6,323 matches
-
ș.a.) iute recuperate pedagogic, prin solidarizarea spontană a forțelor binelui, în redimensionări moralizante, cu prietenii trădate, copii din flori, adultere, bunici înțelepți și ultracomprehensivi, orfani, pațachine pe post de mamă vitregă, virginități pierdute mai mult sau mai puțin fericit, delațiuni absurde (acuzații de spionaj) dar nu mai puțin periculoase, totul împodobit metaforic (Lucian Blaga este adesea citat aici), fără agresivitate, fără conflicte corozive, fără psihologii demonice, excrescențe malefice, adică la antipodul unor practici occidentale în literatura genului. În publicistică, aceeași tentă
SOVU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289807_a_291136]
-
preluându-le, mi le-am interiorizat. Omul problematic este cel care a pierdut orice filiație valorică cu modelul arhetipal, cel care nu se mai recunoaște În acesta, cel care nu mai are reperele filiației cu ființa absolută. El este ființa absurdă, care nu se mai poate Înțelege pe ea Însăși. Aceasta nu este o stare de boală psihică cum, Într-o manieră simplistă, este adesea etichetată de psihiatri. Ea este un fapt mult mai grav, a cărei subtilitate trebuie atent descoperită
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și simplu ceva care mi se impune din afară, ca un fel particular de trăire istorică și socială, contrară voinței și Înțelegerii mele, cu care eu nu pot lupta și căreia trebuie să mă supun. O văd ca pe ceva absurd, nemilos, nefiresc. Din acest motiv, o raportez la un destin tragic, la o stare anormală, cu un profund caracter simbolic și Încerc să presupun care sunt motivele care o produc. În acest caz, fie proiectez cauzele asupra răutății oamenilor, fie
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
cu lumea, viața și persoana mea nu vor mai avea, În final, nici un sens. Existența mea devine absolut inutilă pentru mine. Disperarea și izolarea sunt formele grave ale chinului interior, fizic, sufletesc și moral, care mă duc la adoptarea soluției absurde a suicidului. Viața nu mai are nici un rost, dacă eu nu mai Însemn nimic. În acest caz, sinuciderea este singura soluție. Referitor la aceasta, Boetius scrie următoarele (De consolatione philosophieă Moartea e bună când nu Întrerupe o viață frumoasă, Când
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
În care persoana trăiește. Ambele aspecte problematice pentru om vizează atât sensul acestuia, cât și pe cel al vieții sale: propriul său destin. Punându-și aceste Întrebări, omul crizei nu se mai recunoaște pe sine Însuși. Într-o lume anomică, absurdă, lipsită de valori, omul este lipsit de repere sau, ceea ce este mult mai grav, Înșelat de iluzia unor false valori. Lumea nu Îi mai oferă valorile autentice și nici omul nu mai are ce să ceară de la ea. În plus
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
a nu avea nici un scop, face ca Între persoană și lume să existe o gravă ruptură. În cazul acesta, gestul suicidar, din punct de vedere simbolic, este actul prin care omul modern, angoasat, se eliberează, protestând sau refuzând o viață absurdă. Viața Încetează de a mai fi o sursă de plăceri, de stimuli pozitivi. În plus, persoana nu va mai avea unde și pentru ce să construiască sau să-și proiecteze idealuri. Suicidul reprezintă Închiderea sau blocarea transcendenței. Aceasta este problematica
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
răstoarne sau să Îndepărteze limitele care-i sunt impuse. În alte situații, va adopta conduite de refugiu (alcool, toxicomanii, situații de dependență socială, prostituție etcă. Fiecare tip de persoană-limită este echivalentul situațiilor Închise care au produs-o. Între condițiile nefirești, absurde, Închise ale vieții și formele pe care le adoptă natura persoanei există o strânsă legătură, inteligibilă din punct de vedere cauzal. Dispariția limitelor impuse persoanei Îi redau acesteia libertatea și posibilitatea de a se afirma, Într-o manieră plenară, liberă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
este un eșec. Orice eșec produce un traumatism afectiv și moral. Fiind castrator pentru persoanele cuplului prin actul de separare, resimțit ca o ruptură a unității, el va lăsa o amintire dureroasă de durată. Efectul său este sentimentul penibil al absurdului. Este pierdut un partener. Se năruie un ideal comun. În locul echilibrului și al armoniei dintre persoane, se produce o Încărcare nevrotică a acestora. Ulterior, experiența eșecului se va proiecta ori de cîte ori va apărea posibilitatea realizării unui nou cuplu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de fapt, exilul sau Înstrăinarea are două dimensiuni: exilul exterior și exilul interior. Acestea sunt probleme În care sufletescul și moralul se Întâlnesc, fiind foarte greu sau poate chiar imposibil de separat Între ele. Într-o lume ostilă, nedreaptă, represivă, absurdă sau anomică, În care, chiar dacă este cetatea mea, eu nu mă recunosc ca apartenent, cu care nu mă mai pot identifica de care mă simt străin și oprimat, Îmi pot găsi totuși un refugiu interior. Eu mă pot pune la
