25,496 matches
-
mare din conversațiile noastre, riscă și ele, prin abundența și lungimea lor, să dăuneze verosimilului vorbirii personajelor. Este mai bine ca în teatru să arăți decât să povestești. Toți autorii dramatici au afirmat acest lucru, chiar și Racine, la care povestirile abundă. În prima Prefață la Britannicus, detractorilor săi care îi reproșează că o readuce pe Junie pe scenă după moartea lui Britannicus, pentru a spune "în patru versuri destul de mișcătoare că trece pe la Octavie", în loc ca acest lucru să fie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a spune "în patru versuri destul de mișcătoare că trece pe la Octavie", în loc ca acest lucru să fie povestit de un alt personaj, Racine le ripostează: "Ei nu știu că una din regulile tetrului este de a nu pune într-o povestire decât lucrurile care nu pot trece în acțiune, și că toți Anticii aduc deseori pe scenă actori care nu au nimic altceva de spus, în afară de faptul că vin dintr-un loc și că se întorc într-altul." Adresată de un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aduc deseori pe scenă actori care nu au nimic altceva de spus, în afară de faptul că vin dintr-un loc și că se întorc într-altul." Adresată de un personaj implicat în dramă altuia pe care asta îl privește tot atât de mult, povestirea nu este verosimilă decât dacă face parte integrantă din dialog. Funcția sa de informare în raport cu publicul trebuie să fie mascată cu grijă. Trebuie să pară plauzibil ca ea să apară la un moment precis al dialogului, ținând seama de natura
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ignorez encore? Sabine Vous faut-il étonner de ce que je l'ignore Et ne savez-vous point que de cette maison Pour Camille et pour moi l'on fait une prison ?" (III, 2, v.771-774)40 În felul acesta Corneille își justifică povestirea în acest loc precis. Corneille insistă asupra faptului că pe parcursul "Narațiunilor", autorul dramatic nu trebuie niciodată să piardă din vedere starea sufletească a celui care vorbește și a celui care ascultă. "Mai ales, scrie el în Examen la Medeea, în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lipsim de acest ornament care nu merge deloc cu o etalare ambițioasă, dacă există cea mai mică aparență că unul din cei doi este fie prea în pericol, fie într-o patimă prea violentă ca să aibă întreaga răbdare necesară pentru povestirea care i se propune." Povestirea nu poate fi lungă decât dacă cel care o pronunță și cel care o ascultă se bucură de un calm suficient. Corneille justifică astfel lungimea povestirii pe care o face Cinna Emiliei, pentru a-i
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu merge deloc cu o etalare ambițioasă, dacă există cea mai mică aparență că unul din cei doi este fie prea în pericol, fie într-o patimă prea violentă ca să aibă întreaga răbdare necesară pentru povestirea care i se propune." Povestirea nu poate fi lungă decât dacă cel care o pronunță și cel care o ascultă se bucură de un calm suficient. Corneille justifică astfel lungimea povestirii pe care o face Cinna Emiliei, pentru a-i anunța calea cea bună pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
patimă prea violentă ca să aibă întreaga răbdare necesară pentru povestirea care i se propune." Povestirea nu poate fi lungă decât dacă cel care o pronunță și cel care o ascultă se bucură de un calm suficient. Corneille justifică astfel lungimea povestirii pe care o face Cinna Emiliei, pentru a-i anunța calea cea bună pe care s-a angajat conspirația împotriva lui Augustus. "Rezumatul pe care i-l face Cinna asupra conspirației justifică ceea ce am spus în altă parte, scrie Corneille
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Narațiune fără nicio întrerupere, ea nu plictisește; ornamentele de Retorică cu care am încercat să o îmbogățesc nu o fac de condamnat pentru prea mult artificiu, iar diversitatea figurilor sale nu te face deloc să regreți timpul pierdut cu ea." Povestirea are totuși apărători printre docți. Chapelain ia cu atât mai multă bunăvoință partea povestirii împotriva celor care o judecă plictisitoare, cu cât ea satisface verosimilul, cu condiția totuși să fie motivată, pentru că-și are locul în conversație. În ceea ce mă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să o îmbogățesc nu o fac de condamnat pentru prea mult artificiu, iar diversitatea figurilor sale nu te face deloc să regreți timpul pierdut cu ea." Povestirea are totuși apărători printre docți. Chapelain ia cu atât mai multă bunăvoință partea povestirii împotriva celor care o judecă plictisitoare, cu cât ea satisface verosimilul, cu