25,771 matches
-
bază găsim Matei 25, 31-46, adică evocarea judecății de apoi, cu oile la dreapta și caprele la stînga, acestea din urmă fiind sortite "pedepsei veșnice". Se adaugă Mat. 3, 12, " Își va strînge grîul în grînar, dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge"; Mat. 10, 28, "temeți-vă mai degrabă de acela care poate să piardă și sufletul și trupul în gheenă"; Mat. 13, 24-30, pilda neghinei; Mat. 13, 47-50, pilda năvodului din care se aruncă
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
e bună și o cutie ermetic Închisă. Contactul cu aerul trebuie evitat la maximum, pentru că ceaiul se ofilește foarte repede. Atenție la Întreținerea ceainicului. El se clătește cu apă caldă, fără detergent și fără bureți abrazivi. Rețete Cremă de zahăr ars cu ceai verde Preîncălziți cuptorul la 180°C (termostatul la 5/6Ă. Aduceți la fierbere 1 litru de lapte Într-o cratiță mare și luați-l de pe foc. Încorporați 2 linguri cu vârf de ceai verde. Lăsați să infuzeze 10
[Corola-publishinghouse/Science/1861_a_3186]
-
firul de ață, tăiați ruloul În rondele de 2 cm grosime și puneți-le pe un platou. Stropiți cu 1½ lingură sos de soia. Într-o tigaie, prăjiți ușor 3 linguri de semințe de susan, amestecând continuu, ca să nu se ardă. Măcinați-le la râșniță și amestecați-le cu sos de soia, adăugând 1 lingură de zahăr și două vârfuri de cuțit de sare. Turnați sosul peste spanac. Salată de spanac și căpșuni cu arpagic Spălați, scurgeți și Îndepărtați codițele de la
[Corola-publishinghouse/Science/1861_a_3186]
-
așa, nu? Ca-n ziua de azi, nu alta. Că nu degeaba blestemul tradițional al românului a fost, de secole, cel plasat de noi, din motive stilistice și emoționale, și nu drept îndemn la acte antisociale, Doamne ferește!, ca titlu. Adică "Arză-l focu', Bucuresci!" Nu de alta, dar "proștii de moldoveni" mai pun, când le ajunge cuțitul la os, și mâna pe par. 7 octombrie 2009 În plin sezon de ales președinți, scriitorii din această parte a țării își fac astăzi
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
creștetu-i bombat se așează cuminte la baza sânilor ei feciorelnici; dar nu, youuupiee!... Alta era explicația. Da, o găsise în sfârșit pe Cosânzeana fantasmelor sale, pe cea care corespunde (Thanks God!) perfecțiunii ultime, și are, așa cum vor repeta cu creierii arși de oftică toți cei care au făcut mișto de el de-a lungul vieții, da, are "cracii până-n gât!" Hallelujah! E minor impedimentul că-i minoră. Și așa a fost. Și ce nuntă-n Paradis! De se dădeau de ceasul
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
30, la Librăria Universității "Al. I. Cuza") mi-aș permite să le împărtășesc aici celor interesați cam ce mi-ar fi plăcut să spun acolo: "Doamnelor și domnilor, Mă bucur să fiu în acest loc unde, dacă becurile s-ar arde, ne-am simți ca în iad, alături de Dvs., cei care faceți parte din clubul ezoteric al cititorilor de cărți, împreună cu "cel mai iubit dintre pământenii" născuți în nord-estul țării, distinsul profesor universitar de sociologie și mereu surprinzătorul autor Dan Lungu
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
gândit. Coroziv și tandru, de o aparentă ușurătate (care ascunde o tehnică narativă impecabilă, polisată cu finețe), fără însă a fi deloc frivol, textul noului roman editat de Polirom nu va lăsa pe nimeni indiferent. În iad toate becurile sunt arse reușește performanța de a fi, în egală măsură, cool, sentimental și aspru, o combinație care va face din el un titlu disputat și o apariție editorială cu succes la public. Cum Dan Lungu este deja unul dintre cei mai traduși
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
Gândindu-se la toate acestea, și-a trecut, Îngrijorat, buricele degetelor peste evantaiul crăpăturilor minuscule ce se Întindeau peste partea cea mai finisată a frescei, pestre tușele negre și roșii care alcătuiau contralumina asimetrică, poliedrică, a zidurilor cetății vechi ce ardea În depărtare - Bosco, Goya și doctorul Atl, printre alții: mâinile omului, naturii și destinului topite În magma unui singur orizont. Fisurile nu vor servi la nimic. Nu erau primele. Structura consolidată a turnului, tencuiala din ciment și nisip, aplicarea de
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
zi, domnule Faulques? Despre Înfrângerea aia? Îl privea curios. Poate cu o curiozitate prea formală, de parcă Întrebarea ar fi fost mai motivată de interes decât de politețe. Pictorul de război a dat din cap. - Îmi aduc aminte de casele care ardeau și de ceata dumitale care se retrăgea din luptă. Și prea puțin În plus. Nu era așa. Își amintea și altele, dar n-a spus. Și-o amintea pe Olvido mergând În tăcere de cealaltă parte a șoselei, cu o
