2,740 matches
-
insomnii. — Ce te frământă? Mi-e dor de nevastă-mea. Păi, zi-i să vină pe-aici. Nu, sunt prea bătrân pentru chestii de astea. — O să facem o plimbare lungă Înainte să te culci, ca să obosești. — Să obosesc! Sunt obosit Întruna. Așa a fost toată săptămâna. Nu dormea toată noaptea și când se scula era mereu În starea aia, știți, când nici pumnii nu poți să-i strângi. — E ca o cârpă, spunea Hogan. Nu-i bun de nimic acum. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
upercuturi, dar când Walcott reușește să-și scoată brațele, Îl lucrează la corp pe Jack de se aude tocmai din stradă. Asta-i el, un tip care te lucrează. O țin tot așa vreo trei runde. Nu vorbesc. Se bat Întruna. Da’ și noi am avut o grămadă de lucrat la Jack Între runde. N-arăta bine deloc, da’ pe de altă parte nici nu prea se-agita el În ring. Nu se mișca mult și stânga aia lucra automat. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
meciul, Îl conducea Walcott, În loc să fie-n siguranță, era mereu În pericol. De-acum, nu mai putea să-l țină la distanță cu stânga. Nimic nu părea să se fi schimbat, atât că În loc să-l rateze, acum Walcott Îl lovea Întruna. Jack lua niște pumni groaznici la corp. — În ce rundă suntem? Întrebă Jack. — A unșpea. — Nu mai rezist. Nu mă mai țin pe picioare. Walcott Îl tot bumbăcea de ceva vreme. Era ca un prinzător la baseball, care prinde mingea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
lovi de două ori. Fața lui Jack era cel mai groaznic lucru pe care am putut să-l văd vreodată...cum putea s-arate! Se chinuia să se țină-n picioare și asta i se vedea pe față. Se concentra Întruna și Încerca să-și ferească părțile lovite. Ș-apoi Începu să-l bumbăcească. Începu cu lovituri joase, laterale, la corp. Walcott se Închise, și atunci Jack trecu la cap, lovindu-l sălbatic. Apoi Își aruncă stânga-n plex și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
aceste pârâuri, În care mi se pare că am pescuit, și se amestecă În mintea mea cu pârâurile pe care chiar le știu. În unele nopți Însă nu puteam pescui, și atunci eram treaz de-a binelea și mă rugam Întruna, Încercam să mă rog pentru toți oamenii pe care-i cunoscusem cândva. Asta-mi lua o grămadă de timp, pentru că, dacă Încerci să-ți aduci aminte de toți oamenii pe care i-ai cunoscut, Întorcându-te la primele amintiri (care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
alea În jurul meu. Aveam o lupă și abia o puteam ține, așa-mi tremura mâna. Din ce puteam să văd, mergând pe deasupra, toate hublourile erau bine Închise, dar mai jos, spre fund, ceva trebuie să fi fost deschis, pentru că ieșeau Întruna tot felul de bucăți de lucruri care pluteau. Nu puteai să-ți dai seama ce-s lucrurile alea. Doar niște bucăți. Asta urmăreau păsările. N-ai văzut În viața ta atâtea păsări la un loc. Și se strânseseră toate-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
așa mi-o dovedești. — Îmi pare rău că nu Înțelegi, spuse ea. — Ba Înțeleg. Tocmai asta-i problema, că-nțeleg. — Aha. Și asta desigur că te face să te simți și mai rău. — Sigur, spuse el privind-o. O să-nțeleg Întruna. Zi și noapte o să tot Înțeleg. Mai ales noaptea. O să-nțeleg. Nu trebuie să-ți faci griji În privința asta. — Îmi pare rău. — Dac-ar fi fost vorba de un bărbat... — Nu spune așa ceva. N-ar putea fi vorba de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
e viața de noapte la Vevey? Poți să ți-aduci și o prietenă, dacă vrei. — Trebuie să lucrez. Am tura de aici. — Știu. Dar nu poți să găsești pe cineva care să-ți țină locul? În timpul Războiului Civil făceau asta Întruna. — A, nu, domnule. Trebuie să mă ocup eu singură personal de treburile de aici. — Unde-ai Învățat să vorbești engleza? — La școala din Berlitz, domnule. — Povestește-mi cum era acolo. Elevii erau obraznici? Cum stăteați cu giugiulelile și mângâierile? Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
