26,075 matches
-
am spune noi, liniile roșii ce unesc ariile verzi manifestă un grad ridicat de stabilitate și constanță; ele nu dispar și apar continuu, ci mai degrabă se permanentizează producând o structură stabilă. În plus, ele sunt adeseori dublate de linii albastre sugerând relațiile de autoritate Între firme. Această structură ce se conturează coloristic vizitatorului nostru este ceea ce Coase (1992) denumea structura instituțională de producție. Explicația pe care Coase o dă configurației structurale existente la un moment dat amestecă variabile economice, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
de atitudine și de perspectivă sunt importante, manifestându-se în timpul Războiului din Golf. La cererea secretarului general al Națiunilor Unite, o unitate de transport a Bundeswer a participat pentru prima dată, în vara anului 1993, la o misiune a "Căștilor albastre" (ONU) în Somalia 890. Această primă participare a declanșat controverse, dar în iulie 1994 Curtea Constituțională federală a hotărât: Germania poate participa cu forțele sale armate la misiuni în cadrul acțiunilor NATO sau UEO, pentru aplicarea rezoluțiilor Consiliului de Securitate al
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
mereving. Poezie leneșă, iarăși: jalnica, cerșetoarea cantilenă a nomazilor ultimi-simboliști. Palidă ca un altoi neprins; oribilă, tremurătoare ca un plămîn expectorat - fie buretele răcoritor pentru fruntea (enormă) a vreunui critic, congestionat pînă la urmă, nedumerit, nefericit de viforul și săbiile albastre și adîncul de rai în care vrea să fie văzut Spiritul. Poezie leneșă: poezia sinceră, inepta insistență de a scrie versuri cum vorbești, banalul reabilitat, curcit cu sensibilitatea; sărăcia poeților provinciali de a prefera o predică protestantă unui text august
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Asistăm la un salt de la comunitate la comunicare, unde mass- media, Internetul fac legea. A doua: Societatea postindustrială în care apare ca dominant un mod de producție dozat pe procesarea informației, nu a materiei brute; halatele albe iau locul halatelor albastre. Trei: Transferul de la regularitățile raționaliste de tip mobil, așa cum au fost instituționalizate de revoluția lui Gutenberg/ Caxton la vizualitate, prezență virtuală și interacțiune computerizată. Televiziunea și Internetul ne-au schimbat radical viața, ne-au redus-o la două dimensiuni, ecranul
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
nivelul celor finalizate și publicate în revista junimistă, și care adună circa o treime din paginile plănuite de istoric pentru centenarul nașterii. Exegeza eminesciană. Poeziile antume din punct de vedere filologic va fi publicată abia în 2002, la Editura Floare albastră, Antologie, notă editorială și bibliografie de Doina Rizea, Prefață de Nicolae Georgescu. În Prefață, Nicolae Georgescu citează dintr-o scrisoare a lui I.E. Torouțiu, expediată lui Perpessicius (editorul lui Eminescu) pe 22 octombrie 1947, din care reproducem: "... Concomitent, trec la
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
este șocant de contorsionată și de nedreaptă. Admit că diverși comentatori care s-au înfruptat din privilegiile vechiului regim, obișnuiți să cânte osanale activiștilor "luminați", au naturale pulsiuni poporane și se simt iritați de distincția distantă a celor cu "sânge albastru". De la Revoluția Franceză încoace, gloata dezlănțuită și-a impus supremația circului - deghizată în populism și democrație - în defavoarea fastului construit și opulent ce marca succesiunea familială la tron. Ce-i drept democrația e mai vie, mai colorată, mai imprevizibilă, măscăricii au
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
la bilete. Ba mai și concesionează pe nimic trenul Iași-Brașov unui operator privat, care strivește microbuze conduse neatent la Scânteia. Înlocuiește materialul rulant produs în țară, generând falimentul industriei naționale de profil, cu trenuri de navetiști din Germania (celebrele "săgeți albastre"!), nepotrivite pentru călătorii mai lungi de două ore. Lasă în ruină completă divizia de transport marfă, declarată ineficientă economic, pentru a o pregăti la vânzare ieftină și fără mulți angajați ("dacă nu e profitabilă, trebuie să disponibilizăm oamenii, nu?"), cu
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
românești, dezinteresate de recuperarea adevăratelor valori (că asupra întregii afaceri cu recuperarea, pe sume fabuloase, a pretinselor brățări dacice - despre care Dan Iosif lăsa să se înțeleagă într-un interviu labeunuteve că ar fi o făcătură a "băieților cu ochi albaștri" care au dat un sens superior mormanelor de cosoni din dotare și care nu mai aveau căutare pe piață - plutește încă un nor al incertitudinii și al surprizei față de incredibila rapiditate cu care autoritățile s-au mobilizat și au deblocat