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Își căra pușca, trăind mizeriile și spaimele războiului, el se consola, știindu-i la adăpost. Dumneata, care ai fost martor, cu bilet dus-Întors, al atâtor nenorociri, Înțelegi ce vreau să spun. Nu-i adevărat? Ușurarea de a ști, când totul arde, că În ruinele lumii nu ard și cei dragi. Faulques stătea pe unul dintre scaunele cu foaie de cort, ținând paharul cu coniac În mână, la fel de liniștit ca trupurile pictate pe perete. A Încuviințat pe Îndelete. - Asta pot să pricep
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
spaimele războiului, el se consola, știindu-i la adăpost. Dumneata, care ai fost martor, cu bilet dus-Întors, al atâtor nenorociri, Înțelegi ce vreau să spun. Nu-i adevărat? Ușurarea de a ști, când totul arde, că În ruinele lumii nu ard și cei dragi. Faulques stătea pe unul dintre scaunele cu foaie de cort, ținând paharul cu coniac În mână, la fel de liniștit ca trupurile pictate pe perete. A Încuviințat pe Îndelete. - Asta pot să pricep. - Știu că poți. Acum, cel puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ori lotul de pământ pe care le râvnesc. Ca de obicei: invidia, netrebnicia. Lucruri previzibile Între oameni. Soarele scăpăta, intrând orizontal printr-o fereastră Îngustă a turnului, Îl aureola pe croat cu un roșu aidoma incendiilor pictate pe zid: orașul arzând pe colină, vulcanul din depărtare, care lumina pietre și ramuri golașe, focul licărind metalic pe arme și armuri, ce părea să se prelungească dincolo de zid, cuprinzând incinta, obiectele, contururile bărbatului așezat pe scaun, volutele din fumul țigării pe care o
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
5,6, film alb-negru - Ektacromul celeilalte camere foto era rebobinat În acel moment - pentru o fotografie nici bună, nici rea, poate prea puțin luminată. O fotografie pe care Faulques n-a vândut-o niciodată și a cărei copie unică o arsese ceva mai târziu. — Da, a continuat Markovic, fără să aștepte vreun răspuns. Într-un fel, așa-i, nu? Oricât de intensă ar fi durerea, vine și momentul când ea Încetează să mai opereze În noi. Poate ăsta ți-a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Nu doar faptul că verdele accentua zâmbetul ori că ocrul nuanța o umbră, ci, mai ales, forma de a privi În adâncurile acestei teme. Structura. A luat felinărașul și l-a apropiat de zid, observând asemănările deliberate dintre orașul care ardea pe deal și vulcanul roșiatic pictat Într-un plan mai Îndepărtat, spre dreapta, la capătul unor ogoare sfârtecate, care sângerau ca și cum pământul ar fi fost Înjunghiat de o mână uriașă și puternică. O cunoscuse pe Olvido Ferrara În fața unui vulcan
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
a șoptit Markovic. Așa vezi dumneata? Chiar În acea zi, ea scrisese un poem, a continuat să-și amintească Faulques. Nu era teribilă la așa ceva, cum nu era nici la fotografie; era prea atentă să dea de dușcă viața Întreagă, arzând lumânarea la ambele capete. Nu era o creatoare. De nu s-ar fi lăsat dusă de căutarea intensității, de nevoia de a merge până la limita superioară a rațiunii, fără să renunțe la memoria și cultura ei, ori de-ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
nisip, cu care Faulques chituise zidul circular al turnului de veghe, una dintre crăpăturile cele mai mari progresase cu alți câțiva centimetri În ultimele săptămâni. Și afecta deja una dintre zonele pictate ale frescei, Între negrul fumăraiei și orașul care ardea pe deal În contralumini geometrice, pe fundalul unor vâlvătăi, care Îi reușise foarte mulțumitor pictorului de război - acesta era rodul unei vieți de fotografiat incendii - prin aplicarea de roșu englezesc În zona exterioară și de roșu de cadmiu cu un
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ajungă, până la urmă, homo sapiens, homo ludens, homo occisor. O Troie previzibilă sub fiece fotografie și fiece Veneție. Să venerezi cai de lemn cu burta grea de atâta bronz, să-i aplauzi pe străzi pe maeștrii florentini ori să le arzi, cu identic entuziasm, operele pe rugurile lui Savonarola. Bilanțul unui veac, ori a treizeci de veacuri, fusese rezumatul făcut de Olvido În acea noapte la capătul Vămii, privind mulțimea strânsă pe celălalt mal al canalului, În piața San Marco, petardele