necazuri. Și pe urmă se duce să lucreze la sonde și se-ntoarce acasă cu indienne asta, care avea deja vreo șaptej de kile și mai bine. — Elle est Indienne? — Da sigur că-i indiancă. Doamne, chiar că e. Zice Întruna dracu’ jegos. Și nu muncește. — Și acum unde e? — Au spectacol. — Unde? — Au spectacol. Filme. Nu face altceva decât să citească și să meargă la cinema, la spectacol. — Mai ai bere? — Doamne, sigur că am. Vino să mănânci cu noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Fontan. J’aime beaucoup să trag În les canards. — Mais il y a très bon chasse aussi en France, Îi spusei. — C’est vrai, zise Fontan. Nous avons beaucoup de gibier là-bas. Madam Fontan urcă cu berile-n mâini, spunând Întruna „Il est catholique, Doamne, Schmidt est catholique. — Crezi c-o să fie ales președinte? mă-ntrebă Fontan. — Nu, spusei. A doua zi după-amiază megeam cu mașina spre casa lui Fontan, trecând prin orașul umbrit, apoi pe drumul plin de praf, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
o fac. — Nu. O să te vadă bărbatul ăla. Și pe urmă o să ți-l confiște pe tot. Ne-am dus la mașină și ne-am Întors la Fontan, oprindu-ne ca să lăsăm cheia. Fontan nu făcea altceva decât să-njure Întruna În engleză. Era distrus și incoerent. Intrarăm În casă. — Fiu de cățea! spuse. N-am putut să luăm vinu’. Vinu’ pe care l-am făcut cu mâinile mele. Toată veselia de pe chipul lui madam Fontan dispăru. Fontan se așeză Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
miroasă Îngrozitor. Își ducea degetul la nas și zâmbea clătinând din cap, povestea sora. Îl jena faptul că miroase-n halul ăla. Îl făcea să se simtă prost, după cum spunea sora Cecilia. O, era un pacient atât de bun. Zâmbea Întruna. Nu voia să meargă la părinte ca să se spovedească, dar promisese c-o să-și spună toate rugăciunile și, În plus, nici un mexican nu avusese voie să intre la el de când fusese adus. Rusul ieșea la sfârșitul săptămânii. Pentru rus n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Nick, Încântat de idee. Și-apoi, după ce scalpase corcitura jegoasă, În timp ce stătea-n picioare, privind cum Îl sfâșiau câinii, fără să-și schimbe expresia, fu tras În spate și Trudy Îl strângea de gât cu brațele, sufocându-l și strigând Întruna: — Nu omorî el! Nu omorî el! Nu omorî el! Nu, nu, nu, Nickie, Nickie, Nickie! Ce te-a apucat? — Nu omorî el. — Tre’ să-l omor. Se dă mare doar. — Bine, atunci, spuse Nick. Dacă nu-l văd pe lângă casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
o să-mi mai facă la vîrsta asta? Au distrus tot, și n-au pus nimic În loc, nici măcar speranța, o brumă măcar din ideile pe care le trîmbițau altădată. SÎnt conștienți de asta, e vorba de cei de sus, căci repetă Întruna, pentru noi proștii de jos că „deocamdată”, și asta e de douăzeci de ani, „sîntem chemați să construim noua societate”, dar care nu se poate construi. Tăcu cîteva secunde, timp În care Își aprinse o nouă țigară, apoi reluă: - Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
să-i uit prezența de-a lungul anilor. Ar fi și nedrept. Moartea, care era departe cîndva, a Început să-și facă arătată prezența. Primul a fost tata. Mormîntul lui e sub zăpadă. Al lui Lung la fel, căci ninge Întruna. Îmi trec timpul cu mama și cu soțul, dar el e mai toată ziua plecat cu treburile școlii, cu activitățile obștești; ne vedem În general serile tîrziu. De aceea rămîn mai tot timpul numai cu mama. Povestim, eu mai croșetez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
care mi le văd uneori noaptea luminînd slab În Întunericul de sub rafturile cu cărți În vreme ce cîinii de pe bulevard latră, muzica greco-țigănească urlă cu roți dințate și ferestrele sînt mute, oamenii par să nu fie niciodată fericiți, oamenii par să moară Întruna (extrase dintr-o scrisoare trimisă patronului meu, În care ceream o mărire de salariu. Nu mi-a acordat-o, dar i-a plăcut scrisoarea. Mi-a și zîmbit). Ca să mă Întorc la sentimentul eternității ce mă obsedează mai ales În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
diferite. Cine știe ce voi fi zis mîine. Nu-mi pare rău că m-am dus. Atunci Îmi părea. Mai ales că picam În cenaclu direct din trenul de navetă, Înghețat, obosit, pe-ntuneric, scîrbit de viața la țară unde se năștea Întruna ceva veșnic, capital, oul, iar corolarul teoriei zigotului, omul de la țară Îl mînca dogmatic, precum Columb abia așteptam să fac un duș, să Înfulec o friptură, să pipăi o conductă de apă caldă, să mă plimb printre blocuri, să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
