25,496 matches
-
un grup care prezidează peste căsătorii și nașteri; mai trebuie amintiți și zei precum Rashapxe "Rashap", stăpânul molimelor și al războiului, sau Horonxe "Horon", care Își exercită supremația asupra reptilelor, având amândoi o dimensiune cultuală superioară față de prezența lor În povestirile mitice. Mai sunt apoi și fiicele lui Baal, diferiți mesageri și paji, precum și alte figuri mai mult sau mai puțin obscure atestate ca teonime În onomastică sau menționate În listele divine, care contribuiau la Îmbogățirea universului mitologic și cultual din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Samaria, În zona de influență a regatului nordic. Regele Omri (885-874 Î.Hr.) și fiul său Ahab (874-853 Î.Hr.) le-au impus un tribut periodic. La moartea lui Ahab, regele Mesha se revoltă: evenimentele ne sunt parțial cunoscute datorită povestirilor biblice (2 Regi 3,1-27) și prin inscripția regelui moabit. Cele două texte nu concordă În interpretarea conflictului și În atribuirea victoriei, dar atestă presupoziții ideologice identice: În război sunt implicate divinitățile naționale (YHWHxe "YHWH", Kemoshxe "Kemosh"), În fruntea popoarelor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sau influențele derivate În Grecia din Orientul Apropiat au fost reelaborate și adaptate la specificitatea ei culturală. În această perspectivă, „mitul” lui Uranusxe "Uranus", al lui Cronosxe "Cronos" și Zeus, pe care Hesiod Îl narează amănunțit, poate reproduce schema unei povestiri hitite În care Alaluxe "Alalu", zeul cerului, este detronat de Anuxe "Anu", detronat la rândul lui de Kumarbixe "Kumarbi", care Îl emasculează și ingerează organele genitale, rămânând gravid. Dar chiar admisă omologia lui Kumarbi cu Cronos, care Își emasculează tatăl
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
desfășoară ordinea În cosmos, poate găsi o paralelă și chiar o matrice Într-un alt mit hitit, În care Zeul Furtunii luptă Împotriva balaurului Illuyankaxe "Illuyanka". Varianta târzie a lui Pseudo-Apollodor (I 6, 3), care prezintă puternice analogii cu acea povestire și care situează faptul chiar În Cilicia, În sud-estul Anatxe "Anat"oliei, unde, de altfel, Pindar (Pythice, I, 16-17; VIII, 16) localiza deja nașterea lui Typhon, lasă la rândul ei să se presupună dependența de o tradiție hitită tardivă ce
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
le atribuie misiunea fondării unor institute și forme de viață materială și culturală. Totuși nu este posibil să reducem doar la această categorie istorico-religioasă Întreaga și complexa morfologie a eroilor greci, a cărei reconstrucție este dificilă din cauza unei multitudini de povestiri, superioară din punct de vedere cantitativ miturilor ale căror protagoniști sunt zeii. Dacă Pindar, În I Olimpice (vv. 1-2), distingea Între zei, eroi și oameni, iar Platon, În Cratylos (397 C399 C), Îi așeza pe locul al treilea, după zei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Îi situează mormântul În centrul ei, eroul apare ca un corp străin, funcțional, dar, În orice caz, ieșit din comun, greu de redus la egalitatea democratică a cetății fără o serie de manipulări ideologice care s-au păstrat și În povestirile eroice. Distribuite În cicluri narative, cum ar fi cel argonautic, teban, troian, Întâmplările eroice, deși cu suprapuneri și contradicții, par și să Îi Împartă pe eroi În două mari generații: „bărbații eroi, care au pierit În vremea străveche” (Odiseea, XI
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
bărbații eroi” se Întâlneau cu zeii, și Începe prezentul oamenilor, fără alte contacte, cu zeitățile În afară de cele rituale. 4. Formele mitului și „vremea dinainte”tc "4. Formele mitului și „vremea dinainte”" Zeii, dar mai ales eroii sunt protagoniștii mitului, mythos, povestirea, termen ce a fost adoptat de istoria religiilor și extins la expresiile unor populații cu tradiție orală sau scrisă. Dar În Grecia, și mitul, prezintă trăsături caracteristice atât de specifice Încât nu poate fi omologat pur și simplu cu povestirile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
povestirea, termen ce a fost adoptat de istoria religiilor și extins la expresiile unor populații cu tradiție orală sau scrisă. Dar În Grecia, și mitul, prezintă trăsături caracteristice atât de specifice Încât nu poate fi omologat pur și simplu cu povestirile mitice ale altor popoare. Fără Îndoială, Într-o fază arhaică a istoriei grecești transmiterea lui fusese orală, sub formă de povestire tradițională; iar pentru a fi o povestire tradițională el avea nevoie de recunoașterea colectivă, prin care era stabilită, Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În Grecia, și mitul, prezintă trăsături caracteristice atât de specifice Încât nu poate fi omologat pur și simplu cu povestirile mitice ale altor popoare. Fără Îndoială, Într-o fază arhaică a istoriei grecești transmiterea lui fusese orală, sub formă de povestire tradițională; iar pentru a fi o povestire tradițională el avea nevoie de recunoașterea colectivă, prin care era stabilită, Într-un anumit fel, ortodoxia lui. Chiar și poemele homerice au fost transmise oral, În episoade, de către aezi, iar ulterior, odată cu apariția
