2,617 matches
-
chiar dacă nu e ea, puțin îmi pasă! vreau s-o înving pe femeia asta, să mă știu puternic, să-mi satisfac orgoliul și dorința posesiunii!... Din clipa asta sînt satană. O strîng mai cu putere în brațe. Brusc, picioarele ei încremenesc așa, cu genunchii îndoiți, cu coapsele strînse în fustă, pe care o simt lunecîndu-i spre șolduri, împinsă de picioarele mele. Întregul ei trup a încremenit. PARTEA A TREIA Sub pieptul meu, simt inima Cristinei bătînd tot mai rar, împăcată. Pieptul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Din clipa asta sînt satană. O strîng mai cu putere în brațe. Brusc, picioarele ei încremenesc așa, cu genunchii îndoiți, cu coapsele strînse în fustă, pe care o simt lunecîndu-i spre șolduri, împinsă de picioarele mele. Întregul ei trup a încremenit. PARTEA A TREIA Sub pieptul meu, simt inima Cristinei bătînd tot mai rar, împăcată. Pieptul i se mișcă puțin, strivit de greutatea pieptului meu. Brațele îi stau pe pat, fără vlagă, fără dorință de împotrivire. Doar gura, cuprinsă de gura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Mă plec încet, s-o sărut, cuprinzîndu-i ușor buzele într-ale mele. Un fior, ca o tresărire, străbate trupul Cristinei. Are buze umede și moi. Le simt cum se deschid încet, apoi încearcă să se închidă, să-mi cuprindă gura, încremenind în clipa atingerii. Rămîne așa, nemișcată, minute în șir, cu trupul într-o nemișcare totală, după care, parcă reînviind, își îndoaie încet picioarele, lipindu-și-le de-ale mele, strîngîndu-mă între genunchi. Palmele ei se plimbă de-a lungul brațelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și am o reacție de jenă la vederea picioarelor dezgolite. Prind între degete marginea fustei și o trag încet spre genunchi, acoperindu-i picioarele. Aștept un gest din partea ei, dar ea continuă să stea ca mai înainte, cu surîsul amar încremenit pe buze. Mă ridic de lîngă pat, stau un timp în picioare, întrebîndu-mă ce să fac, dar pentru că nu-mi pot răspunde, mă așez pe scaunul de lîngă masă, cu un cot sprijinit de masă, iar cu celălalt sprijinit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
planificat pentru revizie, nu să faceți revizie de mîntuială, ca acum să sară în aer. Devansarea termenului de revizie, economie de materiale, poza în ziarul local, prime substanțiale asta este fața frumoasă a medaliei. Restul e explozia de azi. Au încremenit toți. Privirile lor, întoarse către mine, au înghețat. Doar prim-secretarul, după ce stă surprins două-trei secunde, își scoate ochelarii, mă măsoară îndelung cu privirea, apoi se uită spre cei din jurul său. Dumneavoastră, tovarășe Vlădeanu, începe directorul general pe un ton
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
răspund eu, n-ar fi rău să se clarifice de ce sîntem aici. Explozia de astăzi este un accident, ori este urmarea nefastă a unei atitudini superficiale și ipocrite, deghizată în atitudine comunistă față de muncă?! Au amuțit cu toții, cu răsuflarea tăiată, încremeniți la jumătatea vreunui gest; privesc aiurea, spre agendele din fața lor, ori spre agendele celor de dincolo de masă. Doar prim-secretarul se uită lung la mine. Se pare că am dat-o în bară. Și aici, în această sală, în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Dar, oare, acesta-i singurul blestem?!... Ce pot face în zece-douăsprezece ore?!... Ascultă, Mihai, schimbă brusc tonul Tamara, întinzînd iarăși mîna spre mine, spune clar ce vrei! Ce-aș putea să vreau, doamnă? o întreb eu calm, cu indiferență. Tamara încremenește. Se uită fix la mine și strînge din umeri: Credeam... Mă rog!... Dacă... Atunci, de ce nu pornești separatorul?! mă întreabă brusc, recăpătîndu-și siguranța. Doamnă, îi răspund, eu nu sînt mistic, să cred că un lucru neînsuflețit poate prinde viață numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în buzunarul scurtei, întind mîinile, prind între degete capetele cordonului de la capotul ei și le întind încet. Îți va fi tot mai dor de gestul ăsta, îi spun apăsat, cinic și trag brusc de capetele cordonului, desfăcînd nodul. Livia a încremenit. Părțile capotului, strînse de cordon, cad acum încet una lîngă alta, desfăcîndu-se. Eu ridic mîna dreaptă, arătîndu-i cordonul. Îl vezi ? Ar trebui să-l las să cadă, iar palmele mele, însetate de atingere... Te rog, Mihai! Nu..., scutură încet din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
