25,496 matches
-
științei inspirate de divinitate. Această inspirație se traducea În poezie și În divinație, așezate amândouă sub ocrotirea lui Apolloxe "Apollo". Poezia condensa și Îi dădea formă cunoașterii, În timp ce divinația manifesta În folosul oamenilor Înțelepciunea zeilor; poezia, care avea ca obiect povestirea mitică, orienta În funcție de un sistem normativ general; divinația, În schimb, răspundea exigențelor particulare, având scopul de a dirija din nou spre căile sistemului normativ. Prezicătorul, mantis, era singurul care avea titlul pentru practicarea acestei arte prin care făcea lizibile mesajele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Mars iuvenilis”?): despre semnificația unor asemenea scene nu ne sunt Îngăduite altceva decât niște vagi supoziții, chiar dacă tipul de mit În genere pare legat de tradiții de origo legendară a unui ethnos, al unor poleis, al unor gentes sau cu povestiri de Întemeiere ale unor instituții sau ale unor rituri. În schimb, o dovadă semnificativă pentru gradul de interferență Între cele două culturi religioase, cea etruscă și cea greacă, ne este dată de Înflorirea tradițiilor locale ce privesc personaje ale mitului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se indică un tip de lustrație „care vine din cetatea Pallanteum din Arcadia”2. Peruzzi explică lup-ercalia ca „lup-arcadian”, iar Panxe "Pan" Lykaiosxe "Pan Lykaios", zeul sărbătorii, ar duce tot la Arcadia șxe "Evandru"i la religia miceniană. Ciclurile de povestiri despre Evandruxe "Evandru", „omul bun” de pe Palatin, și mama sa, Nicostrataxe "Nicostrata", sau etimologia populară arcadiană a lui mons Palatinus nu ar fi, așadar, decât născociri târzii ale unor bucolici romantici, dar În substanța, dacă nu și În amănuntele lor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Cezar a cucerit orașul (49 Î.Hr.)3. Imaginea monedei o arată pe „stăpâna animalelor” În poziție frontală sau o figură de femeie, În picioare și nemișcată, care ține un cerb de coarne și se sprijină pe un sceptru Înalt. Povestirea lui Strabon poate fi considerată retonabilă, dar nu este sigur până unde se pot trage din ea consecințe valide pe plan istorico-religios. Este sigur oricum că imaginea nu a fost acceptată pentru ea Însăși, ci ca parte a unui cult4
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Înainte de el, Odiseuxe "Odiseu" evocase aici morții 3. Faptul că Vergilius, așa cum i se reproșează de obicei, a „născocit” aici mituri sau le-a „construit de la un capăt la altul” arată numai cât de stabilă și vie a fost tradiția povestirilor mitice italo-romane. Cultele „Atenei Ilias” (Athenaxe "Athena" Ilias), recognoscibile după o imagine de cult deosebit de veche (xòanon) sunt atestate la Siris, Lavinium, Lucera, Massalia, Heraklesa și poate și la Roma (Strabon, 6, 1, 14; 13, 1, 41). Cultul lui Diomedexe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a fost scrisă de un grec din Tarent. Nu trebuie să ne mire faptul că este o Odusia, așa cum rezultă din catalogul miturilor greco-italice cuprins aici, chiar dacă În manieră incompletă. Începând cu Titus Livius se lucrează În jurul acestei tradiții de povestiri mitice cu fond istoric. Din câte știm, doar romanii au adunat laolaltă aceste tradiții, le-au corelat cu speculațiile filozofice și religioase și le-au transformat astfel Într-o teologie a istoriei, imperialistă și cosmopolită În același timp (cf. subcapitolul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
factio), ci o curie”. Dimpotrivă, pentru Tertullian biserica valentinienilor reprezintă, fără Îndoială, un colegiu puternic În ceea ce Îi privește pe membrii lui, dar ei constituie un cerc misteric primejdios care se dedă unor practici oculte și obscene, unor inițieri, unor povestiri lipsite de temei și unor jurăminte 3. Toate acestea au aerul unei conspirații (coniuratio). Dar și această contrafigură a comunității creștine folosește conceptele juridice, terminologia și topica de care s-au servit romanii cu privire la „asociațiile” lor religioase. 2. Cultultc "2
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de Tacit (Historiae, IV, 83-84; cf. Clement din Alexandria, Protrepticos, IV, 48, 1-6), Îi atribuie lui Ptolomeu I Soter „inventarea” unui personaj divin, nou și În același timp vechi, care va ocupa un loc destul de Însemnat În panorama religioasă elenistico-romană. Povestirea, chiar și cu variațiile proprii fiecărei surse, reflectă o matrice unică și, În vivacitatea trăsăturilor ei, se dovedește a fi un document exemplar al „stilului” și al intereselor religioase ale unei epoci. În ea există, Înainte de toate, tema visului revelator
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
