2,712 matches
-
clipească. - Cum vine asta?! Adică ce făcea? Am pufnit, de parcă eram la capătul răbdării. Am dat din cap așa, ca unul care nu vrea să se obosească să povestească ceea ce până și un prost ar pricepe, după care am zis: - Încremenea și aștepta, măi Enkim, asta făcea! - Încremenea! - repetă el și de data asta Își ținu respirația. Tot Încerca să se țină după mine, doar-doar mi-ar vedea fața. N-am mai auzit de o femeie care să facă așa... Încremenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Am pufnit, de parcă eram la capătul răbdării. Am dat din cap așa, ca unul care nu vrea să se obosească să povestească ceea ce până și un prost ar pricepe, după care am zis: - Încremenea și aștepta, măi Enkim, asta făcea! - Încremenea! - repetă el și de data asta Își ținu respirația. Tot Încerca să se țină după mine, doar-doar mi-ar vedea fața. N-am mai auzit de o femeie care să facă așa... Încremenea și aștepta, aha... Și tu ce făceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Încremenea și aștepta, măi Enkim, asta făcea! - Încremenea! - repetă el și de data asta Își ținu respirația. Tot Încerca să se țină după mine, doar-doar mi-ar vedea fața. N-am mai auzit de o femeie care să facă așa... Încremenea și aștepta, aha... Și tu ce făceai? - Mare prost ești, măi Enkim! Cum adică, ce făceam? Eu o așteptam pe ea, tâmpitule. - Adică... vrei să spui că... Ai Încremenit și tu? păru el să găsească un răspuns În locul meu, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
N-am mai auzit de o femeie care să facă așa... Încremenea și aștepta, aha... Și tu ce făceai? - Mare prost ești, măi Enkim! Cum adică, ce făceam? Eu o așteptam pe ea, tâmpitule. - Adică... vrei să spui că... Ai Încremenit și tu? păru el să găsească un răspuns În locul meu, că până și la asta sunt trebuincioase cuvintele. Și cât ați stat așa? - Mai schimbă femeile, Enkim! Credeam că știi mai multe despre treaba asta. Am Încremenit atâta vreme cât a trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
spui că... Ai Încremenit și tu? păru el să găsească un răspuns În locul meu, că până și la asta sunt trebuincioase cuvintele. Și cât ați stat așa? - Mai schimbă femeile, Enkim! Credeam că știi mai multe despre treaba asta. Am Încremenit atâta vreme cât a trebuit. Până ce... știi tu... Nu-ți dai seama cum a fost, măi, Enkim, măi. Mă topeam ca zăpada și mă amestecam cu ea, de parcă aveam aceeași piele amândoi. Ea respira prin nările mele, iar eu prin nările ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
din nou semn că se termină. Marea cea mare se Întindea de acum și spre Miazăzi. M-am grăbit să mă cațăr În vârful unui munte care se ridica În fața noastră și, odată ajuns În vârful lui, am simțit că Încremenesc. M-am așezat și i-am așteptat pe Enkim și pe Runa să se apropie. Runa oftă, iar Enkim se lăsă să cadă lângă mine. Pământul o cotea spre Răsărit. Spre Miazăzi era un braț din Marea cea mare, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de-am da de apă la copacii ăia, zise Enkim. Nu-l mai văzusem niciodată așa de Îngrozit - nici măcar când ne fugăriseră uriașii sau când fusese cât pe ce să ne Înecăm. Avea ochii mari și sticloși, iar buzele Îi Încremeniseră Într-un rânjet ce-i dezgolea dinții. Of, of, ce fel de om eram eu să duc vorba lui Moru tuturor neamurilor, dacă nici măcar nu văzusem toate patimile semenilor mei? Mi-am amintit, Însă, de cele spuse de căpetenia Hârciogilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
iarnă; a poposit, blînd și tăcut, aducînd cu sine presimțirea neîndoielnică a bucuriei sălbatice coborîte din cerul Întunecat și moale, Încărcat de zăpadă, a zăbovit În noapte, sălbatic, Întunecat și tainic, peste pămînt și peste tăcerea uriașă, mișcătoare, a orașului Încremenit În milioane de celule adormite, vibrînd veșnic În noapte la sunetul molcom, Îndepărtat și puternic al timpului. Și m-am contopit prin cunoaștere și viață, cu o Încredere de neclintit, cu marea familie a celor care trăiesc noaptea, Îi cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Început cei mai mulți au refuzat să creadă că este mort - atît de liniștit, Încît moartea lui n-a fost decît suprimarea rapidă și calmă a mișcării vieții, atît de pașnică și de firească În lucrarea sa, Încît am privit-o toți Încremeniți, cu ochii plini de uimire și de neîncredere, recunoscînd imediat chipul morții, cu acel Îngrozitor simț al recunoașterii, care ne spune că am cunoscut-o dintotdeauna, și totuși, uluiți și Înspăimntați cum eram, refuzam să recunoaștem că ne-a ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
