25,546 matches
-
fost distruse, între care opt volume care făceau parte din ediția originală, tipărită în o mie de exemplare, a lucrării "Description de l'Égypte". "L’" conserva și documente administrative care datau din epoca prezenței franceze, afișe, diferite lucrări savante și povestiri ale călătorilor olandezi și englezi. Emiratele Arabe Unite au anunțat că vor participa la costurile de restaurare ale obiectelor salvate. Șeicul Sultan Al-Qasimi, guvernator al Emiratului Sharjah, a promis să plătească pentru reconstrucția clădirii și să doneze o parte din propriile sale
Institut d'Égypte () [Corola-website/Science/333314_a_334643]
-
bibliotecă doar zece conțin opere literare expresive cum ar fi epopei și mituri. "Epopeea lui Ghilgameș", o capodoperă a poeziei antice babiloniene, a fost găsită în bibliotecă la fel ca povestea creației Enûma Eliš și mitul primului om Adapa sau povestiri precum Poor Man of Nippur. Textele au fost scrise în principal în akkadiană cu caractere cuneiforme, însă multe dintre tăblițe nu au o origine exactă și este adesea dificil să se stabilească țara lor de proveniență. Multe tăblițe sunt într-
Biblioteca lui Assurbanipal () [Corola-website/Science/333328_a_334657]
-
Casă plină (titlu original: "O. Henry's Full House") este un film american din 1952 care este format din cinci segmente, fiecare bazat pe o povestire scurtă de O. Henry. Este regizat de Henry Koster, Henry Hathaway, Jean Negulesco, Howard Hawks și Henry King. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Fred Allen, Anne Baxter, Jeanne Crain, Farley Granger,Charles Laughton, Oscar Levant, Marilyn Monroe, Jean
Casă plină (film din 1952) () [Corola-website/Science/333338_a_334667]
-
au fost interpretate de actorii Fred Allen, Anne Baxter, Jeanne Crain, Farley Granger,Charles Laughton, Oscar Levant, Marilyn Monroe, Jean Peters, Gregory Ratoff, Dale Robertson, David Wayne și Richard Widmark. Narator este scriitorul american John Steinbeck, acesta ne prezintă cinci povestiri scrise de O. Henry în perioada în care a trăit la New York NYC (1902-1910): "The Cop and the Anthem", "The Clarion Call", "The Last Leaf", "The Ransom of Red Chief" și "The Gift of the Magi". Segmentul "Polițistul și imnul
Casă plină (film din 1952) () [Corola-website/Science/333338_a_334667]
-
contribuții: Steaua, România Literară, Luceafărul, Cronică, Tribuna, Orizont, Ateneu, Argeș, Convorbiri literare, Flacăra, Vatra, Familia, Evenimentul, Romanian Review, Curentul; Viața Românească, Ecart, Economistul, Diplomat Club, Tomis, Polonus și altele; 1963-2006 - A editat și prefațat cca 50 de volum ; Zenon Kosidowski, Povestiri biblice (1971), Stanisław Jerzy Lec, Aforisme (1972), Tadeusz Różewicz, Poeme (1973), Jan Szczepański, Sociologie (1973), Michał Rusinek, Pe urmele lui Kopernik (1974), Kazimierz Michałowski, Cum și-au creat grecii artă (1975), Wisława Szymborska, Bucuria scrierii (1977), Adam Mickiewicz, Versuri alese
Nicolae Mareș () [Corola-website/Science/334612_a_335941]
-
Scriitorilor din România, filiala Alba-Hunedoara. Au prezentat scriitorul Aurel Pantea, președintele USR, filiala Alba-Hunedoara, și Mioara Pop, directorul bibliotecii județene. Debutează în anul 1979 în revista "Vatra" din Târgu Mureș cu proză scurtă. Debutează editorial cu volumul de nuvele și povestiri "Focuri în septembrie", apărut în anul 1984 la Editura Cartea Românească, drastic subțiat de cenzură, dar bine primit de critica literară. După referatul negativ al cenzurii, cum că ar scrie literatură dușmănoasă, și cele câteva atenționări din partea unui procuror, a
Cornel Nistea () [Corola-website/Science/334626_a_335955]
-