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
zece mii de oameni se ridică în picioare în urale. Și rămân așa, mai mult de un sfert de oră, cât durează uluitoarea sugestie că muzica este singurul limbaj care ne pune în contact cu extratereștrii (cei care, bineînțeles, prin radiația albastră pusă în scenă de lighting designer-ului trupei Pink Floyd, Marc Brickman, și, prin efectele de sunet de pe slide guitar, răspund și ei la finalul piesei, în delirul asistenței). Vizionare și audiție plăcute! 23 iunie 2011 Oricât m-aș declara
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
Învăluie totul În lumina pe care timp de patru zile se străduise s-o reflecte În mlădierile apei pe plajă, cu tușe ușoare de alb de titan, aplicat cu mare puritate. Așa că a luat un borcan și a amestecat alb, albastru și nespus de puțin siena natural, până a frânt totul Într-un albastru luminos. Apoi a făcut două probe pe tava pentru cuptor pe care o folosea drept paletă, a murdărit amestecul cu un fir de galben și a lucrat
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ororile, poate fiindcă nu exista decât o singură oroare, imutabilă și eternă. - Chiar nu-ți amintești de mine? Necunoscutul părea dezamăgit. Dar nimic din el nu-i era familiar lui Faulques. European, a conchis, cercetându-l mai Îndeaproape. Vânjos, ochi albaștri, mâini puternice. O cicatrice verticală peste sprânceana dreaptă. Un aer cam butucănos, atenuat de ochelari. Și acel accent ușor. Poate slav. Balcanic, ori de pe-acolo. - Mi-ai făcut o poză. - Am făcut multe În viață. - Aceea nu era ca
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
peliculă acea imagine a sfârșelii. Așa că a dus la ochi o cameră foto și, potrivind obiectivul, diafragma și cadrajul, a lăsat să treacă două chipuri, apoi l-a ales pe al treilea prin vizor, aproape la voia Întâmplării: niște ochi albaștri peste poate de pustii, câteva trăsături descompuse de istov, pielea smălțată de stropii aceleiași sudori ce Întărea pe frunte părul murdar și Încâlcit și o AK-47 veche, sprijinită neglijent pe umărul drept, susținută de o mână Învelită Într-un bandaj
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de pământ care șerpuia printre pini. Ziua era luminoasă și caldă. Briza blajină dinspre sud nu izbutise să Îndulcească de una singură temperatura de pe dig, când el s-a oprit și a sprijinit motocicleta pe suport. A admirat o clipă albastrul cobalt al mării de cealaltă parte a molului cu felinar din port, năvoadele brune și verzi Îngrămădite lângă bintele pescarilor care, la ora aceea, lucrau În larg, clinchetul fungilor clătinate de briză pe catargele duzinii de nave ancorate pe chei
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
poate dura. Dar timpul trece, iar ea durează. Și vine un moment când totul stagnează. Zilele Își pierd numărul, speranța se risipește. Atunci devii un prizonier real. Profesionist, ca să zic așa. Un prizonier răbduriu. Pictorul de război privea acum linia albastră a mării pe șenal. În cele din urmă a dat din umeri. - Nu mai ești prizonier, a spus. Și-o să ți se Încălzească berea. Tăcere. Când și-a Întors iar ochii spre el, Markovic l-a privit aproape prudent, din spatele
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ei să-l omoare pe băiat, iar pe ea s-o mutileze și să-i taie gâtul? A dus țigara la gură. Jarul i s-a Înroșit Între degete și un val de fum i-a Încețoșat o clipă ochii albaștri În spatele ochelarilor. Faulques n-a zis nimic. Privea o muscă ce-și fluturase aripile Între ei, apoi se așezase pe brațul stâng al croatului. Markovic o privea foarte liniștit. Impasibil. Fără să se miște și fără s-o sperie. 11
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
incursiunile și bombardamentele partizanilor islamici Împotriva frontierei de nord a statului evreu și la represaliile israeliene. Merseseră cu taxiul de-a lungul țărmului, de la Beirut la Sidon și de acolo la Tir, unde ajunseseră Într-o zi mediteraneeană luminoasă și albastră, cu un soare orbitor, care aurea pietrele din portul vechi. Încă mai trăia prietenul lui Faulques, septuagenarul călugăr Georges, care, sedus pe loc de Olvido, Îi arătase cripta bisericii lui medievale, unde zăceau - cu chipurile din piatră desfigurate cu ciocanul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
