26,366 matches
-
ca în Casablanca. Un pianist alcoolic. Are întotdeauna pe pian un pahar cu gin și lămâie. Se împrietenește și cu bărbatul, și cu femeia. Le știe toate secretele. Deși extraordinar de talentat și cântă jazz ca nimeni altcineva, s-a apucat de băutură. Mi-am dat seama într-o fracțiune de secundă că eram de-a dreptul tâmpit și că n-avea rost să mă mai gândesc la asemenea prostii. Nici nu putea fi un scenariu real. Cu cât mă gândeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
se amplifica haosul din mintea mea. Era ca o cutie de carton în care se tot îndesau diverse și din pricina asta devenise grea ca un sac cu nisip. Nu mai puteam pune frână situației. Eu, care nici n-am mai apucat să văd stelele de câteva luni! — Nu mai suport, am zis. — Ce nu mai suporți? mă întrebă fata. — Întunegrii, mirosul de mucegai, pantalonii uzi, rana care pulsează de durere... Nici măcar nu știu cum e vremea de afară. Ce zi e azi? — Mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în subteran n-am mai făcut pipi. Dar înainte? Înainte de a coborî am condus mașina, am mâncat un hamburger, am văzut cuplul din Skyline. Și mai înainte? Am dormit. Apoi a venit fata asta grăsuță să mă trezească. Oi fi apucat să fac pipi atunci? Nu cred. M-a pus să-mi fac bagajele și-am plecat imediat. N-am apucat nici să merg la toaletă. Dar înainte de asta? Am făcut eu ceva, dar nu-mi aminteam exact. A, da, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
văzut cuplul din Skyline. Și mai înainte? Am dormit. Apoi a venit fata asta grăsuță să mă trezească. Oi fi apucat să fac pipi atunci? Nu cred. M-a pus să-mi fac bagajele și-am plecat imediat. N-am apucat nici să merg la toaletă. Dar înainte de asta? Am făcut eu ceva, dar nu-mi aminteam exact. A, da, am fost la doctor. Cred că mi-a cusut rana. Nu mai știam cum arăta, dar sigur a fost doctor. Era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
sau se îndepărtau. Nu le puteam localiza. Când naiba îmi făcuseră rana de la burtă cei doi? Când am așteptat-o pe fată la supermarket, dis-de-dimineață, înainte sau după? De ce naiba mă preocupă atât de mult problema urinatului? Hei! strigă ea, apucându-mă de cot. Am ajuns la ieșirea din canal. Mi-am alungat din minte problema care mă frământa și am privit secțiunea de zid luminată de fată. Am zărit o deschizătură pătrată, nu prea mare, ce semăna cu gura unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
te naște tu. — Despre ce-i vorba în ea? — Despre dezintegrarea și dispariția trupului. Ce ți-a venit? — Chiar nu știu, am zis după câteva clipe de gândire. Am încercat să mă gândesc la alt cântec, dar n-am mai apucat. Ajunsesem la canal. Era din beton, cu diametrul de vreun metru și jumătate. Pe fundul lui se zărea apă de vreo doi centimetri. Pe margini era plin de mușchi umed. Din față se auzeau trenuri trecând. Zgomotul răsuna cam tare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
suflat puțin în lingură ca să se răcească și a început să mănânce cu poftă. — La ce folosește groapa? — La nimic, răspunse Colonelul în timp ce-și ducea lingura la gură. Și-au propus să sape o groapă și s-au apucat de ea. E o groapă simplă, fără nici o semnificație. — Nu înțeleg. — E cât se poate de logic, spuse bătrânul. O sapă pentru că și-au dorit să facă așa ceva. Mă gândeam la groapa cea lipsită de semnificații în timp ce mușcam din pâine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Da, am făcut puțină ordine acolo. Nu-ți place? — Tu ai făcut curățenie? — Da, am trecut pe la tine azi dimineață să-ți duc o carte. Ușa era scoasă din țâțâni, pe jos era o jale de nedescris... așa că m-am apucat și-am strâns. Am întârziat eu puțin de la serviciu, dar mă simțeam datoare pentru cina aceea splendidă. Te deranjează că am făcut puțină ordine? — Nu, deloc. Îți mulțumesc din tot sufletul. — Vii să mă iei de la bibliotecă la ora șase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cu ochiul și de-aceea am cumpărat-o. Dar nu-i rău deloc. — Ai ascultat vreodată Brandenburgicele cu Pablo Casals? — Nu. — Ar trebui să-l asculți. Nu e ceea ce aștepți, dar e nemaipomenit. — O să-l ascult. Nu cred că mai apucam. Nu-mi mai rămăseseră la dispoziție decât optsprezece ore și ar fi trebuit să și dorm între timp. Oricât de puțin mai aveam de trăit, dacă nu mă odihneam un pic, n-aveam cum să mai țin ochii deschiși. — Unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
