25,471 matches
-
a victoriei Binelui asupra Răului. Este transcendent oricărei puteri spirituale, chiar și celor două Spirite (mainyu) opuse, deși, Într-un fel sau altul, de aceeași natură cu Spiritul Beneficxe "Spiritul Benefic" (Spenta Mainyuxe "Spenta Mainyu"), inspiratorul lui Zoroastruxe "Zoroastru". Zeul suprem este În vârful unui sistem compus din abstracții-entități, Ameșa Spentaxe "Ameșa Spenta", care, după un timp, ajung să fie propriile sale aspecte sau modalitățile sale de manifestare și acțiune (cf. supra, „Religiile Iranului antic și Zoroastrului”, subcapitolul 2.7). Este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și acțiune (cf. supra, „Religiile Iranului antic și Zoroastrului”, subcapitolul 2.7). Este evident caracterul celest al zeului, subliniat de Înțelepciunea și atotcunoașterea sa. Unic În G³th³, el pare a fi și unicul zeu venerat de Darius I și zeul suprem al zoroastrismului În toată istoria sa. Ahura Mazd³xe "Mazda>" este considerat, nu fără motiv, unicul „zeu” adevărat al zoroastrismului (confirmându-i-se În acest fel monoteismul), prin faptul că este și creatorul unor divinități minore, pentru care calificativul divin nu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
faptelor sale realizate În timpul existenței pământești. Conduita morală de-a lungul vieții este factorul care va decide soarta persoanei respective: călătoria se poate continua spre paradis (În limba pahlavi, gar½dman sau wahișt) sau spre infern (În limba pahlavi, hamistag³n). Actorul suprem al judecății este un tribunal divin compus din Mihrxe "Mihr" (Mithraxe "Mithra"), Sr½șxe "Sro>ș" (Sraoșaxe "Sraoșa") și Rașnxe "Rașn" (Rașnuxe "Rașnu"). Zoroastrismul, după cum s-a spus deja, crede În Învierea trupului și În nemurirea sufletului. Sufletul poate trăi și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și nici măcar de tipul celui care se reflectă În „amestecul religios” din Avesta târzie. Referirea la Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>" și la „alți zei care există” din inscripțiile de la Bisutun (IV, 60 sqq.) trebuie Înțeleasă ca fiind adresată divinităților supreme ale popoarelor din imperiu (Gnoli, 1983; 1989a, p. 97), În contextul atitudinii etico-religioase determinate de necesitățile politice corespunzătoare realității formării unui stat multinațional și aspirațiilor universaliste ale suveranului persan. Mai puțin clar este cazul lui Xerxes. Formulele din inscripții par
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
monarhiilor milenare din Orientul Apropiat. În urma evoluției societății persane În perioada ahemenidă, s-a afirmat o nouă concepție despre regalitate care nu se mai bazează doar pe harul tradițional al khvarenah, ci și pe ideea unui suveran ales de zeul suprem ca Îndrumător al tuturor popoarelor de pe pământ. În această concepție s-au Îmbinat elemente proprii tradiției iraniene și religiei zoroastriene, precum și elemente caracteristice monarhiilor unor mari state sedentare ca Asiria și Babilon (Gnoli, 1974). Întâlnirea cu civilizațiile din Orientul Apropiat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ambele teonime de la un termen indo-european *perkw¿nos, derivat În -node la numele stejarului; dacă ne gândim la funcția specifică a acestui sufix (cf. Meid, 1957), ar trebui să Însemne „domn al stejarului (perkwu-)”. Cele trei concepte „fulger”, „stejar”, „zeu suprem” se găsesc asociate și În reprezentarea lui Zeusxe "Zeus" de la Dodona (trebuie Însă ținut cont de faptul că un frigian Zeus Bagàios, interpretabil ca „Zeus al stejarului”, nu a existat niciodată). Pe lângă această analogie tipologică, trebuie luat În considerarea faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al XII-lea) amintește În Viața lui Otto, episcop de Banberga, că mulțimea din Stettino venera un stejar. Așadar, faptul că stejarul era obiect de venerație și centru al practicilor cultuale, Întărește ipoteza unei legături etimologice Între numele zeului slav suprem și numele stejarului. b) Velesxe "Velesu"ú (Volosúxe "Volosu^") Cu privire la zeul Velesxe "Velesu"ú (Volosúxe "Volosu^") a fost avansată ipoteza (Merrigi, 1952) că nu ar fi vorba despre o divinitate de origine slavă, ci, pur și simplu, de „păgânizarea” sfântului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care a fost legat de unii cercetători de termenul rus svara, „luptă, Întrecere” (deci Svarogú ar Însemna „luptător, combatant”), de alții de vedicul svar, avesticul hvare, „soare”, și de vedicul svarga-, „cer luminos”, iar de alții de vedicul svar³j-, „rege suprem”; de asemenea, nu este foarte credibil etimonul propus de Pisani (1950a) care segmentează termenul Sva-rogú și vede În primul element numele indo-european al câinelui (vedicul șv³), iar În cel de al doilea, cuvântul rus rog, „corn”; Împreună ar Însemna deci