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
nu mă mai pot identifica de care mă simt străin și oprimat, Îmi pot găsi totuși un refugiu interior. Eu mă pot pune la adăpost de o cetate ostilă printr-un act de refugiu sau de exil interior. Accept realitatea absurdă, dar numai În plan formal. Mă supun, dar nu mă las Înfrânt. Accept starea de fapt, pentru că știu, sper, nutresc convingerea că „va trece și asta așa cum trec toate”. Totul este un „accident al istoriei”, după care „lucrurile vor reintra
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
face” este util și prin aceasta ea urmărește realizarea unui scop precis pe care-l consideră justificat din punct de vedere moral. Acțiunile persoanei pot fi Însă reușite sau eșuate, justificate sau nejustificate, raționale și bine intenționate sau iraționale și absurde. În toate situațiile Însă, „acțiunile psihologice” urmăresc realizarea unui scop pe care individul respectiv Îl consideră util și necesar, mai mult chiar Îl justifică raportându-l fie la o „cauză declanșatoare”, fie În vederea realizării unui „scop (considerat de elă util
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
capăt o acțiune, de a se putea fixa Într-un loc, cu probleme serioase de identitate cu o situație oedipiană nerezolvată, cu carențe afective și educaționale. Această categorie de indivizi compensează instabilitatea lor afectivă și morală prin vagabondaj, furt, colecționarism absurd, acumularea de obiecte, avariție, mitomanie, intrigi etc. Adesea, ele sunt persoane din rândul cărora se recrutează alcoolici, toxicomani, prostituate, delicvenți etc. Instrumentele și mijloacele acțiunii psihomorale Cum și prin ce se realizează acțiunea psihomorală? Care sunt instrumentele sau mijloacele utilizate
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Germanicusă. Refuzul stării de dependență nu trebuie condamnat. Este, În mod firesc, decizia fiecărei persoane, apelează În mod liber, conform cu normele sale morale, pentru a-și apăra demnitatea și pentru a evita umilința sau suferințele inutile, pe care le consideră absurde. A. Bayet a vorbit, În sensul acesta, despre o „morală diferențiată”, permisivă, iar T. Koratbynski, la rândul său, pledează pentru o „viață demnă” pe care persoana este liberă de a și-o construi. Sunt Însă mijloace care vin să compenseze
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
o atitudine defetistă, de lașitate, o ezitare care să mă pună Într-o situație de inferioritate? Nicidecum. Conduitele de evitare a conflictelor sunt atitudini morale atât de autoconservare, cât și de depășire a unor situații Închise ale vieții, de confruntare absurdă, inutilă, care devalorizează individul atunci când apelează la aceste soluții. Virgiliu spunea: Arma amens capio - recurg la armă când Îmi pierd mintea. Prin urmare, a evita conflictul este o atitudine morală de Înțelepciune și de prudență, din punct de vedere psihologic
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ignorarea nebuniei va favoriza proliferarea ei. Psihozele colective sunt, de exemplu, o explozie a nebuniei dincolo de orice formă de cenzură morală sau lege socială, o acceptare a Răului, considerat ca formă de eliberare cu aparență de libertate, dar haotică și absurdă, este confuzia morală dintre bine și rău, ca semn al unei slăbiri grave, Îngrijorătoare, a conștiinței colective. Se poate vedea Încă o dată, din cele de mai sus, că nebunia nu este numai boală psihică sau abatere morală. Ea este un
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
cele trei atitudini psihomorale față de moarte mai sus menționate. Refuzul morții cuprinde În sine, ca idee, teama de moarte și dorința de a i se sustrage, de a continua să trăiești. În acest caz, moartea Îi apare individului ca ceva absurd, șocant, pe care o refuză. Împăcarea cu soarta este o etapă de „negociere”, În care persoana caută să-și justifice faptul că trebuie să moară și să accepte acest aspect ca pe o necesitate. Împăcarea cu soarta cuprinde În sine
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
medicale s-a dovedit a fi limitată În fața morții, care nu poate fi evitată. Mai mult chiar decât atât, pentru a salva o „utopie medicală”, s-a recurs la acceptarea eutanasiei, ca limită a posibilităților de reanimare sau de prelungire absurdă a unei vieți. Eroarea medicală a fost Însă compensată prin apariția unei formule de tip combinator, care reunește atât morala, cât și medicina: bioetica. Până unde poate merge medicina? Ce Îi este permis să facă? Care este datoria medicului față de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de altfel hindușii, al căror sistem este cel mai vechi, asociază acestei discipline astrologia 14. Deoarece religia lor se opune oricărei Încercări inovatoare, este puțin probabil ca ei să realizeze un progres real În medicină sau să renunțe la teoriile absurde; nouă nu ne rămâne altceva de făcut decât să-i compătimim pe cei sortiți să rămână În Întunericul neștiinței. Pe de altă parte, nu putem desconsidera cu totul scrierile celor vechi, ci ar trebui să selectăm, așa cum eu Însumi am