meu au rămas neatinse acolo. Am găsit spumă de ras Gilette, cu aromă de lămâie și un aparat Shick. Tubul cu spumă era pe jumătate gol, iar la dop se cam uscase. Nu știu de ce, dar întotdeauna cei care mor apucă să folosească doar jumătate din spuma de ras. — L-ai găsit? — Da, am răspuns, întorcându-mă în bucătărie cu aparatul de ras, spuma și un prosop. Am încălzit niște apă și m-am bărbierit. Am curățat apoi aparatul de ras
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
versantul de est al dealului de vest, să înconjurăm dealul de sud și să înaintăm prin tufișuri spinoase. Crezi că o să te descurci? mă întrebă Umbra îngrijorată. Dacă am ajuns până aici, trebuie să încercăm să mergem mai departe. Am apucat-o spre est, pe drumurile troienite. N-am întâlnit nimic și n-am văzut nimic pe drum, decât propriile mele urme și cele mici, lăsate de animale. Am întors capul și-am zărit peste Zid coloana de fum negru înălțându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
eu sunt de vină. — Nu-i nimic. Cu ocazia asta am învățat și eu ceva. Umbra ridică ochii și privi dâra groasă de fum care se ridica din crângul de meri. Cred că Paznicul mai are până termină, zise ea. Apucăm și noi să urcăm ce-avem de urcat și nu ne mai rămâne decât să ocolim dealul de sud. Dacă ajungem până acolo, am scăpat de pericol pentru că Paznicul va renunța la urmărire. A luat o mână de zăpadă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
aici, dar nici n-o să trăiești. Viața din pădure e mult mai cumplită decât îți poți imagina. Se deosebește mult de cea din oraș. O să te spetești muncind ca să poți supraviețui și iarna e cumplit de lungă și grea. Dacă apuci să intri în pădure, de-acolo nu mai ieși. Va trebui să rămâi pe vecie captivul ei. M-am gândit bine la asta. Nu vrei să te răzgândești, nu? — Nu. Dar să știi că n-am să te uit. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ca o cometă care moare. Să nu dea Dumnezeu să fii înger căzut. După ce s-a îndrăgostit de bunica mea, Poemul a început să-i facă unele cadouri... Idila bunicii cu poemul n-a ținut mult timp. Poemul s-a apucat de băut...” Un fragment remarcabil, probabil una dintre cele mai frumoase cântări de dragoste din poezia actuală, îl constituie „nunta” bunicului („Nunta am tras-o pe video, a fost un chef pe cinste”), rescriere a Cântării Cântărilor, un fel de
GALAŢANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287133_a_288462]
-
să salte, parcă de bucurie, „tot mai sus de un stat de om”.) Și la maturitate, în anii ’80 mai ales, C. moare și învie. „Lumea în Iași zicea că Creangă a murit de două ori. O dată, când l-a apucat un acces de epilepsie chiar în clasă la noi” - își amintește Jean Bart. Și nu numai că a „murit” de mai multe ori, dar el, cel care pe când era diacon „la înmormântări, botezuri, cununii, nu voia să ieie parte” (Grigore
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
trei universități. În același timp, la Tokio, articolul său, în care își explica metoda, este publicat în paginile renumitei reviste „Shakespeare Translation”. D. va începe transpunerea în românește a lui Ulysses de James Joyce, proiect pe care însă nu va apuca să-l ducă la bun sfârșit. Traduceri: I. Semionov, Averile pământului, București, 1942; Carl Crow, China. 400 000 000 de clienți, București, [1943]; Humphrey Cobb, Cărările gloriei, pref. Eugen Barbu, București, 1961 (în colaborare cu Eugen Barbu); Hans Marchwitza, Peter
DELEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286721_a_288050]
-
1968; Folclor din Moldova, I, București, 1969; Lucia Cireș, Lucia Berdan, Descântece din Moldova, introd. Lucia Cireș, Iași, 1982; Antologia descântecelor populare românești, îngr. și pref. Radu Răutu, București, 1998. Repere bibliografice: G. Dem. Teodorescu, Considerațiuni critice asupra descântecului de „apucat” sau „încleștat”, „Columna lui Traian”, 1875, 3; Gaster, Lit. pop., 406-429; Mihai Canianu, Din psihologia poporană. Descântece, farmece și vrăji, RIAF, 1894, 115-191; Ov. Densusianu, Limba descântecelor, „Grai și suflet”, 1930, 2, 1931, 1, 1934, 1-2; Artur Gorovei, Descântecele românilor
DESCANTEC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286736_a_288065]
-
