2,664 matches
-
a venit imediat: marea dramă care repetă oarecum fatalismul veșnicei năruiri din legendă este dezinteresul public pentru mitul fondator al românilor atât pe vremea lui Ceaușescu, cât și azi. Dacă în comunism scenariul fusese acuzat de misticism, astăzi tema sacrificiului întemeietor este percepută drept prea profundă și, de aceea, înfricoșează. Cam în asta a constat contribuția mea: reconfigurarea structurii de ansamblu a scenariului și sugerarea discretă a unei anumite iconomii poetice. Mai departe, încărcarea textului filmic cu materia concretă, emoțională și
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
cuantic) au demonstrat configurația multinivelară a realității, palierul spiritual fiind la fel de real ca și celelalte nivele chiar dacă nu e măsurabil conform standardelor clasice. în consecință, nu trebuie să ne surprindă că toți acești savanți nonconformiști, dar deschizători de drumuri și întemeietori de sens, au o mare deschidere spirituală, căutând punți de dialog între știință și spiritualitate. în acest areal al analizei, interesant de consemnat este studiul realizat de cercetătorul american A. Newberg asupra experienței spirituale (mistice), apelând la grila atât de
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
imaginii și atitudinii noastre față de naștere. Raportându-ne permanent la dezideratul central al cărții de față, este nevoie să reținem potențialul său traumatizant major. Spunem aceasta întrucât nașterea se plasează în topul experiențelor proeminente ale vieții umane, având un rol întemeietor. ținând cont că, de fapt, ea semnifică o separare, evenimentul conține oricum un cuantum de traumatism, deoarece „învelișul”(Brazelton, Sparrow, 2007) cald și ospitalier care l-a protejat timp de 9 luni, ca urmare a unei interacțiuni fluide și securizante
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
frig și frică, nu e voie! Peleșul dispăruse (pentru totdeauna?) și de pe ilustrate. Iată, nu pentru totdeauna. Septembrie pătează cu galben marea peluză de sub ziduri, cerul e din nou el însuși, cel din veacul trecut, statuia lui Carol I, prințul întemeietor, e scoasă din beciuri cu lilieci și așezată pe soclul ei, în soare (pentru vecie?), cine e ăsta?, ei mișună, adulmecă, întreabă, calcă, cine mai e și ăsta? hooo! nu! aici, nu! fii civilizat, domnule! trăiască regele! ce te-a
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ai muncii, veniți, după '90, la regalul Peleș, să vadă unde-au locuit... Ceaușeștii. I-au uitat proletarii pe Pingelică și pe Samantha. Istoria cinică. Acum, castelu-i iar liniștit și reintegrat suveran în istoria lui autentică. Sub privirea nobil-autoritară a întemeietorului rege Carol (statuia lui Oscar Han). Sub cea a blîndei regine Elisabeta (statuia lui Oscar Späthe). Schițez un arțar sterp. Dar monumental. Cutremur! Întîi, bubuitura unui fruct țepos, uscat pe cartonul alb, apoi, fulgerător, saltul unei veverițe ruginii peste mîna
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
muzică din nou". Peleș. Cam aceleași cohorte de vizitatori. Cel puțin, coate-goale nu mai vin să vadă unde au stat... ceaușeștii, cum o făceau imediat după '89. Vin să-și regăsească, poate, istoria, să vadă unde au stat demnii regi întemeietori. Dar și așa... Ce istorie nedemnă și umilitoare! Nobilul castel, destinat doar tainei domnitoare, transformat, prin invazia de-acum cincizeci de ani, în... obiectiv turistic. (Vă imaginați palatul Buckingham invadat de sărăntocii lumii tîrșîindu-și șlapii prin încăperile-i imperiale?) Ce
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cărări, aceleași, bătute cîndva de patriarhii impresionismului. Cu resuscitarea bruscă a pînzei lui Grigorescu, avîndu-l în centru pe celălalt mare barbizonian, Andreescu. În cămeșoiul lui de un albastru inegalat nici chiar de portretist însuși. Mîngîi cu dreapta (pensonului) burta elefantului întemeietor. Talcioc (distins), în "orașul vechi": resturi jalnice dintr-o lume care a dispărut de mult (din 1789?). Atîrnat de-o tarabă, extrem de vizibil, chipul lui Brejnev (!), în plină vigoare (... "Portret al bestiei la tinerețe"). Loc meritat, de altfel, nu? Nimeni