393-436), poartă Întipărită efigia noului zeu-șarpe Glycon, de la care Își lua numele Întemeierea iatromantică, confirmând caracterul public al cultului și forța lui pentru mai mult de un veac de la stingerea din viață a creatorului său (cca 175 d.Hr.). Din povestirea lui Lucian se ivesc liniile directoare ale proiectului religios al lui Alexandru: situându-se Într-o linie genealogică ce, prin intermediul eroului-medic Podalirios, Îl leagă de Asclepiosxe "Asclepios" și de Însuși Apolloxe "Apollo" și, pe de altă parte, Îl pune În legătură cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fi alungați de pe insulă și au fost salvați În ultimul moment de intervenția sfântului Columcill (el Însuși poet), În schimbul renunțării la orice exprimări extrinseci a vechii religii. În aceste condiții, nu există - și nici nu ar fi putut exista - nici o povestire clară a despre ceea ce se credea În legătură cu viața de „dincolo” Înainte de perioada creștinizării. Însă poeții irlandezi, printr-o lovitură de geniu, au reușit să transforme vechia teologie În literatură și au creat două genuri literare, În care, sub forma ingenuă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ceea ce se credea În legătură cu viața de „dincolo” Înainte de perioada creștinizării. Însă poeții irlandezi, printr-o lovitură de geniu, au reușit să transforme vechia teologie În literatură și au creat două genuri literare, În care, sub forma ingenuă a unor simple povestiri, se conservă elemente ale unor credințe care nu puteau fi declarate explicit. Avem, așadar, ciclul călătoriilor (imrama) și cel al aventurilor (echtrài), care au o tematică esențialmente comună: un erou ajunge Într-un loc pe care grecii l-ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o descriere a insulei, intitulată Topographia Hibernica, În care, printre altele, a descris ritul Înscăunării practicat de un trib din Ulster: Sunt aici lucruri În legătură cu care, dacă nu ar fi necesare pentru explicarea situației, pudoarea ar cere tăcerea; Într-adevăr, povestirea unui lucru rușinos, oricâtă artă ar prezenta, Îl dezonorează pe cel care scrie. Dar, pentru că rigoarea istorică nu poate trece cu vederea nici adevărul, nici pudoarea, voi expune pe scurt și cu decență o faptă indecentă. Se află, așadar, În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ele, fiind aproape toate scurte și redactate de soldați ai armatei romane. Un izvor foarte important este, dimpotrivă, reprezentat de un text galez, Cele patru ramuri ale Mabinogion, redactat către secolul al XI-lea; este vorba despre o serie de povestiri care constituite o ciudată culegere de tradiții religioase precreștine, deja aproape uitate, și de teme legendare cu o largă răspândire. Să luăm În considerare cazul povestirii intitulate Math, fiul lui Mathonwy. Math, fiul lui Mathonwy, rege al ținutului Gwynedd din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ale Mabinogion, redactat către secolul al XI-lea; este vorba despre o serie de povestiri care constituite o ciudată culegere de tradiții religioase precreștine, deja aproape uitate, și de teme legendare cu o largă răspândire. Să luăm În considerare cazul povestirii intitulate Math, fiul lui Mathonwy. Math, fiul lui Mathonwy, rege al ținutului Gwynedd din Walles-ul de nord, este obligat prin magie să-și țină mereu, În afară de situația În care se află război, picioarele În sânul unei fecioare. Tânăra care Îi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Eil Donxe "Dylan Eil Don" („Dylan, fiul valului”) și Lleu Llaw Gyffesxe "Lleu Llaw Gyffes" („Celxe "Cel" strălucitor cu mâna pricepută”). Urmează alte aventuri, magie și transformări pe care le putem omite aici. Nu este nici o Îndoială că acțiunea acestor povestiri, Împânzită În Întregime de magie, lasă să se presupună amintirea unor tradiții religioase străvechi, puternic amestecate cu motive legendare obișnuite. Mai mult, este evident că unele personaje sunt În realitate divinități antice precreștine. Acest lucru este adevărat mai ales În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
plus, personajul cu numele Gofannonxe "Gofannon" poate fi identificat cu irlandezul Goibniuxe "Goibniu", meșterul divin. Dar, după cum se vede, nu se poate merge mai departe de recunoașterea unor nume divine și epitete. Desigur, foarte puțin se poate recupera și din povestirea Barnwenn fiica lui Llyr. Protagonistul este Bendigeidfranxe "Bendigeidfran" („Brânxe "Brân" cel binecuvântat”), fratele lui Manawydanxe "Manawydan" și nepotul lui Beli Mawr. Acesta o dă pe sora sa Branwenxe "Branwen" de soție lui Matholwchxe "Matholwch", regele Irlandei, Însă ea este tratată
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
slujit la păstrarea unor elemente de credință precreștină; și În aici, un gen literar - narațiune istoriografică - funcționează ca instrument În păstrarea culturii indigene. Desigur, nu fără infiltrări creștine, un lucru cât se poate de firesc, având În vedere că aceste povestiri se nășteau la umbra culturii conventuale. Cartea cuceririi Irlandei vorbește despre invaziile repetate pe care le-ar fi cunoscut insula Începând cu o perioadă foarte veche, anterioară potopului universal, când aceasta ar fi fost cucerită de Cesairxe "Cesair", fiica lui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