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
rămâne acolo și un an de zile. Luând În considerare acest fapt, e imposibil de fixat o limită de timp de-a lungul căreia suspendarea funcțiunilor vitale poate continua fără prejudicierea vigorii lor de mai târziu. Oricât de paradoxală sau absurdă poate părea această mărturie și oricât de convins aș fi că mulți cititori, crezându-se oameni Înțelepți, vor zâmbi la această relatare, nu pot totuși să evit a mărturisi de bunăvoie că nu resping În Întregime toate detaliile referitoare la
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
către Societatea Asiatică a Bengalului, era tentat - În pofida menționării unui mare număr de manuscrise sanscrite și tibetane - să considere literatura acelor „Tubétains” ca fiind utilizată numai pentru registre contabile, În tot cazul, pentru „nimic mai instructiv decât visele unei mitologii absurde”3. Pe pagina următoare a traducerii sale pariziene, un alt gigant al studiilor orientale, Julius Klaproth (1783-1835), amendează În forță această opinie: „Domnul Hodgson se grăbește prea mult În a face o judecată atât de severă despre o literatură căreia
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
știință care a produs întreaga harababură apocaliptică este citată și acuzată în fața unui tribunal planetar. Din rețeta romanului, preparată după toate regulile literaturii de consum, nu lipsește povestea de dragoste. Cupa de cucută (1994), unde pot fi citite „debordantele realități absurde ale totalitarismului în variantă Ceaușescu” (Mircea Opriță), este o distopie inutil încifrată. „Cheia” (camuflarea onomastică), probabil o remanență a unor reflexe create de vechiul sistem, îneacă parțial forța reală a distopiei. Tema fantastică - trecerea dintr-o lume în alta - este
SASARMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289505_a_290834]
-
alături de scriitori care, după 1965, recurg la aplicarea tehnicilor fluxului de conștiință: Al. Ivasiuc, Nicolae Breban, Nicolae Damian, Mircea Ciobanu. Mult mai târziu, citind ampla povestire Parastasul (1994), Adrian Marino constată că scrierile lui S. se integrează în proza românească absurdă, care debutează cu Urmuz și continuă cu G. Ciprian, Jacques G. Costin, Grigore Cugler ș.a. Așa-zise nuvele, textele din Camera copiilor propun o narațiune dificilă la lectură, care urmează, ca într-o mișcare filmică, mozaicul unui univers sui-generis prin
SAUCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289512_a_290841]
-
insinuează prin repetarea mirosului de putreziciune și a ororii de canibalism. Bazat pe absurd, comicul permite uneori trimiteri surprinzătoare. De altfel, orașul București, de care S. se dovedește atât de legat în scrierile sale, e transpus - cum remarca Adrian Marino - „absurd și straniu, grotesc și parodic, proiectat pe un fundal simbolic-kafkian, care deschide perspective imaginare total inedite”. SCRIERI: Camera copiilor, București, 1969; Manuscrisul de la Ciumați, Tel Aviv, 1989; Izidor Mânecuță: cioburi, Tel Aviv, 1990; ed. (Isidore), tr. Monica Costandache, Paris, 1994
SAUCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289512_a_290841]
-
își suspine patimile, se simte mai bine ca acasă, între patru pereți. E o farsă pe care trăirea mimată o face realității fruste. O piesă ambițioasă, complexă în intenție, este Președintele, „mister social tragi-comic”. Imagistică expresionistă, luciditate tăioasă și umor absurd, scene improvizate, ca în comedia italiană medievală, flashuri de real și inserări în simbolic. Și încă: pasaje în versuri, efecte sonore, „ritmică alegorică”. Sumedenie de personaje, „personaje corale și speciale”, „personaje reci” („voci”, „umbre” ș.a.), personaje-măști, balerini. Toate, slujind un
SAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
-lea. Petrini o cunoaște pe Matilda, soția prietenului său, poetul Petrică Nicolau. E o femeie voluntară și imprevizibilă. Căsnicia cuplului Nicolau este un infern. Poetul are o fire sucită, tenebros de bănuitoare. Căsătorit, este dominat de tatăl său, autoritar și absurd. Matilda nu e însă o inocentă, umorile ei sunt teribile, inventivitatea ei în rău nu are măsură. Petrică este, în varianta dată de el însuși, un martir, iubirea nu e libertatea, ci servitutea lui cea mai înjositoare. Avertizat, Victor Petrini
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]