3,501 matches
-
îl deschisese cu câteva secunde mai înainte. Avu loc o mică explozie localizată deasupra sobei. Doamne, aproape c-am luat foc! — Iată-mă angajat la Levy Pants. — Ignatius, strigă mama lui, cuprinzându-i capul cu păr bine uns într-o îmbrățișare stângace care îi turti nasul. Din ochi îi izvorâră lacrimi. Sunt atât de mândră de tine, băiatu’ mamei. — Mă simt extenuat. Atmosfera din biroul acela este supraâncordată. — Am știut c-o s-ajungi bine. Mulțumesc pentru încredere. — Cât o să te plătească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
va mai exista o cărticică roșie Un pas istoric și unul pozitiv făcut de China este reprezentat de faptul că a schimbat Little Red Book a lui Mao cu The Wealth of Nations a lui Adam Smith. Drumul spre viitor, îmbrățișarea capitalismului și prosperitatea care se conturează vor ajuta ca această mare națiune să cunoască transformarea. În același timp, China încă mai trebuie să învețe să se adapteze la realitățile economiei globale. Reformele sociale, precum și democrația se vor instaura în timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
jertfă. Suferința era trupul nostru care ne era cuprins, Încet și sigur, de febra aceea inexplicabilă - prea explicabilă, căci ea reprezenta voința lui Dumnezeu În acțiune. Nu e ușor să ne Închipuim un Dumnezeu iubitor care-și sfărîmă copiii În Îmbrățișarea suferinței. („Copiii Săi“, nici măcar nu e vorba de mine, e vorba de el și de mama.) Tăcerea noastră voia să Însemne: Doamne, Înțelegem, și În trupurile noastre doborîte acceptăm cu bucurie - o bucurie Îndoliată, Învăluită În negru, austeră și Îndîrjită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
-i strecor mîna pe sub cămașa mea ca să mă mîngîie pe spate. Credea că oamenii se sărutau pe gură doar la cinema. După trei ceasuri din ceea ce un comentariu critic la poezia trubadurilor ar fi numit „un colocviu amoros amestecat cu Îmbrățișări“, nu prea mai știam ce să facem și ne-am despărțit ca să ne Întîlnim a doua zi. Nu aveam cheile de acasă. Am sunat-o pe mama la telefon de la o cabină. Aveam nevoie de o scuză serioasă ca s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
și buzele mult prea împlinite în forme dulci... hmmm, buzele acestea și ochii ei strălucitori... mi se pare că ea a fost a mea de milioane de ori, în întregime a mea, încît acum îi cunosc și căldura mîinilor și îmbrățișarea, ca și întreaga ființă... și totuși, stau în fața ei și o privesc zîmbind oarecum... ce iluzie copleșitoare... În jurul nostru terasa cu mese și scaune de lemn e liniștită, ar trebui să fie o fîntînă arteziană în apropiere și un cer
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
sau concretul nu-s bune... Adică vrei să spui că preferi o schemă cu lanț de carbon în locul unui apus de soare colorat? ... Nu mi-ai răspuns la întrebare. Sau să zicem altfel: preferi un program pe calculator decît o îmbrățișare?... Aproape că mi-e teamă să-ți pun întrebarea asta pentru că știu ce o să răspunzi... Am o carte nouă și vreau s-o închei. Dar acum depinde de tine. Cum ai vrea să se încheie? Cum vrei tu. Aha... ar
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
etaj. Vederea propriei uși, atât de aproape, o îndemnă spre o ultimă sforțare. Se prăbuși în cameră, răpusă de căldura bruscă și de efortul extenuant depus pentru a ajunge acasă. Nu înțelegea ce i se întâmplă și se abandona sfârșită îmbrățișării aerului cald din locuința Zoiei. Doar agitația și dragostea necondiționată a Verei, care se se îndrepta spre ea cu țipete de bucurie, reuși să o scoată din toropeală, copleșind-o. Nu se credea vrednică de o asemenea dragoste, simțea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Alexandrovna, ducându-și o mână la fața ei brusc albită. Katia fugi la ea și o îmbrățișă. ă Nu este niciodată ușor să dăm asemenea vești, se înclină Porfiri vinovat. ă Oh, săracul Boria, strigă Anna Alexandrovna, smulgându-se din îmbrățișarea menajerei. Este în regulă, Katia. Sunt bine, Katia. Dar se împletici când Katia îi dădu drumul. Porfiri îi întinse o mână, dar aceasta fusese refuzată cu o scuturare de cap. Vă rog, domnule...? ă Porfiri Petrovici, îi reaminti Porfiri. ă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
