26,679 matches
-
Hesse. Brezianu este, de asemenea, autorul a numeroase antologii și traduceri din literatura engleză și americană. În versiunea lui, a fost pusă în scenă, în stagiunea 1985-1986, la Teatrul „Constantin Nottara" din București, piesa Cum vă place, de Shakespeare, iar Democrația de Iosip Brodsky a fost jucată, în 1991-1992, la Teatrul „Anton Pann" din Râmnicu Vâlcea.
Andrei Brezianu () [Corola-website/Science/302524_a_303853]
-
suburbie a municipiului Chișinău) este un om politic moldovean, care din 27 noiembrie 2015 este Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă. În perioada 1999-2001 a îndeplinit funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. A fost președinte al Partidului Democrației Sociale și deputat în Parlamentul Republicii Moldova (2005 - 2009). s-a născut la data de 28 decembrie 1957, în satul Grătiești (astăzi suburbie a municipiului Chișinău), într-o familie de țărani. A absolvit Institutul Politehnic "Serghei Lazo" din Chișinău, specialitatea inginer-energetician
Dumitru Braghiș () [Corola-website/Science/302533_a_303862]
-
a fost membru supleant în delegația Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. La alegerile parlamentare din 2005 a fost ales ca deputat pe listele Blocului "Moldova Democrată", formațiune al cărei vicepreședinte a fost. În aprilie 2006 a constituit Partidul Democrației Sociale din Moldova, devenind președintele acestuia. În iulie 2005, a fost candidat independent la alegerile pentru funcția de Primar General al municipiului Chișinău, obținând 20,65% din voturi. A candidat de asemenea și la alegerile din 3 iunie 2007 din partea
Dumitru Braghiș () [Corola-website/Science/302533_a_303862]
-
din Moldova, devenind președintele acestuia. În iulie 2005, a fost candidat independent la alegerile pentru funcția de Primar General al municipiului Chișinău, obținând 20,65% din voturi. A candidat de asemenea și la alegerile din 3 iunie 2007 din partea Partidului Democrației Sociale din Moldova (PDSM). După expirarea mandatului de deputat în 2009, până în 2013 a activat în sectorul privat. Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 1836-VII din 27 noiembrie 2015, a fost numit în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova
Dumitru Braghiș () [Corola-website/Science/302533_a_303862]
-
A deținut și funcția de consul onorific al Kazahstanului în Republica Moldova. La 1 februarie 1999 demisionează în mod neașteptat din funcția de prim-ministru Ion Ciubuc și pleacă de la putere primul guvern instalat de Coaliția de centru dreapta - Alianța pentru Democrație și Reforme (ADR). La 19 februarie 1999, omul de afaceri Ion Sturza, pe atunci vicepremier și ministru al economiei în cabinetul Ciubuc, este desemnat pentru funcția de premier de către președintele Petru Lucinschi. În perioada guvernului Sturza, Republica Moldova a trecut printr-
Ion Sturza () [Corola-website/Science/302535_a_303864]
-
februarie 2012 a lucrat ca jurnalist la săptămânalul FLUX din Chișinău. Este președinte al Asociației „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova pentru sprijinirea diasporei (din 1999) și al Institutului pentru Dezvoltare Regională și Administrativă Durabilă (IDRAD). A condus, ca președinte Fundația pentru Democrație Creștină (2000 - 2010) și Frăția Ortodoxă Română din Republica Moldova (2002-2012). A activat ca Expert IA în cadrul Institutului ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni al Ministerului Afacerilor Externe al României (2016). Este membru al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova (UJM) și al
Vlad Cubreacov () [Corola-website/Science/302537_a_303866]
-
șef al catedrei de marxism-leninism la Universitatea (pe atunci numită "C.I. Parhon") din București, precum și șef de catedră la Școala de științe sociale "Andrei A. Jdanov". În 1949, Leonte Tismăneanu a devenit membru în cadrul redacției revistei " Pentru pacea trainică, pentru democrație populară", care se edita la Praga. Către sfârșitul anilor ’50, Leonte Tismăneanu a intrat în conflict cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, fiind anchetat pentru "fracționism" și opinii "antipartinice", și a fost exclus din PMR în mai 1960. A fost reprimit în PMR
Leonte Tismăneanu () [Corola-website/Science/302573_a_303902]
-
Parhon”; - la o dată neprecizată: a devenit șef al catedrei de Istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice la Școala superioară de științe sociale „A. A. Jdanov”; - în momentul înființării revistei comuniste internaționale „Probleme ale păcii și socialismului” Pentru pacea trainică, pentru democrație populară"), a fost numit, pentru scurt timp, reprezentantul Partidului Muncitoresc Român în redacția publicației respective; - 1958: pentru atitudinea sa „fracționistă” își pierde funcția pe care o avea la Editura de Stat pentru Literatură Politică; - din 1959, a fost șeful Secției
Leonte Tismăneanu () [Corola-website/Science/302573_a_303902]
-