Anglia în 1955, de ziua Sfanțului Gheorghe. A lucrat ca cercetător în biologie în diferite universități, inclusiv Oxford și UCLA, iar timp de șase ani a fost lector de botanica la Universitatea Saint Andrews. Pe când avea 20 de ani, prima povestire pe care a terminat-o a fost acceptată de revista americană "Worlds of If", dar aceasta a dat faliment înainte s-o publice. McAuley a luat asta drept un semn că ar fi cazul să se concentreze pe carieră să
Paul J. McAuley () [Corola-website/Science/334631_a_335960]
-
Nicolae Pescaru în timp ce se afla într-o luntre la pescuit pe acel lac; pescarul i-a mărturisit ulterior că a învățat vraja de la un unchiaș bătrân care o știa și el de la alți unchieși din vechime. Brătescu-Voinești a scris o povestire intitulată „Minunea” pe care a publicat-o în „Adevărul literar și artistic” (anul IX, nr. 377, 26 februarie 1928), iar apoi în volumul "Firimituri" (Ed. Cartea Românească, București, 1929). Întâmplarea este relatată și de Mihail Sadoveanu în povestirea „Vrăjitorul de
Șarpele (nuvelă) () [Corola-website/Science/334686_a_336015]
-
scris o povestire intitulată „Minunea” pe care a publicat-o în „Adevărul literar și artistic” (anul IX, nr. 377, 26 februarie 1928), iar apoi în volumul "Firimituri" (Ed. Cartea Românească, București, 1929). Întâmplarea este relatată și de Mihail Sadoveanu în povestirea „Vrăjitorul de șerpi” din volumul "Împărăția apelor" (1928); celebrul romancier a afirmat că a auzit-o într-o ședință a Academiei Române de prin anul 1927, fiind povestită chiar de Ioan Alexandru Brătescu-Voinești. De asemenea, pornind de la această întâmplare, Ion Pillat
Șarpele (nuvelă) () [Corola-website/Science/334686_a_336015]
-
fiecare dimineață pentru a putea dormi. Rezultatul a fost, potrivit scriitorului, o carte care l-a mulțumit pe deplin, fără trimiteri în exces la folclor: "„Când am primit corectura în șpalturi, aproape că nu-mi venea să-mi cred ochilor. Povestirea se depăna fără rupturi și fără repetiții și dovedea o unitate stilistică pe care puține din cărțile mele o aveau. Ce mă încânta mai mult: reușisem «atmosfera fantastică» pe care o voiam, fără nimic «ocult», nici «simbolic» și fără rezonanță
Șarpele (nuvelă) () [Corola-website/Science/334686_a_336015]
-
mele o aveau. Ce mă încânta mai mult: reușisem «atmosfera fantastică» pe care o voiam, fără nimic «ocult», nici «simbolic» și fără rezonanță folclorică, inevitabilă ca o fatalitate în literatura fantastică românească. «Șarpele» era scris așa cum îi «văzusem» începutul: o povestire cu personaje banale, venite să «petreacă» la o mănăstire și antrenate fără voia, aproape fără știrea lor, într-o serie de întâmplări stranii, care până la urmă îi vrăjesc și îi transfigurează”". Volumul "Șarpele", ce conținea nuvelele „Șarpele” (177 p.), „Întâlnire
Șarpele (nuvelă) () [Corola-website/Science/334686_a_336015]
-
Editura Cugetarea - Georgescu Delafras S.A. din București, după care opera literară a lui Mircea Eliade a fost interzisă la publicare timp de peste două decenii de către autoritățile regimului comunist. Nuvela „Șarpele” a fost inclusă apoi în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit în anul 1969 de Editura pentru literatură din București, reintrând astfel în circuitul public. Critica literară a identificat două axe stilistice ale prozei lui Mircea Eliade: una realistă ("Maitreyi", "Întoarcerea din rai", "Huliganii" etc.) și o alta fantastică („Domnișoara
Șarpele (nuvelă) () [Corola-website/Science/334686_a_336015]
-
