuz ce mergea spre Desire și începu sa cântărească situația, în timp ce autobuzul trecea spre Bourbon Street, chiar prin fața barului Bucuria Nopții. Lana Lee era afară pe trotuar, dând cioroiului niște instrucțiuni în legătură cu un afiș pe care îl punea în vitrina din fața barului. Cioroiul aruncă o țigară care ar fi aprins părul domnișoarei Lee dacă țintașul nu ar fi fost atât de îndemânatic. Dar chiștocul zbură cam la doi centimetri peste capul domnișoarei Lee. Cioroii ăștia prea începuseră să o facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ajuns să afle despre ea. Va începe prin a discuta despre Boetius. Va fi impresionată. Ignatius găsi adresa și spuse: „O, Doamne! Biata femeie a căzut în mâinile unor netrebnici.“ Cercetă fațada barului și se duse la afișul pus în vitrină. Citi: ROBERTA E. LEE prezintă Harlett O’Hara Frumoasa din Virginia (și favoritul ei!) Cine era Harlett O’Hara? Ba chiar mai important, ce fel de favorit avea? Ignatius era intrigat. De frică să nu atragă mânia nazistei de proprietărese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
să sfârșească prin a plăti un preț cu mult mai mic decât cel inițial pentru niște lucruri pe care nici măcar nu-i trecuse prin cap să le cumpere. Însă a trecut prin fața câtorva buticuri și a aruncat o privire prin vitrine. Asta era. Zeliha zăbovea În fața unui stand Înțesat de borcane, ulcele și sticluțe pline cu mirodenii de toate felurile și culorile. Își amintea că una din cele trei surori ale ei, nu mai ținea minte care, o rugase de dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
plajă În acel moment, dorindu-și cu disperare să fugă chiar În momentul acela. Totuși, când au ajuns În fața librăriei City Lights, nu s-a putut abține să nu se Învioreze dintr-odată, cuprinsă de interes, fiindcă a zărit În vitrină una din cărțile ei preferate: O Criptă pentru Boris Davidovich. — Ai citit cartea asta? E grozavă! i-au ieșit fără să vrea cuvintele din gură și, auzind un „nu“ hotărât, a Început să relateze prima povestire din carte, iar apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cu care vorbesc după oră, fotograful a cărui expoziție mă duc s-o văd sau vânzătorul ăsta ambulant... Nu se știe niciodată. Obiectul atenției lor era un bărbat musculos, Între patruzeci și cincizeci de ani, cu o mustață subțire. În vitrina din fața lui se aflau zeci de borcane imense cu murături de toate mărimile pe care el, cu ajutorul unui storcător automat le transforma În suc proaspăt de murături. Observându-le pe cele două tinere care se uitau la el, bărbatul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
făcut brusc apariția În cafenea și a fost condus la masa de vizavi de Asya și Armanoush. De Îndată ce s-au așezat au Început să-și bată joc de toți și de toate. Au râs de scaunele de plastic vișinii, de vitrinele de sticlă ce afișau o selecție modestă de răcoritoare, de greșelile de traducere În engleză a felurilor din meniu și de tricourile cu ÎMI PLACE ISTANBULUL pe care le purtau chelnerii. Asya și Armanoush și-au Împins scaunele mai În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a Întrebat Asya. În loc să răspundă, mătușa Banu s-a Îndreptat spre bucătărie. În următoarele două ore a rearanjat borcanele de cereale aliniate pe rafturi, a spălat podelele, a copt prăjiturele cu stafide și nuci, a spălat fructele de plastic de pe vitrină și a frecat cu Îndârjire o pată Întărită de muștar din colțul plitei. Când s-a Întors În cele din urmă În living, le-a găsit pe cele două fele stând Încă la masă, bătându-și joc de fiecare scenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
frânghie Întinsă de la un umăr la altul. O astfel de miniatură tradițională tatuată pe spatele unei femei moderne era surprinzătoare. Dedesubt era o frază În engleză: UN TATUAJ E UN MESAJ TRIMIS DE DINCOLO DE TIMP! Peste tot prin magazin erau vitrine În care erau expuse sute de modele de tatuaje și de bijuterii pentru piercing. Modelele de tatuaje erau reunite sub câteva titluri: „Trandafiri & Spini“, „Inimi Însângerate“, „Inimi Înjunghiate“, „Drumul Șamanului“, „Creaturi Păroase Înspăimântătoare“, „Dragoni Fără Păr dar la Fel de Înspăimântători“, „Motive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Nu Întrebăm niciodată de ce. Ăsta e un lucru pe care l-am Învățat foarte devreme În viață. Dacă Îi judeci, oamenii or să se-apuce să facă oricum chestia aia. Chiar În momentul ăla adolescentul și-a mutat privirea de la vitrine la mătușa Zeliha și a Întrebat: — Puteți face coada dragonului ăstuia mai lungă, astfel Încât să-mi acopere Întregul braț? Vreau să se Întindă de la cot până la Încheietură - știți, ca și cum mi s-ar târî pe braț. Totuși, Înainte ca mătușa Zeliha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Femeie, ți-ai ieșit din minți? În religia noastră nu există așa ceva! i-a trântit-o Îmbălsămătorul, sperând ca asta s-o oprească să spună ce avea de gând să spună În continuare. Noi, musulmanii, nu ne expunem morții În vitrină. Chipul i s-a Înăsprit vizibil când a adăugat: — Dacă vecinii voștri vor să-l vadă, atunci vor trebui să vină la piatra lui de mormânt din cimitir. În timp ce mătușa Feride s-a oprit să mediteze la sugestia aia, mătușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Astfel că datorită lui Ernest Hemingway și unei pleiade de romancieri care nu aveau În comun decît faptul că avuseseră parte de un articol scris de Franz Weyergraf, Întreaga familie putuse să plece În vacanță În vara aceea. Zărind În vitrina unui anticar din Aix-en-Provence două sfeșnice din bronz, Franz Îi spusese fiului său: „O să le cumpărăm! Fac o nebunie, dar nu-I nimic. Să zicem că ni le oferă Hemingway“. La Întoarcere, François Îl rugase pe tatăl lui să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