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
patru preoți (brahman-, hotar-, udg³tar-, adhvaryu-) numindu-i „O preotule!”, iar aceștia Îi răspund: „Preotul ești tu!”. Această funcție eminamente magico-sacerdotală se explică ușor și datorită faptului că, În unele tradiții indo-europene, regele apare pe câmpul de luptă nu ca suprem comandat al armatei, ci cu o misiune total diferită. Ne putem gândi, de exemplu, la ceea ce spune Titus Livius la Începutul lucrării Ab Urbe condita (I, 12) despre bătălia dintre romani și sabini, reluând desigur o tradiție destul de veche, În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Odin o figură comparabilă cu cea a vedicului Varuñaxe "Varun{a", zeul care este În mod special m³yin-, adică dotat cu m³y³ , „forța magică” (cf. Dumézil, 1977, p. 65), și care „leagă” folosind lanțurile vrăjitoriei. Faptul de a fi zeul suprem, dotat cu puteri magice, Îl pune inevitabil pe Odin În legătură cu evenimentul sacru și misterios al morții și a ceea ce urmează după moarte, la fel cum se Întâmplă și cu Varuñaxe "Varun{a" În India, și el zeul lumii de „dincolo
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Înlănțuie printr-un șiretlic pe lupul Fenrirxe "Fenrir" - cel destinat să deschidă calea Catastrofei Finale -, acesta a cerut ca Tyr să-și pună mâna drept garanție Între colții săi; zeul i-a oferit de bunăvoie această garanție și, pentru interesul suprem al tuturor, l-a Înlănțuit Încălcându-și promisiunea și pierzându-și astfel mâna. Deși detaliile nu sunt prea clare, ne aflăm cu siguranță În fața unei tradiții și a unei concepții străvechi. Trebuie să observăm mai Întâi că astfel de mutilări
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fiindcă acesta acordă paginii tipărite o greutate considerabilă ca semnificație a trăirii, ca mod de respirație intelectuală. Pentru R. gazetăria oferă mai mult decât un jurnal de existență, devenind expresie integrală de manifestare a creativității în raport și în funcție de rosturile supreme de impunere a adevărului, fie el istoric, teologic, estetic sau moral. Publicațiile „Îndreptar” („foaie pentru gând și faptă creștinească”, 1950), „Legea” („organ de luptă creștină românească”, 1956) și mai ales „Cuvântul în exil” (început în iunie 1962) îi marchează biografia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289082_a_290411]
-
Vâlcea, ca și la Târgoviște, publică, în românește, scrieri de bază pentru slujbele bisericești. Contribuția sa ține mai mult de prezentarea artistică (ilustrarea cu gravuri, realizarea unor frontispicii, de asemenea majusculele, vinietele, executate în xilogravură). În 1708, e înălțat la suprema demnitate ecleziastică a Țării Românești. Dacă activitatea tipografică îi înlesnise ascensiunea, amestecul în politică îi va aduce sfârșitul. În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu este cât pe ce să-și piardă scaunul mitropolitan. Iertat, păstorește în tihnă sub Ștefan Cantacuzino. Acum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
parte din mine, el a apărut în mine fără participarea și fără știința mea. Așa se face că intimul nostru - faptul însuși de a fi, umanitatea noastră (deci însăși povara libertății), sexul, rasa și celelalte - ne este cel mai străin. Suprema acomodare este acomodarea cu noi, cu fondul nostru intim-străin, cu multele feluri în care s-a decis pentru noi fără să fi fost întrebați. Libertatea gravitațională presupune acceptarea condiției de a construi pe un teren străin. Destinul este proiectul liber
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
face firesc când ceea ce e străin în noi devine intim și când ceea ce vine de dinaintea alegerii noastre este trăit ca și cum ar fi fost ales de noi. A dori să-ți alegi din nou viața pe care ai trăit-o este suprema reușită a colaborării cu ceea ce e străin în noi și este ceea ce se numește îndeobște fericire. Fericirea și reușita nu țin astfel de calitatea zestrei, ci de gradul ei de acceptare și de capacitatea asimilării și exploatării ei în suita
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
pură. Duelul dintre ceea ce este gravitațional în mine și libertatea mea sfârșește ca sinucidere. Sinuciderea este depășirea luciferică a limitelor libertății gravitaționale. Ea este libertatea care vrea să acceadă la sursa libertății și care astfel suprimă libertatea gravitațională. Ca libertate supremă, libertatea coboară până la rădăcina ei ultimă, până la faptul de a fi, decizând asupra condiției ei supreme și alegând să nu mai fie. Sinuciderea este transferul morții în sfera libertății și astfel recuperarea nimicului ca stare anterioară umilirii mele. Pentru că mă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
