5,438 matches
-
Valeriile din Sâncrai, viața parastaso-centrică, hainele negre răsspălate, lampa cu gaz, o viață în care femeile încep să moară ca femei de la 50 de ani. Le moare mintea, sufletul, sensibilitatea. Devin bocitoare sterpe sau chivuțe de bloc, cu picioarele umflate. Zac în azile, uitate de lume, molfăind un chec vechi, dat de pomană la un colț de cimitir. Am fugit pe scări, până unde s-a înfundat drumul. Am nimerit în spălătorie. Mirosea a șampon de mere verzi și cearșafurile țipau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
săraci. Copiii bătrâni ai anilor ’70, copiii noi ai Copenhagăi, care voiau să fugă de lume, drept în mijlocul capitalei. Nu aveau curent electric, ulițele erau nepavate, creșteau animale și legume, reparau sobe de teracotă, godine, uși și clanțe vechi. Și zăceau, frate, zăceau la câte o masă de lemn negeluit, cu marijuana în bot, sau măcar cu o rachie făcută la alambicul locului. Din maguri vechi, Joplins ne spunea iarăși că all is loliness. Hendrix se încrunta pe tricouri și insigne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
bătrâni ai anilor ’70, copiii noi ai Copenhagăi, care voiau să fugă de lume, drept în mijlocul capitalei. Nu aveau curent electric, ulițele erau nepavate, creșteau animale și legume, reparau sobe de teracotă, godine, uși și clanțe vechi. Și zăceau, frate, zăceau la câte o masă de lemn negeluit, cu marijuana în bot, sau măcar cu o rachie făcută la alambicul locului. Din maguri vechi, Joplins ne spunea iarăși că all is loliness. Hendrix se încrunta pe tricouri și insigne, Woodstock reînvia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
lor citeam ceva extrem de straniu, ceva ce eu una nu mai văzusem în mulțimi: un aer comun de mândrie, un fel de triumf cu premeditare. În mintea mea, adunările uriașe se făceau la porunca sectorului sau municipiului de partid, lumea zăcea în silă într-o rână, strâmbându-se a lehamite când trecea câte un tovarăș agitator: - Hai, măi tovarăși, strigați măi, că știți lozinca: Stima noastră și mândria! Ceaușescu, România!”. - Scularea de pe iarbă că vă ia mama dracului! În picioare! Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
celor colective și cincinale. În acest sens, partidul lucra adânc la siguranța noastră, eliminând impredictibilul. Brațul său secular se întărise inclusiv psihotic. Trebuia să avem senzația ubicuității securiștilor. Trebuia să pariem pe faptul că în orice coleg ar putea să zacă un informator. Vocea lui Ceaușescu nu am să o uit niciodată. Răsărea din orice cutie cu butoane și se amplifica prin megafoane. Mă prăbușeam de rușine. Intram în clasă și chipul lui rânjea strâmb pe perete. Dumnezeule, mă prăbușeam de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
trecut-o în vremea în care primăvara ne dezmorțeam oasele și curățam străzile și parcurile cu elevii, iar printre picături îi învățam științe sociale, vara mergeam la instructaje pentru defilarea de 23 august, dar și la Costinești, unde eram fericiți, zăceam pe nisipul cald de ne dezgheța oasele, înotam, ascultam disidențele umoristice ale Divertișilor, dansam până în zorii zilei. Toamna începea lunga epopee a muncilor agricole la cartofi la rampele Glina și Cățelu, iar printre ele făceam cerc de filosofie, comentam „reacționarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
prea stăpân, erai convins că nu înțelegeam - eroare în care te-ai aflat tot timpul - un fel special de-a te uita, mai grăitor decât vorbirea pe care ai fi vrut-o în secret, la care nu gândeai pentru că-ți zăcea, ca orice refulare, în subconștient. De aceea zici că nu-ți dădeai seama, dar eu cred că te prefăceai, cum te prefaci și acum; e mai comod așa, mai laș, mai fără răspundere. Dar eu? În mine se născură aripi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
că aici sub frunzișul aceluiași copac mi s-a întâmplat cea mai fenomenală întâlnire, din câte revelații se pot ivi oamenilor în viață. Ce să spun, cum să-i spun? Sunt bucurii, fapte, întâmplări, nedeslușiri sau deslușiri ale vieții, care zac în noi asemeni comorilor tăinuite, ce nu pot fi aduse la suprafață, nu pot fi date pe mâna nimănui, nici mărturisite, căci odată mărturisite se naște teama de a li se pierde substanța, iar substanța aceea poate să fie un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
