3,115 matches
-
scrie acolo s-ar îngrozi de ce ar vedea: totul "aranjat" după ordinea haosului [...] Setea aceasta se numește nevoia de stil. Artistul, scufundător specializat în adâncul propriului ocean, n-are altă îndatorire decât să descrie ce se află în/ pe fundul abisului în care plonjează, să facă un inventar cât mai amănunțit a ceea ce se vede, în nădejdea că, de pe un promontoriu al depozitului, din înălțimea unui turn al cetății scufundate, va putea privi într-o zi fericită întregul și fiecare detaliu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cauză e simbol iar cauza fiind una singură, recte Dumnezeu, rezultă că întreaga noastră lume e doar efect), Vasile Lovinescu susține că misterul nu se înfățișează nemijlocit, în forme pure, ci indirect, ca mituri și simboluri (plastic denumite "flori ale Abisului").176 Astfel explică și diferența dintre Filosofie, care "înaintează geometric", prin artificii abstracte, și Inițiere, care se apropie de mit în mod organic, cu entuziasm, prin metamorfoză, misterul învăluit în mit nerezolvându-se prin silogism și calcule, necesitând adeziune și
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
industriale sunt societăți religioase, faptul se explică prin aceea că ne-am obișnuit să gândim că modernitatea merge mână în mână cu sfârșitul religiei și moartea lui Dumnezeu anunțată de Marx, Nietzsche și Freud. Dumnezeu dispare lăsând în loc statul și abisul nostru interior. Miturile supraviețuiesc, dar sub o formă degradată, fragmentară și redusă de programele politice la o funcție utilitară. Epoca modernă ascunde permanența sentimentului religios sub înfățișarea lipsei de religie."464 Mai mult, este de părere Claude Lecouteaux, în unele
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Din ciclul: Băiețelul curajos -Cum să-l mănânc singurel, Hai să-ncercăm amândoi! Cum să pap un biet...cățel?! -E-un cățel de... usturoi! ,,ABISALOM” La apariția volumului Speram, citind ,,ABISALOM”, Că voi zbura în ... PARADIS! Dar am căzut într-un...ABIS AL OMului Ion! CIOCLUL Domnul cu...costumul negru Maestru-i de ceremonii, Un om vesel și integru, Dar nu pentru oameni...vii ! SOȚI...DUȘI ! El bogat și ea frumoasă, S-au iubit, și dimineață El de braț o duce-acasă ; Ea
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
mă farmecă, prin pădure glasurile îndepărtate ale fetițelor care mă caută, Theo! Aici! dar eu eram întors fără scăpare spre un timp îndepărtat a cărui dureroasă încleștare îmi picura în suflet nectar fierbinte, o posed cu o foame pe care abisul patimii mele n-o va stinge cu ușurință și din vale răsună lângă trupurile noastre împreunate zvonul limpede al clopotelor de vecernie, 16 august, ar trebui poate să stau de vorbă cu părintele, să nu-i evit cu atâta tulburare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
neobișnuită îmi localizase răul și-l ținea strâns și nu-l lăsa să-mi invadeze restul trupului, aveam atât de clară conștiința puterii cu care separase boala de organismul sănătos încât această curiozitate profesională m-a făcut să trec peste abisul uluitor cu care mă îmbia moartea și-n care m-aș fi lăsat cu dragă inimă, nu știu dacă îmi vorbea sau numai se ruga lângă mine, nu-l puteam vedea, dar îi simțeam puterea bună întărindu-mi sufletul, izolându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
chiar este, este interesat de multă Stai puțin, tu vorbești serios? Sigur, de ce nu? Dumnezeu știe că îi suntem datori. Uite câtă publicitate au adus fotografiile acelea. Ashling s-a înveselit pentru un moment, apoi a alunecat din nou în abis. —Dar toți ceilalți oameni fără adăpost? Cei care nu au apărut în nici o fotografieă Jack râse trist. — Nu îi pot angaja pe toți. Ușa se lovi de perete și un tânăr ciudat intră în birou. —Bună dimineața, gașcă, spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
adevărul... fără să știu unde era Libertatea. De ce plecase de pe insulă? Așteptam, privind prin ploaie... și la un moment dat, am zărit o siluetă ascunsă sub o glugă, deși prin perdeaua de apă am recunoscut ochii inconfundabili de lumină și abis infinit care-i aparțineau numai ei. A venit până în fața mea, fără să-și dea gluga jos, însă de după pânză, privirea ei s-a oprit în ochii mei. Ai o scrisoare, mi-a spus. Apoi s-a întors și a
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
