27,010 matches
-
să figureze între posesiunile lui Iancu de Hunedoara. În anul 1527 Petrișul, împreună cu alte sate, a fost donat lui Paul Podowinya. În anul 1602 satul a fost devastat de trupele generalului Bașta. În 1642 Petrișul cuprindea un numar de 17 gospodării, iar în 1695 erau 15 gospodării care plăteau dârî, 10 case fiind puștii. Numele satului Petriș nu este nici nemțesc, nici maghiar, cum apare în unele documente, ci este de origine latină de la “Petra”, așa cum se găsesc asemenea nume și
Comuna Cetate, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300869_a_302198]
-
de Hunedoara. În anul 1527 Petrișul, împreună cu alte sate, a fost donat lui Paul Podowinya. În anul 1602 satul a fost devastat de trupele generalului Bașta. În 1642 Petrișul cuprindea un numar de 17 gospodării, iar în 1695 erau 15 gospodării care plăteau dârî, 10 case fiind puștii. Numele satului Petriș nu este nici nemțesc, nici maghiar, cum apare în unele documente, ci este de origine latină de la “Petra”, așa cum se găsesc asemenea nume și în Dobrogea sau în alte regiuni
Comuna Cetate, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300869_a_302198]
-
cheltuiala lor și nu riscau și s-a renunțat. Fiarele rămase din sonda de foraj au stat până târziu în centrul satului, noi ne urcăm pe ele și ne jucăm. (Frentiu Titus) - Până în 1940 oamenii erau mai mulți legați de gospodărie. După ce și-au cumpărat pământuri în pustea lui Ciordaș au plecat din sat să facă rost de bani și s-au angajat că sondori prin Valea Prahovei sau alte munci de salahori prin Beiuș. Această acțiune se poate remarcă și
Sânmartin de Beiuș, Bihor () [Corola-website/Science/300864_a_302193]
-
în CAP, în sat existau peste 30 perechi de boi, 6 perechi de cai, adică 36 de familii aveau atelaj de lucru, restul aveau bivoli că atelaj și vaci roșii cu care își făceau treburile gospodărești, deși nu era nicio gospodărie să nu-și poată lucra pământul. - 1964, după colectivizare, se încearcă desființarea Zoampei, o vale din pământul sătesc, prin nivelare cu buldozerele. - 1965, în timpul arăturilor adânci de toamnă, “la Piatră”, tractoarele scot la suprafață o parte dint-o cruce de fier
Sânmartin de Beiuș, Bihor () [Corola-website/Science/300864_a_302193]
-
vatra așezării medievale o secțiune de control cu dimensiunile de 50 x 2 m. A fost scos la lumină material arheologic care probează că a fost locuită în evul mediu între secolele X / XI - XVI . A fost dezvelita totodată o gospodărie țărăneasca alcătuită dintr-o locuința și o anexă, probabil grajd de vite datate pe baza materialului ceramic în secolele XI - XIII. În vederea dezvelirii ei a fost deschisă C2, cu dimensiunile de 6 x 6 m. A mai fost dezvelit un
Sânmartin de Beiuș, Bihor () [Corola-website/Science/300864_a_302193]
-
bogat material ceramic datând din secolul al XVI - lea. A fost întregit un vas ceramic, piesa având alături de valoare științifică și valoare muzeala. Cercetările de la Sânmartin de Beiuș au scos la lumină primele materiale arheologice medievale timpurii din depresiunea Beiușului. Gospodăria țărăneasca din secolele XI-XIII este una din puținele complexe de acest fel, materialele rezultate din săpătura pot fi expuse la muzeul din Beiuș. Cercetările din locul "La Piatră" merită a fi continuate prin dezvelirea vestigiilor cimitirului, a bisericii, deci o
Sânmartin de Beiuș, Bihor () [Corola-website/Science/300864_a_302193]
-
a fost mistuit de un incendiu, fapt pentru care regele Ludovic al II-lea scutea localitatea de la plata dijmelor pentru o perioadă de trei ani. Un alt incendiu este consemnat de documente în 1569. În 1642 satul avea 20 de gospodării, iar în 1695 erau 18 familii și alte 13 case pustii. Un recensământ din anul 1721 consemnează în "Klein-Bistritz" 34 de gospodării, cu arături de 458 de găleți, 105 vite și 40 de oi. În 1750 erau înregistrate 42 de
