25,496 matches
-
și istorioarele morale, în revistă au apărut sfaturi practice și gospodărești, îndrumări pentru păstrarea sănătății, leacuri ieftine și leacuri băbești, recomandări legate de cultivarea pământului, informații despre îngrășăminte, sfaturi pentru femeile însărcinate și pentru copii și altele. Au fost publicate povestiri moralizatoare cu oameni de la sate care intraseră în contact cu intelectuali, crâșmari, bețivi și cu persoane care înjurau (aceștia erau aspru dojeniți de preoți). Principalul autor al articolelor referitoare la chestiunile vieții de zi cu zi a fost preotul Tălmăcel
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
tirajul cel mai mare. Conținutul ziarului are un caracter enciclopedic: articole și comentarii de politică internă și externă, știri și informații din întreaga lume, reportaje parlamentare și judiciare, un foileton, cronici literare și dramatice, recenzii, note bibliografice, versuri, schițe și povestiri, umor, curiozități geografice și istorice, relatări de călătorie, articole de astronomie și medicină, rubrici de muzică, modă, jocuri distractive ș.a. Cazzavillan îi anexează numeroase suplimente - literare (începând din 1888), umoristice, ilustrate, pentru copii etc. Printre redactori se numără gazetari profesioniști
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290367_a_291696]
-
Grandea, Carol Scrob, Al. I. Șonțu, Nicolae Țincu, Panait Macri, Th. M. Stoenescu, Anei Ciupagea, Elizei Mustea, lui Virgiliu N. Cișman, George Murnu, N. Christescu, N.G. Rădulescu-Niger, Radu D. Rosseti, Cincinat Pavelescu și St. O. Iosif. Se tipăresc schițe și povestiri, unele cu caracter satiric, ilustrând viața de fiecare zi a Bucureștilor, iar în foileton intră romane de aventuri. Prozatorii de la U. sunt George Missail, Gr. H. Grandea, D. Stăncescu, D. Teleor, V.A. Urechia, Th. D. Speranția, Ion Gorun, Sofia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290367_a_291696]
-
Corneliu Moldovanu, Emil Nicolau. Cu articole despre Nicolae Grigorescu și despre viața artistică va colabora din nou, începând din 1908, Al. Vlahuță, autor și de nuvele (Din oastea cea nouă ș.a.). În februarie 1909 Caragiale își reia colaborarea cu noi povestiri și schițe (Făcătoare de minuni..., Invitația, Sfânta Ghenoveva ș.a.); li se adaugă schimbul epistolar cu Al. Vlahuță, din care fac parte Politica și literatura sau Morală și educație. Proză publică și Emil Gârleanu (din 1910), Ion Gorun, Iuliu Dragomirescu, Ion
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290367_a_291696]
-
M. Besanu, Iulian Grozescu. În afară de balade populare, At. M. Marienescu publică articole politice și culturale. Din Boccaccio traduce A. Densușianu; I. Vulcan și I. Ioviță transpun în românește, primul o nuvelă franceză, iar cel de al doilea o narațiune germană; povestirea Fata boierului de Jókai Mór este tradusă de Paul Dragu. Articolul Cultura națională, din 1863, semnat cu inițiala N., pledează pentru o cultură și o literatură bazate pe realitatea autohtonă. Doi ani mai târziu, când apare „Familia” lui Vulcan, publicația
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285493_a_286822]
-
a fost, este dintotdeauna, mare devoratoare de povești, de narațiune. Multă vreme epicul a sufocat aproape toate celelalte genuri, de la Biblie încoace, prin antichitatea greacă, evul mediu, renaștere, secolul luminilor și tot ce i-a urmat. În tot acest timp povestirea s-a făcut într-un limbaj pe care să-l înțeleagă tot omul, cu mare grijă pentru istoria care trebuia să fie accesibilă consumatorilor de epic. Firul narativ a tiranizat din fericire textul. Chiar și poemele cele mai lirice aveau
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
bine făcute, să lăsăm romanul să captiveze și să dea pâine, circ și basm (iubire și promisiunea de viață eternă). Ceea ce ineviatbil o să fie distrus este rasa umană. Omul are să fie ras de pe fața pământului. Dintr-o jonglerie cu convențiile povestirii (în Modernism) trans-romanul a alunecat într-un tragism sumbru. Mulți romancieri de la acest început de mileniu au sentimentul că trăiesc sub semnul unei iminente nenororciri planetare. Apocalipsa bântuie trans-romanul. Tragismul e semnul distopiei și e lucru știut că romanul Desperado
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
că avem de-a face cu o narațiune la persoana întâia sau la persoana a treia, istoria alunecă inevitabil către autobiografia personajului narator. În mod repetat, fie că e vorba de Doris Lessing, David Lodge, Martin Amis, istoria recurge la povestirea unei vieți ca tipar de narare. Nu mai multe vieți de importanță egală, ca în arhitectura impresionantă a unui Galsworthy, chiar Dickens. O singură viață, ce le înghite pe toate în faldurile ei. Unicitatea eroului Desperado, capttivarea lectorului, stau în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