dus la croatul care, tot așezat și nemișcat, stătea la umbră. Avea Între ghete chiștocuri de țigară stinse, o pungă de plastic cu gheață și patru cutii cu bere. - Frumoasă priveliște, a spus Markovic. Au rămas cu ochii la Întinderea albastră care, de la poalele falezei, se deschidea spre orizont În evantai: gurile de la apus la nord, cu insula Spânzuraților și linia Întunecată, estompată În cenușiu, a Capului Rău, care se Întindea spre largul mării, spre sud-vest. Părea, a gândit Faulques, și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
bine cei cinci sute cincizeci și șapte de kilometri ai șoselei șerpuite dintre Rijeka și Dubrovnik, litoralul cu golfulețe povârnite și nenumărate insule, verzi de chiparoși și albe de piatră dalmată, care Împestrițau o Adriatică cu ape Închise, liniștite și albastre, fiecare cu cătunul, zidul venețian ori turc și clopotnița ascuțită la vârf a vreunei biserici. Văzuse și cum părți din acest peisaj fuseseră demolate cu tunul În săptămâna pe care Olvido Ferrara și el o petrecuseră Într-un hotel din
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
frumos. Părul, foarte blond și lung, și-l strânsese Într-o coadă de cal. Era atrăgătoare, deși corpolentă și cu câteva kilograme În plus. Când a trecut prin fața mesei unde stătea el, pictorul de război a privit-o În ochi. Albaștri. Veseli. - Bună ziua, a spus. Femeia s-a uitat la el, uimită la Început, curioasă mai apoi. Vreo treizeci de ani, a socotit Faulques. A răspuns la salut, a dat să meargă mai departe, dar s-a oprit, nehotărâtă. - Ne cunoaștem
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
femeie. Imaginea lui Ivo Markovic i-a trecut fugar prin minte. Nu mai ai multă vreme, spusese croatul. Ar trebui să te duci În sat. O pauză ca să gândească. Un răgaz Înaintea discuției finale. Pictorul de război a cercetat ochii albaștri din fața lui. Era obișnuit să cerceteze și a observat În ei un licăr de interes. A pus mâna dreaptă pe masă și a văzut că și ea Îl privea, urmărindu-i mișcarea. - Începând de mâine, am niște treburi, dar În
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
femeii. Sâni mari, bronzați. Liberi. Pe umerii goi, bretelele păreau fragile pentru rochia ei. - ...teribil, a conchis, În cele din urmă. Faulques a zâmbit delicat. - Nu-i teribil, a spus. E viața, nimic mai mult. O parte din ea. Irisurile albastre păreau acum mai atente. Carmen Elsken Îi studia gura și ochii, căutând În ei explicația imaginilor pictate pe perete. - Ai avut, probabil, o viață ciudată, a zis brusc. Pictorul de război a zâmbit iar, de astă dată În sinea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
forme pe care figurativul - personaje, enigme distilate În manifestări fizice - se potrivea perfect cu intensitatea sobră, și menținea totul Între limite naturale. Împiedica arbitrarietatea, urletul. Excesul. Dezmințea haosul aparent. Pe paleta mentală a lui Faulques, pictura avea greutatea unui cerc albastru, inexorabilul unei linii negre. Fiindcă - Olvido subliniase cândva această idee, deși cu siguranță era furată de la cineva - un măr putea fi mai teribil decât un Laokoon. Ori niște pantofi, adăugase mai târziu, pe când privea un bărbat care, cu cârjele sprijinite
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
În lungul drumului abia pictat și făcându-l asemenea unui râu inexorabil, cu brazde prelungi, linii și creste minuscule, greu de apreciat la o simplă privire. A continuat să lucreze cu mâinile, fără peneluri. Acum aplica vopseaua cu degetele, alb, albastru, galben și alb, obținând nuanțe unice de verde, asemănătoare luminii de dimineață pe o pajiște, griuri aidoma asfaltului de pe o șosea răscolită de șrapnele, tonuri de albastru murdar pentru cerul Înnegurat de fumul venit de la casele În flăcări. Și un
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pietricelele Împrăștiate pe șosea, ale căror contururi o deformau. O clipă, Faulques se gândise să fotografieze umbra aceea cu margini imprecise, dar renunțase. Chiar atunci, ea zărise pe jos un caiet rupt și decolorat. Un caiet de școală, cu coperți albastre, câteva file rupte, deschis În iarbă. Luase aparatul fotografic, făcuse doi pași Înainte, căutând un cadraj bun, mai făcuse un pas spre stânga și călcase pe mină. Faulques și-a privit mâinile pătate cu vopsea roșie, apoi s-a uitat
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
căutarea locului unde să poată pune stavilă hemoragiei, apoi pipăind gâtul inert și pândind pulsul deja imposibil. - O iubeai? a Întrebat Markovic. Faulques a privit spre răsărit. Nu se simțea briza, dar linia luminii era mai concretă: vira În tonuri albastre și cenușii, pe când lumina stelelor era mereu tot mai slabă. - Poate că de aceea ai și făcut poza. Nu? Ca să duci lucrurile Înapoi, În starea lor naturală. Pictorul de război a tăcut. În fața ochilor lui, În tăvița din laborator, apăreau
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]