între altele, cu experiența proprie a homosexualității, ceea ce era foarte rar în literatura israeliană de epocă. În anul 1979 a publicat volumul de versuri „Divuah mitokh hahitrahashut” („Raport din mijlocul evenimentelor”), precum și o continuare la cartea Bead Haazaya, culegerea de povestiri „Hitpakkhut” (Deșteptare). Revoltat de cazul lui Yussef Madhat, soldat druz din armata israeliană, care, rănit fiind, a pierit, nefiind salvat la timp, în timpul unei confruntări cu palestinienii la Mormântul lui Iosif din Nablus, Reuveni a scris o baladă "Balada leMadhat
Yotam Reuveni () [Corola-website/Science/334742_a_336071]
-
este o colecție de povestiri vânătorești scrise de Mihail Sadoveanu, care a fost publicată pentru prima oară în volum în anul 1926 de către Editura Cartea Românească din București. Unele ediții ulterioare ale colecției au fost completate cu câteva povestiri ce provin din volumul "Istorisiri de
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
este o colecție de povestiri vânătorești scrise de Mihail Sadoveanu, care a fost publicată pentru prima oară în volum în anul 1926 de către Editura Cartea Românească din București. Unele ediții ulterioare ale colecției au fost completate cu câteva povestiri ce provin din volumul "Istorisiri de vânătoare" (1937). Cartea a fost considerată un „memorial cinegetic”, fiind comparată cu "Povestirile unui vânător" (1852) de Ivan Turgheniev. Critica literară a elogiat descrierile poetice ale naturii de o deosebită sensibilitate și evocarea unei
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
în volum în anul 1926 de către Editura Cartea Românească din București. Unele ediții ulterioare ale colecției au fost completate cu câteva povestiri ce provin din volumul "Istorisiri de vânătoare" (1937). Cartea a fost considerată un „memorial cinegetic”, fiind comparată cu "Povestirile unui vânător" (1852) de Ivan Turgheniev. Critica literară a elogiat descrierile poetice ale naturii de o deosebită sensibilitate și evocarea unei comuniuni indestructibile între om și natură. Colecția de povestiri "" a fost scrisă în scopul de a reaminti o serie
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
Cartea a fost considerată un „memorial cinegetic”, fiind comparată cu "Povestirile unui vânător" (1852) de Ivan Turgheniev. Critica literară a elogiat descrierile poetice ale naturii de o deosebită sensibilitate și evocarea unei comuniuni indestructibile între om și natură. Colecția de povestiri "" a fost scrisă în scopul de a reaminti o serie de întâmplări adevărate trăite de Mihail Sadoveanu și de tovarășii săi în expedițiile lor de vânătoare; prozatorul constată cu regret că întâmplările petrecute în „Țara dincolo de negură” din bălțile Dunării
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
îi povestește copilului cum a întâlnit în codru un inorog fioros, aprinzându-i imaginația. Scriitorul consemnează apoi prima sa experiență cinegetică, ce a avut loc la 27 martie 1894 în lunca Siretului, precum și ucenicia sa alături de moș Nechita Pușcașu. Majoritatea povestirilor prezintă diferite expediții vânătorești ale autorului: o vânătoare de sitari întreruptă de ninsoare în pădurea Bârnova sau de ploaie în pădurea Boroșești, o vânătoare de lupi și de vulpi pe ploaie torențială în pădurea Brăești, o vânătoare de lupi pe
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
gâște sălbatice în stufurile și bălțile de pe ostrovul Dranova, o vânătoare de iepuri pe dealurile de la Zahorna, o vânătoare de vulpi în văile Racovei, o vânătoare de prepelițe pe dealul Popricanilor sau o vânătoare de ierunci în munții Stânișoarei. Unele povestiri sunt amuzante precum descrierea încercărilor nereușite ale lui Tiberiu Voișel de a împușca un iepure după ce se lăudase anterior că nu ratează nici un foc, în timp ce altele sunt duioase, în special cele referitoare la câinii de vânătoare (basset-ul Kiki al morarului