safir. De la un capăt la altul al străzii, cît vedeai cu ochii, mulțimea Înainta cu mișcări Încete, dar sinuoase, de reptilă uriașă viu colorată. Parcă luneca, parcă se mișca, parcă se oprea, parcă Înainta, parcă se zvîrcolea aici și parcă Încremenea dincolo Într-un ritm intens și unduitor, nesfîrșit de complex și de uimitor, și care totuși se Îndrepta parcă spre un scop și o forță centrală, inexorabilă. Așa arăta furnicarul uriaș de oameni văzut de la distanță, dar, cînd treceai pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
părut că strigătul acela a inundat Întreg pămîntul - pentru o clipă am avut senzația că tot ce era viu a rămas neclintit și tăcut În afară de țipătul acela. Poate că era adevărat. Categoric, tot ce era viață În clădirea aceea a Încremenit - acolo unde cu o clipă Înainte răsunaseră vuietul și loviturile mașinilor de nituit, zăngănitul manivelelor, ciocănitul dulgherilor, se lăsase acum o liniște ca de transă cataleptică. Deasupra străzii, delicate și pustii sub cerul albastru, se legănau două bare metalice agățate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
rupă la fugă, cu brațele ca niște labe mari, negre, Întinse Înainte Într-un gest de apărare În timp ce se retrage În lumina brutală, necruțătoare, a soarelui de august pe terenul arid, golaș, de lut tare și uscat, cu ochii albi Încremeniți Într-o expresie mută de ură profundă, de groază și silă, Îndreptați spre silueta adusă de spate și șleampătă a sudistului alb - vreun șef de echipă sau supraveghetor - care Înaintează către el agitînd În mîna-i cărnoasă o bîtă, urlînd cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Șase soldați negri, voinici, au fost opriți, interogați sever și li s-a ordonat aspru să părăsească rîndurile. Locotenentul Își culege boneta de pe jos urlînd: — Ce dracu s-a mai Întîmplat? și se repede spre locul unde cei șase au Încremenit, zdrobiți de durere, cu obrajii proeminenți scăldați În șiroaie de lacrimi. După un schimb aprins de cuvinte cu ofițerii de la masă, se lămurește despre ce-i vorba: cei șase negri, aflați toți sub comanda lui, fuseseră tratați de boli venerice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
acum un adevărat veteran al barului lui Leo - privind ironic, cu ochii mici injectați, plini de secreție și de crimă, cu spinarea cocîrjată, de maimuță, cu genunchii de maimuță strîmbi și chirciți, cu chipul de maimuță ironic Îndreptat În sus, Încremenit Într-o atitudine de maimuță uluită - totul foarte nostim În aparență -, iar Leo chicotește și fluturii de noapte zîmbesc. Și iată ce urmează: Grogan (tot cocîrjat): Doamne!... Dumnezeule!... Măiculița mea!... Pe ce-o fi stînd tipul ăla? (Leo și fluturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ori. Copiii lui crescuseră, se căsătoriseră, iar el văzuse cu ochii săi de patru ori săgeata tragediei arcuindu-se peste șine, spre Întunericul groazei, peste coșul cazanului - o căruță ușoară, de vară, plină de copii, un buchet de chipuri mici, Încremenite; un automobil ieftin, Înțepenit pe șine, plin de figurile rigide ale oamenilor paralizați de frică; un vagabond bătrîn, mergînd pe lîngă șine, prea bătrîn și prea surd ca să audă semnalul de avertizare; o siluetă trecînd În goană pe la fereastra sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
putea să-ți povestesc lucruri pe care le-am văzut cu ochii mei“ - i-am zis - „și nu prea văd cum ai să le deslușești decît dacă exista, vorba aia, un glas ce vine de dincolo de mormînt.“ Ei bine, a Încremenit, nu alta. În clipa aia s-a uitat drept În ochii mei și-a zis: „Cine a fost Lydia? A cunoscut vreo femeie cu numele ăsta?“. „Da“ - am zis. „A cunoscut-o Înainte să te cunoască pe tine.“ „A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
zis: „Uite, am dat peste niște scrisori vechi În timp ce făceam curat azi În sertarul biroului tău. Îți trebuie?“ N-am mai zis nimic, Înțelegi, m-am uitat doar la el cît se poate de nevinovată. Ce să-ți spun, a Încremenit, nu alta. „Dă-mi hîrtiile alea“ - a zis, și-a dat să mi le smulgă. „Le-ai citit?“ - m-a Întrebat. N-am scos o vorbă, m-am uitat doar la el. „Să știi c-am vrut să-ți spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
