2,851 matches
-
Într-o țară bine așezată, cu reguli stricte, unde libertatea ei de mișcare ar fi fost aproape inexistentă? România i s-a potrivit mult mai bine; acolo, toate erau de făcut și se putea Întâmpla orice. Maria, pentru a-i Înșira doar calitățile (fiindcă, desigur, a avut și defecte; chiar o calitate poate deveni În anume situații defect), a fost o femeie frumoasă, elegantă, inteligentă, voluntară, sentimentală, cu simț al umorului și, mai presus de toate, dornică de libertate. Marea luptă
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
de acesta, tot lângă Dâmbovița, la poalele dealului Mitropoliei. Și-a mai construit unul, cel mai vestit dintre toate, model pur de artă brâncovenească (restaurat, este astăzi muzeu), la Mogoșoaia, În afara Bucureștiului, pe malul celui dintâi dintre lacurile care se Înșiră pe râul Colentina. Dorea, se Înțelege, să poată merge fără mari dificultăți de la un palat la altul. Dar cum să străbați Bucureștiul, prin atâtea grădini și livezi! Brâncoveanu a trasat un drum, tăind În două diverse proprietăți, și s-ar
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
ales de pe la 1830, și tot mai intens spre 1900, este perioada modernizării. „Marele sat“ devine „Micul Paris“, o transfigurare impresionantă. Casele Încep să aibă mai multe etaje și se contruiesc edificii publice demne de acest nume. Cele mai reprezentative sunt Înșirate — firește — pe Calea Victoriei. Teatrul Național s-a ridicat Între 1846 și 1852 după planurile arhitectului vienez Joseph Heft (lovit de bombele germane În august 1944, În loc să fie restaurat a fost demolat — și așa a dispărut Încă un monument bucureștean). Tot
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
să mai plâng și am fost surprins să constat că am avut puterea s-o fac și m-am șters la ochi și mi-am suflat nasul cu un alt șervețel. Am văzut că erau vreo zece șervețele mototolite și înșirate în fața mea. - Cât de rău poate să fie? Miller spuse următoarele: Odată am avut de-a face cu un contabil care spunea că era posedat. În după-amiaza ședinței de exorcism din apartamentul său a început să vorbească de la coadă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fulgii aterizând pe baloanele lor și stingând calm lumânările care ardeau firav pe un tort cumpărat și așezat pe masa pentru ziua ta de naștere, apoi roiră în jurul unui pom de Crăciun plasat în mijlocul camerei de zi, umbrind luminițele colorate înșirate în salbele din pom, după care cenușa urmări bicicleta de curse pe care o aveai la cinci ani, apoi se abătu spre Slip’n’Slide pe care tu și surorile tale vă dădeați și apoi plutiră în aer și se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mi s-a părut ceva cel puțin ciudat. Să știi că Ghelemé este plin de asemenea date și amintiri; când era tânăr, stătea În casă cu ai lui, care vorbeau numai de astea. Nu am mai avut răbdare să-ți Înșir toate până vei veni, iară. La revedere, deci pe când vei mai veni la Fălticeni. Sărutări de mâini mamei și soției. Cu alese sentimente, Teodor Tatos </citation> <citation author=”ȘERBAN Mihail” loc=”(Fălticeni)” data =”(2.1.1970)”> Dragă domnule Eugen, Scrisoarea
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
lui Barklay de Toli - unul dintre comandanții ruși din perioada războiului cu Napoleon - și pagini despre al Doilea Război Mondial. Înghesuit la finalul revistei, un text pe teme de lingvistică și toponimie, scris de un autor cu nume lituanian, Bartnikas, înșiră pe două coloane denumirile sovietice ale localităților din județ și numele lor originare, în lituaniană și germană. Observ că localitatea ce mai veche este datată cu 1263. Se pare că memoria refulată aici, la Kaliningrad, păstrează straturi mult mai adânci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pe peron, în ritmul muzicii, o impiegată de stație. Putem coborî din tren. Scriitorii dau târcoale orchestrei. Cehii, în special, sunt foarte activi. Miroslav Hule (zis și „pescarul”, pentru aerul lui frust și pentru poveștile pe care ni le-a înșirat despre zona rustică de unde provine) îl îmbrățișează pe șeful orchestrei, în rubașcă și el, cu efuziune slavă. Celălalt ceh, Pavel Verner, care ne reproșase, la Paris, că nu am convins masele din Moldova asupra beneficiilor libertății, vorbește la mobil cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