celor fără drept de cavou tipizat, cel care a mai găsit cîte ceva de salvat, cît de mic, prin prozele mele, a fost Ioan Bogdan Lefter. Alegîndu-se astfel, nevinovat, cu gratitudinea mea pe veci. În fața lui Îmi voi scoate pălăria Întruna. Sau ce voi purta pe cap. Aproape același sentiment Îl Încerc și față de Simona Popescu, extraordinara scriitoare de mai tîrziu dar și de-atunci. Pentru clipa-n care s-a declarat entuziasmată de o povestire de-a mea trei ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
vîrful capului, povestind În Jurnal despre Întîlnirea sa cu Rudolf Steiner, care era Îngrozitor de răcit, Kafka i se plîngea dezgustat că el (Franz) este un artist Împotmolit În munca de asigurări. Se lamenta În timp ce observa cu silă nasul care curgea Întruna, nările Înroșite, scuamele, ochii umflați și inacceptabila batistă ezoterică a Întemeietorului antropozofiei. Misticul austriac i se părea incapabil să interpreteze În mod accesibil creștinismul artistului Înnămolit În munca de asigurări. Astfel Încît zbuciumul, Împotmolirea kafkiană, teama lui incontrolabilă de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
-l obligi să facă proze scurte. În oricare alt sens, te poate ajuta, teoretic, să-ți păstrezi identitatea. Izbăvindu-te de ceilalți, pe care nu-i mai auzi. Pentru asta trebuie Însă să fie ascuțit, prelung, vibrant, trebuie să vorbești Întruna, fără modulații, să scrii la fel, numai scrisori. În ce privește noima, nu sînt convins că lumea are așa ceva. Capătă doar, uneori, momente de insuportabilă frumusețe. Nu scop. Justificare. Nici n-ar avea nevoie. Nu este-un motiv de disperare. Marele motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
a cumpărat și o mască, am rugat-o s-o ascundă, să se mai coafeze o dată, mă neliniștea. Indivizi dintre cei mai apatici se mîndreau acum cu mine, unii mi-au plătit Întreținerea, alții amenzile pentru parcare ilegală (care veneau Întruna deși după n-am Încă automobil), cei mai mulți voiau să-mi plimbe copilul pe scară. Primăria a promis să-mi asfalteze aleea din fața blocului. DÎndu-mi de Înțeles că la un al doilea premiu o va și boteza cu numele meu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
au spus nici pîs, nici măcar atunci cînd le-am citit ce-a scris o cititoare, ce-și exprima dragostea față de președintele Iliescu: „Dac-aș putea i-aș oferi 20 de ani din viața mea să-l văd fericit și zîmbind Întruna”. Era un cor de sforăieli În birou, ca la film. Adormisem și eu, cînd ne-a sculat ȚÎra anunțîndu-ne că vin minerii. Cineva a propus să dăm jos firma cu numele revistelor, altcineva a sugerat să ascundem mașinile de scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
suspecți, grupele de șoc din Valea Jiului se năpustesc asupra lui și-ncep să-l bată sălbatic, cu lanțurile, cu picioarele, cu orice. Întărîtată de vederea sîngelui, mulțimea, Înnebunită, excitată, salivînd, e atrasă imediat, magnetic, de nucleul dur din care răsar Întruna bîte și pumni, Încercînd să lovească, să muște pe dedesubt, printre picioare, ca un cîine, vrea și ea să rupă o bucățică din vinovat, să se facă dreptate. Astfel de grămăjoare se Înșiruie neregulat de-a lungul Întregului bulevard. Ținută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
De Niro oferindu-i iubitei un disc cu Jim Morrison și ducînd-o apoi la filmul suedez, scena cu balansarea televizorului, măcelul). O sumedenie de cadre ți se fixează-n minte Într-o lume a psihiatriei curate, netaxate, singur taximetristul pornește Întruna aparatul de taxat și-i taxează pe toți, deși toți sînt În rol, iar Bobby, la 33 de ani, joacă desăvîrșit. Ce rămîne totuși neclar: dacă Scorsese chiar crede Într-un asemenea personaj transformat În erou (un fel de Victor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
un film care, de n-ar fi fost Pacino, ar fi putut fi recomandat amatorilor de telenovelă cu gaze de eșapament, iar finalul cînd Barkin este supărată pe el, merge țeapăn pe stradă, Pacino o ajunge din urmă vorbindu-i Întruna, plin de un haz disperat, și ea nu mai rezistă, izbucnește-n rîs și traversează Împreună fericiți strada pînă la adînci bătrîneți e identic cu cel din Tootsie, doar că În loc de Pacino e Hoffman și-n loc de Barkin, Jessica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]