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
special cele referitoare la câinii de vânătoare (basset-ul Kiki al morarului Neculai Bițoban, bătrânul brac Tom al cuconului Nicu Fantazie sau tânărul și speriosul prepelicar Cezar al lui Sadoveanu). Scriitorul nu descrie însă doar propriile sale întâmplări, ci relatează și povestirile auzite de la alți vânători precum găsirea unor zimbri retrași în prăpastiile din munții Călimani și ezitarea unui vânător de a împușca un cocoș de munte în codrii pustii ai Rarăului. Alteori, el imaginează povești misterioase petrecute în vremuri imemorabile precum
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
mărețe. Mihail Sadoveanu a fost un vânător precoce, participând la prima sa expediție cinegetică pe când avea vârsta de 12 ani, după cum mărturisea mai târziu în volumul memorialistic "Anii de ucenicie" (1944). El a tradus în colaborare cu N.N. Beldiceanu volumul "Povestiri vânătorești" (1852) de Ivan Turgheniev; traducerea lor a fost publicată în 1901 de către Tipografia M. Saidman din Fălticeni, fiind semnată cu pseudonimul Ilie Pușcașu. Edițiile ulterioare ale traducerii au purtat titlul "Povestirile unui vânător". Prozatorul a scris o prefață la
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
a tradus în colaborare cu N.N. Beldiceanu volumul "Povestiri vânătorești" (1852) de Ivan Turgheniev; traducerea lor a fost publicată în 1901 de către Tipografia M. Saidman din Fălticeni, fiind semnată cu pseudonimul Ilie Pușcașu. Edițiile ulterioare ale traducerii au purtat titlul "Povestirile unui vânător". Prozatorul a scris o prefață la ediția revizuită publicată în 1909 de către Institutul de Arte Grafice și Editură Minerva din București. În prefața traducerii el mărturisea că vânătoarea a fost o lungă perioadă pasiunea sa dominantă și își
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
o prefață la ediția revizuită publicată în 1909 de către Institutul de Arte Grafice și Editură Minerva din București. În prefața traducerii el mărturisea că vânătoarea a fost o lungă perioadă pasiunea sa dominantă și își justifica entuziasmul juvenil pentru aceste povestiri ale lui Ivan Turgheniev atât prin subiectul său vânătoresc, cât și prin asemănarea între țăranii lui Turgheniev și țăranii moldoveni, a căror viață și soartă l-au preocupat încă de la începuturile sale literare. Unul dintre tovarășii de vânătoare preferați ai
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
domestice răspund îndestulător nevoilor lui de harnă; munca se cheltuiește în alte direcții, în domenii diverse cu meșteșuguri nouă; vânatul și pescuitul au rămas o patimă, cum spun țăranii noștri.” Mihail Sadoveanu a publicat în anii 1924 și 1925 câteva povestiri vânătorești în revista săptămânală "Lumea", pe care o fondase în noiembrie 1924 împreună cu Tudor Arghezi și George Topîrceanu. Povestirile au fost adunate într-un volum intitulat "Țara de dincolo de negură", care a fost tipărit în 1926 de către Editura Cartea Românească
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
vânatul și pescuitul au rămas o patimă, cum spun țăranii noștri.” Mihail Sadoveanu a publicat în anii 1924 și 1925 câteva povestiri vânătorești în revista săptămânală "Lumea", pe care o fondase în noiembrie 1924 împreună cu Tudor Arghezi și George Topîrceanu. Povestirile au fost adunate într-un volum intitulat "Țara de dincolo de negură", care a fost tipărit în 1926 de către Editura Cartea Românească din București. În cuvântul înainte dedicat poetului George Topîrceanu, Mihail Sadoveanu îl dojenește pe acesta că a uitat de
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]