un astfel de soare, de bucurie a creației din demolarea tuturor convențiilor cunoscute. Romanul distruge happy end-ul, romanțiozitatea, perceperea afectivă a istorisirii, chiar accesibilitatea. Textul e inconștient preocupat să radă orice procedeu deja folosit, deci tocit, de pe fața pământului. Povestirea sinucigașă îl aduce pe lector în pragul disperării, dar și al încrâncenării de a relua urcușul, de a descoperi din ce se trage și încotro merge această acțiune Desperado, această intrigă care, spun majoritatea interviurilor cu autori, nu vrea decât
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Desperado, această intrigă care, spun majoritatea interviurilor cu autori, nu vrea decât să amuze, când, de fapt, contrariază. Personajul După ce Fluxul conștiinței a pulverizat personajele în cuvinte, frânturi de gând, gesturi reflexe și meditații livrești, literatura Desperado readuce eroul în povestire. Autorul imaginează pe cineva anume. Nu contează că acel cineva are o comportare stranie, un trecut nemărturisibil, gânduri așa de încâlcite că nimeni în text sau în afara lui nu le poate ordona. Tragic sau hilar, mai mult sau mai puțin
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pune obstacole în calea înțelegerii, fiindcă se folosește de ordinea memoriei și exagerează ceea ce a descoperit înaintea lui Fluxul conștiinței, limbajul nu trebuie să fie o piedică. Limpezimea superficială e dublată, însă, de discursul indirect. Narațiunea nu mai e doar povestire. Henry James inaugura istorisirea ambiguă, la capătul cărei lectorul nu știa prea bine de partea cui să fie, cine are o vină și cine nu. Pentru autorul Desperado, toți eroii sunt disculpați de la bun început, toți au dreptate în felul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
se trage și cum s-a alcătuit ființa lui. Acest prezent al operei pe care nici nu-l putem pune de fapt în cuvinte se trage din ceea ce nu mai există (un trecut inaccesibil rezumării critice, dar foarte fertil pentru povestire, pentru autor și eroi), iar viitorul lui e neconcludent, rămâne deschis, nerezolvat. Dacă ne încăpățânăm totuși să-l descoperim, găsim un timp populat de eroi derutați, cu istorii derutante. Doctorul din Flaubert's Parrot, pe care Julian Barnes îl pune
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
întâmplări. Autorul picaresc vedea romanul din afara eroului. Autorul Desperado venind cu moștenirea lui modernistă se uită la aventuri dinăuntrul protagonistului. Chiar dacă romancierul nu analizează gândurile personajelor (cum făceau, în detaliu, Joyce sau Woolf), el nu mai poate părăsi interioritatea. Convenția povestirii realiste (Fielding, Dickens, Galsworthy), la fel ca și principiile ei de structurare (tradiția basmului, cronologia), par acum puerile chiar și cititorului nesofisticat. Până și romanele polițiste de calitate proastă discută acum ce gândește eroul, nu numai ce se petrece cu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
viitor, ci în trecut. Prezentul e alb, neutru. Oare aici se gândea Virginia Woolf că va ajunge romanul când scria, în 1919, despre inutilitatea intrigii, iubirii, catastrofei? Consecința schimbării moderniste este că prezentul și-a pierdut vitalitatea. Pe vremuri prezentul povestirii era urmărit cu sufletul la gură. În mileniul trei, urmând unui trecut hiperactiv, prezentul e devitalizat. Romanul a supraviețuit paradoxului Joycean (verbalizarea pre-verbalului), iar acum se luptă cu un viitor distopic, care anihilează prezentul și lasă lectorului doar scheletul trecut
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
curând. Pe scurt, în termenii Virginiei Woolf, intriga amoroasă e condamnată. E de menționat totuși că, deși o acuză vehement, autoarea nu reușește nicicum să-i dea lovitura de grație în romanele ei. Odată ce lectura s-a încheiat, iubirea și povestirea revin automat în mintea lectorului, care nu ține minte din text decât ființe îndrăgostite. Și totuși acesta este momentul, cu Joyce, Woolf și Eliot, când ideea de cuplu, de familie, de final, cu (sau fără) iubire împlinită, începe să piară
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
veacuri și mai bine făcea în fond același lucru: spunea o poveste despre un trecut care ducea inevitabil la un prezent și care aștepta un viitor. Mai era apoi și vechea nevoie de structurare a istoriei pe axa unui cuplu: povestirea se învârtea în jurul găsirii perechii potrivite, intriga amoroasă era principala sursă de suspans. Începând cu Fluxul conștiinței, mai ales după eseul Virginiei Woolf, Modern Fiction (care pune clar problema refuzului), cronologia (înșiruirea lineară trecut-prezent-viitor) și iubirea ca mijloc de captare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