căldarea de aramă, nostalgică, fără flori, odaia ta cu culorile frun zei din Luxembourg, biuroul tău cu lampa de cristal roșu, care nu se aprinde, biblioteca roșie, colțul tău, fără unele lucruri care au plecat cu tine și casa toată încremenită sub lava amintirei și a nostalgiei ca după o erupție de vulcan, colcăind încă fierbinte de amintirea despărțirei noastre. Natural, întâi scrisorile tale. Le-am desfăcut febril și cum citeam, parcă descătușam cuvintele, care zburau prin casă și umpleau casa
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ca să te împiedici noaptea de ei și să bodogăni și noaptea: „Desigur, nu aveau loc în altă parte“. Batista lăsată pe masă, mânușile pe biurou, poșeta pe fotoliu[l] galben? Nimic, nimic? Totul înțepenit în ordine, ca într’o casă încremenită de lava unui vulcan. Să mergi spre fotografie ca spre o făptură vie să-i ceri iubire, consolare, sfat, vorbă. Să vezi în radio o mobilă cuminte șt tăcută, fără muzică de jazz, ci numai cu „jurnal“? Nici azi nu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
două mari pierderi ale anului: Tu și Crușețul; și distrusă și singură și pierdută în tot vălmășagul vieței acesteia stau ca de piatră la căpătâiul durerilor mele. Ieri seara am [între]rupt rândurile zilnice la mijlocul desnădejdilor mele și am stat încremenită în fața buvard-ului; mi se părea că se secătuise potențialul meu afectiv. Mi-e dor de tine, nu un dor ce se poate înlătura cu activitate ori [prin] brutalitățile și miile de necazuri ale vieții, ci un dor care întinde coardele
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nu-ți poți închipui. Ne-a citit ultima lui scrisoare, un amor, cu citate ca astea: „Când rupi din codru-o rămurea...“ etc. În orice caz m’a vindecat de a mai citi scrisorile altcuiva, de vreme ce, pe când ea plângea, noi încremeniserăm în fața platitudinii și locurilor comune. [...] Cu Sab[ina] mă împac din ce în ce mai bine și în curând îți voi trimete note biografice din cele mai interesante. Are aerul să considere pe Cinci ca proprietatea ei; îți voi scrie, imediat ce voi putea, foarte
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Și, pentru că am cheltuit peste treizeci de lire în raionul respectiv, am primit și un port fard gratis, cu mănușă de exfoliat și... — Spitalul St. Christopher’s, zice brusc șoferul, oprind în fașa unei clădiri uriașe de cărămidă roșie. Amândouă încremenim și ne privim cu spaimă. — OK, spun. Fii calmă, Suze. Nu te panica. Doar... așteaptă-mă aici. Deschid ușa de la taxi, sprintez printr-o intrare pe care scrie Maternitate și mă trezesc într-o sală de recepție, cu scaune tapisate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Bloomwood, vă rog, spune o voce stranie de bărbat. — La telefon, spun, remarcând pe masă un nou catalog de la Pottery Barn. N-ar fi rău să mă înregistrez și acolo. Cu cine vorbesc? — Sunt Garson Low, de la Low and Associates. Încremenesc pe loc. Garson Low în persoană? Și mă sună acasă? — Îmi cer scuze că vă sun atât de devreme, îmi spune. — Nu, nici o problemă! spun, înviorându-mă subit și dând repede una în ușă cu piciorul să se închidă, ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
2 (care e poate cel mai bine filmat dintre ele), camera lui Oleg Mutu (care a filmat și ...Lăzărescu) e din nou în mijlocul evenimentelor, dar nu se agită ca să prindă totul, ci își găsește cîte un post de observație și încremenește în el minute în șir uneori, fără să-și mute privirea nici la stînga, nici la dreapta, nici ca să urmărească personajul care iese din cadru într-un moment important, nici ca să facă loc personajului care intră doar pe jumătate. E
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
constatat că am fost pregătit chiar pentru sacrificiul vieții! Până atunci trecusem prin momente de spaimă, de frică animalică. La aproape paisprezece ani, în timp ce făceam de planton pe coridorul de nord al Școlii Normale în miez de noapte, am rămas încremenit cu ochii bulbucați de spaimă în fața unui schelet uman. Vâjâieli prin urechi, cu părul măciucă, mă holbam înnebunit de spaimă, privind acel schelet uman. Apoi, încet-încet mi-am revenit, reamintindu-mi că acel schelet îmi fusese prezentat la ora de
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
când îmi aduc aminte: celuloză vrac exportată în Austria în vagoane de unde se descărcase negru de fum, costume pentru RDG fără căptușeală, bocanci pentru soldații "prietenului" Gaddafi, care la primul "pas de front" au rămas fără tălpi, locomotive pentru Costa Rica, încremenite în poziție "pe loc repaus" chiar în momentul festiv al inaugurării liniei ferate, ARO special pentru partidele de vânătoare ale șahului, care a refuzat să pornească... Având în vedere că domeniul construcțiilor civile luase amploare și că o mare firmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