altă Încarnare“. M-am uitat drept În ochii lui: „Da“ - am zis - „chiar așa e, ai pus degetul pe rană. Chiar așa e, nu ține de lumea asta“ - și s-a uitat la mine și, drept să-ți spun, a Încremenit. Da, și peste mulți ani, În timpul răscoalei lui Boxer, n-a venit acasă Într-o zi Înfierbîntat de veștile auzite? „A venit În sfîrșit ziua pe care-o așteptam de mult“ - a zis - „urciorul nu merge de multe ori la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
zis. „Da, Într-adevăr erau niște duhuri“ - am zis. „Nu știu cine erau, dar au venit să-mi dea de veste, mi-au șoptit la ureche că tu și Lawrence sînteți pe drum și că o să sosiți În douăzeci de minute.“ A Încremenit, nu alta, și-n cele din urmă a zis: „Nu, Eliza, nu-i așa. Nu vreau să te sperii“ - a zis - „dar dacă au trecut pe aici, au vrut să-ți dea de veste despre altceva, nu despre mine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
albaștri și gura știrbă. Mâna dreaptă îi rămăsese înțepenită de la cot în sus. În camera tăcută și întunecată strigătul său mut era înspăimântător. Scântei albastre îi țâșneau din ochii înghețați. Pumnul suspendat în aer izbea o țintă nevăzută. Omul revoltat încremenise în timpul unei explozii de viață; se găsea suspendat între victorie și înfrângere. O clipă, m-am gândit că ar trebui expus într-un parc, pe un soclu. Îngropat în cimitir ar fi putut reveni în chip de strigoi... Din gânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Încearcă să profite cât mai mult de cele câteva secunde cât mai poate rămâne În căldura patului. În chiar secunda când Începe un vis ultrascurt aude comanda „drepți!“ strigată de un căpitan slăbănog oprit În ușa dormitorului. Sar ca arși. Încremenesc În poziția ordonată. Izmenele lor n-au nasturi la șliț, dar În poziția drepți nimeni n-are voie să miște. Căpitanul le administrează o morală scurtă, stabilește o pedeapsă, apoi rostește o serie de comenzi care pot sta la baza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
scriitoare, spre apusul vieții, prin tristeți iremediabile. După cum aprecia Claudia Millian-Minulescu, autoarea suporta degringolada unui suflet devastat cuprins de anxietate: “Hortensia Pabadag Bengescu e bolnavă. I s-au stricat resorturile gândirii, i s-au ruginit minutarele aducerilor-aminte. E un ceasornic încremenit pe o singură oră: ora morții!” A fost ea prima eroină a sa, prima eroină pe care a regăsit-o în oglinda vieții, dacă da, este interesant de observat care este ultima eroina pe care a lăsat-o în oglinda
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Venus o cameră izolată, culcîndu-mă pe plajă fără să mă sinchisesc de radiații, o amintire aproape dureroasă. Vara a încetat să-mi mai poarte noroc. Mi-a devenit ostilă. Aerul e, acum, atât de apăsător încît, dincolo de zidul unde au încremenit, imobili, oțetarii, se află, parcă, un deșert. Până și nopțile sunt bolnave. Nu mi-am imaginat că descriind sezonul secetos din Asybaris voi ajunge să-l suport. Am uitat de când n-a mai căzut o picătură de ploaie. De fapt
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
chinuia în fața unor fii de patricieni din "Roma" să vorbească într-o limbă necunoscută. Influența franceză, în România interbelică, nu atinsese România profundă, se oprise la protipendadă. În timp ce colegii mei erau, aproape toți, franțuziți, eu veneam dintr-o Românie înapoiată, încremenită în tradiții neguroase. Abia când râsetele au devenit hohot, domnul Iftodiu s-a uitat la mine mai atent și a înțeles de ce mă căzneam, fără succes, să mă descurc. Nu mi-a dat notă, mi-a zis să trec la
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
s-a pornit să povestească, încîntat, ce spaimă a tras la o oră de dirigenție: Lipsea profesorul și a venit Șoacățu, să-i țină locul. În clipa în care l-am văzut apărând în ușă, cu catalogul sub braț, am încremenit cu toții. S-a făcut o liniște de mormânt. Șoacățu era foarte temut. Credeam că am încurcat-o. Când colo, surpriză enormă. Șoacățu a pus catalogul pe marginea catedrei, fără să-l deschidă, și, bine dispus, ne-a vorbit toată ora
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]