Dorolea, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300874_a_302203]
-
de trei ani. Un alt incendiu este consemnat de documente în 1569. În 1642 satul avea 20 de gospodării, iar în 1695 erau 18 familii și alte 13 case pustii. Un recensământ din anul 1721 consemnează în "Klein-Bistritz" 34 de gospodării, cu arături de 458 de găleți, 105 vite și 40 de oi. În 1750 erau înregistrate 42 de familii de sași, alte 12 văduve și 14 de români, cei mai mulți înregistrați ca păstori, adică fără seșii proprii. Satul înșirat de-a
Dorolea, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300874_a_302203]
-
populației, raportată la numărul de animale pe care le creșteau probabil și pentru comerț, așa cum este cazul din 1713 al lui Nicolae David, care avea 20 de oi, ori Săcară Gavril cu 20 de porci. O situație detaliată a inventarului gospodăriilor satului îl prezintă conscripția din 1713: Comparând datele conscripției din 1713 cu cea din 1753, aceasta din urmă dând numai inventarul global al animalelor și cerealelor, se evidențiază unele diferențieri din punct de vedere economic. La creșterea oilor și caprelor
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
câmp", Bălnaca numărându-se printre cele 42 de localități din totalul de 216 cu acest sistem de agricultură. Sistemul respectiv nu oferea posibilitatea de rotire a culturilor din cauza condițiilor de relief, de suprafața mică și dispersată a arabilului aflat în jurul gospodăriilor răsfirate în cazul satelor de deal și de munte. La 1770, în propunerea de clasificare a pământurilor, care a premers conscrierilor urbariale, pământul satului este încadrat tot în clasa a 4-a, fiind „steril, pietros, plasat în munți și văi
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
contribuției strânse de orașul Bistrița din satele Văii Rodnei figurează "Rebre minor" însemnând „Rebrișoara” sau „Klain - Rebre” (1577). Într-o scrisoare a șoltuzului Sucevei din anul 1638 este amintit Grigore, feciorul popii din Rebrișoara. La 1642 satul avea 43 de gospodării dintre care 8 familii cu câte două perechi de boi, 16 cu câte o pereche de boi, iar 12 fără animale de tracțiune. În anul 1691 "Popa Toma și Toader și cu toți sătenii, cu mici cu mari, tineri și
Rebrișoara, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300888_a_302217]
-
dintre care 3.046 români și 42 evrei. În 1930, Rebrișoara avea o populație de 4.129 de locuitori, iar recensământul din 1948 înregistra o populație de 4.618 persoane (în marea ei majoritate de confesiune greco-catolică) cu 1.037 gospodării. La recensământul din anul 1966 s-au înregistrat un număr de 2.350 locuitori. Cea mai mare parte a teritoriului localității Rebrișoara se încadrează din punct de vedere geomorfologic și sub numele de Țara Năsăudului. Dealurile Năsăudului se caracterizează prin
Rebrișoara, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300888_a_302217]
-
folos. În anul 1957 au fost înființate întovărășiri zootehnice, tpzuri, cum le spuneau oamenii, forme de organizare socialistă, premergătoare Cooperativelor Agricole de producție. În anul 1977 a fost înființata Asociația Crescătorilor de Animale în care au fost cuprinse 890 de gospodării din cele 995 care se ocupau cu agricultura. Albinăritul este o ocupație arhaică practicată de locuitorii așezărilor de la izvoarele Ilișuei sub forma vânării familiilor de albine sălbatice, sau a creșterii domestice, după metode primitive sau moderne. Deși dispune de o
Molișet, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300884_a_302213]
-