plin cu tonele de "materiale de propagandă", trimise pentru a pregăti, în 1973, vizita "tovarășului" în Chile. Erau sute de colete cu "volumele tovarășului și ale tovarășei academician", dar și cărți de beletristică, istorie, albume, filme documentare, discuri, diapozitive, care zăceau nedesfăcute, unele roase de șoareci sau deja mucegăite. În subsol, am făcut "clacă" toată suflarea, tovarăși și tovarășe. Volumele cartonate "în roșu" ale titularilor "cabinetului 1 și 2" le-am scos seara, pe furiș cu mașina din ambasadă, le-am
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
zise: —A murit... Da, a murit, murmură popa; Dumnezeu să-l ierte! —Dumnezeu să-l ierte! zise și primarele, încet. Fața străinului, împietrită de moarte, era galbenă și părea stăpânită de liniștea unui somn adânc. Lampa sfârâia încet, deasupra. Mortul zăcea pe lăvicerul înflorit al patului; în odaie se lăsase o liniște grea și o taină necunoscută întindea un văl de jale peste mort și peste cei vii. Alăturea, în crâșmă, vuietele conteniseră; rar dacă tresărea câte-un glas domol, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de noroc, când șuvoaie vin rostogolindu-se înspumate pe treptele costișelor, când luncile se umplu de flori și de oaspeți cântăreți. Acolo se aude, iarna, suflarea crivățului viforos într-un pustiu fără sfârșit, pe o nemărginire de zăpadă, sub care zac, triste și rare, sate zvârlite în întindere; iar vara privești ori pământuri goale, ori lanuri mari, în care soarele varsă aur topit, în care oamenii lucrează din greu, încovoiați ca sub poveri dureroase. Totuși, în aceste locuri zgârcite în obișnuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
răsucii o țigară, o aprinsei de la un tăciune de jos, mă învelii mai bine în tunica subțire de vară și, coborât de pe cal, rezemat de șa, așteptam gândindu-mă. Dar noaptea se prelungea - satul în urmă, Iezerul nemărginit înainte-mi zăceau într-o tăcere de moarte; tremurul ușurel al ploii în stufuri abia-abia răzbătea până la urechile mele, și eu nu știam ce să fac, cu aceleași întrebări și prepusuri copilărești. Deodată întorcându-mă, zării o lumină lucind pe mal. Tremura ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fără pălării, fără brâie, cu cămășile fâlfâind, așa cum îi apucase vremea, se arătară. Veneau opt; unul după altul se arătară cu părul vâlvoi; răcneau, se îndemnau, se lăsau în goană spre fântână, cu coasele înălțate. Dumitrache Hazu, prăbușit din car, zăcea lângă roate; Băieșu, cu stânga șuroind de sânge, se apropie de el; cei patru țigani se mistuiră într-o clipită în păpușoaie. Dar cositorii îi vedeau de pretutindeni, le zăreau capetele, vedeau învăluirile porumbiștei, se chemau cu glasuri aspre, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la tatu-său și la mă-sa, dar n-au vrut s-o primească bătrânii... — Ai casă și barbat... Du-te la barbat, du-te la casa ta și la copiii tăi... Și s-a dus nevasta acasă ș-a zăcut pe coaste... Și după ce s-a sculat, bărbatu-său iar a zăpsit-o că umblă așa prin sat, iar a grămădit-o în casă, a pus zăvor și iar a bătut-o... Și zice că urla saraca, parcă la înjunghiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în odăița-i săracă și curată. Se simțea uneori slabă; avea învăluiri de amărăciune și-i venea leșin. Abia se putea târî până la cerdac și de-acolo chema pe Reiza, ca să-i aducă ceva din dughenița ei de mărunțișuri. Încolo, zăcea cufundată în gânduri dureroase. Ion Rusu venea din când în când pe acasă, trântea într-un colț cortelul de doc și pe un pat pălăria-i cenușie și începea să umble morocănos, mormăind, prin odaie. —Asta-i casă? bombănea el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Iar jupitorul, în clipe de reculegere, înainte de a porni la crunta muncă a zilei, se trăsese într-un colț cu cele trebuitoare pentru rugăciune, și-și murmura în neștire silabele tremurate, bătându-se încet cu pumnul în dreptul inimii... Și Haia zăcea în perine, albă ca varul, cu ochii căzuți în orbite și pierduți în negura sfârșitului. Răceala morții o cucerea clipă cu clipă. Cântecul amintirii, 1909 Haia Sanis a fost publicată prima dată în Viața românească, nr. 5 din mai 1908
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