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
dacă, în primul sistem clasăm mitul drept unitate narativă fundamentală pentru imaginarul colectiv, alături de arhetip și de modelele legendare, în cel de-al doilea, particular, el devine narațiunea fondării unei anumite civilizații, în relație cu o figură specifică, cea a întemeietorului creștin (Constantin I), legendar (local, Dragoș sau Negru-vodă), istoric (Ștefan III al Moldovei) sau eventual chiar a anti-modelului (trădătorul, "turcitul" etc.). Sistemul imaginarului colectiv are un caracter general și nedeterminat, atât temporal, cât și spațial și cultural; de aceea, este
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
teoria și în analiza imaginii vizuale. Mai mult chiar, o regăsim și în studiul imaginarului, care nu face diferența între noțiunea de imagine și schemele de compoziție integrate în mnemotehnicile colective. Spre exemplu, a păstra în memoria colectivă portretul unui întemeietor de civilizație, precum Dragoș descălecătorul, nu înseamnă a avea o "imagine", ci un compus nefigurativ de calități, generic. "Portretul" este aici mai curând o urmă vagă în memorie, týpōsis; el nu caută să prindă contur, dar, paradoxal, nici
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
capătă o funcție potențială de simbolizare (în cadrul unui program politic de resuscitare a "himerei bizantine"). Narațiunea parabolei sau a apologului (panegiricul lui Constantin I) acționează atât de persuasiv asupra receptorului, încât poate constitui o poveste sau un mit fundamental (al întemeietorului de civilizație creștină), reprezentat printr-o structură simbolică definitorie identitar și cu rol principal în structurarea imaginarului puterii (vulturul bicefal al Cantacuzinilor). În continuarea demonstrației teoretice a lui Thomas, câțiva dintre cercetătorii semnatari în volumul dedicat metodologiilor imaginarului se opresc
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
lecturii mărturiilor istorice românești. Dacă este să amintim prima interpretare pe deplin filosofică acordată acestei forme, atunci putem numi ideea de divin (Binele) la Platon (pe linia lui Parmenide), așa cum în mitologia (politică a) imperiului roman arhetipurile majore erau zeii întemeietori ai cetății eterne; în cazul imaginarului creștin, valorile absolute ale lumii greco-romane și ale celei iudeo-creștine sunt cumulate într-un unic arhetip, al divinității, ca voință fondatoare a lumii. Arhetipul tinde însă aici către o reprezentare - o imagine mentală, în
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
ideii"14, "categorii ale gândirii", "metafore axiomatice" (Durand 52-53), la acest nivel, non-narativ, așadar în care nu este necesar să plasăm categorii referențiale (timp, spațiu), arhetipurile 15 și formele determinate de acestea sunt caracterizate doar de "sememe" ale rolurilor definitorii: întemeietorul, civilizatorul, principiul generator matern etc. Venind dinspre mitologie sau religie (dogmatică) înspre imaginea umanului, schemele tipologiilor paradigmatice asigură joncțiunea între unitățile determinante și simplele reprezentări. Ele întâlnesc timpul istoriei și se "narativizează", dar în afara paradigmelor, pentru că în interiorul lor unitățile componente
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
nu a justiției politice sau a pravilei). Un prim modul este constituit așadar de rolurile pe care le joacă puterea masculină și de codurile (convențiile) care o susțin. Spațiul lumii laice este totodată și scena pe care se desfășoară acțiunile întemeietorului, ale autocratului cruciat sau ale cavalerului, cu respectarea unui cod eroic ce include valorizarea datoriei față de stăpân și a fidelității 17. Un alt exemplu edificator: activitatea autocratului creștin și mare cărturar sau a constructorului de biserici sau de mănăstiri constă