prost Îngrijite.» Îți cer, doctore, să fii mai eficace cu mine decît a fost Freud cu el Însuși“. Agorafobia mă Împiedica să-mi exercit unele talente: să privesc femeile pe stradă - specialitatea mea -, să visez În fața a tot felul de vitrine, simțindu-mă pur și simplu fericit că merg. Să cobor ca să cumpăr ziarul devenise o problemă. Pentru țigări, treacă-meargă, cumpăram mai multe cartușe odată. Traversarea intersecției de la Odéon a devenit ceva la fel de periculos ca debarcarea pentru primul soldat silit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
inocent roman al lui Joyce Cary?“. Un tip oarecare a ieșit de sub tipar, așa cum fusese prevăzut, În septembrie. Mi-am stabilit serviciul de presă Într-o bibliotecă semănînd cu sacristiile pe care le cunoscusem cînd eram ministrant la biserică. În vitrine, În loc să fie așezate anafornițe și vase de Împărtășanie, fusese pus un exemplar din fiecare dintre cărțile publicate de cincizeci de ani Încoace de către editorul lui Gide și Claudel. Stăteam la una din mesele la care, Înaintea mea, alți romancieri Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
-te la François, uită-te la cartea asta...“. Am renunțat să-i telefonez. Nu venisem pînă În nord-vestul Saharei spaniole ca să mă cert cu el la telefon. La un anticar din Las Palmas, am pus să-mi scoată dintr-o vitrină un stilou de aur pe care doream să-l filmez și pe care pînă la urmă l-am și cumpărat. După spusele negustorului, era o piesă unică: fusese comandat În Germania prin anii douăzeci de unul din episcopii arhipelagului Canarelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
cine să mai înțeleagă aceste schimbări, aceste adevăruri dintotdeauna?... Tineretul din ziua de azi... să-i vezi cum umblă pe stradă... cum se îmbracă și cum se comportă... chiar și fetele... ies pe stradă cu buricul gol și înzorzonate ca vitrinele... nu mai au pic de bun simț... iar băieții, niște golani, niște derbedei... să nu cumva să le ieși în cale... Chiar așa o fi, în ziua de azi?... Așa o fi... Tinerii nu mai au respect... E chiar mai
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
a fost anunțată pe loc de clinchetul nervos al clopoțelui din ușă. Din întunericul prăvăliei veneau mirosuri grele de naftalină și de copruri nespălate. Înșirate, raft după raft, se aflau acolo mulțime de obiecte, deopotrivă valoroase, precum bijuteriile încuiate în spatele vitrinelor, sau de nimic, asemeni oalelor ciobite și sparte. După ce reuși să evite instrumentele muzicale și armele care atârnau din tavan, Porfiri se pierdu printre vrafuri și vrafuri de haine de mâna a doua, de la blănuri de lux la costume roase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
lor continuă pe alt ton, cu o cadență de tras de pușcă, iar asta îl trezi pe Virginski din reveriile sale și îl făcu conștient de schimbare semnificativă a chefului lor. Uitându-se în jur, văzu pălării atârnate într-o vitrină prost luminată și îi auzi pe ofițeri discutând despre bani. Virginski nu mai avea nicio îndoială. Acesta era locul. și, drept confirmare, acolo se afla și scara de fier forjat de pe margine. Negocierile financiare se încinseră și îi adunară pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
lumii, iar prezența mediatoare a clădirilor imense îi făcea bine, la fel cum îi făcea și crucea de lemn din jurul gâtului pe care o simțea pe piept. Cu toate că era o dimineață târzie, perspectiva sumbră a iernii nordice atârna peste oraș. Vitrinele prăvăliilor străluceau, iar luminile trăsurilor licăreau în aerul umed. Cum pe alocuri mulțimea se îmbulzea pe trotuar, Porfiri se simțea împins înainte și trebuia să își potrivească pașii cu al celor din jur, fapt care îi făcea pe trecătorii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
gândească la o plăcintă cu carne de cinci copeici ca la un banchet și care îexonera de orice gest dezonorant. Îi mai rămânea doar un lucru de făcut. Atras de sferele strălucitoare de culoare, Virginski se apropie de luminile din vitrina farmaciei lui Friedlander și constată cu uimire că acestea erau sticle simple umplute cu lichid colorat și luminate din spate. Inconștient, își întoarse înspre intrarea în care îl văzuse pe vagabond și fu uimit să vadă că aceasta era pustie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
aici, cu mult timp în urmă. De fapt, ultima sa vizită la magazinul de pălării nemțești de pe Strada Morskaia a avut loc imediat după sosirea sa în St Petersburg. În acelel zile, straiele sale erau la fel de scumpe precum pălăriile din vitrină. Atunci, i se păruse cel mai firesc lucru din lume să-și țină capul drept în timp ce asistentul pălărierului îi măsura circumferința capului. Apoi inpsectă colecția magazinului ca și cum deja îi aparținea lui și nu se temu să se privească în ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]