26,397 matches
-
Cernavodă, Razgrad, Babadag, Târgul de Floci, Silistra și chiar Rusciuc, Șiștova, Nicopole și Vidin. Potrivit istoricului Nicolae Iorga, călăreții lui Mihai Viteazul ajunseseră până la Adrianopole în est și Plevna în vest. Această acțiune a fost coroborată cu cea a voievodului moldovean Aron Tiranul care a readus sub stăpânirea sa Bugeacul, în aceeași perioadă. În 1601 Mihai Viteazul a preluat aceste teritorii o dată cu instalarea sa pe tronul Moldovei, astfel încât Dobrogea și gurile Dunării s-au aflat sub stăpânirea sa până la moarte. Pierderile
Mihai Viteazul () [Corola-website/Science/296804_a_298133]
-
cel Scitic determină structura sa geologică articulată în jurul lanțului Carpatic, parte din orogeneza alpină. Punctul unde cele trei cratoane se întâlnesc este țara Vrancei, epicentrul multor cutremure. În timp ce podișul ardelean este ridicat deaspura câmpiilor apuseană și dunăreană, la răsărit podișul moldovean este crestat de eroziunea hidrografică, din cauza coborârii nivelului de bază în decursul perioadei messiniene, când Mediterana și bazinul Pontic se goliseră de ape. În Neozoic sedimente mai recente, fluviatile, continentale și eoliene, au acoperit podișurile și câmpiile, fiind la rândul
Geografia României () [Corola-website/Science/296815_a_298144]
-
cunoscută încă din perioada medievală din actele de cancelarie, pe baza stabilirii succesiunii se fixau moștenirile drepturile asupra pământului. Primele cercetări genelogice cu caracter științific apar în opera lui Dimitrie Cantemir care încearcă să schițeze un istoric al familiilor boierilor moldoveni. În 1787 banul Mihail Cantacuzino concepe "Ghenealoghia Cantacuzinilor", lucrarea însă va rămâne în manuscris până la publicarea ei abia un secol mai târziu, în 1884. O lucrare deosebit de importantă pentru dezvoltarea genealogiei în Țările Române o constituie "Arhondologia Moldovei. Amintiri și
Genealogie () [Corola-website/Science/301011_a_302340]
-
cinematograf, apoi în 1970, un magazin, un oficiu poștal și restaurantul "Prolisok". Începând din anul 1991, orașul Storojineț a devenit centru administrativ al raionului omonim al Ucrainei independente. Conform recensământului din 1989, numărul locuitorilor care s-au declarat români plus moldoveni era de 3.343 (3.214+129), adică 23,82% din populația localității . În prezent, orașul are în jurul a 14.500 locuitori. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației orașului Storojineț era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de
Storojineț () [Corola-website/Science/301068_a_302397]
-
DN2) și spre nord la Adâncata și mai departe în județul Prahova la Ciorani (unde se termină în DN1D). Prin comună trece și calea ferată București-Urziceni, pe care este deservită de stația Moldoveni. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Moldoveni se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (97,51%). Pentru 2,49% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt
Moldoveni, Ialomița () [Corola-website/Science/301245_a_302574]
-
ortodocși (95,83%), cu o minoritate de evanghelici (1,12%). Pentru 2,49% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Câmpul a județului Ialomița și era formată din satele Moldoveni, Patru Frați și Panțoiu, având în total 2168 de locuitori. În comună funcționau două biserici și două școli mixte, la Patru Frați și Moldoveni, cu 105 elevi (dintre care 13 fete). Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna în plasa Urziceni
Moldoveni, Ialomița () [Corola-website/Science/301245_a_302574]
-
2168 de locuitori. În comună funcționau două biserici și două școli mixte, la Patru Frați și Moldoveni, cu 105 elevi (dintre care 13 fete). Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna în plasa Urziceni a aceluiași județ, având în compunere satele Moldoveni și Patru Frați, cu o populație de 2894 de locuitori. În 1950, comuna a trecut în administrarea raionului Urziceni din regiunea Ialomița, apoi (după 1952) din regiunea Ploiești și (din 1956) regiunea București. În 1968, s-a revenit la organizarea