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
atât de specifice Încât nu poate fi omologat pur și simplu cu povestirile mitice ale altor popoare. Fără Îndoială, Într-o fază arhaică a istoriei grecești transmiterea lui fusese orală, sub formă de povestire tradițională; iar pentru a fi o povestire tradițională el avea nevoie de recunoașterea colectivă, prin care era stabilită, Într-un anumit fel, ortodoxia lui. Chiar și poemele homerice au fost transmise oral, În episoade, de către aezi, iar ulterior, odată cu apariția scrierii, recitate de rapsozi; În epoca lui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care trebuie să fi fost destul de apropiată de cea actuală În care pot fi verificate urme ale străvechii oralități. Limbajul mitului este poezia, iar aezii, rapsozii și, În general, poeții sunt depozitarii lui (subcapitolul 3.6). Chiar dacă este o simplă povestire, acest mythos trebuie narat cu Înțelepciune, dând formă cuvintelor, așa cum Îi spune Alcinousxe "Alcinous" lui Odiseuxe "Odiseu" (Odiseea, XI, 367-368). Instrument privilegiat al antropomorfizării zeilor, trăit ca istorie, mitul Întemeia și legitima prezentul grecilor. Dacă atenienii considerau că originea democrației
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În proză, recuperate până și În istoriografie și oratorie, evocate constant de iconografie, rod ale unor versiuni originare imposibil de găsit, miturile reprezentau limbajul comun al Întregii Grecii, element al coeziunii culturale și religioase În fragmentarea politică a cetăților. Dacă povestirile cosmogonice și teogonice propuneau sistematizarea lumii, marea și multiforma mitologie eroică avea drept referent universul variat și compozit al cetăților. Coordonatele lumii mitice erau constituite de centrele geografiei politice și religioase grecești. În interiorul acestui scenariu cu trăsături arhaice se desfășurau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
recunoască mai târziu Aristotel 1, În timp ce personajele puteau fi schimbate Între ele. Foarte adesea este vorba despre istorii Înfricoșătoare și sângeroase, În care tații se hrănesc de-a dreptul din carnea fiilor, ca Thyestes sau Tereusxe "Tereus", aproape repetând schema povestirii hesiodice În care Cronosxe "Cronos" Își Înghite fiii, pentru a nu fi detronat. Sau fiii sunt cei care Își ucid tații și se căsătoresc cu mamele, ca Oedipxe "Oedip", sau Își ucid mamele pentru a răzbuna moartea taților, ca Orestexe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
universului ideologico-religios al cetății, critică prezentă la Pitagora și Heraclit și care va reapărea cu Empedocle, Socrate și Platon. Nu este Însă vorba de abjurarea mitologiei, ci de necesitatea regândirii și reinterpretării ei. Nu este pusă În discuție atât funcția povestirilor mitice, cât lipsa de actualitate a conținuturilor lor, supuse revizuirii Întrucât ele nu mai pot reprezenta un pol eficace de orientare. În Încercarea de a concilia perspectivele naturaliste ale fizicii ioniene cu tradiția mitică, la sfârșitul veacului al VI-lea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nu mai pot reprezenta un pol eficace de orientare. În Încercarea de a concilia perspectivele naturaliste ale fizicii ioniene cu tradiția mitică, la sfârșitul veacului al VI-lea Î.Hr., Theagenes din Rhegium a propus citirea În cheie alegorică a povestirilor tradiționale. În schimb, e probabil ca Heraclit, poate la Începutul secolului al V-lea Î.Hr., respingând modelele tradiționale, să fi mers până acolo Încât să Își scrie opera În proză; Între timp identifica divinitatea cu lumea, Îi făcea pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
oricum fiecare cetate Își păstra cu gelozie autonomia și se distingea printr-o zeitate ocrotitoare proprie, prin sărbători și calendar propriu, În funcție de care Își organiza În libertate deplină culturile publice. Însă zeii panteonului erau mereu aceiași și comune erau și povestirile mitice, ca și formele rituale. Nu puține sărbători purtau același nume În cetăți diferite, În timp ce cultele panelenice, celebrate periodic de către toți grecii, contribuiau la depășirea fragmentării politice și la Întărirea identității etnice. Este o identitate de sânge patronată de zei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Încă locuită de eroi, În timp ce spațiul scenic era locul În care se mărginea criza introdusă provizoriu și periodic În centrul cetății. Pe scenă, În fața cetățenilor atenieni, erau reprezentate crizele și dramele familiilor eroice din trecut, poate o proiecție În planul povestirii mitice, dar și pe scena tragică, a acelor gene aristocratice pe care Atenaxe "Atena" democratică le distrusese, Însă fără să le elimine niciodată cu totul și Împotriva cărora se desfășura acțiunea dionisiacă. Erau istorii deosebit de unificatoare și antrenante, așa cum explica
