25,460 matches
-
ajutat de către ceilalți membri ai rețelei într-o anumită situație, va fi el însuți dispus să investească în rețea prin punerea la dispoziție a expertizei și resurselor. În timp ce într-o relație de competitivitate, ca și în cadrul unei organizații, există motive întemeiate de a ascunde anumite informații, modul de funcționare a rețelelor este deosebit datorită faptului că informațiile sunt distribuite de cele mai multe ori rapid și cu acuratețe. Rețelele oferă oportunitatea de a îngloba într-o relație de cooperare parteneri extrem de eterogeni. Deoarece
Învățarea în cadrul rețelelor () [Corola-website/Science/324508_a_325837]
-
succes rețelelor reprezintă concomitent și cea mai mare slăbiciune a lor: ele se bazează în mare măsură pe încrederea reciprocă dintre membri. Acest aspect creează un anumit paradox în ceea ce privește structurarea rețelelor: pe de o parte rețelele se bazează pe structuri întemeiate pe încredere, iar pe de altă parte acestea nu pot apărea cu adevărat decât în cadrul experienței dobândite prin munca în rețea. Astfel că structurarea rețelelor devine un proces de învățare. Modelul „învățării în rețele“ conștientizează aceste aspecte, creând (prin configurarea
Învățarea în cadrul rețelelor () [Corola-website/Science/324508_a_325837]
-
flotele genoveză și pisană, ca parte a Războiului genovezo-pisan. Victoria drastică a genovezilor și distrugerea flotei pisane a marcat declinul puterii comerciale a Pisei. În secolul al XIII-lea, Republica Genova a cucerit numeroase așezări din Crimeea, unde a fost întemeiată colonia genoveză Caffa. Alianța încheiată cu Imperiul Bizantin restaurat la Constantinopol a condus la creșterea averii și puterii genoveze și simultan la descreșterea comerțului promovat de venețieni și de pisani. Imperiul Bizantin deja acordase Genovei cea mai mare parte a
Bătălia de la Meloria (1284) () [Corola-website/Science/324521_a_325850]
-
conduși de către arhiepiscopul Daibert (Dagobert), care va deveni ulterior patriarh de Ierusalim. Pisa și celelalte "Repubbliche Marinare" au profitat de pe urma cruciadelor pentru a-și instaura puncte comerciale și colonii pe coastele din Siria, Liban și Palestina. În privința pisanilor, aceștia au întemeiat colonii în Antiocia, Acra, Jaffa, Tripoli, Tyr, Joppa, Latakia și Akon. De asemenea, ei aveau posesiuni și în Ierusalim și Caesarea, alături de unele colonii mai mici (cu autonomie redusă) în Cairo, Alexandria și desigur în Constantinopol, în acesta din urmă
Republica Pisa () [Corola-website/Science/324520_a_325849]
-
după care au transformat-o în capitala lor. În anii următori, Toscana a fost și ea cucerită. Alte coloane de longobarzi, precum cele conduse de Faroald și Zotto, au pătruns în Italia centrală și chiar în sudul peninsulei, unde au întemeiat ducatele de Spoleto și de Benevento. Cu toate acestea, după asasinarea lui Alboin în anul 573, diferite ducate autonome au apărut, fragmentând stăpânirea longobardă. Împăratul de la Constantinopol, Iustin al II-lea a încercat să profite de situație și în 576
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
de Olanda, iar în 1074, Filip a restituit senioria de Corbie către coroană. Adela a manifestat un interes aparte pentru politica de reformare ecleziastică a lui Baldwin al V-lea și s-a aflat în spatele soțului ei atunci când acesta a întemeiat unele biserici. Direct sau indirect, Adelei i se datorează întemeierea colegiilor de la Aire (1049), Lille (1050) și Harelbeke (1064), ca și a abațiilor de la Messines (1057) și Ename (1063). După moartea lui Balduin, Adela a mers la Roma, a luat
Adela de Franța () [Corola-website/Science/324538_a_325867]
-
Misco, fiind situat imediat la sud față de centrul teritoriului exarhatului guvernat direct de către exarhul ravennat, la răsărit de Ducatul de Perugia, de asemenea teritoriu bizantin, și la nord de Ducatul de Spoleto, care făcea parte din Regatul longobard al Italiei (întemeiat în 568). Este probabil ca ducatul să-și fi extins teritoriul până la Munții Apenini, poate chiar dincolo de aceștia, iar orașul cel mai sudic să fi devenit Numana, pe malul de nord al Mincio. Capitala ducatului de Pentapolis era la Rimini
Ducatul de Pentapolis () [Corola-website/Science/324526_a_325855]
-
a constituit un stat de scurtă durată, întemeiată de către sarazini centrat în jurul orașului Bari din sudul Italiei, între anii 847 și 871. Orașul Bari a devenit prima dată țintă a raidurilor arabilor sau berberilor la sfârșitul anului 840 sau începutul lui 841, când a fost ocupat pentru scurtă
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
pasionat cercetător amator al trecutului satului. Cercetătorii specialiști de la Muzeul județean de istorie din Bacău au ajuns la concluzia că ar avea o vechime de aproximativ 2000 ani. Legenda păstrată și transmisă din bătrâni spune că satul Buciumi a fost întemeiat de către patru buciumași: Ivan, Tamâș, Grec și Circei. Legendă cuprinde mult adevăr deoarece acești buciumași sunt menționați în numeroase acte date mai târziu cu deosebire că Ivan este trecut uneori cu numele de Ivăncescu, iar Grec cu numele de Ivan
Buciumi, Bacău () [Corola-website/Science/324588_a_325917]
