4,649 matches
-
uitîndu-se o clipă la loja Nadinei plină de o diversitate de admiratori, murmură pe gînduri: ― Ce-i drept, parcă s-a făcut mai frumoasă și mai fermecătoare... Tânărul Iuga îi sărută mâna, recunoscător. Când se ridică iar cortina și se întunecă sala, Nadina șopti: ― Unde mergem după spectacol, Grig? Și mai târziu, în momentul culminant al dramei de pe scenă, continuă cu drăgălășenie: ― A descoperit Raul un local nou, absolut parizian și retras, unde nu merge decât lumea cea mai bună... L-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fi dictat cineva. Gândurile i se înșirau ca mărgelele pe ață. Fumul de tutun îi învăluia capul ca un nouraș de vată, iar pe dușumele mucurile aruncate la întîmplare punctau pauzele inspirației lui ziaristice. Pe la cinci, când începea să se întunece, nu-i mai lipsea decât o încheiere de efect. Ca să-și scormonească avântul reciti tot articolul, mormăind și cu glas câte o frază ce i se părea mai sonoră și mai rotundă. "Bravo! își zise la urmă. Perfect! Dacă nici
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
d-astea ne-om întîlni și vom vorbi mai pe îndelete de ale noastre. Acuma nu vreau să-ți răpesc decât două-trei secunde. Uite deci ce e, Costică! Îi spuse. Dumescu ascultă cu multă atenție. Iuga observă cum i se întunecă mereu fața. Și la sfârșit directorul băncii vorbi: ― Ei bine, iubite Miroane, suntem prea vechi prieteni, ca să mă codesc a-ți da imediat un răspuns categoric... Răspunsul categoric era: nu. I l-a îndulcit pe urmă cu explicații. Nu e
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
aduce? zise în sfârșit Miron prietenos. Spune dumneata întîi, că pe urmă am să-ți spun și eu altele! Învățătorul îngălbeni mai tare. Mâinile, așezate pe genunchi, își jucau nervos degetele. După primele cuvinte ce rosti, observă că Iuga se întunecă. Asta, însă, în loc să-l intimideze, îl întărîta și-l îndemna să continue mai calm și cu mai multă siguranță. ― În definitiv dumneata ce dorești? îl întrerupse apoi deodată bătrânul. Întreruperea nu-l tulbură deloc. Continuă a-i expune că el
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Mendelson îl întovărăși până în fața porții și nu-l slăbi până nu-și termină expozeul. Acasă îl așteptau pe Titu două scrisorele. Una, sosită prin poștă, îl anunța că Tanța va veni miercuri, după-amiază, pe la orele șase, când se mai întunecă puțin, și se încheia cu mii de sărutări. Cealaltă i-o lăsase aseară preotul Belciug, comunicîndu-i că pleacă în mare grabă, fiindcă revoluția a luat proporții mari de tot și are să ajungă curând și la București, încît orice întîrziere ar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
atunci ar putea pleca. Nadina îi porunci să zorească, adăugând că trebuie neapărat să plece și că nu mai vrea să petreacă noaptea aici, cu nici un preț. ― Vedeți, coniță, ghinionul? făcu Stavrat când rămaseră iar singuri. Peste trei-patru ore se întunecă. Dacă ziua e periculos să umbli prin sate, noaptea vă închipuiți ce poate să fie... Dar să avem răbdare. Mecanicii, ca să-și dovedească utilitatea și valoarea, exagerează uneori timpul unei reparații. Poate că amicul Rudolf, unde v-a văzut așa
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dând pildă de curaj și virtute și altor proprietari... Platamonu, asistând la întrunire împreună cu fiul său, a crezut de bine să amintească prefectului că Nadina se află la conac. Boerescu, zorit cum era să ajungă la Costești înainte de a se întuneca, ar fi uitat-o, deși Miron îi spusese și chiar îl rugase s-o viziteze. ― Bine, bine, domnule prefect, dar ești sigur că până mâine nu se întîmplă nimic rău aici? zise Nadina prea puțin încîntată de galanteriile lui Boerescu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pilotaj. Nu ținu mult. Nava începu a fi zguduită de vârtejuri, atmosferice. ― Turbulență, constată Ripley care înfrunta această dezlănțuire a elementelor, lucrând la pupitrul ei. ― Aprindeți farurile de navigație și de asolizare. (Dallas se străduia să străpungă înspăimântătorul maelstrom care întuneca ecranul.) Poate că vom decela ceva. ― Fără instrumente nu se poate face nimic în mocirla asta, zise Ash. ― Și nici în cazurile extreme. Oricum, mie-mi place ce văd. Proiectoarele puternice luminau suprafața inferioară a lui Nostromo. Valurile de nori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