toate treptele gloriei, Andrei Șerban cunoaște bine vanitatea succesului. Pasionat fără intransigență, el este tolerant fără nici o concesie de substanță. Simplitatea sa surprinde - nici o urmă a infatuării de mare maestru și profesor nu umbrește prezența sa umană. Andrei Șerban nu Încremenește În propria sa statuie: el rămâne un perpetuu căutător al Adevărului. Cartea prezentă este un mare cadou făcut culturii române. Cetățean al planetei, Andrei Șerban detestă frazele și acțiunile patriotarde. Dar Andrei Șerban rămâne român prin geniul transgresiunii, care a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
mă aresteze sub pretextul că făceam semnale (cu plasa de fluturi, pretindea el) unui vas de război britanic. În vara anului 1929, ori de câte ori treceam printr-un sat din Pirineii estici și se Întâmpla să privesc Îndărăt, vedeam În urma mea săteni Încremeniți În diverse posturi În care-i surprinsese trecerea mea, de parcă eu eram Sodoma și ei erau femeia lui Lot. Un deceniu mai târziu, În Alpii maritimi, am observat odată cum iarba se unduia șerpuind În urma mea pentru că un polițist rural
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
într-un picior. Voichița năvălește cu un val de pânză în brațe, dar, când dă cu ochii de "Măria sa", se oprește speriată. Face o plecăciune și bolborosește: Măria ta... Și dă să se retragă. Domniță. Nu mușc. Stai! Voichița a încremenit locului, cu ochii plecați, transpirând, mototolind la piept valul de pânză. Ștefan o apucă de bărbie, îi ridică fața, o privește în ochi și zâmbește: Domnița Maria Voichița... Te-ai înălțat. Ai îmbobocit. Mai-mai, să nu te recunosc. Da' de ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-mi amintește că, de Sfântul Gheorghe, turcii ies la război. Turcii și iar turcii, oftează el, o clipă m-ai făcut să uit ... Să râd... Uitasem... În odaie năvălește Mihail, strigând: "Vin turcii!!" A căzut Caffa!!... Caffa?!?! întreabă uluit Ștefan, încremenind. Acu bat Cetatea Albă!! A căzut Cetatea-Albă?!?! strigă înnebunit Ștefan, scuturându-l de piept pe Mihail. A căzut?!?! Nuu!! îi răspunde Radu Gangur care intrase. Se ține tare! O bat cu pușcile! Se ținea, când am plecat eu! Herman, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ștefan. Am "Îngerul" cu mine. O să fie bine. Tu să fii cuminte. Ai grijă de tine, îi spune cu blândețe, își îngroapă fața în părul ei și o sărută în creștet. Să ne vedem sănătoși, Voichițo! Și pleacă. Voichița, singură, încremenită în mijlocul încăperii, cade în genunchi, sughite. Zăgazul lacrimilor se rupe: Sfântă Fecioară, ocrotește-l, bolborosește ea, ocrotește-l... Buciumul de adunare îi acoperă ruga... 6 Podagra și ciuma Luminiș în pădure. Pe cărare, în marș forțat, cu zornăit de pinteni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
buluceau cu răcnete sălbatice: Allah!!! Allah!!!... Constantin s-a aruncat în luptă! "Singur", murmură Ștefan. Singur! "Singur împotriva unei oștiri întregi!"... repeta Ștefan obsedat. Noi, cei câțiva ce ne jurasem în gând să-l urmăm, "să-l urmăm până la moarte", încremenisem locului. "Singur împotriva unei oștiri întregi", bolborosește Ștefan. Dumnezeule! Ce luptă! N-o să uit niciodată... Lovea! Tăia! Și râdea... Zburau capetele osmanlâilor câte două odată! Deschisese cărare în turcime! Cu părul vâlvoi, plin de răni, orbit de sânge, lupta și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ochilor și mută se rostogolește pe obraz... Un zâmbet trist îi luminează chipul: Pentru o altă "Cale Albă"... rostește ridicând paharul și îl duce la buze. Nuuuu!!! țâșnește țipătul îngrozit al Voichiței. Ștefan zvâcnește, se întoarce: Maria!!! Nuuu!!!... Maria a încremenit cu paharul la buze. Nu, Maria!... o imploră Ștefan. Te rog!... Nu!... și se apropie de ea, încet, ochi în ochi, cu mâna întinsă, tremurândă. Te rog... Maria fascinată, încremenită cu paharul la buze... Lacrimi mute șiroiesc pe obrajii ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
al Voichiței. Ștefan zvâcnește, se întoarce: Maria!!! Nuuu!!!... Maria a încremenit cu paharul la buze. Nu, Maria!... o imploră Ștefan. Te rog!... Nu!... și se apropie de ea, încet, ochi în ochi, cu mâna întinsă, tremurândă. Te rog... Maria fascinată, încremenită cu paharul la buze... Lacrimi mute șiroiesc pe obrajii ei, picură în cupa cu vin... Ștefan ia paharul... Varsă vinul... Îl lasă să cadă și calcă pe cioburi: Iartă-mă Maria... o imploră și îi strânge mâinile. Promite-mi că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]