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pe cineva. Era tot lângă Faulques și Îl privea cum lucra. Răsucea penelul Între degete, Încercându-i moliciunea cu dosul mâinii. Pictorul se aplecase ca să-și ude pensula și, după ce o ștersese pe cârpă, aplica acum celălalt amestec, o umbră arsă cu albastru de Prusia, ca să marcheze fața, pomeții Înfundați, efectul de lumină pe capul Întors către privitor. O făcea cu o ușoară Îndrăzneală, ud pe ud, lăsând cele două amestecuri să se topească Împreună În contururi, Înainte de uscarea rapidă a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
am văzut că erau urechi tăiate. Markovic a făcut stânga-Împrejur spre Faulques. Părea cu adevărat interesat. - Ai făcut vreo poză? - N-ar fi publicat-o nimeni. Așa că n-am făcut. - Dar ai făcut, În schimb, pozele cu oameni cărora le ardeau niște pneuri În jurul gâtului, și astea au fost publicate. În Africa de Sud, mi se pare. - Să nu crezi. Pe cele mai crude le-au dat deoparte. Vânzătorilor de automobile, parfumuri și ceasuri scumpe nu le place să-și vadă reclamele lângă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cadraje, până era mulțumită. Lucrurile, o auzise Faulques murmurând odată, sângerează ca oamenii. Una dintre obsesiile ei erau fotografiile găsite În case devastate. Le fotografia așa cum le găsea, fără să le atingă ori să le aranjeze vreodată: călcate În picioare, arse de incendii, atârnate și strâmbate pe perete, cu geamurile ori ramele sparte, albume de familie deschise și rupte. Fotografiile părăsite, spunea, sunt ca petele deschise la culoare pe un tablou tenebrist: nu luminează, ci Întunecă umbrele. Prima și singura dată
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ziceau că fotografia de război era singura care nu scociora prin nostalgii, dar Faulques nu era sigur de așa ceva. În cursul acelor zile, rămâneau pe terasa odăii, În fiecare noapte după cină, cu un pahar În mână, și priveau cum ardea orașul În depărtare, cum se reflectau vâlvătăile incendiilor În apele negre ale golfului, pe când flăcările aprige și exploziile dădeau scenei un aer mut, ireal și distant; ca ultima instanță roșie, printre siluete și umbre, a unui coșmar tăcut de Bruegel
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pahare când mai beau o Înghițitură, distrați, cu gesturi pe care situația, lumina roșiatică ciudată le făceau nemăsurat de lente, aproape artificiale. Din vreme În vreme, sufla zefirul dinspre nord-vest, o briză de coastă care aducea un miros intens de ars și un vuiet surd și sincopat, asemenea duruitului timbalelor ori al tunetului, care se prelungea monoton. Faulques și Olvido luau micul dejun cu cafea și pâine prăjită, privind coloanele de fum negru care urcau vertical din vechea Ragusa. Se trezise
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Fac o baie de foc, spusese când el o Îmbrățișase pe la spate, iscodind-o ce făcea acolo la trei dimineata, și-și lăsase Într-o parte capul, ca să și-l sprijine pe umărul lui, neluându-și privirile de la Dubrovnikul care ardea În zare. Unii se Îmbăiază În soare ori lună, ca În cântecul italienesc cu fata de pe acoperiș. Eu mă Îmbăiez În incendii de noapte. Și, când el Îi mângâiase pielea ca de găină, muiată În lumina stacojie care n-o
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
luminoase, tonurilor care Înconjurau metalul lucios. - Se spune că Înainte de a muri, a comentat croatul, trebuie să plantezi un copac, să scrii o carte și să ai un copil. Cândva am avut un copil, dar nu-l mai am. Au ars până și copacii pe care i-am plantat. Poate că ar trebui să pictez un tablou, domnule Faulques. Crezi că aș putea picta unul? - Nu văd de ce nu. Fiecare face ce poate. - Și să colaborez la acesta? - Poți s-o
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
fitoterapiei. Se bazează pe utilizarea în scopuri terapeutice a uleiurilor volatile, care se mai numesc uleiuri eterice sau uleiuri esențiale și este un exemplu de reevaluare științifică a unor practici milenare. Acum mai bine de 5.000 de ani, egiptenii ardeau rășinile și esențele vegetale aromate în onoarea zeului Soare, iar parfumurile domneau alături de faraoni. Cele mai obișnuite parfumuri egiptene erau obținute din uleiurile aromatice de anason, mentă, rozmarin, lămâi. Utilizarea uleiurilor și a plantelor aromatice are, de asemenea, o vechime
Aromaterapia, magia parfumului, cromoterapia şi meloterapia : terapii alternative by VIOLETA BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/373_a_651]