calculele mele, ajungeam la optsprezece, zise el, fără să zâmbească. Se simțea mult mai bine.) Iar în privința auxiliarelor, ar face bine s-o ia din loc când om avea toată energia! ― Lucrăm la asta. (Lambert făcu releveurile pe consola ei. Întunecată în parte). Vom fi gata când vor termina în sala mașinilor. După zece minute, un apel firav se declanșa pe pupitrul lui Kane. Studie un nivel, apoi apăsă pe intercom. ― Pasarela? Aici Kane. Aparent ostenit dar mulțumit de treaba făcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
râzând că lumea aceasta era un paradis conceput pentru cine știe ce creatură necunoscută. Dacă ar fi să aibă dreptate nu și-ar dori deloc să aibă de-a face cu un astfel de demiurg. ― Ce direcție? ― Cum? Pâcla și norii îi întunecaseră și gândurile. Dezmeticită, le alungă cu hotărâre. ― Ce direcție, Lambert? repetă Dallas în microfon, uitându-se la ea. ― E-n ordine... îmi fac prea multe gânduri. O cuprinse un val de părere de rău de pupitrul ei de pe Nostromo. Locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
cât pumnul, împroșcând cărnurile lui Kane, ieși la aer. Aceasta se zbătea ca un șarpe. Capul minuscul era de fapt o gură cu o sumedenie de dinți, lungi și subțiri șiroind de sânge. Pielea lucioasă, de o vâscozitate scârboasă se întunecă din cauza sângelui stacojiu care o acoperea. Nici un alt organ exterior nu era vizibil, nici chiar niște ochi. Un miros dezgustător, fetid, pestilențial, ajunse la nările celor care, țintuiți, asistau la această scenă. Apoi, toți strigară îngroziți și fugiră cât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
se hrănesc cu... ― Pentru Dumnezeu...! protestă Lambert, ieșind din catalepsie. Nu mai taci odată? ― Eu doar...! protestă Ash. Dar interceptă privirea înveninată a lui Dallas, aprobă imperceptibil și schimbă subiectul.) Ceea ce s-a întâmplat depășește oricum orice comentariu! ― Pata aceea întunecată pe ecranul de supraveghere! Iată ce-a fost, zise Dallas, simțind cum i se strânge stomacul. Nu avea nevoie de o oglindă pentru a-și da seama că era la fel de palid și zdruncinat ca și subordonații săî.) Nu era deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Inginerul verifică nivelul de benzină al aruncătoarelor de flăcări. ― Țeava și gura sunt corecte. După câte îmi dau seama, funcționează foarte bine. (Arată spre arma defunctului Dallas.) Am putea folosi și carburantul care a rămas în asta. (Fața i se-ntunecă.) A fost arsă doar o cantitate mică. ― Ar fi bine s-o realimentați. Ash, du-te cu el. Parker îl privea pe ofițerul științific, a cărui mână rămăsese impasibilă. ― Mă duc și singur. Ash dădu din cap. Inginerul își luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
nu se sinchisea de soarta mascotei. ― Ultima oară când l-am văzut era în popotă, dădea târcoale capului lui Ash, zise Lambert. ― Du-te și vezi. N-o să-l lăsăm aici. Ne mai rămâne destulă omenire. ― Nici vorbă! răspunse Lambert, întunecându-se. Nu mă duc nicăieri singură. ― N-am putut să-l sufăr niciodată pe motanul ăsta, mârâi Parker. Nu-i nimic, le zise Ripley. Mă duc eu. Voi doi ocupați-vă de aer și de provizii. ― De acord, zise Lambert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
de refacere și regenerare a organismului este fantastică, dar nu trebuie împiedicată cu practici adverse. Revenind la retina desprinsă, din ochiul meu, trebuie să spun că eu o simțeam ca pe un corp străin, ca pe o murdărie care îmi întuneca vederea. Eu aveam senzația de corp străin în ochi. Organismul uman este cel mai perfecționat laborator de pe Pământ. În organismul uman au loc permanent combinări și reacții între elementele componente, cu substanțele introduse prin alimentație și respirație, determinate de modelul
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
vina pe Dumnezeu. În ochiul meu cel stâng, mai există un obstacol în calea vederii, pe care îl percep ca pe un strat de lichid, în care, uneori filează (tremură) particule luminoase. Stratul de lichid este încă suficient de opalescent (întunecat). Dar percep umbrele obiectelor albe, în mișcare. Umbrele percepute continuă să fie mai mari decât obiectele reale și îmi par mai apropiate de mine, față de poziția lor reală. Bruiajul ochiului stâng, asupra vederii ochiului drept, nu mai este așa de
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
economic, populația ocupată în acest sector cunoscînd o creștere de peste o jumătate de milion de persoane”. O altă hartă, expunînd distribuția în spațiu a „presiunii agricole” (adică a numărului de activi în agricultură la 10 hectare de teren agricol), se întunecă îngrijorător pe toată întinderea Moldovei (unde depășește bine ponderea de patru persoane la 10 ha), în părți din nord și doar pe alocuri în Muntenia. Iar la pagina 46, două hărți arată în nuanțe de roșu ponderea femeilor în populația