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
socio-politice, culturale și spiritual-religioase, așadar non-fanteziste (pentru că au referințe reale sau verosimile), ele pot fi considerate reprezentări ale personajelor din narațiunile istoriografice sau din scrierile prescriptive. Bineînțeles că, la un moment dat, majoritatea capătă valoare simbolică (din cele numite anterior, întemeietorul, cruciatul, trădătorul, mama autocratului, fiica sa etc.). Totuși, pentru că modelul propus servește și ca suport de atestare cu relevanță socio-politică, sunt de amintit aici identitatea și rolul lor "real", de dinainte ca ele să fi devenit simboluri pentru imaginarul comunității
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
nu mai cunoaște un loc anume. El generează modele, tipuri și sub-tipuri, figuri exemplare care acționează în spiritul moralei creștine (personaje biblice, sfinți-martiri, sfinți-militari, figuri feminine sacralizate). Arhetipul se regăsește și în imaginarul puterii autocrate laice, acolo unde fixează în întemeietorul creștinismului, Constantin I, forma mitică și deschide registrul modelelor cel mai bogat reprezentate în istoriografie, și nu numai. Ceea ce compunea primul sistem (scheme, structuri și forme), în modelul imaginarului medieval generează fondul, materia imaginativă, tot așa cum o gramatică se regăsește
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
întreg "instrumentar" de memorare. La fel se întâmplă și cu "sistemul semiotic al puterii" (cum îl numește Le Goff), care se creează pe baza "gramaticii" imaginarului. Spre exemplu, schema ceremonialului înscăunării (descris într-o cronică) se formează prin cumularea arhetipului (întemeietorul) cu narațiunea mitică (cucerirea unui nou teritoriu, civilizarea), cu ritualul (sacrificarea unui animal) și cu simbolul (heraldica, tronul, sceptrul, coroana); codurile scenografice, scenariile ceremonialurilor − primirea solilor, mazilirea, primirea domnului la hotar etc. − particularizează structurile "morfologice" ale sistemului general al imaginarului
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
provincia de peste munți, își revendică apartenența la primul. Centrul cercului în care ei ființează nu mai e Roma "cea nouă", a ereziei latinilor, nici, cu atât mai puțin, Țarigradul greco-turcesc, Stambulul. Conștiința de a aparține unui neam care începe cu întemeietorii Romei vechi o avuseseră românii din vremea lui Ștefan cel Mare, urmașii lor fuseseră fericiți să descopere în scrierile umaniștilor poloni sau la Bonfini temeiuri noi ale legendei care se preschimba astfel în realitate istorică, iar Cantemir avea să facă
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și-au predat unii altora, cu puține întreruperi, deseori ne-dinastic (o problemă pe care nici basilëìa nu a reușit să o controleze, cel puțin în primul mileniu) − primatul menținerii independenței creștinilor ortodocși, apelând la modelele proprii de întemeietori de civilizație și renunțând la a mai invoca o influență imperială. Basilëìa a fost mai curând un himeric model cultural și simbolic, către care au țintit explicit doar unii dintre domnii români. De aici reiese și dificultatea de
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
transcris - pentru primele "momente" de care românitatea "își aducea aminte" - niște splendide povestiri (tradiții ale descălecatului li s-a spus, fie ale "celui dintâi", cel din Italia, fie ale "celui de-al doilea")... (Mazilu, Recitind literatura română veche I 131-32) Întemeietorul de țară Gândirea medievală redată în "literatura" vremii, precum, printre altele, istoriografia și cărțile populare, în linia credinței ortodoxe, subordonează întreaga creștinătate unei instanțe superioare incontestabile, situate în descendența imediată a divinității. Ei, delegate pentru a guverna și a gestiona