căutătură. Eu parcă spun ceva? Ia și eu cu nacazurile și cu gândurile mele. Moșneagul se aplecă asupra cojocului lui și prinse a mormăi pe nas un cântec. Într-un târziu i se deșteptă glasul, trăgănat și melancolic: De friguri zaci și te scoli... De dragoste zaci și mori... — Nu te uita la ce spun eu... zise el cătră flăcău... Aista-i un cântec din tinerețele mele... Amândoi râdeau uitându-se unul la altul; apoi își întoarseră ochii spre întinderile triste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și eu cu nacazurile și cu gândurile mele. Moșneagul se aplecă asupra cojocului lui și prinse a mormăi pe nas un cântec. Într-un târziu i se deșteptă glasul, trăgănat și melancolic: De friguri zaci și te scoli... De dragoste zaci și mori... — Nu te uita la ce spun eu... zise el cătră flăcău... Aista-i un cântec din tinerețele mele... Amândoi râdeau uitându-se unul la altul; apoi își întoarseră ochii spre întinderile triste, învăluite în ceață. Fata humelnicului nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fără întrerupere, cu ochii închiși. Iar dimineața sosi ca adusă de furtuna de-afară și Marghiolița de la bordeiul din deal. Începu să se bocească cu mânile la tâmple și căzu la pământ cu fața în jos lângă laița pe care zăcea flăcăul. Trei zile și trei nopți cel fărmat nu și-a putut veni în fire; după aceea lumina tristă care se strecura pe la fundul bordeiului luci limpede în ochii lui căzuți... Toate aceste întâmplări, de pe când erau pustii întinderile de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ființa tulburată a paznicului. Se învierșuna de câtva timp asupra lui o putere străină. Fără pricină îi făcuse fărâme, ca pe o oglindă, prezentul, toate fericirile de care se bucurase, dragostea cu ființa aceasta care se deșertase de viață și zăcea acuma ca o haină veche lepădată. Nici Ana nu fusese vinovată decât că l-a avut drag, și l-a desmierdat, și s-a bucurat de soare, de pădure, de toată lumea asta care, uneori, a fost așa de plină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și el la orgasm, cu degetele împletite în părul meu, cu ochii închiși, cu chipul descompus, rostindu-mi numele. —Anna, Anna, Anna. Pentru un lung răstimp, nici unul din noi nu a spus nimic. Umezi de sudoare și extenuați de plăcere, zăceam pe cearșafuri. Purtam frânturi de conversații cu mine însămi în gând: A fost uluitor. A fost incredibil. Dar nu am spus nimic: orice ar fi sunat ca un clișeu. —Anna? —Mmm? S-a rostogolit peste mine și a spus: Ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
să știe? S-au terminat chiar după șapte. Destul de târziu ca să mă pregătesc să plec la lucru. Încercam să nu ajung acolo mai devreme de opt în majoritatea dimineților, dar în unele zile pur și simplu nu mai suportam să zac în apartament fără somn și eram la birou pe la șase și jumătate. Să încerc să îmi umplu timpul, să muncesc din greu, adunând zi după zi, asta era soluția. Uneori se întâmpla chiar să mă cufund în lucru, să trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
se laudă, iar eu încercam să zâmbesc și înghițeam cu noduri dumicat după dumicat. Uneori - și puțin mai des decât aș fi vrut - uitam să iau prima porție de desert; prăjitura cu cremă de ciocolată, sau orice am fi comandat, zăcea în mijlocul mesei, parcă zvâcnind, și, în cele din urmă, Brooke spunea, „Ei bine, nu știu despre voi, fetelor, dar eu trebuie să gust din chestia asta apetisantă“, inițiind astfel războiul furculițelor. Am tras de mine să fac un duș, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
recunoștință! L-am copleșit cu mulțumiri pe omul nostru și l-am întrebat: — Vă servesc cu o bere, domnule? —Eugene. Mi-a întins mâna. —Anna. Nu refuz o bere. Din fericire aveam una. Una singură. La propriu. Dumnezeu știe de când zăcea pe-acolo. În timp ce se sprijinea de bufet și își sorbea berea potențial expirată, Eugene m-a întrebat: — Ce s-a întâmplat cu tipul care stătea aici? S-a mutat sau ce? A urmat o pauză stingherită. Eu și Ornesto ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
în ea. După două ore, mă tăvăleam pe jos, zbierând că-mi vine să vărs. Aveam o greață de se învârtea totul cu mine. Pe moarte. Senzație de vomă, fiere, toate cele. Crimă și pedeapsă. Mai crunt decât orice mahmureală. Zăceam pe podeaua de la baie, ținându-mă de burtă, rugându-mă să îmi pună cineva capăt suferințelor. Luni dimineață, încă vomitam într-o veselie. Nici gând să pot sta zece ore în gardul Dettei. A venit doctorul, a zis că aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]