se eliberează de pașii mărunți pe care-i făceau curentele literare anterioare, refuză micile revolte și începe să multiplice refuzul în progresie geometrică. După Fluxul conștiinței, a doua etapă a refuzului este epoca Desperado. Refuzul intrigii este de fapt refuzul povestirii clasice. Incidentul rămâne. Literatura n-ar exista în absența narațiunii. Doar că noile romane nu se mai pot repovesti. Experiența lecturii s-a însingurat, în sensul că nu poate fi comunicată, ci doar analizată, decodată. Eliot detesta ideea că poemele
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
să nu mai fie, pentru că nici Woolf, nici Eliot și nici chiar Joyce nu pot trăi în afara ei) un refugiu narativ. Trăirile sunt clocotitoare, ele inundă lectura, străpung sufletul ca un fier înroșit, dar nu sunt un fir central al povestirii care merge înainte după alte principii, alte legi ale gândirii, asocierii și verbalizării ci doar un fel de călcâi al lui Ahile. Ca urmare a spulberării interesului narativ esențial al literaturii anterioare, eroul se pulverizează în amintiri, devine un erou-mozaic
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Lodge, Doris Lessing, Graham Swift, Malcolm Bradbury, Martin Amis (mai puțin John Fowles și Peter Ackroyd), înclină spre extrovertire și chiar exhibiționism. Ei folosesc Fluxul conștiinței, dar în egală măsură recurg la naratorul omniscient, amestecă interioritatea cu suspansul dezlănțuit. Istoria, povestirea se întoarce. Doris Lessing, de pildă (The Golden Notebook, Under My Skin, Walking in the Shade, The Memoirs of a Survivor), pune toate cărțile pe masă. Ea nu ascunde nimic, eroii sunt sfâșiați până în măruntaie, avem sentimentul în final că
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mai puțin verbale (de unde și industria punerii în frază, a explicării verbale a textului modernist), Kazuo Ishiguro, de pildă, proclamă nevoia de narațiune tradițională, întreținută de suspans. When We Were Orphans e un suspans exacerbat. La fel și The Unconsoled. Povestirea Desperado e împăiată cu incidente povestite cu mare poftă narativă. Cum se va încheia istoria? Surpriză: istoria ascunde ceva și ni se spune până la urmă ce ascundea, dar de încheiat nici gând să se încheie. Suspansul a murit, trăiască suspansul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
veșnic mister, pe care îl duce greu, apăsată fiind de sentimentul că azi nu are nicio finalitate și că viitorul e mult prea greu de îndurat / așteptat. Eroii își văd de viața lor și nu îngăduie alte ființe în conturul povestirii, ori nu altfel decât ca figurație. Pianistul din The Unconsoled e înconjurat de o mare de oameni, dar pe niciunul nu ajungem să-l cunoaștem mai îndeaproape. Toți rămân măști fără viață. Tehnica jurnalului e în fond o revenire (aparentă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
își construiește viziunile în biserici menite să dureze în timp e asuprită de puterile întunecate ale Satanei. Pentru fiecare biserică e necesar sacrificiul unui copil, iar cartea e plină de astfel de biserici care nu prea inspiră credință în Dumnezeu. Povestirea este presărată cu cadavre, a căror proveniență nu e descoperită de poliție. Nicholas Dyer lucrează pentru regină la Scotland Yard. Hawksmoor lucrează pentru poliție la Scotland Yard. Amândoi se numesc Nick și au un ajutor pe nume Walter. Un capitol
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ridicate în spiritul morții prin viață și vieții prin moarte. Nimic nu mai e doar alb ori negru. Binele și răul cresc laolaltă. Dovada este capitolul 4, care descrie un Ned rătăcitor, paralel celui ucis de Dyer cu secole înainte. Povestirea ne încurcă programat, dar ecourile lirice, repetate înadins și ele, ne vin în ajutor. "Țărâna" ne amintește de tărâmul nopții. O frază, printre altele, poate caracteriza întreg romanul: Ce simți când te scufunzi în apă cu ochii larg deschiși și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Portugalia și se îmbarcă cu destinația Ellis Island. Își schimbă mereu identitatea. Odată devenit cetățean american, trăiește cu spaima că va fi descoperit. Moare în final (începutul cărții) paralizat pe un pat de spital. În această clipă începe derularea inversă. Povestirea nu e nuanțată afectiv. Viața e uscată și stearpă: fără amoruri, fără familie. Putem să-i înțelegem golul sufletesc doar când descoperim cumplitul lui trecut (în carte acesta fiind văzut ca viitorul lui). Cartea începe cu o viață în care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de la așteptările noastre de zi cu zi, construiește o distopie. Dacă vrem s-o înțelegem, trebuie să traducem permanent din limba noastră în cea a romanului, de la cronologie la derulare inversă, de la slow forward la fast rewind. Urmărim simulacrul de povestire (la început) cu prea puțin interes și cu sentimentul că importantă e atmosfera (în care totul contrazice senzația de familiar, de la mâncarea care e vomată în loc să fie înghițită, la copiii împinși înapoi în pântece în momentul morții), dar spectacolul întârzie
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]