eu profund, inaccesibil nici lui însuși, revărsându-se neastâmpărat peste orice intenție artistică, pentru că arta e resimțită dacă nu ca o cenzură propriu-zisă, măcar asemenea unei capcane burghez-mistificatoare în fața transcendenței și a originarului. Alternând reportajul, confesiunea și ficțiunea, romanele și povestirile lui S., prolixe, rar preocupate de construcție, dezvăluie vocația tumultului interior care se transferă în conflicte insolubile, în puternice neliniști ce stârnesc viziuni halucinante, cât și privirea atentă, cu decupaje veriste dintr-o realitate concret istorică. Deși inspirate, în general
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
său în toate peripețiile istoriei sale. Chiar și aici legătura dintre credință și istorie este esențială. Pe de altă parte, studiile recente, care, din când în când, primesc un ecou chiar în presă, afirmă că e din ce în ce mai dificil să considerăm povestirile biblice drept relatări „istoriografice”, adică un raport exact al faptelor întâmplate. Trebuie să apărăm poziția obișnuită și să afirmăm „istoricitatea” fundamentală a povestirilor biblice sau să abandonăm unele poziții mai curând retrograde pentru a ne dedica criticii aprige a întregii
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
din când în când, primesc un ecou chiar în presă, afirmă că e din ce în ce mai dificil să considerăm povestirile biblice drept relatări „istoriografice”, adică un raport exact al faptelor întâmplate. Trebuie să apărăm poziția obișnuită și să afirmăm „istoricitatea” fundamentală a povestirilor biblice sau să abandonăm unele poziții mai curând retrograde pentru a ne dedica criticii aprige a întregii „istorii biblice” care n-ar mai conține nimic sau aproape nimic „istoric”? După cum se știe, poziția justă evită extremele. Acest lucru este valabil
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
cu instrumentele necesare, indispensabile pentru călătorie. Primul lucru de pus în bagaj este cunoașterea rezultatelor în câmpul studiului istoriei biblice din secolul trecut. Pentru mulți autori din această epocă care au studiat scrierile biblice din punct de vedere al „istoricității”, povestirile biblice nu ne vorbesc prea mult despre lumea pe care o descriu („lumea textului”), ci mai degrabă despre „lumea autorilor”. Cu alte cuvinte, primul nivel al „istoriei” la care putem ajunge când citim Biblia este cel care aparține scriitorului. Povestirile
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
povestirile biblice nu ne vorbesc prea mult despre lumea pe care o descriu („lumea textului”), ci mai degrabă despre „lumea autorilor”. Cu alte cuvinte, primul nivel al „istoriei” la care putem ajunge când citim Biblia este cel care aparține scriitorului. Povestirile biblice dau mărturie despre preocupările, interesele, dezbaterile și viziunea lumii epocii autorilor lor. Ca să luăm un exemplu foarte simplu, poate puțin exagerat, autorii acestei tendințe ar spune că Evanghelia lui Matei nu ne informează atât despre predica lui Isus cât
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
sine un astfel de „manual” nu poate să cutreiere astăzi aceste peisaje fără să se rătăcească. Ba mai rău, nu va putea să se cațăre pe abrupturile unei lecturi inteligente a Bibliei în lumea de azi. Distincția simplă dintre „lumea povestirii” și „lumea autorului” este fundamentală. Poate nu o vom adopta mereu în mod explicit, dar va fi întotdeauna pe fundalul cercetărilor noastre. Un al doilea element util va fi un deosebit simț critic. Astăzi, lumea a devenit „critică” în sensul
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
valoare cât privește aspectul arheologic și istoric. Diferite teze propuse de Finkelstein și Silbermann se găsesc și în această carte. Mi se pare totuși că aspectul literar și interpretarea textelor sunt destul de neglijate. Trebuie să ne întrebăm cum să interpretăm povestirile biblice despre istoria Israelului, și tocmai acesta este scopul acestei cărți care, din această perspectivă, completează în mod fericit pe cea pe care am citat-o. Pentru mai multe informații poate fi consultată recenzia pe care am făcut-o la
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
care un simplu rezumat jurnalistic nu l-ar fi putut niciodată surprinde în același fel și cu aceeași intensitate. Michelangelo face parte din lungul șir de artiști care au reprezentat această scenă, sau scene asemănătoare, fiecare după sensibilitatea timpului propriu. Povestirile biblice, de fapt, sunt deseori mai asemănătoare cu operele de artă, precum „Pietà” a lui Michelangelo, decât cu rubricile ziarelor sau jurnalelor televizate. Nu vizează atât exactitatea unei cronici fidele și detaliate, cât mai ales - în primul rând - să transmită
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]