lui Osip Maximovici. Fața sa era hotărâtă, pusă pe fapte mari. ă Ce înseamnă asta? întrebă el. ă Osip Maximovici, răsuflă ușurată Anna Alexandrovna. Slavă Domnului! Se repezi la el în timp ce acesta intra în cameră. Cum însă acesta îi refuză îmbrățișarea, ea se întoarse îmbufnată. ă Domnule, vă solicit o explicație, spuse Osip Maximovici și închise ușile în urma sa. ă Conduc o investigație privind moartea a trei persoane. ă și o suspectați pe Anna Alexandrovna? ă Este important ca să stabilim adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
rugămințile ei de-a se Întoarce, cu ușa de la taxi deschisă, fluturând În vânt, iar ea țipa degeaba după ajutor - nu o putea auzi nimeni. Se trezi. Matthew dormea Încă lângă ea, ținând-o În brațe. Se desfăcu ușor din Îmbrățișarea lui, se strecură din pat, retrăgându-se În cea mai Îndepărtată cameră a casei și Închise ușa, fericită că era singură. Apoi intră În baie, Închise ușa, ca și când nu erau destule uși Încuiate Între ei, și se cufundă În cada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
cap afirmă că, în funcție de lumini și de umbre, de vânt și de liniște, de umezeală și de uscăciune, plaja e albă, sau galbenă, sau aurie, sau cenușie, sau violetă, sau orice altă culoare, dar apoi vin degetele și, cu o îmbrățișare, de parcă ar strânge holdele, ridică de la pământ toate culorile care sunt pe lume. Ce părea unic este plural, ce este plural va fi și mai mult. Nu e, totuși, mai puțin adevărat că, în fulgurația exaltată a unui singur ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
auzul vorbelor lui Marçal, totuși ceva a făcut. Câinele se îndepărtase în direcția cuștii, dar, la jumătatea drumului, s-a oprit, întorcându-se să privească. Din când în când mai scotea câte un mârâit. Marta spuse, Nu știe ce sunt îmbrățișările, a crezut probabil că vrei să-mi faci rău, dar Cipriano Algor, ca să însenineze atmosfera, interveni cu o idee mai banală, S-ar putea și să nu-i placă uniformele, s-au mai văzut cazuri. Marçal nu răspunse, se mișca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și să scrie drept cu linii strâmbe, nefiind de față ca să sufle personal, a avut grijă să lase pe cineva să facă munca în numele lui, pentru ca mâine viața încă fragila a acestor figuri de ceramică să nu se stingă în îmbrățișarea oarbă și brutală a focului. A spune mâine este totuși doar un fel de a vorbi, pentru că, dacă e adevărat că o singură răsuflare a fost de ajuns la inaugurare pentru ca lutul omului să capete suflet și viață, multe vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
intrat în bucătărie cu o expresie evident interogativă în înclinarea capului, în mișcarea cozii și în urechile ciulite, Cipriano Algor și-a dat seama că nici un cuvânt n-a răspuns întrebării lui, nici un da, nici un nu, doar acel gest de îmbrățișare a propriului trup, poate pentru a se regăsi în el, poate pentru a-l apăra sau a se apăra de el. Cipriano Algor se uită în jur perplex, parcă era pierdut, avea mâinile umede, inima îi bătea cu putere în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
voiai să spui, i-am dat de mâncare câinelui, am prânzit, m-am odihnit puțin, și iată-mă, dar acolo, cum a fost, Nimic special, spuse Marçal, cum le spusesem deja despre Marta, n-au fost mari sărbători, sărutările și îmbrățișările care se obișnuiesc în acest ocazii, despre restul nu s-a vorbit, Mai bine așa, spuse Cipriano Algor, și continuă să verse ghipsul moale în mulaj. Îi tremurau puțin mâinile. Vin să te ajut, mă duc să mă schimb, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Pe curând, Ai grijă de Marta, tată, O să am grijă, da, du-te liniștit, n-o iubești mai mult decât mine, Dacă e mai mult sau mai puțin, nu știu, o iubesc altfel, Marçal, Spune, Dă-mi, te rog, o îmbrățișare. Când Marçal coborî din furgonetă avea ochii umezi. Cipriano Algor nu-și dădu un pumn în cap, doar își spuse, cu un surâs pe jumătate trist, Uite unde ajunge un om, imploră o îmbrățișare ca un copil însetat de dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Spune, Dă-mi, te rog, o îmbrățișare. Când Marçal coborî din furgonetă avea ochii umezi. Cipriano Algor nu-și dădu un pumn în cap, doar își spuse, cu un surâs pe jumătate trist, Uite unde ajunge un om, imploră o îmbrățișare ca un copil însetat de dragoste. Porni furgoneta, ocoli clădirea, acum mai întinsă din pricina lărgirii Centrului, Curând nimeni n-o să-și mai aducă aminte ce era înainte aici, se gândi. Cincisprezece minute mai târziu, înstrăinat