-
feudala. Ei smulg pietrele de hotar, inched căile de acces, intră cu plugul și peste aceste pământuri, pătrund cu forța în pădure, alungând paznicii puși de boieri și mănăstire. Cand au posibilitatea distrug actele prin care boierii și egumenii își întemeiau stapinirea peste moștenirea strămoșeasca. Mănăstirea Bogdana, fiind foarte bogată, a suferiți mari prădăciuni și stricăciuni nu numai din partea tătarilor, dar și din partea răzeșilor. Țăranii din satele înconjurătoare, între ei fiind mulți din Buciumi, au pătruns cu forța în incinta mănăstirii
Buciumi, Bacău () [Corola-website/Science/324588_a_325917]
-
Conferințele de la Teheran (noiembrie 1943) și Ialta (ianuarie 1945), au decis că România și alte țari estice să intre în zona savietica de influență și să cunoască astfel toate ororile regimului comunist. Schitul de maici „Buciumi” sau „Runcul” a fost întemeiat de ieromonarhul Isaia în anul 1750. Ieromonarhul Isaia a fost mai întâi preot mirean în Buciumi unde deținea numeroase terenuri. Se știe că, de regulă, mânăstirile căutau să atragă în viață monahala mai ales răzeși bogați iar avansarea pe diferite
Buciumi, Bacău () [Corola-website/Science/324588_a_325917]
-
căderii dinastiei muhallabizilor. Ibrahim urma să dețină controlul asupra regiunii care cuprindea partea răsăriteană a Algeriei, Tunisia și Tripolitania. Deși total independentă "de facto", dinastia sa nu a încetat niciodată să recunoască supremația abbasidă. O nouă capitală, al-Abbasiyya, a fost întemeiată în afara Kairouanului, parțial pentru a evita opoziția manifestată de juriștii și teologii malikiți, care condamnau ceea ce ei numeau viața lipsită de Divinitate a aghlabizilor și nu erau de acord de tratamentul inegal la care erau supușii berberii musulmani. În plus
Aghlabizi () [Corola-website/Science/324630_a_325959]
-
unde devine expert în medicină legală. Contribuie în mod decisiv la popularizarea psihiatriei, ținând conferințe și demonstrații publice asupra practicii hipnozei. A lucrat apoi la Clinica privată din Mariagrün, situată pe colina Rosenberg, în apropiere de Graz, până la sfârșitul vieții. Întemeiată în 1885, Clinica se va numi ulterior "Sanatoriul Krafft-Ebing", în memoria aceluia care i-a creat o reputație exemplară chiar și dincolo de frontierele Austriei. Krafft-Ebing a scris și publicat numeroase articole de specialitate în domeniul psihiatriei, dar cea mai importantă
Richard von Krafft-Ebing () [Corola-website/Science/324640_a_325969]
-
din nordul Italiei (Langobardia Major), Benevento a fost de la bun început independent "de facto". Paul Diaconul se referă la Benevento sub numele de "ducatul samnit", după numele vechilor locuitori ai regiunii, samniții. Condițiile în care ducatul de Benevento a fost întemeiat sunt disputate. Potrivit unor istorici, longobarzii au fost prezenți în sudul Italiei cu mult înainte de completa cucerire de către ei a văii Padului: astfel, ducatul s-ar fi fondat de la anul 571. sau cel târziu către 590. Oricum ar fi stat
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
de începerea ravagiilor din partea sarazinilor, la început aceștia fiind chemați în ajutor de către Radelchis, iar apoi de Siconulf în timpul lungului război dintre ei. Stimulați adeseori de către conducătorii creștini aflați în rivalitate, sarazinii au jefuit Napoli, Salerno și Benevento însuși. Colonia întemeiată de musulmani în sudul regiunii Lazio a fost eliminată abia în anul 915, după bătălia de la Garigliano. În același timp, Imperiul Bizantin recucerea o mare parte din sudul Italiei, începând cu Bari, pe care l-au recucerit de la sarazini în
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
de suzeranul său și a prestat omagiu împăratului bizantin Leon al VI-lea, de la care a primit titlul de "patrikios". În 900 sau 901, fiul său Guaimar al II-lea l-a silit pe Guaifer să se retragă la mănăstirea întemeiată de el însuși la San Massimo și i-a urmat la tron. Guaimar al II-lea a reușit să ridice Salerno la măreție. El era un principe mai pios decât tatăl său și a introdus elementele reformei cluniacense la Salerno
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
a reocupa capătul estic al insulei vreme de câțiva ani. După suprimarea unei răscoale, califul fatimid Ismail al-Mansur l-a numit pe Hassan al-Kalbi ca emir al Siciliei (948-964). Acesta a izbutit să controleze permanentele răscoale ale bizantinilor și a întemeiat dinastia kalbizilor. În secolul al X-lea, raidurile coordonate de către kalbizi în sudul Italiei au continuat, iar în anul 982 o armată germană comandată de împăratul Otto al II-lea a fost înfrântă în apropiere de Crotone în Calabria, în cadrul
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
responsabil pentru creșterea măreției principatului de Salerno: el a restaurat palatul princiar, a construit campanila bisericii Sân Pietro și a revenit la emiterea de monede de aur. Guaimar a fost un principe pios. El a decorat Sân Massimio, care fusese întemeiat de către bunicul său, Guaifer. De asemenea, în ultimii săi ani a acordat sprijin abației de Cluny. El l-a asociat la conducere pe fiul său avut cu cea de a doua soție, Gisulf I, începând din anul 943.