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Banu. Iată un „țăran” devenit „boier” ! Așadar, oameni ai muncii din toate țările, odihniți-vă !... Calea lentă Stimată redacție, Am urmat „calea lentă”, recomandată de dumneavoastră, și cred că am reușit : azi nu am făcut nimic ! Chiar așa, afară se întunecă deja, iar eu, trecînd în revistă ziua care se încheie, am sentimentul foarte clar și plăcut că toată ziua de azi nu am făcut chiar nimic. Ceea ce, trebuie să recunosc, mi-a dat, o vreme, și un anumit sentiment de
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
14Domnul oștirilor mi-a descoperit și mi-a zis: „Nu vi se va ierta nelegiuirea aceasta până nu veți muri”, zice Domnul, Dumnezeul oștirilor. Textul, care ar cere o explicație detaliată, nu cheamă poporul la bucurie. Din contra, tonul este întunecat și aproape lugubru. „Victoria” este doar aparentă. Grosso modo, profetul reproșează poporului său că nu înțelege și nu că are o viziune prea parțială a evenimentelor. Nici înainte și nici după invadarea lui Iuda nu a reușit să înțeleagă semnificația
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
cu T2 accentuat - imagini T2 - produc efectul opus, fiind mai intense când timpul de relaxare este lung. Astfel, într-o imagine T1, grăsimea orbitară apare hiperintensă, strălucitoare, luminoasă, iar vitrosul este hipointens, întunecat, în timp ce în imaginile T2, grăsimea orbitară este întunecată, iar vitrosul strălucitor. Cele două variabile care definesc o imagine T1 sau T2 sunt: timpul de repetiție (TR) și timpul de ecou (TE), exprimate în milisecunde. Un TR scurt (în jur de 500 milisecunde) și un TE scurt (circa 33
Tumorile de unghi intern al ochiului Clinică şi tratament by Lucian Nelu POPA () [Corola-publishinghouse/Science/101001_a_102293]
-
trecutul vieții, Să fac, o suflet, ca din nou să tremuri Cu mâna mea în van pe liră lunec; Pierdut e totu-n zarea tinereții Și mută-i gura dulce-a altor vremuri, Iar timpul crește-n urma mea... mă-ntunec! MIHAI EMINESCU MENDEBILUL Visez enorm, colorat în demență, am în vis senzații pe care nu le încerc niciodată în realitate. Mi-am notat sute de vise de-a lungul ultimilor zece ani, dintre care unele se repetau convulsiv, tîrîndu-mă pe sub
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
apă, mascați cu cartoane creponate de la depozitul de mobilă, pe care le coloram acasă făcîndu-le cât mai înspăimîntătoare, cu colți rânjiți, ochi holbați și nări umflate, ne fugăream prin canalele întortocheate, văzând deasupra doar o fâșie de cer, care se întuneca pe măsură ce timpul trecea. Când, dând colțul, nimeream nas în nas cu un dușman, răcneam și tăbăram unul pe altul, zdrelindu-ne și rupîndu-ne maieurile tetra sau bluzele cu imprimeuri. Nu știu cine a inventat jocul căruia îi ziceam Vrăjitroaca și pe care
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
groaznic nu prin hidoșenie, ca la Kafka, ci prin, frumusețe. Mă gândesc acum și la îngerul insuportabil de frumos al lui Rilke, și aș vrea să și citez câte ceva din prima elegie, dar, de când stau aici, parcă mi s-a întunecat sau măcar aburit nițel resortul amintirii. (Mi-e frică. Acum câteva clipe stăteam pe canapea privind aiurea la toate acele icoane pe sticlă, unde predomină roșul aprins și azuriul, la clapele gălbui, lucioase, ale pianinei, la secretaire-ul cu ușile de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
secretaire-ul cu ușile de lemn scorojit pe care e pictat un personaj trist, cu fața tuciurie, bizantină, înfășurat într-o amplă togă albastră căzând în zeci de cute și ținând în mână o creangă înverzită; în spatele lui, zarea violetă se întunecă și nori roșii se preling melancolici printre chiparoși. Dedesubt scrie cu litere aurii: AMOR OMNIA VINCIT. Priveam tot acel spațiu nesfârșit de înalt, măsurat de draperiile bogate care acopereau geamul, și mă întrebam dacă sângele ei, irigîndu-mi lobii creierului prin
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
se cățăra pe angrenaje de fier complicate. Pe jos erau răspândite cuie mari cât antebrațul meu, rulmenți acoperiți de cruste compacte de rugină, cutii de lemn pline de pânze de bomfaier, șurubelnițe, pile, spițuri, sârmă de toate grosimile. Când se întuneca de tot, ni se făcea frică; într-o seară, Marcela își scosese maieul și ștersese un ochi de geam până ce, prin sticla curată, am văzut cerul albastru închis, presărat de stele. După aceste expediții, mâncam întotdeauna bătaie. Cel puțin Marcela
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]