maree tot adâncul mării, de aici până la Coloanele lui Hercule“. După o oră, Tiberius ieșea de la terme, urca și se ducea să se întindă în exedra, locul cel mai inaccesibil din vilă, situat deasupra mării, unde, simțindu-se protejat de abis, reușea chiar să adoarmă. Se spunea totuși că un pescar cu temperament napolitan, capricios, izbutise să se cațăre pe stâncă până sus, înșelând vigilența paznicilor, și să ajungă pe terasă pentru a-i oferi mândru împăratului cel mai frumos sparus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Încăierarea. Plăcerea candidă a violenței trecuse; mai exact, eu Îmi asumasem această experiență și nu mă mai interesa. Am Înțeles că orice Încăierare fizică e o exteriorizare a fiarei ascunse În orice ființă și m-am cutremurat ca În fața unui abis. Violența aceasta răbufnește din când În când la suprafață, ca acel Întuneric opac ce acoperă lumina zilei, o eclipsă bruscă neavertizată de nimeni. (decembrie) Nu sunt același astăzi cu cel ce-am fost ieri: În intervalul de timp care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dacă nu mă va mai primi și mă va considera un trădător? Dumnezeule, ce teamă mi-a fost să fac primul pas, aveam impresia teribilă că mă voi scufunda În ceva moale, că am să fiu atras din nou În abis, fără scăpare. Un pas, Încă unul; nisipul e Încins aici, sunt tufișuri verzi, le ating cu mâna, sunt reale, nu mi se pare doar? „Ce faci, bă?“, zice Marius, „ce te uiți așa la mine ca un cretin?“. Mă uitam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
atâta energie În acest mod de a fi, că nu găseam o satisfacție mai mare decât aceea de a mă reflecta În ochii Marinei, de a Întârzia În striurile mov ale pupilelor ei, deschise lăuntric, absorbindu-mă ca Într-un abis amețitor. Ce curioasă mi se părea situația, dar cât de bucuros eram În același timp că eu pot să stau așa fără nici un motiv și să mă cufund În fântânile ochilor ei. Tocmai acea totală gratuitate a faptului, acea lipsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Tu știi, n-ai să te poți stăpâni, ai să mă iei În brațe și ai să-mi spui totul. Pe toți dumnezeii pământului, ce va fi atunci? Clipa de fericire, da, ea va veni din ochii tăi, negri ca abisul nopții. 10 aprilie 1964 Ce pas rapid avea alpinistul ăla... Parcă mânca muntele, nu alta... M-am ținut eu ce m-am ținut după el, dar n-am putut până la urmă să mai rezist ritmului infernal. Pașii mei au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
-l aveam, nu mai putea fi folosită. De câte ori Îmi atingea buzele, limba sau cerul gurii, mă făcea să gem de o usturime aproape insuportabilă. Căldura Îmi arsese și uscase toată gura. Dar puterile Îmi erau treze, fuseseră doar bine educate. Abisul de sub mine era incredibil. 400 de metri. Gol imens. La o surplombă, mi s-a blocat coarda. Cea mai ieșită În afară dintre surplombe. Mă Învârteam În loc În scărițe, deasupra imensității de gol. Îmi plăcea. Mai doream, mai doream să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
unor linii albastre mișcătoare, zărite printr-o cascadă de bule, stătea acum la vedre În lumina de dimineață. Plăcile de ceramică erau pline de frunze lipicioase și murdărie, iar scara cromată din capătul mai adînc, care cîndva dispărea Într-un abis de apă, se termina brusc lîngă o pereche de papuci murdari de cauciuc. Jim sări pe fundul bazinului, În partea mai puțin adîncă. Alunecă pe suprafața umedă, iar genunchiul lui julit lăsă o pată de sînge pe faianță. O muscă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
el din ce În ce mai alb, când ca o respirație sacadată lovește aerul și când trenul de persoane care merge la Oltenița se pierde În zare cobori pasarela privind cu grijă dar și cu spaimă deschizăturile dintre trepte prin care zărești În jos abisul șinelor de unde urcă spre tine mirosul iute de gudron și cărbune, mirosul acela al tuturor gărilor, mirosul acela care Înseamnă plecarea În lume, mirosul pe care numai calea ferată Îl are. Lângă ștrand este o țâșnitoare de apă. Te uzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Se încărca de energie și însăși ființa ei se umplea de o nouă strălucire. Apoi își îmbrăca paltonul și privirea dintotdeauna. Ne întorceam când era deja întuneric, când afară nu se vedea nimic. De la stație până acasă fugea, terorizată de abisul care o înconjura. Chipul mamei mi-a trecut prin fața ochilor, multe chipuri de ale ei unul după altul, până la ultimul, chipul pecetluit de moarte, când le-am cerut groparilor încă o clipă să-l pot privi. Am scuturat capul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ca azi. Uită-te, Orfeule, uită-te la cenușa pe care a lăsat-o tata în scrumiera aia... Asta e revelația eternității, Orfeule, a teribilei eternități. Când omul rămâne singur și închide ochii la viitor, la reverie, i se revelează abisul înspăimântător al eternității. Eternitatea nu este viitor. Când murim, moartea ne silește să ne-ntoarcem cu o sută optzeci de grade pe orbita noastră și să o pornim îndărăt, spre trecut, spre ceea ce a fost. Și așa, la nesfârșit, depănându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