Moldoveni, Ialomița () [Corola-website/Science/301245_a_302574]
-
de ape subterane o constituie apele cantonate în deppozite sarmatice nisipoase, situate la adâncimi mai mari de 20 m și care sunt de calitate foarte bună. Din aceste surse se alimentează fântânile care au fost săpate lângă cimitirele din satele Moldoveni(având adâncime de 25 m și pereții din inele de beton armat) și Ruși (având adâncimea de 22 m și pereții din piatră extrasa din carierele locale). În prezent este exploatată o sursă de apă subterană din pădurea Buda care
Dobrovăț, Iași () [Corola-website/Science/301273_a_302602]
-
cu ape turbure, trist ajunge în fața cetățenilor capitalei, în o stare vrednică a reclama a lor compătimire"" (Gazeta de Moldavia, 13 august 1851 - "Bahluiul") În anul 1862, ca urmare a mutării capitalei Principatelor Unite de la Iași la București, omul politic moldovean Mihail Kogălniceanu cerea compensații economice pentru fosta capitală a Moldovei, între care și realizarea canalului navigabil Bahlui-Prut, prin care Iașul să devină ""port-franc"". În jurul anului 1880, lângă podul de cale ferată de pe linia Iași-Ungheni (1874), într-o baltoacă lărgită de
Râul Bahlui () [Corola-website/Science/301431_a_302760]
-
mutat capitala Principatului Moldovei din orașul Siret în orașul Suceava. Voievodul era căsătorit cu sora regelui Poloniei, Vladislav II Iagello (1386-1434). Cetatea Sucevei ("u gorodea Soceavea"') este menționată pentru prima dată într-un document din 10 februarie 1388 al voievodului moldovean Petru I, în care este vorba de împrumutul (3.000 de ruble de argint frâncesc) cerut de regele Poloniei, care a oferit drept garanție de restituire a banilor provincia Pocuția. Documentul se încheie cu textul ""... Și s-a scris cartea
Cetatea de Scaun a Sucevei () [Corola-website/Science/300020_a_301349]
-
sultanul Soliman Magnificul năvălește în Moldova cu gândul să o ocupe. În același timp, tătarii din Crimeea atacă hotarul de est, în timp ce oștile Țării Românești și Ungariei atacă dinspre vest. În drumul spre Suceava, otomanii beneficiază de sprijinul unor boieri moldoveni, nemulțumiți de politica autoritară a domnnitorului Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546). Întruniți la Curtea domnească din Bădeuți, boierii trădători, în frunte cu hatmanul Mihu și cu logofătul Gavril Trotușan (ctitorul Bisericii "Duminica Tuturor Sfinților" din Părhăuți - 1522), decid să predea Cetatea
Cetatea de Scaun a Sucevei () [Corola-website/Science/300020_a_301349]
-
bogățiile domnilor și pe râuri de averi. De acolo s-a întors ca mare învingător, acel trufaș stăpânitor al turcilor și s-a dus la cetatea împărătească, lăsând ca stăpân al domniei pe un oarecare Ștefan"". În anul 1540, boierii moldoveni îl asasinează pe Ștefan Lăcustă într-un foișor din cetate, în timp ce acesta dormea. Domnitorul Despot Vodă (1561-1563) își stabilește și el reședința la Suceava. Cetatea este asediată din nou în anul 1563, timp de trei luni, de către hatmanul Ștefan Tomșa
Cetatea de Scaun a Sucevei () [Corola-website/Science/300020_a_301349]
-
de onoare” al mai multor orașe precum: Bacău, Cluj-Napoca, Caracal, Sighet, Suceava, Baia Mare, Oradea, București sau Galați. La 10 decembrie 2012, prin decretul președintelui Nicolae Timofti, actorului i s-a acordat cetățenia Republicii Moldova. Florin Piersic a adresat o scrisoare președintelui moldovean motivând solicitarea prin faptul că acolo este primit foarte bine de oameni și se simte iubit, iar tatăl lui a activat, în calitate de medic veterinar, atât în Bucovina cât și în Basarabia (la Cernăuți, respectiv Soroca). În anul 2009 Florin Piersic