prin scris. Semn că viața merge înainte! VITALIE CIOBANU: Alte poze la Castelul Trakai, în forfota mesei pe care o luăm în picioare, retrăgându-ne apoi cu paharele de bere și cu ceștile de cafea pe lungile bănci de lemn înșirate de-a lungul pereților: scriitorii germani, Richard Wagner și Felicitas Hoppe, echipați ca pentru un picnic - e destul de rece în seara aceasta -, mă privesc cu o expresie poznașă. Alături de ei, letonul Roald Dobrovenski rupe cu dinții vârful unui trabuc. Rumoarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de cuvinte, pentru că „Pustota” este și numele unui personaj al romanului). Poate cea mai frumoasă amintire din orașul lui Petru, fără a exclude Ermitajul, firește. Este trecut de ora 22.00, dar pare amurgit doar, un aer lăptos învăluie clădirile înșirate pe chei. Vaporașe pe râul Fontanka, lume, la bord, care petrece, și noi discutăm despre destinul literaturii ruse, despre prozatoarea Tatiana Tolstaia, despre asociațiile de scriitori - vreo 25 în întreaga Rusie: cu Uniunea Scriitorilor Ortodocși și cu Uniunea Scriitorilor Sovietici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
rămas aceeași. Chiar dacă la Biblioteca Nekrasov, în acea după-amiază, eram doi belaruși și un moldovean, coechipieri în Trenul Scriitorilor și, cum spuneam, doi foști „compatrioți” de URSS. Sau poate tocmai de aceea. După un discurs rostit de șefă, care ne înșiră palmaresul și trâmbițează despre „bravele tradiții” ale sanctuarului pe care îl păstorește, ne vine și nouă rândul „să evoluăm”. Colegii belaruși, Andrej Federanka și Leonid Dranko-Majsjuk, au de înfruntat întrebările insinuante ale unor femei din asistență, care păreau că aplică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
la nivelul impresiilor, foarte importante și ele pentru un scriitor. Beneficiile acestei călătorii se vor vedea mai târziu. Nu cred că cineva dintre noi va scrie un roman de succes, gen Crima din Orient-Express de Agatha Christie, chiar dacă eu am înșirat deja vreo 250 de pagini dintr-un policier având ca subiect Trenul Literaturii. Ceea ce contează pentru noi, cei care ne-am reunit la bordul Expresului Literar, este comunicarea, interferența diverselor experiențe individuale, fapt ce va impulsiona în viitor multe idei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în camera mare, cu patru geamuri (unul zidită, unde într-un colț trona o sobă de teracotă (și, în alt colț, detaliu des invocat de Nichita - o roată de automobil!Ă, cu parchetul vechi și „melodios”, cu sute de cărți înșirate pe jos sau în lăzi - o parte din ele au fost duse de Nichita, în niște mari cufere de nuiele, la anticariatul din strada Biserica Enei și mi le-a vândut, sub pretextul iscusit că biblioteca mea conține ediții proaste
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mari”, Arghezi, Barbu, Bacovia și Blaga, a creat o școală și o psihologie lirică cu adevărat modernă, influențând binișor și optica criticii! - a fost iute amendată prin explozia suprarealismului românesc. Dacă comparăm textele în proză ale anilor ’20 - i-am înșirat parțial mai sus! - și cele ale unui Urmuz, Tzara, Sașa Pană, Blecher și alții, constatăm iute o discrepanță teribilă între două vârste ale dezvoltării genului, de parcă „unii actanți” nu mai aveau răbdare ca „genul” să-și urmeze și satisfacă etapele
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
a sistemelor extremiste și criminale, naziste sau comuniste, a invadat și emigrațiile, mai ales cea românească... o spun francezii înșiși, uimiți de discordiile din sânul comunității românești și nu vreau, pe această pagină, să-i trivializez atenția și memoria lectorului, înșirând numeroasele dispute și certuri care au coborât, încă o dată spre stupefacția literaților și gazetarilor parizieni!, până la marginile mahalagismului cultural... Da, am luptat și am ieșit, unii dintre noi, răniți și mutilați, vezi ultimii ani de existență și moarte înainte de vreme
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
moda vestimentară, dar au fost și „importatori” de alte reflexe și „mode” culturale străine! Pașoptiștii care s-au amestecat cu romanticii noștri, care, la rândul lor, s-au „lovit”, luptat și „ignorat” uneori cu „modernii” și... toate acestea eu le înșir aici, puțin cam în grabă, deoarece uităm că procesele acestea de edificare și „conștientizare” a nației și spiritului ei s-au întâmplat târziu, extrem de târziu față nu numai de culturile mândre occidentale - care și până azi își poartă cu semeție
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
importante ale Uniunii: Geo Dumitrescu la (încă!Ă Gazeta literară și Miron Radu Paraschivescu și Nicolae Breban la Luceafărul. Cum numele noastre se repetau mereu, Stancu, dând cuvântul la zeci de oameni din sală, a propus să nu se mai înșire cele trei nume, ci doar să se anunțe și voteze: „cei trei!”. Miron Radu Paraschivescu, poet minor, comunist „convins” și entuziast al primelor ceasuri ale stalinismului, a înțeles destul de repede și a avut forța, pe care foarte puțini dintre „actorii