ca cineva care, întorcându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ai alungat, Plec, nu se poate vorbi cu tine, Două lucruri înainte de a pleca, primul e că, dacă poți vorbi cu cineva, eu sunt aceea, Și al doilea, Dă-mi un sărut. Doar ieri Cipriano Algor i-a cerut o îmbrățișare ginerelui, acum Marta îi cere un sărut tatălui, se întâmplă ceva cu familia asta, mai lipsește să apară pe cer comete, aurore boreale și vrăjitoare galopând, călare pe mături, să urle Găsit toată noaptea la lună, chiar dacă lună nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pentru că cele spuse s-ar fi dovedit o minciună dacă rezultatele anchetei vor fi negative și vor convinge departamentul de achiziții al Centrului să renunțe definitiv la păpuși. Marta se ridicase de pe scaun, venise să-i dea un sărut, o îmbrățișare, Ce va fi peste câteva zile, se întrebă Cipriano Algor, răspunzând mângâierilor, totuși cuvintele pe care le-a pronunțat au fost altele, cele dintotdeauna, Așa cum credeau mai mult sau mai puțin strămoșii noștri, cât trăim sperăm. Tonul resemnat cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
la dumneata, Cipriano, știi că țin mult la dumneata. Zgarda alunecă pe jos, simțindu-se liber, Găsit se îndepărtă ca să adulmece o draperie, când curând își întoarse capul văzu că vizita luase o altă turnură, nu mai e simplă politețe îmbrățișarea, nici sărutările, nici respirația întretăiată, nici cuvintele care, deși dintr-un motiv foarte diferit, și ele încep, dar nu sunt duse până la capăt. Cipriano Algor și Isaura se ridicaseră, ea plângea de bucurie și de durere, el bâiguia, Mă voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
îi tremurau din pricina excitației rezultând din planul pe care instinctul deodată i-l dicta, de a se elibera cu o smucitură violentă când ușa va fi deschisă, așteptându-și apoi, triumfător, stăpânul afară. Ușa s-a deschis numai după alte îmbrățișări și alte sărutări, alte cuvinte murmurate, totuși femeia îl ținea cu fermitate, în timp ce spunea, Rămâi, rămâi, așa sunt vorbele, același verb care fusese incapabil să-l rețină pe Cipriano Algor nu-l lăsa acum pe Găsit să scape. Ușa se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
petrece ziua întins într-un pat care de abia încape în camera minusculă, gândindu-se la Isaura Madruga, repetând cuvintele pe care și le-au spus, retrăind, dacă se poate da un nume atât de ambițios imaterialelor operații ale memoriei, îmbrățișările și săruturile pe care și le-au dat. S-ar putea gândi unii că cel mai bun leac pentru suferințele lui Cipriano Algor ar fi să meargă imediat la garaj, să urce în furgonetă și să-i facă o vizită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
un vis, Găsit vine după el și i se încurcă printre picioare, dar nu se va întâmpla nimic rău, asta ar mai lipsi, să-l lăsăm să cadă inestetic pe unul dintre personajele principale în punctul culminant al acțiunii, această îmbrățișare și acest sărut, aceste săruturi și aceste îmbrățișări, de câte ori va trebui să vă amintim că aceeași iubire care devorează imploră să fie devorată, așa a fost întotdeauna, întotdeauna, dar uneori băgăm de seamă mai mult. Între două sărutări, Cipriano Algor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
se încurcă printre picioare, dar nu se va întâmpla nimic rău, asta ar mai lipsi, să-l lăsăm să cadă inestetic pe unul dintre personajele principale în punctul culminant al acțiunii, această îmbrățișare și acest sărut, aceste săruturi și aceste îmbrățișări, de câte ori va trebui să vă amintim că aceeași iubire care devorează imploră să fie devorată, așa a fost întotdeauna, întotdeauna, dar uneori băgăm de seamă mai mult. Între două sărutări, Cipriano Algor întrebă, Cum se face că ești aici, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
uscată și o gaură în care se strecurase și înainta un om căruia nu i se mai vedeau decât picioarele; un vânător de pitoni; astupase celelalte ieșiri și cobora să tragă reptila din bârlogul ei, dacă scăpa cu viață, fiindcă îmbrățișarea pitonului e mortală; șarpele își reglează contracțiile în contratimp cu bătăile inimii victimei și îi oprește inima. Cealaltă fotografie arăta un piton uriaș, de vreo șapte-opt metri, înfășurat în jurul unui bărbat care avea fața răvășită de groază. Vânătorul strângea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]