larra, pășune -, ar peria cu privirea verdele odihnitor al câmpiei natale îndesate de o tăcută tradiție milenară și care aduce uitarea istoriei amăgitoare; ar trece pe lângă acele vechi cătune ce se privesc în undele unui râu liniștit; ar auzi liniștea abisurilor omenești. L-aș face să ajungă până la San Juan Pie de Puerto , de unde este acel singular doctor Huarte de San Juan, cel cu Examen de ingenios, la San Juan Pied de Puerto, de unde râul Nivelle coboară la San Juan de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
orice poet: să trăiască în istoria durabilă și permanentă, să nu moară. Zilele astea l-am citit pe Proust, prototip al scriitorilor și-al solitarilor, și ce tragedie cea a singurătății sale! Ceea ce îl zbuciumă, ceea ce-i permite să sondeze abisurile tragediei umane îi e sentimentul morții, dar al morții de fiece clipă, e faptul că se simte murind în fiece clipă, că-și disecă leșul propriului suflet, și cu câtă minuțiozitate! În căutarea timpului pierdut! Mereu pierdem timpul. Ceea ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
trebui să frece resturile uleioase de prăjeli vechi, Își pierdu răbdarea și hotărî că tigaia avea să aștepte, Împreună cu restul vaselor, până a doua zi. Nu-și putea face ceai, pentru că ceainicul se arsese dimineață, În timp ce el se concentra asupra abisurilor evoluției și căuta un numitor comun. Se duse să facă pipi, dar pe la mijloc Își pierdu răbdarea și trase apa, ca să Încurajeze vezica leneșă. Pierdu și de astă dată Întrecerea și renunță să aștepte ca apa să umple din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
flanelă, Îl duse În dormitorul părinților săi și se culcă lângă el În patul dublu, Îi scoase cu atenție ochelarii cu lentile groase, se ghemuiră amândoi sub o singură pătură și Fima Îi spuse poveste după poveste, despre șopârle, despre abisurile evoluției, despre eșecul revoltei inutile a evreilor Împotriva romanilor, despre directorul căilor ferate și distanța dintre șine, despre templele În ruine din nordul Greciei, despre pădurile din Sierra Leone din Africa, despre vânătoarea de balene din Alaska, despre Înmulțirea peștilor tropicali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
dată, în loc să o ciocănească în proteza cu butuc de lemn a piciorului retezat, mi-o repezi în cap, deasupra urechii, chiar în secunda când se prăbușește. Peruca roșie cobora lent după dânsa și se lăsa încet, ca o parașută, în abisul neantului meu, pe a cărui coamă smolită șalul târfei fâlfâia: adioă Când mă înturnai de la fereastră, Omul cu ciocul de aramă dispăruse. - Greta începui, după ce m-am așezat lângă dânsa pe muchia divanului, cuprinzându-i talia, spune-mi, unde și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
un an“ - și Soarta Îl ținuse În așteptare până la ultima clipă, Îl ținuse agățat, plin de speranță, de scara de frânghie care ducea către succes, Înainte de a i-o tăia de sub picioare cu o singură lovitură răutăcioasă, azvârlindu-l În abis. Spectacolul era o cădere - acesta era un adevăr de care nu se putea ascunde. Referirile lui Alexander la o cabală și telegrama misterioasă, răuvoitoare, Îi dăduseră pentru o clipă speranța că a intrat fără voie Într-o vendetta organizată Împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Privirea aruncată în prăpăstii create de mâna omului lăsa să se vadă mai mult decât se găsea acolo și declanșa cuvinte care, mai târziu, în romanul O câmpie vastă, propuneau perspectiva estificării Vestului și alte lucruri la fel de sumbre, spuse pe deasupra abisului. Pe urmă, însă - între un desen și altul - filmul a început să curgă înapoi, iar eu m-am trezit că eram, că sunt, numai pe urmele mele. Pe o latură a șoselei dintre Senftenberg și Spremberg se cere găsit, printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]