care justifică, În fața cititorului contemporan, ultima carte a lui Antoine Compagnon. Ne-am obișnuit, de o bucată de vreme, să citim cărți-bilanț. Iar bilanțul are un aspect, cum spune gramatica, terminativ. Un secol s-a terminat iar celălalt n-a apucat Încă să iasă din stadiul de embrion, a primit fel de fel de botezuri mai mult sau mai puțin efemere, contestabile În orice caz. Din punctul de vedere al celui angrenat În cîmpul literelor, sau al cuvintelor “cu care se
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
clară de “déniaiser”, de oferi unui public cît mai larg, amator de un fel de literatură (sau de cai morți), bătălia, reconstituită, dintre teorie și sensus communis. La lectura unei astfel de cărți-bilanț cititorului Îi va părea bine că a apucat să trăiască sfîrșitul de veac XX pentru a profita de ocazia nesperată oferită Întru Înțelegerea prezentului. O satisfacție mai degrabă cuminte. Aceeași, mutatis mutandis, ca a Îndrăgostitului părăsit care ajunge să-și exproprieze ceea ce tocmai trăise cu patos. Citindu-i
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
punctele de vedere care jalonează astăzi studiile culturale, dintr-un purism prin care Încearcă să ne spună că studiile literare n-au nevoie decît de literatură și, invers, că literatura n-are nevoie decît de teorie literară. Iată că am apucat momentul În care literatura cerșește interesul cititorului, altădată cu mîna Întinsă la ușa literaturii. Cu toată nostalgia sa, Antoine Compagnon scrie această carte cu luciditatea celui care știe că literatura și-a Încheiat o viață. Dar În nici un caz n-
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În ultimul rînd, să exprime ceea ce cred ei de cuviință că este autentic. Nu tăgăduiesc autenticitatea producției literare a ultimelor decenii (În cadrul convenției literare, al pactului autobiografic), din punctul acesta de vedere ea stă foarte bine. Întrebarea care va mai apuca sau nu să fie pusă În Babilonul literar de azi este de ce să mai scrii? și, dacă pot pune Întrebarea, de ce scriitorii au renunțat prea ușor la a mai Încerca să cucerească lumea prin literatură? Pentru că, În fond, dacă miza
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
murit. Poate aceasta este cauza pentru care turistul simte căpătînd importanță Într-un sanctuar antic: el scrutează Istoria, contemporan cu un cadavru și cu sine Însuși, miraculos aduși Împreună. Trebuie că o motivație asemănătoare are și Michel Houellebecq cînd se apucă să scrie cărți. Adept al romanului dus la culme acum două secole, acela “realist”, În variantă naturalistă, scriitorul francez se instalează, pentru a crea, În cel mai Înalt fotoliu la care nu e sigur că altcineva poate ajunge. În scopul
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
1. Genealogia minimalismului. De la Beckett la Echenoz. Ce este un tic? Este tocmai lupta mereu reluată Între o trăsătură de chip care Încearcă să scape de organizarea suverană a chipului, și chipul Însuși care se Închide În această trăsătură, o apucă, Îi barează linia de fugă, Îi re-impune propria organizare. (...) Romanul francez este profund pesimist, idealist, „critic al vieții mai degrabă decît creator de viață”. El nu concepe decît călătorii organizate, iar salvarea, numai prin artă. (...) Își petrece timpul punînd puncte
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cînd ultimul lucra la efemera revistă Arguments de pildă, sau la Revue internationale, dar admirația lui nu se oprea de bunăseamă aici. Putem acuza la Blanchot o maturizare lentă, care l-a făcut să studieze filosofia la Strasbourg, să se apuce de medicină la 22 de ani la Paris, să o părăsească pentrru a scrie la reviste de dreapta de pe poziții care ni-l reamintesc fie și mai palid pe Joseph de Maistre pentru a deveni apoi intelectual de stînga, semnatar
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
asupra dreptului la nesupunere”) alături de crema minuitiștilor epocii și a „gîndirii 68” - manifest contracarat de cel venit din partea „conservatorilor” -, susținător al Comitetului scriitori-studenți În 1968, nesiguranță care l-a făcut să debuteze destul de tîrziu, la 34 de ani, după ce se apucase de scris cartea de debut la 24 (Thomas l’obscur). Mi se pare semnificativă ruptura dintre opera lui Blanchot și activitatea lui de intelectual: aici influența lui Mallarmé a fost imediat primită ca o justificare. Blanchot practică o scriitură a
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]