Florin Piersic () [Corola-website/Science/300147_a_301476]
-
(n. 2 februarie 1950, Larga, raionul Briceni) este un om politic moldovean, președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova. A îndeplinit funcția de Primar general al municipiului Chișinău (1994-2005) și cea de Prim-ministru interimar al Republicii Moldova (5 - 17 februarie 1999). A fost președinte al partidului Alianța "Moldova Noastră" (2003 - 2011) și prim-
Serafim Urechean () [Corola-website/Science/300175_a_301504]
-
deputati). Teritoriul cuprins între râurile Nistru si Bugul de Sud, cuprinzând orașe ca Movilău (Moghilău), Berșad, Iampol, Rîbnița, Bârzula, Dubăsari, Golta, Tiraspol, Ovidiopol, Odesa și Oceacov, a avut de-a lungul secolelor o componență etnică mixtă. În Evul mediu, românii moldoveni reprezentau circa 1/2 din populația sa destul de mică, restul fiind ucraineni și tătari nogai (un trib al tătarilor din Crimeea). Începând cu sfârșitul secolului XVII, acest teritoriu a intrat în administrarea directă a Imperiului Otoman, unde era cunoscut sub
Republica Sovietică Socialistă Moldovenească () [Corola-website/Science/300191_a_301520]
-
Rus, ceea ce a dus la o schimbare radicală a componenței sale etnice: tătarii au fost obligați să plece, iar nobilimea rusă a primit vaste teritorii nepopulate. Astfel au venit multi țărani și coloniști ruși, ucraineni și evrei. În 1917-1918 românii moldoveni erau majoritari doar în sate situate la mică distanță de Nistru. Pe 12 octombrie 1924, Uniunea Sovietică a înființat o republică autonomă, RSSA Moldovenească, în componența RSS Ucrainene, pe o parte din teritoriul dintre râurile Nistru și Bug, republică în cadrul
Republica Sovietică Socialistă Moldovenească () [Corola-website/Science/300191_a_301520]
-
dus la schimbarea compoziției etnice. Românii basarabeni au fost încurajați să învețe limba rusă, care era necesară pentru ocuparea oricărei funcții publice. Pozițiile politice și academice erau date în special membrilor grupurilor etnice ne-române (numai 14% din liderii politici moldoveni erau români în 1946, deși acest procent s-a schimbat puțin de-a lungul timpului). Guvernul URSS-ului a încurajat dezvoltarea "culturii moldovenești", considerată ca fiind diferită de cea românească, ca și proclamarea existenței așa-zisei limbi moldovenești, considerată, (în ciuda
Republica Sovietică Socialistă Moldovenească () [Corola-website/Science/300191_a_301520]
-
Acesta este primul document ce atestă, sigur, Bucovul medieval în anul 1473. La 2 septembrie 1493, la Târgoviște este emis un alt document privind Bucovul. În anul 1600, Mihai Viteazul fost învins la Bucov de o oaste de poloni și moldoveni. Bucovul a fost reședința județului Săcuieni (desființat în 1847), dar a decăzut treptat din cauza apariției și dezvoltării orașului Ploiești. Astfel, la sfârșitul secolului al XIX-lea, Bucov era deja doar o comună rurală, formată din cătunele Bucov, Chițorani și Valea
Comuna Bucov, Prahova () [Corola-website/Science/301650_a_302979]
-
dealurile Budeștilor. Zidurile au o grosime de 1,5 m, lungimea de 28 m, lată de 9 m, susținuta de contaforturi, două bolți de cărămidă. Ușa de la intrare este cea originală, fiind împodobită cu sculptură în piatră ca la bisericile moldovene. La început biserica a fost fără turlă. Neculai Stratulat - Hatman în anul 1716, îi adaugă turn înalt de 24 m, lungind biserica cu încă 4 m. În turn pune clopot cu inscripția " Acest clopot l-au făcut Neculai Stratulat Hatman
Miron Costin, Neamț () [Corola-website/Science/301651_a_302980]
-
pentru vizitatori. În timpul sărbătorilor de iarnă aici se desfășoară numeroase obiceiuri vechi, printre care caii — dans care mimează pasul, trapul și galopul calului, executat de către localnici; și harapii, asemănător cu dansul mocănașii, jocuri specifice teatrului folcloric traditional al acestor meleaguri moldovene.