Schleicher. Pentre guvernanți, prezentau interes lucrările sale referitoare la legătura dintre politică și dreptul constituțional ca "Hüter der Verfassung" ("Garantul constituției") (1931) sau ediția lărgită a lucrării "Der Begriff des Politischen" ("Conceptul de politică" (1932). Cu toate că Schmitt critica pluralismul și democrația parlamentară, în perioada care a precedat numirea lui Adolf Hitler în funcția de cancelar, în 1933, el s-a opus în egală măsură încercărilor de a ajunge la putere cu forța atât ale partidului comunist și cât și ale celui
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
parlamentul național (Reichsrat). În 1932 devenise evident că Republica de la Weimar nu era viabilă. Schmitt, împreună cu alți politicieni din anturajul lui Kurt von Schleicher, susțineau decretarea stării de urgență la nivel național și modificarea constituției, astfel încât Germania se devină o democrație constituțională prezidențială. În perioada august-decembrie 1932 Schmitt a colaborat în calitate de expert în drept constituțional la elaborarera propunerii lui Schleicher: Guvernul federal urma să fie autorizat, printr-o proclamație a președintelui, să ignore atât voturile de neîncredere (Mißtrauensvoten) ale parlamentului împotriva
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
care se află în subordinea unei “autorități”, căreia populația îi transferă din dreptul ei natural numai puterea strict necesară pentru a asigura pacea internă și apărarea comună împotriva atacurilor din exterior. Indiferent de faptul că este o monarhie, aristocrație sau democrație (Hobbes având o preferință puternică pentru o monarhie), puterea suverană trebuie să fie un "Leviathan", cu o autoritate absolută. Leviathan-ul era conceput ca o putere pur seculară prezentată sub forma unei figuri mitice care îi supune pe cei orgolioși și
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
despre lume") al biroului lui Rosenberg Schmitt era acuzat că "împreună cu semi-evreul Jacobi emisese teoria contrară învățăturilor prevalente, că o majoritate național-socialistă în parlament (Reichstag) nu ar avea dreptul să modifice bazele politice ale constituției, de exemplu să elimine principiul democrației parlamentare, chiar dacă ar fi avut majoritatea de două treimi cerută de articolul 76, pentru că, în acest caz, modificarea constituției ar fi constituit o înlocuire a constituției nu o revizuire". Ca urmare a unei succesiuni de asemenea acuzații s-a iscat
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
drept natural, el preciza că este vorba despre o "decizie care rezultă dintr-un vid normativ" ("Entscheidung aus dem normativen Nichts") După Schmitt, deciziile politice ale unei constituții moderne (în condițiile Germaniei) sunt cele care se referă la republică, la democrație, la federalism și la parlamentarism. Deciziile referitoare la drepturile fundamentale reprezintă partea juridică. Partea politică definește modul de funcționare a statului, pe când partea juridică stabilește limitele în care această funcționare poate avea loc. După definiția lui Schmitt, o constituție are
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
se încerce realizarea unei omogeneități inclusive a societății. El a desemnat omogeneitatea absolută drept un "caz idilic" ("idyllischen Fall"). Începând din secolul al XIX-lea, substanța omogeneității o constituie egalitatea tuturor celor care aparțin unei anumite națiuni. Deoarece într-o democrație modernă nu există niciodată o omogenitate perfectă, apare totdeauna un "pluralism de interese particulare" ("Pluralismus partikularer Interessen"), ordinea fiind în mod permanent periclitată. Pentru Schmitt, noțiunea centrală de omogeneitate nu era gândită inițial ca un element etnic sau chiar rasist
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
excepția este cea care dovedește totul. Excepția nu confirmă doar regula, de fapt regula nu există decât din cauza excepției. Prin excepție, forța vieții reale sparge tiparul unei mecanici înghețate în repetiții"". Pentru Carl Schmitt, elementul care legitimează statul modern este democrația, definită ca “o identitate între conducător și conduși, între guvernanți și guvernați, între cei care dau ordinele și cei care le execută”. Pentru Schmitt, o democrație, ca formă de stat, necesită existența unui "popor unit din punct de vedere politic
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
unei mecanici înghețate în repetiții"". Pentru Carl Schmitt, elementul care legitimează statul modern este democrația, definită ca “o identitate între conducător și conduși, între guvernanți și guvernați, între cei care dau ordinele și cei care le execută”. Pentru Schmitt, o democrație, ca formă de stat, necesită existența unui "popor unit din punct de vedere politic", ceea ce el numește omogeneitate. Dincolo de interesele particulare trebuie să existe o "voință generală", în sensul definit de Jean Jacques Rousseau, adică un interes general. Această substanță
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