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
preventive a magistraților, care admiteau În Întrecere numai tragediile considerate coerente cu ortodoxia statului. Lume ce nu cunoștea distincția dintre sfera civică și cea religioasă, Atenaxe "Atena" exercita, așadar, un control politic care era și garanția tradiției religioase depozitate În povestirile mitice. Dar În momentul În care orienta În sens civic acele povestiri și le făcea funcționale pentru ideologia democratică, cetatea Însăși contribuia la revizuirea critică a mitului. 4. Revizuirea mitului, filozofii și declinul cetățiitc "4. Revizuirea mitului, filozofii și declinul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ortodoxia statului. Lume ce nu cunoștea distincția dintre sfera civică și cea religioasă, Atenaxe "Atena" exercita, așadar, un control politic care era și garanția tradiției religioase depozitate În povestirile mitice. Dar În momentul În care orienta În sens civic acele povestiri și le făcea funcționale pentru ideologia democratică, cetatea Însăși contribuia la revizuirea critică a mitului. 4. Revizuirea mitului, filozofii și declinul cetățiitc "4. Revizuirea mitului, filozofii și declinul cetății" În timp ce atenienii de pe treptele amfiteatrului lui Dionysosxe "Dionysos" asistau periodic la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se răspândea liber În cetate, În timp ce, dimpotrivă, la Sparta erau Încă privilegiate tradițiile, nu se modificau legile și erau ascultate poveștile despre eroi (Platon, Hippias maior, 284 B-285 E). Mai mult decât pe zei, Socrate și Platon pun În discuție povestirile care Îi privesc (Platon, Legile, X, 887 C-888 D), iar dacă Socrate se mișcă Încă În incertitudine Între a se ocupa de filozofia Înțeleasă ca „muzică” supremă și modul obișnuit de a face muzică, așa cum le era propriu poeților
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o mutilare a gândirii (ibidem, 607 B), iar mitul putea să Îi Împingă pe tineri să „săvârșească răul” (ibidem, III, 392 A). Odată cu Critias, unul dintre cei treizeci de tirani, critica mitului fusese Împinsă până la afirmarea caracterului de pretext al povestirilor despre zei, deși se recunoștea faptul că ele aveau scopul de a-i sustrage pe oameni pericolului brutalității unei existențe sălbatice; cu toate acestea, existența lumii divine, deși creată de șiretenia omului Înțelept, era negată. Dar pentru Socrate Încă nu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
divine, deși creată de șiretenia omului Înțelept, era negată. Dar pentru Socrate Încă nu era inutil efortul de a crede În miturile care vorbeau despre un destin dincolo de lume, chiar dacă acest „dincolo” nu era, poate, așa cum fusese reprezentat În acele povestiri (Platon, Phaidon, 114 D-115D). Ulterior, Platon separa universurile mythos-ului și logos-ului, Încredințându-l pe cel dintâi poeziei și atribuindu-i celui de-al doilea sarcina de a obține „adevărul”. În acest fel, negându-i mitului funcția pedagogică pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
depozitara și Împărțitoarea oricărui beneficiu pentru omenire (subcapitolul 2.2). 2. Supraevaluarea mitului și limitele rituluitc "2. Supraevaluarea mitului și limitele ritului" Prin cult cetatea pusese În centrul propriilor interese și tradiția mitică, asupra căreia veghea ortodoxia. Scandată de variante, povestirea mitică era În Grecia „cuvântul creator și Întemeietor” și a fost un fel de fir conducător care a Însoțit și călăuzit Întreaga cultură greacă (subcapitolul 1.4). Nici măcar oratoria atică nu s-a eliberat vreodată cu totul de ea, deși
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
actul de Întemeiere a cetăților după ce acestea li s-au substituit familiilor aristocratice. Adoptat și reinterpretat de polis, mitul devenea o paradigmă negativă În care pozitivul este Însuși universul citadin, garantat de depărtarea În spațiu și timp. Rod al cuvântului, povestire construită cu meșteșug, Înzestrat cu o formă și reprodus de niște specialiști, puțini la număr, mitul cunoaște o ritualizare În momentul recitării, limitată la ocaziile prevăzute de calendarul festiv. Actului ritual Îi era, În schimb, Încredințată acțiunea „religioasă” a omului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ibidem, 559-590), ca pedeapsă definitivă a condiției umane. Împărțire primordială ce stabilea formele lumii reprezentate de zei și, În același timp, definea spațiul omenesc, sacrificiul lui Prometeu era cu siguranță un act cosmogonic. El Își află o paralelă Într-o povestire babiloniană În care Mardukxe "Marduk" clădește lumea din părțile trupului lui Tiamat, după ce a omorât-o și a tăiat-o În bucăți, dar și În sacrificiul lui Purusaxe "Purusa", protoindivid gigantic jertfit de aceiași zei În tradiția Indiei vedice, ale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]