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
s-a întâmplat irlandezilor sau românilor ardeleni la începutul secolului XX -, sau brutalitatea, barbaria inimaginabilă a unei ocupații străine, amestecată cu complicitatea unor slugi „ideologice” interne - cum s-a întâmplat la noi după al doilea război -, atunci toate acele „argumente” înșirate mai sus își pierd brusc din pondere, din „realitate”; atunci contează doar viitorul și supraviețuirea, pur și simplu, și mai ales viitorul și supraviețuirea copiilor. Trebuind totuși să-mi dau mie însumi un răspuns la această sâcâitoare întrebare care uneori
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
întâmpină și unele obiecții morale din partea mea. Invitat la o căsătorie șiită la Sheraton Coral Beach, sunt uluit de fastul berlusco-hollywoodian al sărbătorii, tipice pentru noii îmbogățiți și care ar face să pălească restaurantul Fouquet's de pe la noi: limuzine Rolls-Royce înșirate una după alta trase la peron, matroane strălucind de pomezi și de farduri, cercei și coliere de perle, majorete; baletul ospătarilor, dansul săbiilor și cel din buric, tortul uriaș adus de niște ieniceri purtând șalvari de zuav. Orient à la
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
ascultăm, și mai ales ne permite să lăsăm să se tot schimbe (liniștit?) raporturile de forțe din zonă când întreaga energie se consumă. Lui Pilat din Pont i-ar fi plăcut așa ceva. În timp ce Isus ar fi fost un diplomat deplorabil, înșirând gafe și catastrofe din cauza sincerității lui rău plasate. Ca să iubești politica la urma urmelor, o tragedie trebuie să fi îndrăgit mai întâi comedia să știi adică s-o joci tu însuți, dar s-o apreciezi și la alții, ca un
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
a adăuga mereu câte ceva. Viața nu face portretul nostru, ea ne sculptează, ne extrage, cu prețul suferinței noastre, din ganga în care eram încorporați, cu truda loviturilor de daltă. Așa a procedat și autorul lumii pentru a reuși Facerea. A înșirat neapărat, unul după altul, și ostracismele. Separând lumina de întuneric, apoi "apele de ape", apoi pământul de mare, apoi soarele de lună și așa mai departe. "Și a văzut Dumnezeu că e bine", conchide Geneza (I, 18). Adică: de-marcarea
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
a avea mișcări ciudate. Cum izbutesc a-l liniști și cum el singur în urmă e mulțămit, se închină și oftează în liniștea serii, la un canton singuratic în munte... * La Dorna 6 August. La Hotar. Bistrița murmură între plutele înșirate la amândouă malurile. Poenile și răriturile pe de laturi. În fund la obârșie, neguri, și lucirile portocalii ale soarelui. Un lătrat de câne, undeva un plâns de copil, mugete de viței, sunetul arcurilor unei trăsuri. Scovarză. Acesta a fost un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
vânătoare cu hăitași, să nu-ți vie la pușcă nimic. Din douăzeci și mai bine de bătăi, la nici una n-am avut prilejul să trag un foc de armă. Din pricina condițiilor rele în care se mișcau, gonașii mergeau prost, se înșirau pe cărări. Totuși au ieșit la linia vânătorilor destui iepuri și destule vulpi. Mie nu mi-a ieșit nimic. Au fost pentru mine bătăi nule, când s-au rupt hăitașii din dreptul meu. Când mă aflam pe o aripă, hăitașii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
străbătut de râul Kura. Deasupra râpei lui, pe stâncile granitice, casele vechiului Tbilisi se țin încă, de o mie două sute ori o mie cinci sute de ani. Câteva mănăstiri chiar la malul nalt al Kurei; alte biserici și cetățui se înșiră pe coasta muntelui. Orașul nou se întinde spre miază-noapte. Foarte frumos și impunător oraș. Clădiri mari s-au construit după revoluție, având caracterul gruzin. Kura a fost oprită în mai multe locuri, unde s-au construit hidrocentrale electrice. Trenurile de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
înfrângere suferită de regele Ioan Albert al Poloniei, din partea moldovenilor conduși de Ștefan, regele lor neînfricat și neobosit”. În legătură cu felul în care s-au purtat moldovenii cu polonii prinși în 1497, s-a creat legenda cu Dumbrava Roșie. Ion Neculce înșiră trei Dumbrăvi, una la Botoșani, alta la Cotnari și o a treia „mai gios de Roman”. D. Cantemir scrie că regele polon a vrut să-i răscumpere pe prizonieri cu o mare sumă de bani, Ștefan însă a refuzat să
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]