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de memoria colectivă, dacă nu întotdeauna prin urmele materiale; aceasta, nu doar din rațiuni livrești, pentru a fixa o imagine complexă, ci și ca răspuns la mișcarea istoriografică regională care provoca astfel de scrieri, dar și astfel de reacții. Mitul întemeietorului răspunde pe deplin nevoii resimțite de cărturari de a recupera începuturile, de a opune presiunilor externe un arhetip și o identitate națională apărată și prin prestigiul originii latine. Asumarea descendenței, în scrierile polone ale lui Miron Costin, consonante cu fragmentul
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
semnalarea celuilalt mit, al lui Negru-vodă, identificat, în urma unor vaste discuții științifice, cu Radu-Basarab, domn al Țării Românești în secolul XIV (Mazilu, Recitind literatura română veche I 136-39). Legenda, în care figura personajului istoric a fost suprapusă peste cea a întemeietorului, a circulat mult în narațiunile moldovenești și în scrierile de tip compilativ din secolul XVII. Oficializarea în epocă a glisărilor de semnificație, pe care le regăsim și la Miron Costin, și modificarea liniei cronologice a faptelor au fost posibile datorită
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
cronologice a faptelor au fost posibile datorită schemei narative a mitului. Iată cum imaginarul, prin filtrul cult de această dată, își depășește funcția pasivă de receptacol al istoriei și se întoarce înspre ea, prin cronică. Negru-vodă rămâne prototipul mitic pentru întemeietorul de țară și de biserici. Iconografii de la Curtea de Argeș, la cererea lui Radu de la Afumați (mai târziu, și a lui Pătrașcu cel Bun), îi fixează chiar "chipul" (de fapt, al lui Nicolae Alexandru). Însoțirea în aceste programe recuperatorii cu imaginea lui
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
acestea, am luat sabia în mână și cu ajutorul lui Dumnezeu, am mers împotriva dușmanilor creștinătății, i-am biruit și i-am călcat în picioare și pe toți i-am trecut sub ascuțișul sabiei noastre. (Cronica lui Ștefan cel Mare) Mitul întemeietorului cunoaște o ultimă întrupare mitică în figura lui "Alexandru cel Bătrân și Bun", căruia "până azi locuitorii îi slăvesc amintirea", datorită faptului că a întărit instituția credinței ortodoxe, ridicând numeroase lăcașuri de cult, și că a continuat tradiția civilizatorilor, construind
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
unui rege, a fost numit cel dintâi hospodar, întocmai ca un monah slăvit" (Miron Costin 265), începe glorioasa și neliniștita dinastie a domnitorilor creștini, apărători ai ortodoxiei și ai civilizației românești. Deși supuși destinului istoric, cei patru reprezentanți ai mitului întemeietorului (Traian, Dragoș, Negru-vodă și Alexandru cel Bun) sunt redați în cronici după un tipar impersonal și atemporal (spre diferență de portretele clasice ale antichității, dar în spiritul literaturii creștine ortodoxe). Trecerea de la aceste caractere-model de legiuitori și constructori la eroii-model
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
viziunii inspirate de panegiricul închinat împăratului Constantin I de către Eftimie, patriarhul Târnovei (Mihăilă 233-59). În relație cu această scriere, domnul inițiază un program iconografic reprezentat de tablourile votive de la Pătrăuți, Milișăuți și Voroneț, în care el figurează în pandant alături de întemeietorul imperiului creștin, ca un cavaler al crucii în lupta contra otomanilor. Numit, la rându-i, de către Scaunul Pontifical, "atlet al lui Christos", este, în scrisorile trimise puterilor europene, și autorul jurământului de credință și de jertfă de sine pentru legea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]