sătenilor care au prins acele vremuri, locuitorii erau obligați să predea din animalele lor pentru a susține hrană soldaților sovietici. A fost stabilit un reprezentant din sat care să faciliteze comunicarea între armata și săteni și să stabilească din ce gospodării se făceau rechiziționările de hrană. Situația a fost grea și tensionată, mai ales că frontul a rămas pe loc toată primăvară, armata sovietică nereușind să întainteze după câteva atacuri respinse de armatele române și germane ( a se vedea bătălia de la
Chițoveni, Botoșani () [Corola-website/Science/300902_a_302231]
-
lesnicioasa ci și de mare folos. În anul 1957 au fost înființate întovărășiri zootehnice, forme de organizare socialistă, premergătoare Cooperativelor Agricole de Producție. În anul 1977 a fost înfințată Asociația Crescătorilor de Animale în care au fost cuprinse 890 de gospodării, din cele 995 care se ocupau cu agricultura . Albinăritul este o ocupație arhaica, practicată de locuitorii așezărilor de la izvoarele Ilișuei sub forma vânarii familiilor sălbatice de albine, sau a creșterii domestice, după metode primitive sau moderne. Deși dispune de o
Târlișua, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300897_a_302226]
-
Bistrița (în ), când a trecut administrativ în județul Bistrița-Năsăud. În prezent, Unirea este cartier al municipiului Bistrița. Documente păstrate în arhiva Vaticanului în Roma, atestă că în perioada 1332-1335 trăiau în Aldorf circa 25-28 de "gospodari" (în ), adică proprietari de gospodării, astfel că în anul 1935 comuna avea circa 120-140 locuitori. În Evul Mediu numărul locuitorilor a variat adesea din cauza războaielor, bolilor, foametei și epidemiilor. De aceea, în anul 1640 se recenzau doar 19 gospodari și aproximativ 25 de familii. După ce
Unirea, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300900_a_302229]
-
maghiare, care locuia aici. În următorii ani a avut loc o nouă colonizare de populație română la Aldorf. Acești noi locuitori au lucrat ca personal de serviciu și ca ciobani comunali. În anul 1944, după evacuarea populației germane din Aldorf, gospodăriile părăsite de aceștia au fost ocupate de coloniști români. De atunci, românii reprezintă aici majoritatea populației. Înainte de 1848, numai în anumite localități ardelene le era permis evreilor să-și stabilească un domiciliu permanent. După acest an, în Aldorf au început
Unirea, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300900_a_302229]
-
comunei cu același nume din județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. Se află în partea de nord-est a județului, la poalele nordice ale Vârfului Stegii și cele sudice ale Heniului Mare din Munții Bârgău. Localitatea Leșu este situată la poalele munților Bîrgăului. Gospodăriile sunt dispuse pe Valea Leșului (afluent al Ilvei) și pe cele ale afluenților săi, precum și pe dealurile din bazinul Leșului. Distanța de la centrul satului până la cel mai apropiat oraș - Sangeorz-Bai - este de 17 km, până la orașul Năsăud este de 30
Leșu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300881_a_302210]
-
ale apelor din judet s-au înregistrat în: luna aprilie 1913, aprilie 1932, iulie 1933, februarie 1958, mai 1970 și aprilie 1974. Atunci văile și pâraiele Leșului au înregistrat niveluri record producându-se mari pagube drumurilor. căii ferate forestiere și gospodăriilor oamenilor. De pe urma acestor grave distrugeri, circulatia trenului forestier a încetat definitiv, repararea terasamentului avariat necesitând mari sume de bani, care din rațiuni economice și financiare, n-au fost alocate. Fiind înconjurat din toate părțile de munți și dealuri impadurite, temperatura
Leșu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300881_a_302210]
-