depășirea luciferică a limitelor libertății gravitaționale. Ea este libertatea care vrea să acceadă la sursa libertății și care astfel suprimă libertatea gravitațională. Ca libertate supremă, libertatea coboară până la rădăcina ei ultimă, până la faptul de a fi, decizând asupra condiției ei supreme și alegând să nu mai fie. Sinuciderea este transferul morții în sfera libertății și astfel recuperarea nimicului ca stare anterioară umilirii mele. Pentru că mă hotărăsc împotriva lui a fi, împotriva primei și supremei umilințe - ca altcineva sau nimeni să se
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de a fi, decizând asupra condiției ei supreme și alegând să nu mai fie. Sinuciderea este transferul morții în sfera libertății și astfel recuperarea nimicului ca stare anterioară umilirii mele. Pentru că mă hotărăsc împotriva lui a fi, împotriva primei și supremei umilințe - ca altcineva sau nimeni să se fi amestecat în ființa mea fără acordul meu -, îmi hotărăsc în mod suveran ființa drept nimic și sunt, acum pentru prima oară, în afara oricărui compromis și a oricărei colaborări cu altă instanță decât
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
mă identific - și mă identific irațional - cu tot ce-mi aparține venind de dinaintea mea. Trupul meu, chiar fără să-mi placă, îl iubesc pentru că este al meu; locul nașterii, numele, tribalitatea etc. sunt deopotrivă acceptate pentru că au, toate, aura prestigiului suprem: prestigiul eului meu. Mintea pe care o am, bună-rea, este a mea; limba în care am vorbit de la bun început e limba mea; zeii la care m-am rugat mai întâi sunt ai mei. Tot ce este „al meu“ este
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
nevoie de o uriașă îmbrățișare, de ștergerea a tot ce este diferit, de topirea tuturor hotarelor pe o cale afectivă, pentru ca elementele fondului intim străin să-și piardă forța negativă. Doar democrația în fața morții și a lui Dumnezeu (acest punct suprem de anulare a diferențelor) îmi aduce aminte de hotarul finitudinii și al faptului de a fi om, pe care orgoliul închiderii în determinațiile mele mă face la tot pasul să îl dau uitării. Dar ce loc ocupă, în constelația elementelor
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
scriu. Fanatismul recentrării vine să înăbușe în mine orice urmă de regret sau de îndoială cu privire la incizia pe care am făcut-o în perimetrul fondului intim-străin. Despre hotar și hotărâre Ceva este în măsura în care are hotare. Actul hotărârii este actul ontologic suprem. Se poate desigur imagina o lume a indistincției, a informului sau a inconstanței, o lume în care totul se preschimbă înainte de a apuca să fie. Despre o asemenea lume a neașezării s-ar putea spune că este, fără ca propriu-zis ea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
desfășoară și crește în desfășurarea ei, eu mă adun în mine. Așteptând deznodământul pe care hotărârea mea l-a proiectat, toată ființa mea se adună în frică. Însăși această așteptare înfrigurată determină strângerea mea în mine. Frica este punctul de supremă concentrație a ființei mele dinaintea deznodământului nefast. De aceea, mai mult decât oriunde, în frică eu sunt. În timp ce mă adună între hotarele ființei mele, frica îi trasează și îi măsoară acesteia teritoriul. Nici o parte din mine nu rămâne, desprinsă, în afara
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
amenințat să nu mai fiu. Și în această amenințare esențială a ființei mele aflu cât de mare este povara lui „a fi“ și cât de puțin liber sunt, tocmai pentru că atârn de faptul de a fi. Pentru că sunt confruntat cu suprema mea condiționare, cu însuși faptul de a fi, în frică sunt cel mai neliber. Povara lui „sunt“, sensul lui adânc gravitațional, se dezvăluie în întregime în frică. În frică sunt, dar nu sunt liber, și astfel, omenește, nu sunt. De
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
doar în măsura în care ea apare și o înving, îmi dovedesc sau fac dovada faptului că ceva (în numele căruia o înving) este mai puternic decât condiționarea mea; că eu sunt în altă parte decât în limitele condiționării mele; că eu sunt liber față de suprema mea condiționare, de însuși faptul de a fi în nemijlocirea lui. A mă hotărî știind ce este frica înseamnă a putea să-mi pun în discuție eul meu, ființa mea strânsă, prin frică, în propriul ei contur. În frică îmi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
abia când e cucerită și devine reală libertatea este afirmare a necondiționării mele. Dar cucerirea libertății se face în dialog cu frica. Pentru că în frică se adună întreaga noastră condiționare sau, mai precis, pentru că în frică răzbate în mod nemijlocit suprema noastră condiționare ca fapt de a fi, dialogul cu frica este dialogul libertății mele potențiale cu determinarea mea. Frica trasează conturul acestei condiționări și indică libertății termenul prin opoziție cu care ea trebuie să se afirme, să iasă din condiția
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]