condiția totuși să fie motivată, pentru că-și are locul în conversație. În ceea ce mă privește, nu pot să înțeleg de ce o povestire probabilă a unui lucru petrecut este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu atât mai multă bunăvoință partea povestirii împotriva celor care o judecă plictisitoare, cu cât ea satisface verosimilul, cu condiția totuși să fie motivată, pentru că-și are locul în conversație. În ceea ce mă privește, nu pot să înțeleg de ce o povestire probabilă a unui lucru petrecut este mai plictisitoare pe scenă decât în conversațiile obișnuite, mai ales când ea este necesară subiectului și când poetul a însoțit-o cu exprimări și figuri, când a întrerupt-o cu întrebări și îmbogățit-o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
săi; căci dacă este un loc public, așa cum pare, pentru că Augutus ordonă retragereea de acolo a altor curteni, cum apare faptul că Cinna vine acolo în vizită la Emilie făcând o conversație de o sută treizeci de versuri și o povestire a unor lucruri atât de periculoase, care ar fi putut fi auzite de cei de la curte care treceau pe acolo? Și dacă este un loc particular, de exemplu cabinetul împăratului, care ordonă să plece de acolo cei cărora nu vrea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
milă de care este plină această piesă. "Am văzut, mai adaugă el, cele mai bune piese ale noastre reprezentate de cei mai buni actori ai noștri: nimic nu s-a apropiat vreodată de tulburarea în care m-a scufundat această povestire; iar în momentul în care scriu, îmi mai imaginez că-l văd pe Racine cu cartea în mână, iar noi toți consternați în jurul lui." Iată fără îndoială ce a făcut să se creadă că avea intenția să compună un Oedip
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că un număr prea mare de evenimente se succed în mod precipitat în aceeași zi. Pe lângă asta, necesitatea de a povesti tot ce s-a petrecut în zilele precedente și de a justifica acțiunile care se întâmplă pe scenă impune povestiri lungi, plictisitoare pentru spectator. Regula unității de timp este atât de supărătoare încât, chiar și în Antichitate, ea nu a fost totdeauna respectată fără să fie încălcată. Astfel, după cum ne atrage atenția Ogier, în Antigona lui Sofocle, trece o noapte
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
noi să ne îndreptăm către scopul nostru și să profităm de prejudecățile publicului pentru propria-i plăcere. Ceea ce crede el ca firesc are asupra lui drepturile firescului și va face aceleași impresii... Majoritatea pieselor noastre nu sunt decât dialoguri și povestiri și ceea ce este surprinzător, însăși acțiunea care l-a frapat pe autor și l-a determinat să-și aleagă subiectul se petrece aproape totdeauna în spatele scenei teatrului. Englezii au un gust cu totul opus. Se spune că îl au în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fie din oroarea subiectelor reprezentate...Însă, imaginându-ne, odată ce am evitat aceste defecte, câte acțiuni importante există pe care spectatorul ar vrea să le vadă, și care i se refuză sub pretextul regulilor, pentru a nu le înlocui decât prin povestiri insipide, în comparație cu acțiunile înseși..." Cât despre Marivaux (1688-1763), în Insula Rațiunii (L'Ile de la Raison, 1727), își bate vesel joc de tragedie căreia îi denunță neverosimilul permanent prin intermediul cuvintelor lui Blectrue, consilier al Guvernatorului, căruia îi incumbă sarcina de a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru spectatorii de marcă sunt suprimate 29. Voltaire, într-o scrisoare din 6 aprilie 1759, scrisă de la Ferney către contele d'Argental, se felicită pentru o astfel de reformă, care va permite reprezentarea acțiunii pe scenă, fără a recurge la povestire, și introducerea, în acest fel, a elementelor de spectacol ce ar favoriza iluzionismul. Cedez mai întâi cerințelor zelului celui mai nobil, scrie el, aflând că cei cu perucile albe și cei numiți talons rouges 30 nu se vor mai amesteca
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tonul folosit la gura sobei? Și nici întâmplarea spusă la gura sobei cu emfaza și gura larg deschisă ca la teatru. (...) Dar o experiență pe care ai repetat-o de o sută de ori, constă în aceea că la sfârșitul povestirii dumitale, în mijlocul tulburării și emoției pe care le-ai stârnit la auditoriul dumitale de salon, apare un nou personaj căruia trebuie să i se satisfacă curiozitatea. Nu mai poți, sufletul îți este epuizat, nu-ți mai rămâne nici sensibilitate, nici