Guaimar al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324655_a_325984]
-
a fost un teritoriu independent al longobarzilor, întemeiat în jurul anului 570 în Italia centrală de către un "dux" longobard, Faroald I. Populație germanică, longobarzii au invadat nordul Italiei în anul 568, cucerind cea mai mare parte a sa și constituind Regatul longobarzilor, divizat în câteva ducate dependente de un
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
regelui Alboin din 574, a permis totuși ducilor longobarzi (în special celor din sud) să își întărească poziția în noile teritorii și să se manifeste cvasiindependent față de regatul de la Pavia. Către 575 sau 576, Faroald a ocupat Nursia și Spoleto, întemeind ducatul de Spoleto, cu sprijinul unui episcop de credință ariană. Ducii longobarzi ulteriori au restaurat fortificațiilor, ale căror ziduri fuseseră distruse de regele ostrogot Totila în timpul the Războiului gotic dintre anii 535 și 554. Ducii longobarzi de Spoleto s-au
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
de primul său născut, Ioan al II-lea, care de asemenea participase la confruntarea de la Garigliano. În 907, Grigore a făcut o donație bisericii urbane a Sfinților Severinus și Sossus din Napoli, pe care se pare că strămoșii săi o întemeiaseră.
Grigore al IV-lea de Neapole () [Corola-website/Science/324720_a_326049]
-
se dedica integral luptei împotriva lui Radelchis. Radelchis, la rândul său, a făcut apel la mercenarii sarazini, care au jefuit Capua în 841. Ruinele cetății sunt ceea ce a mai rămas din "Capua Veche" (vezi Santa Maria Capua Vetere). Landulf a întemeiat atunci actualul oraș, "Capua Nouă", pe colina din apropiere de Triflisco, pe care a fortificat-o sub numele de "Rebelopolis", potrivit "Chronicon Salernitanum". El a lăsat patru fii care s-au remarcat în deceniile următoare în cadrul luptelor din sudul Italiei
Landulf I de Capua () [Corola-website/Science/324730_a_326059]
-
o facțiune de napolitani prezentă în oraș s-a revoltat, fiind sprijinită de ducele Athanasie de Neapole, însă cei doi Guaimar au reușit să o reprime, după care, ca și tatăl său, Guaimar s-a restras la mănăstirea San Massimo, întemeiată de Guaifer în 900 sau 901, și a murit la puțină vreme. Cronicile contemporane îl descriu în termenii unui despot și se pare că el nu ar fi fost popular.
Guaimar I de Salerno () [Corola-website/Science/324738_a_326067]
-
adus o contribuție financiară majoră pentru cheltuielile necesare acestora. Ida a fost mereu activă din punct de vedere religios și caritabil. Moartea soțului ei i-a asigurat o avere considerabilă, pe care a utilizat-o pentru proiectele sale de a întemeia mănăstiri, printre care: Ea a păstrat corespondență cu Anselm de Canterbury, iar unele dintre scrisorile acestuia către Ida s-au păstrat. Ida s-a stins din viață la 13 aprilie 1113, care a rămas data la care este onorată ca
Ida de Lorena () [Corola-website/Science/324742_a_326071]
-
să mențină noul principat sub stăpânirea salernitană. În acest context, Guaifer s-a căsătorit cu Landelaica, fiica lui Lando I de Capua, cu care a avut un fiu, viitorul Guaimar I, care i-a și succedat. În 865, Guaifer a întemeiat mănăstirea de la San Massimo, unde el și urmașii săi au fost înmormântați, iar în 868 a oferit acesteia numeroase proprietăți și subsidii. În pofida statutului său de principe creștin, el nu s-a aflat mereu în război cu musulmanii și, potrivit
Guaifer de Salerno () [Corola-website/Science/324737_a_326066]