Comuna Țibucani, Neamț () [Corola-website/Science/301692_a_303021]
-
Fiecare naționalitate avea portul sau specific și tradițional. Portul național românesc a fost bogat în elemente trediționale. Ornamentarea costumelor de muncă a fost mai simplă, măi sombra decât al celor sărbătorești. Acest port popular a evoluat sub influența portului popular moldovean. Portul popular maghiar a fost și ea sub amprenta elementelor tradiționale. Costumele tradiționale caracteristice localității studiate au fost costumul femeiesc cu rochii colorate, cu cămașă albă, fustă colorată care avea ca bază culoarea gri, pe lângă acestea izmene, cioareci, laibere, cizme
Periș, Mureș () [Corola-website/Science/300590_a_301919]
-
numele principalului afluent al Mureșului din localitate, devenind Palota-Ilva. Denumirea Palota-Poluț-Poluta, este de origine slavo- română 5 și indică vechimea acestui toponim cunoscut de români, cel puțin din perioada migrației slavilor pe teritoriul Transilvaniei, sau a fost preluat de la românii moldoveni, care au traversat munții Călimani și s-au așezat aici aducând cu ei și terminologia de etimologie slavă 6. Mai târziu, localitatea și-a schimbat denumirea in Lunca-Bradului, care este și actuala denumire a comunei. Această denumire i s-a
Lunca Bradului, Mureș () [Corola-website/Science/300586_a_301915]
-
Sibiului. În vremea domnitorului Brâncoveanu exista la Slobozia și un conac pentru popasul domnesc , ce a fost refăcut de Știrbei Vodă , acesta moștenindu-l împreună cu ținuturile din jur . Mai târziu , acesta a fost moștenit de unul dintre descendenții nobilei familii moldovene Sturdza , pe nume Costache , prin căsătoria sa cu Irina Câmpineanu , cea care moștenise acest domeniu. Familia Sturdza a păstrat această moștenire până în anul 1948 , când au fost naționalizate principalele mijloace de producție abuziv , de către statul comunist . De atunci , principalele clădiri
Comuna Slobozia, Argeș () [Corola-website/Science/300643_a_301972]
-
apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt romano-catolici (50,94%), cu o minoritate de ortodocși (44,19%). Pentru 3,75% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. În trecut, moșia satului aparținuse familiei domnitorului moldovean Gheorghe Ștefan. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Bistrița de Jos a județului Bacău și avea în compunere satele Răcăciuni, Gâșteni, Teiuș, Satu Nou și Berindești, cu 2201 locuitori. În comună existau trei mori de
Comuna Răcăciuni, Bacău () [Corola-website/Science/300696_a_302025]
-
trei ani. Între anii 1359 și 1713, Hotinul s-a aflat în componența Principatului Moldovei, dar din cauza poziției strategice, fiind adeseori asediat și ocupat de Regatul Poloniei și Imperiul Otoman. Fortificațiile actuale au fost construite după anul 1400 de către domnitorul moldovean, Alexandru cel Bun (1400-1432), cu ajutorul marelui duce al Lituaniei, Vitold, cumnatul său. După moartea lui Alexandru cel Bun, Hotinul a fost ocupat de către Polonia, ca urmare a războaielor dintre urmașii domnitorului moldovean, fiind recucerit de la poloni abia în anul 1459
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]