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să i se satisfacă curiozitatea. Nu mai poți, sufletul îți este epuizat, nu-ți mai rămâne nici sensibilitate, nici căldură, nici lacrimi. De ce actorul nu resimte aceeași prăbușire? Pentru că există o diferență între interesul pe care îl ai față de o povestire făcută din plăcere și interesul pe care ți-l inspiră nefericirea vecinului. Ești în postura lui Cinna? Ai fost vreodată Cleopatra, Meropa, Agripina? Ce-ți pasă dumitale de oamenii ăștia?"43 Pentru că urmărește scopuri foarte diferite în cele două lucrări
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fost publicat în Germania în 1811. El condamnă aici, cu o virulență uneori nuanțată de rea credință, Clasicismul francez și, cu multe elogii față de dramaturgiile elisabetane și față de spaniolii Secolului de Aur, proslăvește un teatru în care acțiunea primează asupra povestirii. Dornică să le împărtășească francezilor dragostea ei pentru literatura germană, ea difuzează ideile lui Schlegel în Despre Germania (De l'Allemagne). Lucrarea, publicată la Londra în 1813, nu apare la Paris decât în 1814, căci, când este pe punctul de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că zugrăvesc o întreagă viață, nu vreau să spun că abordează în piesele lor întreaga viață a eroilor lor. Însă nu omit niciun eveniment important din ea; iar unirea dintre ceea ce se petrece pe scenă și ceea ce află spectatorul din povestiri sau din aluzii formează un tablou complet, de o scrupuloasă exactitate. La fel în privința caracterului. Germanii nu îndepărtează din cel al personajelor lor nimic din ceea ce le-ar constitui individualitatea. Ei ni le prezintă cu slăbiciunile, cu inconsecvențele lor și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
instaurând "o adevărată revoluție", a permis "înlăturarea domniei tragediei ajunsă în mintea copiilor", ea nu a fost totuși "decât veriga necesară care trebuia să lege literatura clasică de literatura naturalistă". Deși prezentată ca antiteză a tragediei, pentru că opune datoriei pasiunea, povestirii acțiunea, Antichității Evul Mediu, ea nu este decât ultima tresărire a acestui gen care moare. "Copil revoltat al tragediei", ea îi perpetuează neverosimilul. Formula clasică este de o falsitate ridicolă, nu mai trebuie să o demonstrăm. Dar formula romantică este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
284 Weingarten, 251 Weiss, 288 X Xenarc, 13 Y Yacine, 285, 286 Z Zeuxis, 180, 248 Zola, 164, 203, 204, 225, 226, 227, 228, 229, 230, 231, 232, 233, 234, 235, 289 În aceeași serie au mai apărut (selectiv): Analiza povestirii, Jean Michel Adam, Françoise Revaz • Avangardismul românesc, George Bădărău • Caragiale sau vîrsta modernă a literaturii, Alexandru Călinescu • Comicul, Jean Marc Defays • Deimografia. Scenarii ale terorii în proza românească, Cătălin Ghiță • Dor și armonie eminesciană, Leonida Maniu • Eminescu și cultura indiană
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cădere. Forma versurilor este aici variabilă, dar cel mai frecvent utilizate sunt octosilabele și alexandrinul. 36 Peine și Chimène, în fr. (n.tr.) 37 Chapelain i se adresează tot lui Godeau. 38 Termenul de "narațiune" este sinonim cu cel de povestire, în secolul al XVII-lea. 39 Este vorba despre piața orașului, unul din decorurile tradiționale ale secolului al XVII-lea. 40 "Julie Cum? Nu știi încă ce s-a petrecut? Sabine De ce te miră faptul că eu nu am știut
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cvasi cronologică, despre geneza lor, despre primirea făcută de public, despre raporturile sale cu diferitele trupe cărora le aparține, despre gelozia pe care succesul său a suscitat-o la alți autori dramatici italieni. Cea de-a treia parte este consacrată povestirii vieții sale în Franța, din 1762 până la moarte, și raporturilor sale cu Comedianții Italieni la Paris. 55 Dacă romanticii germani îl admiră, în ciuda conservatorismului său, pe Gozzi, acest lucru se datorează feeriei care îi scaldă teatrul. Lessing și Goethe, după
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
toate epocile, de la preromantici până la cei contemporani. O grijă deosebită de a armoniza tendințele, de a oferi texte variate, aparținând unor scriitori de prestigiu din generații diferite, se observă și în ce privește proza: Mihail Sadoveanu cu fragmente din Divanul persian, cu povestirile Meșter dulgher și Luna mănăstirilor, Cezar Petrescu cu un fragment din romanul Întunecare și cu două scurte nuvele (Învierea omului și A zburat o pasăre neagră), Victor Ion Popa cu fragmente din romanul Maistorașul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu, Gala Galaction
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289322_a_290651]