termină cu joc, după melodia cântată, de obicei, la fluier („trișcă"). Astăzi numărul șezătorilor a scăzut și sunt mai mult șezători de fete și feciori, alături de care mai participă și neveste tinere. Dintre obiceiurile foarte vechi legate de munca în gospodărie se mai mențin și astăzi „clăcile", ca forme de întrajutorare în muncă. Acestea se desfășoară pe tot parcursul anului. Amintim clăcile de: cosit, gunoit, desfăcut porumb, colectat lână, prășit, secerat, cărăușit (mai ales atunci când omul își construiește o casă). La
Leșu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300881_a_302210]
-
împărțirii teritorial-administrative din 3 iunie 1968, aparținând comunei Manoleasa. Construirea lacului de acumulare de pe Prut, a impus o restructurare a rețelei de așezări din comuna, implicând desființarea satului Șerpenița, sau strămutarea unor părti de vetre de sat și grupări de gospodării care cădeau sub curba de nivel de la cota 98,20 m (ex. Livenii Vechi și Livenii Noi). O alta cauză a scăderii nivelului de trai a populației și totodată a scăderii numărului de locuitori a fost colectivizarea agriculturii cu toate
Liveni, Botoșani () [Corola-website/Science/300915_a_302244]
-
considerabilă a numărului de locuitori după aceasta perioadă este urmare a sporului natural mic, a unui spor migrator negativ, datorat potențialului economic redus al comunei, la care se adaugă strămutarea un sat (Șerpenița) de pe raza comunei Liveni, precum și a unor gospodării din satul Livenii-Vechi, ca urmare a construirii lacului de pe Prut. Locuitorii strămutati s-au localizat în satele Liveni, Iorga sau în alte localităti din afara comunei noastre. În ceea ce privește structura pe grupe de vârstă, putem spune că în urma ultimelor recensăminte efectuate, aceasta
Liveni, Botoșani () [Corola-website/Science/300915_a_302244]
-
dr. Petru Groza, (octombrie) noiembrie 1946 au loc alegerile parlamentare, 30 decembrie 1947 proclamarea republicii (iunie 1948), naționalizarea principalelor mijloace de producție, transformare socialistă a agriculturii, martie 1948 etc. Începând cu anul 1949 s-a demarat acțiunea de înscriere în gospodăriile agricole colective (G.A.C.), cei care refuzau trebuiau să suporte un adevărat război declanșat de autoritățile comuniste. Bătăile, schingiuirile, deportările și închisoarea au constituit principalele metode ale așa numitului " proces de transformare socialistă a agriculturii. Colectivizarea s-a încheiat după
Comuna Todireni, Botoșani () [Corola-website/Science/300927_a_302256]
-
Jimbor, la sud cu comuna Homorod (de care aparține administrativ), iar la sud-vest cu comuna Cața. În subsolul localității se găsește un masiv de sare. Tradiția exploatării apei sărate de către localnici (din fântâni special amenajate) și a folosirii acesteia în gospodării s-a păstrat în aceasta zonă până în prezent. Biserica Evanghelică-Luterană fortificată a fost construită în secolul al XIII-lea ca bazilică în stil romanic. A suferit ulterior modificări importante. Ridicarea fortificațiilor a transformat lăcașul de cult într-un loc de
Mercheașa, Brașov () [Corola-website/Science/300953_a_302282]
-
ramificația șoselei spre vest, se întinde partea nouă a satului, așa-zisul „Sat nou” sau „Munteni”, înființat începând cu anul 1924, când au fost împroprietăriți cu locuri de casă familii provenite din zonă montană care nu-și întocmiseră până atunci gospodării personale din lipsa terenurilor disponibile. Cele două părți de sat alcătuiesc astăzi o unitate închegată, însă locuitorii fac deosebirile dintre ele. În centrul actual al satului sunt așezate instituțiile principale: școala generală, grădinița de copii, căminul cultural și poșta. Toate
Dudescu, Brăila () [Corola-website/Science/300960_a_302289]