este mai degrabă legată de sentimente decât de rațiune. Într-un sistem parlamentar, Schmitt consideră că lipsa unei omogeneități, adică a voinței tuturor membrilor parlamentului să pună interesul general înaintea celui particular, duce la imposibilitatea de acțiune politică. Astfel, o democrație nu există doar pentru că un parlament a fost ales prin metode democratice sau pentru că au loc deliberări deschise; este necesară existența unei dorințe de a găsi soluții pentru a guverna în mod eficient. Parlamentarismul în care parlamentul este incapabil să
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
democratice sau pentru că au loc deliberări deschise; este necesară existența unei dorințe de a găsi soluții pentru a guverna în mod eficient. Parlamentarismul în care parlamentul este incapabil să ia o acțiune este definit de Schmitt ca "fațadă falsă a democrației". Prin acest argument, Schmitt pune accentul pe partea de fond și nu pe cea formală a democrației. Consecința logică este că a apăra un asemenea sistem ineficient nu reprezintă o apărare a democrației. Alternativa o reprezintă un președinte "suveran", care
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
a guverna în mod eficient. Parlamentarismul în care parlamentul este incapabil să ia o acțiune este definit de Schmitt ca "fațadă falsă a democrației". Prin acest argument, Schmitt pune accentul pe partea de fond și nu pe cea formală a democrației. Consecința logică este că a apăra un asemenea sistem ineficient nu reprezintă o apărare a democrației. Alternativa o reprezintă un președinte "suveran", care să dețină puterea supremă de decizie. Din moment ce președintele este și el ales democratic, el este un element
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
definit de Schmitt ca "fațadă falsă a democrației". Prin acest argument, Schmitt pune accentul pe partea de fond și nu pe cea formală a democrației. Consecința logică este că a apăra un asemenea sistem ineficient nu reprezintă o apărare a democrației. Alternativa o reprezintă un președinte "suveran", care să dețină puterea supremă de decizie. Din moment ce președintele este și el ales democratic, el este un element al democrației. În condițiile din Germania, în special când din cauza incapacității parlamentului de a lua decizii
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
logică este că a apăra un asemenea sistem ineficient nu reprezintă o apărare a democrației. Alternativa o reprezintă un președinte "suveran", care să dețină puterea supremă de decizie. Din moment ce președintele este și el ales democratic, el este un element al democrației. În condițiile din Germania, în special când din cauza incapacității parlamentului de a lua decizii, un război civil ajunsese să reprezinte un pericol real, Schmitt opta pentru un președinte suveran al Reichului. Față de un parlament divizat și ineficient, președintele ales, deține
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
dacă se acceptă viziunea lui Schmitt, tratatele de pace prin care se încheiau toate campaniile din perioada Napoleoneană nu consfințeau o stare de echilibru, încheierea de pace a acelei perioade fiind Congresul de la Viena. Omogenietatea, care pentru Schmitt constituie esența democrației, presupune totdeauna existența unei heterogeneități la un nivel superior. Unitatea există numai ca o delimitare în cadrul unei multitudini. În consecință, orice popor organizat democratic se poate realiza exclusiv în opoziție cu alte popoare. Conform acestei concepții există totdeauna un "plurivers
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
în care Schmitt și-a elaborat lucrările, pentru a prezenta apoi modul în care conceptele sale au fost transplantate în perioada de la începutul secolului al XIX-lea. Müller arată că studiul lucrărilor lui Schmitt ne amintesc că liberalismul politic și democrația parlamentară au numeroase imperfecțiuni și de aceea ele pot fi utile doar în măsura în care nu se exclud din discuție limitările lor. Indiferent de distanța istorică și politică față de Carl Schmitt, scrierile sale continuă să ridice probleme importante pentru orice discuție a
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
imperfecțiuni și de aceea ele pot fi utile doar în măsura în care nu se exclud din discuție limitările lor. Indiferent de distanța istorică și politică față de Carl Schmitt, scrierile sale continuă să ridice probleme importante pentru orice discuție a liberalismului și a democrației parlamentare, în special într-o perioadă în care, atât în Statele Unite cât și în Uniunea Europeană, apar modificări considerabile în interpretarea dreptului constituțional. Astfel, de exemplu, elaborarea și respingerea Constituției Europene au redeschis dezbaterile despre legitimitatea politică, despre suveranitatea popoarelor și
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
Democrație socială sau social-democrația este o doctrină politică care s-a lansat spre sfârșitul secolului XIX. Inițial, suportul pentru democrație socială a venit de la marxiști, și primele partide social-democrate au inclus socialiști revoluționari, precum Rosa Luxemburg și Vladimir Lenin, lângă socialiști
Social-democrație () [Corola-website/Science/302622_a_303951]